Refuz sau sustragere de la prelevarea de mostre biologice. Art.337 NCP. Sentința nr. 1269/2015. Judecătoria TÂRGU JIU

Sentința nr. 1269/2015 pronunțată de Judecătoria TÂRGU JIU la data de 20-05-2015

Dosar nr._

Cod operator 2444

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA TÂRGU J.

SECȚIA PENALĂ

Sentința penală Nr. 1269/2015

Ședința publică de la 20 Mai 2015

Completul compus din:

PREȘEDINTE A. B. P.

Grefier A. M.

Ministerul Public a fost reprezentat de procuror C. P.-Eriță din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Tg-J.

Pe rol fiind judecarea cauzei penale privind pe inculpatul B. M., trimis în judecată prin rechizitoriul nr. 2895/P/2014 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Tg-J., pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 337 alin. 1 C.pen.

La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns inculpatul asistat de avocat M. V..

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care instanța aduce la cunoștința inculpatului învinuirea ce i se aduce, precum și dreptul de a nu face declarații, aducându-i la cunoștință că ceea ce declară poate fi folosit și împotriva sa. De asemenea, instanța aduce la cunoștința inculpatului faptul că poate solicita ca judecata să aibă loc în baza probelor administrate in cursul urmăririi penale, precum și faptul că, în situația în care recunoaște în totalitate faptele, limitele pedepsei se reduc cu 1/3 în cazul închisorii și cu ¼ in cazul amenzii.

Inculpatul consimte să dea declarație în fața instanței, consemnată și atașată la dosarul cauzei, și solicită ca judecata să aibă loc în baza probelor administrate în faza de urmărire penală, fără a mai propune administrarea probei cu alte înscrisuri.

Instanța pune în discuție cererea inculpatului privind judecarea cauzei potrivit procedurii prevăzute de art. 375 C.pr.pen.

Reprezentantul Ministerului Public solicită admiterea acestei cereri, conform disp. art. 396 alin. 10 C.pr.pen.

Avocat M. V. și inculpatul, solicită, de asemenea, admiterea cererii.

Constatând că sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 374 alin. 4 Cod pr. pen. cu privire la infracțiunea pentru care s-a pus în mișcare acțiunea penală și recunoașterea în totalitate a faptei de către inculpat, instanța urmează a admite cererea acestuia de judecare a cauzei potrivit procedurii prevăzute de art. 375 Cod pr. pen.

Nemaifiind alte cereri de formulat, instanța constată cercetarea judecătorească încheiată și acordă cuvântul pentru dezbateri, pe fondul cauzei.

Reprezentantul Ministerului Public solicită condamnarea inculpatului la pedeapsa închisorii pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 337 alin. 1 C.pen., iar ca modalitate de executare instanța să dispună suspendarea condiționată a executării pedepsei, urmând ca inculpatul să fie obligat să presteze muncă în folosul comunității și să fie obligat la plata cheltuielilor judiciare.

Avocat M. V., pentru inculpat, solicită ca la pronunțarea sentinței, instanța să țină seama de circumstanțele personale ale inculpatului în sensul că are o fiică cu handicap, ce are nevoie permanentă de supraveghere și că nu are altă calificare profesională decât cea de conducător auto, iar în eventualitatea unei condamnări riscă să-și piardă locul de muncă. Depune la dosar concluzii scrise.

Inculpatul, atât cu ocazia dezbaterilor pe fondul cauzei, cât și având ultimul cuvânt, achiesează la concluziile apărătorului său.

INSTANȚA:

Asupra cauzei penale de față:

Prin rechizitoriul nr. 2895/P/2014 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Tg-J. a fost trimis în judecată inculpatul B. M., pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 337 alin.1 C.pen.

În actul de sesizare s-a reținut că, la data de 24.05.2014, orele 19:50, cu prilejul efectuării controlului circulației rutiere pe . cu . Poliției mun. Tg-J.-Biroul Rutier au oprit pentru control autoturismul marca Dacia cu nr. de înmatriculare_, condus de inculpatul B. M..

