Conducere sub influenţa băuturilor alcoolice. Art.336 NCP. Sentința nr. 1308/2015. Judecătoria TÂRGU MUREŞ

Sentința nr. 1308/2015 pronunțată de Judecătoria TÂRGU MUREŞ la data de 10-11-2015

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA TÂRGU M.

SECȚIA PENALĂ

Dosar nr._

SENTINȚA PENALĂ NR.1308/2015

Ședința publică din data de 10.11.2015

Președinte: I. P.

Grefier: D. G.

Din partea Ministerului Public a participat procuror R. Ș. din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Tîrgu-M..

Pe rol fiind judecarea cauzei penale privind pe inculpatul M. C. trimis în judecată pentru săvârșirea infracțiunii de conducere a unui vehicul sub influența alcoolului, faptă prev. de art. 336 alin. 1 Cod penal.

În lipsa părților.

Mersul dezbaterilor și susținerile pe fond ale părților au fost consemnate în încheierea ședinței din data de 30.10.2015, prin care s-a stabilit pronunțarea pentru data de astăzi, pentru când:

INSTANȚA

Deliberând asupra cauzei penale de față constată:

I.Situația de fapt reținută prin rechizitoriu

Prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Tribunalul M. numărul 558/P/2015 din data de 17.09.2015 s-a dispus trimiterea în judecată în stare de libertate a inculpatului M. C. cercetat pentru săvârșirea infracțiunii de conducere pe drumurile publice a unui vehicul de către o persoana care are o îmbibație alcoolica de peste 0,80 g/l alcool pur in sânge, faptă prev. și ped. de art. 336, alin. 1 Cod Penal

În fapt s-a reținut că la data de 26.04.2015, în jurul orelor 01,40 inculpatul a condus autoturismul, marca Renault, cu nr. de înmatriculare_, pe raza mun. Tg. M., jud. M., având la momentul prelevării primei probe de sânge (ora 02,38) o alcoolemie de 1,40 g ‰ alcool pur în sânge, iar la momentul prelevării următoarei probe de sânge (ora 03,38) o alcoolemie de 1,20 g ‰ alcool pur în sânge.

Pentru dovedirea situației de fapt, procurorul a administrat următoarele mijloace de probă: procesul-verbal de sesizare din oficiu, f. 9; procesul-verbal de constatare a infracțiunii flagrante, f. 10-11;rezultatul alcotest, f.15; procesul – verbal de recoltare și buletinul de examinare clinică, f. 19-20; buletinul de analiză toxicologică, f.17; declarațiile inculpatului, f. 13-16;cazierul judiciar al inculpatului, f. 24;cazierul rutier al inculpatului, f. 25;

II. Procedura camerei preliminare

Așa cum s-a stabilit în urma procedurii de cameră preliminară, prin încheierea din data de 30.10.2015, instanța apreciază că toate actele și măsurile dispuse de către organele de urmărire penală au fost îndeplinite cu respectarea condițiilor prevăzute de lege pentru efectuarea valabilă a acestora, inclusiv probatoriile, care au fost administrate legal și cu respectarea drepturilor legale ale inculpatului, aceste aspecte nefiind contestate nici de inculpat.

III. Desfășurarea cercetării judecătorești

La primul termen de judecată în ședință publică, în conformitate cu prevederile art. 374 al. 2 C.proc.pen., în prezența apărătorului său ales, inculpatului i-a fost aduse la cunoștință învinuirea ce i se aduce, precum și drepturile prevăzute de art. 83 C.pen. și obligațiile prevăzute de art. 108 al. 1 și 2 C.pen.

Totodată, inculpatul M. C., a susținut că dorește să se prevaleze de dispozițiile art. 375 C.proc.pen., în acest sens declarând că înțelege ca prezenta cauză să fie judecată exclusiv pe baza probelor administrate în faza de urmărire penală și a situației de fapt reținute în fața instanței, în acest caz urmând să beneficieze de reducerea cu o treime în cazul pedepsei închisorii, iar în cazul pedepsei amenzii cu o pătrime în conformitate cu art. 396 C.proc.pen.

Inculpatul nu a propus înscrisuri în probațiune. Din oficiu, instanța a cerut informații cu privire la inculpat de la Primăria Târgu M., ANAF – AJFP M., ITM M., cazierul judiciar la inculpatului.

