Contestaţie împotriva hotărârii judecătorului delegat. Sentința nr. 640/2015. Judecătoria TÂRGU MUREŞ
| Comentarii |
|
Sentința nr. 640/2015 pronunțată de Judecătoria TÂRGU MUREŞ la data de 23-06-2015
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA TÂRGU M.
Dosar nr._
SENTINȚA PENALĂ NR. 640
Ședința publică din 23 iunie 2015
P.: D. D.- P.
GREFIER: V. G.
Pe rol se afla judecarea cauzei penale, avand ca obiect contestatia impotriva incheierii judecatorului de supraveghere a privarii de libertate, formulata de contestatorul Balasz S. T.
La apelul nominal făcut în ședință publică se constată lipsa părților.
S-a făcut referatul cauzei, după care:
Mersul dezbaterilor si sustinerile pe fond ale partilor sunt consemnate in incheierea de sedinta din data de 21.05.2015, prin care s-a stabilit termen de pronuntare pentru 05.06.2015, cand s-a amanat pronuntarea pentru 19.06.2015, cand pronuntarea a fost amanata pentru data de azi 23.06.2015, incheieri ce fac parte integranta din prezenta.
INSTANȚA
I. Prin cererea înregistrată pe rolul Judecatoriei Targu-M. sub nr._, contestatorul Balasz S. T., detinut in P. Targu-M., a formulat contestatie impotriva Incheierii nr. 51/2015, pronuntata de Judecatorul de supraveghere a privarii de libertate de la P. Tirgu-M. in dosarul nr. 65/35/06.05.2015, privind regimul de execuatre a pedepsei inchisorii.
Contestatorul nu a motivat cererea formulata.
In urma dispozitiilor din oficiu ale instantei, a fost comunicat la dosar dosarul nr. 65/35/06.05.2015 al Judecatorului de supraveghere a privarii de libertate de la P. Tirgu-M.
In sedinta publica din 21.05.2014, contestatorul a declarat ca nu a formulat contestatia si nu si-o insuseste, rezultand dintr-o neintelegere
II. Analizand cererea petentului prin prisma actelor si lucrarilor de la dosar, instanta retine urmatoarele:
Nu exista probe din care sa rezulte faptul ca, contestatorul este persoana care a formulat contestatia cu solutionarea careia a fost investita instanta
Contestatorul, fiind intrebat de instanta, nu si-a insusit contestatia la executarea pedepsei inchisorii formulata in numele sau.
In drept, tinand cont ca solutionarea contestatiei privind exercitarea drepturilor persoanelor private de libertate, prevazute de art. 56 alin. 9-12 din Legea nr. 254/2013 este la disponibilitatea contestatorului, atat din perspectiva formularii cat si a retragerii acesteia, intrucat nu sunt temeiuri ca starea de fapt este alta decat cea prezentata de contestator, instanta va lua act in temeiul art. 598 Cod procedura penala de faptul ca, contestatorul V. I. C. nu a formulat contestatie la executare si va respinge ca neinsusita contestația la executarea pedepsei inchisorii privind pe contestatorul V. I. C., fiul lui V. și F., născut la 14.01.1971, detinut in P. Barcea-M..
In temeiul art. 275 alin. 3 Cod de procedura penala, cheltuielile judiciare avansate de stat vor ramane in sarcina acestuia, iar suma de 100 lei, reprezentand onorariul avocatului din oficiu, se va avansa din fondurile Ministerului de Justitie catre Baroul M..
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
In temeiul art. 40 din Legea nr. 254/2013, respinge ca neinsusita contestatia impotriva Incheierii nr. 51/2015, pronuntata de Judecatorul de supraveghere a privarii de libertate de la P. Tirgu-M. in dosarul nr. 65/35/06.05.2015 formulata in contradictoriu cu ANP P. Tirgu-M., in numele contestatorului Balasz S. T., fiul lui S. si C., CNP_, detinut in P. Tirgu-M..
In temeiul art. 275 alin. 3 Cod procedura penala, cheltuielile judiciare avansate de stat raman in sarcina acsetuia, din care suma de 150 lei reprezentand onorariul avocatului din oficiu se va avansa din fondurile Ministerului de Justitie catre Baroul M..
Definitiva.
Pronuntata in sedinta publica azi, 23.06.2015.
PREȘEDINTE GREFIER
D. D. P. V. G.
fiind în concediu, semnează dna judecător
A. L. B.
Președinte secția civilă, în locul
Președintelui instanței, T. A..
| Conducere sub influenţa băuturilor alcoolice. Art.336 NCP.... → |
|---|