Întrucât emana miros de alcool, organele de poliție au procedat la testarea inculpatului cu aparatul etilotest, rezultând o valoare de 0,93 mg/l alcool pur în aerul expirat, la ora 19:59.

În aceste împrejurări, inculpatului i s-a solicitat să se deplaseze la spital în vederea recoltării de probe biologice pentru stabilirea alcoolemiei, însă acesta a refuzat, deși i s-a adus la cunoștință că refuzul său constituie infracțiune.

Totodată, organele de poliție i-au adus la cunoștință inculpatului că nu mai are dreptul de a conduce autovehicule pe drumurile publice.

Fiind audiat, inculpatul a recunoscut comiterea faptei, arătând că a refuzat deplasarea la spital întrucât ar fi înțeles că rezultatul etilotestului a fost de 0,03 mg/l alcool pur în aerul expirat, motiv pentru care nu a înțeles de ce trebuie să meargă la spital. De asemenea, a declarat că a consumat băuturi alcoolice cu circa două ore în urmă, aflându-se la o lucrare în cartierul Preajba și crezând că va rămâne la acea locație până a doua zi.

Martorii audiați în cauză au confirmat starea de fapt expusă mai sus.

Ca probatorii au fost indicate de organul de urmărire penală: proces-verbal de constatare a infracțiunii flagrante, rezultat etilotest, declarații inculpat, declarații martori.

Mai constată instanța că prin ordonanța din data de 04.05.2014, s-a dispus începerea urmăririi penale cu privire la fapta prev. și ped. de art. 337 alin.1 C.p., iar prin ordonanța din data de 07.11.2014 s-a dispus efectuarea în continuare a urmăririi penale față de B. M. pentru săvârșirea infr. prev. și ped. de art. 337 alin.1 C.p.

Prin ordonanța din 04.02.2015 s-a dispus punerea în mișcare a acțiunii penale față de B. M. cu privire la fapta prev. și ped. de art. 337 alin. 1 C.p., inculpatului fiindu-i aduse la cunoștință drepturile și obligații prevăzute de art. 108, art. 83, C. proc. pen., fiind întocmit proces-verbal în acest sens.

Prin încheierea de camera preliminară din data de 06.05.2015 s-a constatat în temeiul art. 346 alin.2 C.p.p. legalitatea rechizitoriului nr. 2895/P/2014 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Tg-J., a administrării probelor și a efectuării actelor de urmărire penală, dispunându-se începerea judecății în cauza privind pe inculpatul B. M., pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute de art.337 alin. 1 C.pen.

Analizând ansamblul materialului probator, instanța reține următoarele:

În fapt, la data de 24.05.2014, orele 19:50, cu prilejul efectuării controlului circulației rutiere pe . cu . Poliției mun. Tg-J.-Biroul Rutier au oprit pentru control autoturismul marca Dacia cu nr. de înmatriculare_, condus de inculpatul B. M., și întrucât emana miros de alcool, organele de poliție au procedat la testarea inculpatului cu aparatul etilotest, rezultând o valoare de 0,93 mg/l alcool pur în aerul expirat, la ora 19:59.

În aceste împrejurări, inculpatului i s-a solicitat să se deplaseze la spital în vederea recoltării de probe biologice pentru stabilirea alcoolemiei, însă acesta a refuzat, deși i s-a adus la cunoștință că refuzul său constituie infracțiune.

Fiind audiat, inculpatul a recunoscut comiterea faptei, arătând că a refuzat deplasarea la spital, întrucât ar fi înțeles că rezultatul etilotestului a fost de 0,03 mg/l alcool pur în aerul expirat, motiv pentru care nu a înțeles de ce trebuie să meargă la spital, arătând totodată că a consumat băuturi alcoolice cu circa două ore în urmă, aflându-se la o lucrare în cartierul Preajba și crezând că va rămâne la acea locație până a doua zi.