IV. Situația de fapt reținută de către instanță

Instanța reține că la data de 26.04.2015, în jurul orelor 01,40, inculpatul M. C., în timp de conducea autoturismul marca Renault, cu nr. de înmatriculare_, pe .. Tg. M., jud. M., a fost oprit de un echipaj de poliție din cadrul Biroului Rutier al I.P.J M. care i-a solicitat documentele pentru control( proces-verbal de constatare a infracțiunii flagrante ( fila 10-11 d.u.p). Întrucât emana miros de alcool, inculpatul a fost testat cu aparatul etilotest, rezultând o concentrație de 0,73 mg/l alcool pur în aerul expirat ( fila 15 d.u.p).

Din buletinul de analiză toxicologică nr. 1742/305/A-12 din 28.04.2015 emis de către IML Tg. M., rezultă faptul că la momentul prelevării primei probe de sânge (ora 02,38) inculpatul a avut o alcoolemie de 1,40 g 0/00 alcool pur în sânge, iar la momentul prelevării următoarei probe de sânge (ora 03,38) inculpatul a avut o alcoolemie de 1,20 g 0/00 alcool pur în sânge.

Inculpatul a recunoscut în cursul urmăririi penale săvârșirea faptei astfel cum a fost expusă anterior ( declarație inculpat filele 13-16 d.u.p)

În concret, în urma deliberării în baza probelor administrate în faza de urmărire penală și a audierii inculpatului în faza de judecată, instanța a stabilit dincolo de orice dubiu identitatea făptuitorului, situația de fapt și încadrarea juridică a acesteia.

V. Încadrarea juridică a faptelor reținută de către instanță

Fapta inculpatului M. C. care, la data de 26.04.2015, în jurul orelor 01,40, a condus autoturismul, marca Renault, cu nr. de înmatriculare_, pe raza mun. Tg. M., jud. M., având la momentul prelevării primei probe de sânge (ora 02,38) o alcoolemie de 1,40 g ‰ alcool pur în sânge, iar la momentul prelevării următoarei probe de sânge (ora 03,38) o alcoolemie de 1,20 ‰ alcool pur în sânge, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de conducere pe drumurile publice a unui vehicul pentru care legea prevede obligativitatea deținerii permisului de conducere de către o persoană având în sânge o îmbibație alcoolică de peste 0,80 ‰ prevăzută de art. 336 alin. 1 din Codul Penal.

Elementul material al laturii obiective constă în acțiunea de conducere a unui vehicul pentru care legea prevede obligativitatea permisului de conducere – autoturism marca Renault, cu nr. de înmatriculare_ pe drumurile publice – pe raza municipiului Tg - M., pe .. În momentul prelevării probelor biologice, inculpatul avea în sânge o îmbibație alcoolică peste limita legală de 0,80 g/l alcool pur în sânge, respectiv 1,40 gr ‰ alcool pur în sânge la prima probă relevantă.

Urmarea imediată constă în atingerea adusă relațiilor sociale referitoare la siguranța circulației pe drumurile publice și crearea unei stări de pericol, din cauza aflării pe drumurile publice a unor autovehicule conduse de persoane care, consumând băuturi alcoolice, nu mai sunt în plenitudinea aptitudinilor fizice și psihice, au o viteză de reacție scăzută și simțuri diminuate, ce le împiedică să răspundă prompt la situațiile periculoase din trafic.

Fiind o infracțiune de pericol, legătura de cauzalitate între faptă și urmarea produsă rezultă din însăși săvârșirea faptei (ex re).

În ceea ce privește latura subiectivă, inculpatul a săvârșit fapta cu intenție în modalitate prevăzută de art. 16 alin. 3 lit. b C.pen., întrucât a avut reprezentarea consecințelor acțiunii sale și a acceptat că astfel pune în pericol siguranța circulației, chiar dacă nu a urmărit producerea ei (intenție indirectă).

VI.Individualizarea judiciară a pedepsei

La individualizarea judiciară a pedepsei vor fi avute în vedere criteriile generale prevăzute de art. 74 C.pen. și anume împrejurările și modul de comitere a infracțiunii, precum și mijloacele folosite, starea de pericol creată pentru valoarea ocrotită, natura și gravitatea rezultatului produs ori a altor consecințe ale infracțiunii, motivul săvârșirii infracțiunii și scopul urmărit, natura și frecvența infracțiunilor care constituie antecedente penale ale infractorului, conduita după săvârșirea infracțiunii și în cursul procesului penal, nivelul de educație, vârsta starea de sănătate, situația familială și socială a inculpatului. Pedeapsa aplicată în concret va fi individualizată în limitele de pedeapsă reduse cu o treime ca urmare a aplicării prevederilor art. 396 al. 10 C.proc.pen.