Starea de fapt astfel expusă este confirmată de ansamblul materialului probator, respectiv prin procesul-verbal de constatare a infracțiunii flagrante și procesul-verbal de recoltare a probelor biologice (filele 8, 10-11 d.u.p.).

Totodată, instanța reține că situația de fapt se probează și cu declarațiile martorilor Bacâtea V. și M. I.-C., precum și cu declarațiile inculpatului de recunoaștere constantă a faptei comise și a modalității sale de săvârșire, atât pe parcursul urmăririi penale, cât și nemijlocit în fața instanței.

În drept, arată instanța că, fapta inculpatului B. M. care, în data de 24.05.2014, orele 19:50, a condus pe . cu . marca Dacia cu nr. de înmatriculare_, având o concentrație alcoolică de 0,93 mg/l alcool pur în aerul expirat, iar la solicitarea organelor de poliție a refuzat prelevarea mostrelor biologice de sânge, realizează atât sub aspect obiectiv, cât și sub aspect subiectiv, conținutul constitutiv al infracțiunii de refuz sau sustragere de la prelevarea de mostre biologice, prevăzute de art. 337 C.pen.

Așa fiind, văzând și disp. art. 396 alin. 4 Cod pr. pen. coroborat cu art. 103 alin. 2 Cod pr. pen., instanța constatând dincolo de orice îndoială rezonabilă că fapta există, constituie infracțiune și a fost săvârșită de inculpat în condițiile art. 83 Cod penal, urmează a pronunța în cauză o soluție de amânare a aplicării pedepsei, neputând achiesa la concluziile apărătorului inculpatului privind renunțarea la aplicarea pedepsei, nefiind întrunită condiția primordială pentru a putea fi dispusă o astfel de soluție, și anume gravitatea redusă a infracțiunii raportat la criteriile prevăzute de art. 80 alin. 1 lit. a Cod penal.

La individualizarea pedepsei ce urmează a fi stabilită inculpatului, instanța va avea în vedere dispozițiile art. 74 C.pen., potrivit cărora stabilirea duratei și a cuantumului pedepsei se face în raport de gravitatea infracțiunii săvârșite și periculozitatea infractorului, evaluate după criteriile prevăzute la lit. a-g din această normă legală, raportate în prezenta cauză.

Se va reține așadar gradul relativ ridicat de pericol social al faptei comise, concretizat în valorile sociale care au fost puse în pericol (infracțiunea pentru care inculpatul a fost cercetat fiind o infracțiune de pericol, iar nu de rezultat) și care ar fi putut fi vătămate – viața persoanei, sănătatea și integritatea acesteia, precum și siguranța traficului rutier, împrejurări care impun adoptarea unei conduite prudente pe măsura responsabilității sporite a oricărui conducător auto în trafic, dar și circumstanțele concrete ale săvârșirii faptei, autoturismul fiind condus pe o distanță relativ scurtă, respectiv circumstanțele personale ale inculpatului care nu este cunoscut cu antecedente penale și a avut o atitudine constant sinceră în cauză, așa încât instanța apreciază că stabilirea unei pedepse în cuantum orientat către minim, de 8 luni închisoare, va fi aptă să îndeplinească scopul preventiv, educativ și de exemplaritate al sancțiunii penale, sens în care va admite cererea inculpatului de judecare a cauzei potrivit procedurii prevăzute de art. 375 Cod pr. pen., iar în baza art. 337 Cod penal cu aplic. art. 396 alin. 10 Cod pr. pen., va stabili pentru inculpatul B. M. pedeapsa de 8 luni închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de refuz sau sustragere de la prelevarea de mostre biologice.