În ceea ce privește conduita avută anterior săvârșirii infracțiunii, instanța arată că inculpatul nu este cunoscut cu antecedente penale, atât cele care ar înlătura beneficiul aplicării art. 83 alin 1 lit. b) Cpen, cât și antecedente ce au atras răspunderea administrativă, disciplinară sau contravențională. Se observă din cazierul rutier al inculpatului că, din anul 2007, acesta nu a mai avut nici măcar o abatere de la regimul circulației rutiere, ceea ce poate crea impresia judecătorului că prezenta faptă a intervenit în mod singular în viața inculpatului, cu atât mai mult cu cât acesta era obligat să preîntâmpine săvârșirea de infracțiuni întrucât deține calitatea de funcționar public cu statut special în cadrul Administrației Naționale a Penitenciarelor, iar o eventuală sancțiune de natură penală i-ar fi pus în pericol raporturile de serviciu.

Cu privire la persoana inculpatului, instanța observă că acesta este angajat în cadrul Penitenciarului Târgu M., având calitatea de agent de penitenciare, are relații familiale normale, iar atitudinea inculpatului în relațiile interumane arată că inculpatul este bine ancorat în viața socială. Din înscrisurile atașate la dosarul de urmărire penală se observă că inculpatul are calificativul de “ foarte bine” în relațiile de serviciu, fiind angajat din anul 2004.

În ceea ce privește posibilitățile sale de îndreptare, instanța arată că inculpatul are vocația de a-și câștiga pe viitor mijloacele de trai în mod cinstit, este susținut de familie și se află la primul contact cu legea penală. De asemenea, un indiciu puternic cu privire la posibilitatea de îndreptare a inculpatului îl reprezintă atitudinea de recunoaștere și regret manifestată față de comiterea faptei atât în fața organelor de urmărire penală, cât și în fața instanței de judecată. Concluzia este în sensul că inculpatul are perspective favorabile de reintegrare în societate. Aceste aspect este deosebit de important pentru judecător, întrucât, în afară de recunoașterea morală, intrinsecă a fiecărei persoane cu privire la greșeala sa, conștientizarea situației, puterea de a recunoaște o faptă penală reprezintă un indiciu foarte puternic în sensul că o anumită persoană este probabil să nu mai săvârșească alte fapte penale și astfel caracterul preventiv al unei sancțiuni de drept penal să își atingă scopul, întrucât caracterul preventiv și educativ trebuie văzut de către judecător cu prioritate față de cel retributiv. Nu se poate pune semnul egalității între un inculpat care recunoaște fapta și un altul care tăgăduiește săvârșirea faptei, în ambele cazuri, în pofida evidenței circumstanțelor faptice. Bineînțeles, nici un inculpat nu este obligat să recunoască săvârșirea faptei la care a participat, dar recunoașterea nu poate rămâne fără urmări, chiar dacă pentru atitudinea de recunoaștere și regret inculpatul beneficiază de reducerea limitelor de pedeapsă. Puterea de a recunoaște o faptă penală trebuie apreciată de către orice judecător.

Pentru motivele mai sus expuse, instanța se va orienta către amendă penală. Astfel, inculpatul nu are antecedente penale, a avut o conduită bună după săvârșirea infracțiunii și în cursul procesului, unde a recunoscut fapta, iar nivelul de educație și situația familială denotă faptul că este posibil ca intervenirea săvârșirii unei infracțiuni în viața inculpatului să rămână un eveniment singular. De asemenea, inculpatul a achitat contravaloarea analizei toxicologice.

În privința cuantumului pedepsei amenzii penale, instanța constată că față de limitele de pedeapsă prev. de art. 336 alin. 1 C.pen. 2009, limitele speciale ale zilelor amendă sunt prev. de art. 61 alin. 4 lit. c) C.pen. 2009, respectiv 180 – 300 zile amendă. Având în vedere că instanța a procedat la judecarea cauzei potrivit procedurii recunoașterii învinuirii, conform art. 396 alin. 10 C.pr.pen. rap. la art. 61 alin. 6 C.pen. 2009, limitele speciale ale zilelor amendă vor fi reduse cu o pătrime, instanța urmând să efectueze individualizarea judiciară între 135 zile – 225 zile.

Având în vedere criteriile de individualizare anterior amintite, instanța consideră necesară aplicarea unui număr de zile amendă superior minimului special, respectiv 190 de zile. Cuantumul este apropiat de limita maximă, întrucât gradul de alcoolemie al inculpatului este la limita dintre aplicarea amenzii și a închisorii.

Mai mult, având în vedere că instanța se va orienta către amânarea aplicării pedepsei ca modalitate de individualizarea judiciară, aceasta nefiind o soluție de condamnare, inculpatului nu îi va mai fi anulat permisul de conducere, măsură indiscutabil favorabilă acestuia ( chiar dacă instanța s-a orientat către aplicarea amenzii penale), în condițiile în care acesta are nevoie de permis în exercitarea atribuțiilor de serviciu.

În ceea ce privește cuantumul sumei corespunzătoare unei zile-amendă, aceasta se stabilește ținând seama de situația materială a condamnatului și de obligațiile legale ale condamnatului față de persoanele aflate în întreținerea sa. Având în vedere că inculpatul este angajat cu sursă de venit constantă, este proprietar de imobile, are venituri din cedarea folosinței bunurilor, luând în considerare și posibilitatea eșalonării plății amenzi pe o durată de cel mult 2 ani prev. de art. 559 alin. 2 C.pr.pen., instanța va stabili cuantumul unei zile amendă la 50 de lei.

În ceea ce privește necesitatea aplicării pedepsei, instanța constată că sunt îndeplinite condițiile art. 83 C.pen., pedeapsa stabilită fiind amenda; inculpatul nu a mai fost condamnat anterior la pedeapsa închisorii; iar în raport de persoana inculpatului, de conduita avută anterior săvârșirii infracțiunii, de eforturile depuse de acesta pentru înlăturarea sau diminuarea consecințelor infracțiunii, precum și de posibilitățile sale de îndreptare, instanța apreciază că aplicarea imediată a unei pedepse nu este necesară, dar se impune supravegherea conduitei sale pe o perioadă determinată.

De asemenea, se constată faptul că maximul special prevăzut de lege pentru infracțiunea săvârșită de inculpat este de 5 (cinci) ani închisoare, valoare inferioară celei prevăzute de art. 83 al. 2 C.pen., iar inculpatul nu s-a sustras de la urmărire penală ori de la judecată și nu a încercat zădărnicirea aflării adevărului ori a identificării și tragerii la răspundere a autorului sau a participanților.

Față de aceste considerente, în baza art. 83 al. 1 și 3 C.pen. va amâna aplicarea pedepsei amenzii pe un termen de supraveghere de 2 (doi) ani de la data rămânerii definitive a prezentei hotărâri, termen stabilit în conformitate cu prevederile art. 84 C.pen fără a impune inculpatului restricții cu privire la permisul de conducere.

În baza art. 85 al. 1 C.pen., pe durata termenului de supraveghere, instanța va impune inculpatului să respecte următoarele măsuri de supraveghere:

a) să se prezinte la Serviciul de Probațiune M., la datele fixate de acesta;

b) să primească vizitele consilierului de probațiune desemnat cu supravegherea sa;

c) să anunțe, în prealabil, schimbarea locuinței și orice deplasare care depășește 5 zile, precum și întoarcerea;

d) să comunice schimbarea locului de muncă;

e) să comunice informații și documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existență.

În baza art. 86 al. 1 C.pen. va dispune ca, pe durata termenului de supraveghere, datele prevăzute în art. 85 al. 1 lit. c) - e) să se comunice Serviciului de Probațiune M..

În baza art. 404 al. 3 C.proc.pen. va atrage atenția inculpatului asupra consecințelor nerespectării măsurilor de supraveghere și ale săvârșirii de noi infracțiuni în cursul termenului de supraveghere în sensul că amânarea aplicării pedepsei se va revoca și se va dispune aplicarea și executarea pedepsei amenzii.

Instanța va atrage atenția inculpatului asupra prevederilor art. 83 C.pen. care prevăd revocarea beneficiului suspendării executării pedepsei în cazul săvârșirii unei noi infracțiuni pe durata termenului de încercare.

VII. Pedepsele complementare

Astfel, conform art. 67 alin. 1 C.pen. 2009, instanța are posibilitatea de a aplica pedeapsa complementară și în cazurile în care pedeapsa principală este amenda penală, instanța putând aplica pedeapsa complementară indiferent de durata pedepsei cu închisoarea și chiar dacă executarea acesteia a fost suspendată sub supraveghere.