Cu privire la individualizarea judiciară a executării pedepsei, instanța reține incidența în cauză a dispozițiilor art. 83 Cod penal privind amânarea aplicării pedepsei, pe de o parte fiind întrunite în mod cumulativ condițiile prevăzute la alin. 1 din această normă legală privind pedeapsa aplicată, necondamnarea anterioară a inculpatului, care și-a manifestat prin declarația dată în fața instanței acordul de a presta o muncă neremunerată în folosul comunității, apreciindu-se în raport de persoana inculpatului, conduita sa anterioară săvârșirii infracțiunii și posibilitățile sale de îndreptare, că aplicarea imediată a unei pedepse nu este necesară, fiind însă necesară supravegherea conduitei sale pentru o perioadă determinată, iar pe de altă parte sunt îndeplinite și condițiile negative prevăzute la alin. 2 din norma legală menționată.

Așa fiind, instanța apreciază ținând seama de criteriile expuse anterior, că stabilirea pedepsei închisorii va constitui un avertisment suficient de serios pentru corijarea conduitei viitoare a inculpatului așa încât acesta să nu mai comită infracțiuni și să respecte măsurile și obligațiile impuse de către instanță, în caz contrar expunându-se la executarea pedepsei închisorii în regim de detenție.

În consecință, în baza art. 83 Cod penal, va dispune amânarea aplicării pedepsei de 8 luni închisoare pe un termen de supraveghere de 2 ani, stabilit conform art. 84 Cod penal.

În baza art. 85 alin. 1 Cod penal, pe durata termenului de supraveghere inculpatul trebuie să respecte următoarele măsuri de supraveghere:

-să se prezinte la Serviciul de Probațiune Gorj, la datele fixate de acesta;

-să primească vizitele consilierului de probațiune desemnat cu supravegherea sa;

-să anunțe, în prealabil, schimbarea locuinței și orice deplasare care depășește 5 zile, precum și întoarcerea;

-să comunice schimbarea locului de muncă;

-să comunice informații și documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existență.

În baza art. 88 Cod penal cu referire la art. 404 alin. 3 Cod pr. pen., va atrage atenția inculpatului asupra dispozițiilor legale ce prevăd revocarea amânării aplicării pedepsei.

În baza art. 274 alin. 1 Cod pr. pen., va obliga inculpatul la plata către stat a sumei de 500 lei cu titlu de cheltuieli judiciare.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE:

Admite cererea inculpatului de judecare a cauzei potrivit procedurii prevăzute de art. 375 Cod pr. pen.

În baza art. 337 Cod penal cu aplic. art. 396 alin. 10 Cod pr. pen., stabilește pentru inculpatul B. M., fiul lui N. și S., născut la data de 13.08.1961, CNP_, domiciliat în comuna Dănești, ., pedeapsa de 8 luni închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de refuz sau sustragere de la prelevarea de mostre biologice.

În baza art. 83 Cod penal, dispune amânarea aplicării pedepsei de 8 luni închisoare pe un termen de supraveghere de 2 ani, stabilit conform art. 84 Cod penal.

În baza art. 85 alin. 1 Cod penal, pe durata termenului de supraveghere inculpatul trebuie să respecte următoarele măsuri de supraveghere:

-să se prezinte la Serviciul de Probațiune Gorj, la datele fixate de acesta;

-să primească vizitele consilierului de probațiune desemnat cu supravegherea sa;

-să anunțe, în prealabil, schimbarea locuinței și orice deplasare care depășește 5 zile, precum și întoarcerea;

-să comunice schimbarea locului de muncă;

-să comunice informații și documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existență.

În baza art. 88 Cod penal cu referire la art. 404 alin. 3 Cod pr. pen., atrage atenția inculpatului asupra dispozițiilor legale ce prevăd revocarea amânării aplicării pedepsei.

În baza art. 274 alin. 1 Cod pr. pen., obligă inculpatul la plata către stat a sumei de 500 lei cu titlu de cheltuieli judiciare.

Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicarea copiei minutei.

Pronunțată în ședință publică, azi, 20.05.2015.

Președinte,

A. B. P.

Grefier,

A. M.

Red. A.B.P./Teh. A.M. /4 ex./28 Mai 2015

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Refuz sau sustragere de la prelevarea de mostre biologice. Art.337 NCP. Sentința nr. 1269/2015. Judecătoria TÂRGU JIU