Luând în considerare criteriile oferite de art. 67 alin. 1 C.pen. 2009 instanța apreciază că se impune aplicarea unei pedepse complementare, întrucât, față de fapta săvârșită, calitatea inculpatului și sancțiunea aplicată, o pedeapsă complementară întregește practic sancțiunea de natură penală în ansamblul său și reprezintă un element de atenționare în plus pentru inculpat. D. urmare se va aplica pedeapsa complementară a interzicerii dreptului de a conduce autovehicule pe o perioadă de 2 ani.

VIII. Cheltuieli judiciare

În temeiul art. 398 rap. la art. 274 al. 1 C.proc.pen., instanța va obliga inculpatul la plata cheltuielilor judiciare către stat în cuantum de 200 lei (60 lei în faza de urmărire penală și 140 lei în faza de judecată).

PENTRU TOATE ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE:

În baza art. 396 alin. (1) și (4) C. proc. pen. raportat la art. 61 C. pen. și art. 83 Cpen stabilește pedeapsa amenzii penale în număr de 190 zile-amendă pentru inculpatul M. C., fiul lui P. și M., născut la data de 17.04.1079 în mun. Tg. M., jud. M., domiciliat în mun. Tg. M., ., ., cetățean român, căsătorit, stagiul militar satisfăcut, studii superioare, agent penitenciar la Penitenciarul Tg. M., CNP_, fără antecedente penale, pentru săvârșirea infracțiunii de conducere pe drumurile publice a unui vehicul pentru care legea prevede obligativitatea deținerii permisului de conducere de către o persoana care, la momentul prelevării mostrelor biologice, are o îmbibație alcoolica de peste 0,80 g/l alcool pur in sânge, faptă prev. și ped. de art. 336, alin. 1 C.p.

Stabilește cuantumul unei zile amendă la valoarea de 50 lei, urmând ca în final, inculpatul să execute amenda penală în valoare de 9.500 lei.

În temeiul art. 66 alin 1 lit. i) Cpen aplică inculpatului pedeapsa complementară constând în interzicerea dreptului de a conduce autovehicule pe o perioadă de 2 ani.

În baza art. 83 alin. (1) C. pen. amână aplicarea pedepsei amenzii pe un termen de supraveghere stabilit în condițiile art. 84 C. pen., de 2 ani de la data rămânerii definitive a prezentei hotărâri.

În baza art. 85 alin. (1) C. pen. pe durata termenului de supraveghere, inculpatul trebuie să respecte următoarele măsuri de supraveghere:

a) să se prezinte la Serviciul de Probațiune M., la datele fixate de acesta;

b) să primească vizitele consilierului de probațiune desemnat cu supravegherea sa;

c) să anunțe, în prealabil, schimbarea locuinței și orice deplasare care depășește 5 zile, precum și întoarcerea;

d) să comunice schimbarea locului de muncă;

e) să comunice informații și documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existență.

În baza art. 86 alin. (1) C. pen. pe durata termenului de supraveghere, datele prevăzute în art. 85 alin. (1) lit. c) - e) se comunică Serviciului de Probațiune M..

În baza art. 404 alin. (3) C. proc. pen. atrage atenția inculpatului asupra consecințelor nerespectării măsurilor de supraveghere și ale săvârșirii de noi infracțiuni în cursul termenului de supraveghere în sensul că amânarea aplicării pedepsei se va revoca și se va dispune aplicarea și executarea pedepsei amenzii.

În baza art. 398 rap. la art. 274 alin. 1 Cproc. P. obligă inculpatul la plata sumei de 200 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat ( 60 lei pentru faza de urmărire penală și 140 lei pentru faza de judecată).

Ia act că inculpatul a fost asistat de apărător ales.

O copie a prezentei hotărâri se va comunica către IPJ M. – Serviciul Rutier în conformitate cu dispozițiile art. 103 alin 1 lit. c) din OUG nr. 195/2002.

Cu apel în termen de 10 zile de la comunicare pentru reprezentantul Ministerului Public și inculpat.

Pronunțată în ședință publică, azi, 10.11.2015.

Președinte Grefier

I. P. D. G.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Conducere sub influenţa băuturilor alcoolice. Art.336 NCP. Sentința nr. 1308/2015. Judecătoria TÂRGU MUREŞ