Delapidarea. Art.295 NCP. Sentința nr. 163/2015. Judecătoria TÂRGU MUREŞ

Judecătoria TÂRGU MUREŞ - Sentințe și decizii penale / 2015

Sentința nr. 163/2015 pronunțată de Judecătoria TÂRGU MUREŞ la data de 03-03-2015

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA TÂRGU M.

Dosar nr._ ,

disjuns din dosar nr._

SENTINȚA PENALĂ NR. 163

Ședința publică din 03 martie 2015

P.: D. D.- P.

GREFIER: V. G.

Pe rol se afla judecarea cauzei penale privind pe inculpatul S. A., trimisi in judecata pentru savarsirea infractiunii de complicitate la delapidare, prev de art. 26 Cod penal din 1969, raportat la art. 215¹ alin.1 Cod penal din 1969, cu aplicarea art. 41 alin.2 Cod penal din 1969.

La apelul nominal făcut în ședință publică se constată lipsa părților.

S-a făcut referatul cauzei, după care:

Mersul dezbaterilor și susținerile pe fond ale părților sunt consemnate în încheierea de ședință din 08.01.2015, prin care s-a stabilit termen de pronuntare la 23.01.2015, ulterior pronuntarea fiind amanata succesiv la 06.02.2015, 20.02.2015, 27.02.2015, cand pronuntarea a fost amanata pentru data de azi, 03.03.2015, incheieri ce fac parte integranta din prezenta.

INSTANȚA

I. Prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Judecatoria Targu-M. din data de 29.05.2013, emis in dosarul nr. 6765/P/2008, s-a dispus trimiterea in judecata a inculpatilor N. Geza S., N. Szabolcs, S. A. si S. A., sub aspectul savarsirii, in calitate de autori de catre primii 2 si respectiv de complici de ceilalti 2 inculpati, a infractiunii de delapidare, prev de art. 215¹ alin.1 Cod penal din 1969, cu aplicarea art. 41 alin.2 Cod penal din 1969, cu aplicarea art. 26 Cod penal din 1969 pentru inculpatii S. A. si S. A., constand in aceea ca, in perioada 09.06.2008 - septembrie 2008, in calitate de soferi angajati la persoana vatamata . 95 SRL din Galati, avand in gestiune combustibilul alimentat pe baza de card, inculpatii N. Geza S. si N. Szabolcs, actionand separat, au sustras in mod repetat combustil apartinand persoanei vatamate, in valoare de_ lei, respectiv de 4863,53 lei, direct de la pompa sau din rezervorul masinii pe care o conduceau, pe care l-au vandut ulterior altor persoane cu ajutorul coinculpatilor S. A. si S. A., angajati ca manipulanti la persoana vatamata, care le-au indicat cumparatorii si au participat la tranzactii, in schimbul unor sume din veniturile realizate, inculpatul S. cumparand si personal din combustibilul sustras, respectiv inculpatul S. in 2 ocazii, ambele pe raza loc T., jud. M. si privind pe cumparatorii V. V. si V., patroni ai AF V. V. din aceeasi localitate.

In faza de urmarire penala probele au fost administrate prin declaratiile date de inculpat, in calitate de faptuitor si invinuit, declaratiile de invinuiti ale fostilor coinculpati N. Geza S., N. Szabolcs si S. A., declaratiile persoanei vatamate, prin reprezentant Keszeg A., seful parcului auto; declaratiile invinuitilor S. Jozsef, T. B. C., angajati ai persoanei vatamate; declaratiile invinuitilor V. V. si V. V., presupusi cumparatori de combustibil de la inculpat, precum si declaratiile martorului B. V., presupus cumparatori de la ceilalti fosti inculpati; procesele-verbale din 10.03.2011 de recunostere dupa fotografie a inculpatului S. A. de catre numitii V. V., V. V.; inregistrari pe DVD ale convorbirilor telefonice dintre administratorul persoanei vatamate, G. A. si inculpatul N. Geza S. si respectiv dintre acesta din urma si numitul S. A., predate de persoana vatamata; inscrisuri, respectiv: contractele individuale de munca ale inculpatilor si ale fostilor coinculpati S. A. si S. A., ca si ale numitului S. Jozsef; fisa postului inculpatului N. Geza S., respectiv act aditional la contractul de munca al coinculpatului din 15.09.2008 si procedura de consum si combustibil pentru soferii distribuitori; lista cu alimentari, foile de parcurs si scrisorile de transport marfa, privind cursele inculpatilor din perioada vizata de acuza.

Prin incheierea din 20.02.2014, cauza a fost trimisa judecatorului de camera preliminara.

Prin incheierea judecatorului de camera preliminara din 24.05.2014, acesta a constatat legalitatea sesizarii instanței cu rechizitoriul Parchetului emis in dosarul de urmarire penala privind pe inculpati, a constatat legalitatea administrării probelor, fara a exclude vreuna si a efectuării actelor de urmărire penală si a dispus începerea judecatii.

In faza de judecata, fostii inculpati N. Geza S., N. Szabolcs au fost audiat si au solicitat sa fie judecati numai in baza probelor administrate in faza de urmarire penala sau/si inscrisuri noi, instanta dispunand disjungerea cauzei in privinta acestora, cu formarea dosarului nr._/320/2014.

La termenul de judecata din 08.01.2015, inculpatul S. A. a fost audiat si a solicitat sa fie judecat numai in baza probelor administrate in faza de urmarire penala sau/si inscrisuri noi, instanta dispunand disjungerea cauzei in privinta acestora, cu formarea dosarului sus-rubricat, in care a efectuat cercetarea judecatoreasca pe calea speciala prevazuta in cazul recunosterii invinuirii.

II. Analizand probele administrate din perspectiva continutului constitutiv al infractiunii sub aspectul careia a fost sesizata, instanta retine urmatoarele:

In fapt, aflandu-se pe raza loc T., jud. M., inculpatul S. A., angajat ca manipulant de marfuri la persoana vatamata . 95 SRL din Galati, a indicat fostului inculpat N. Geza S., sofer angajat la persoana vatamata si avand in gestiune combustibilul alimentat, pe numitii V. V. si V., patroni ai AF V. V. din loc T., ca potentiali cumparatori de combustil, in vederea sustragerii acestuia cu ocaziile livrarilor de marfa de la persoana vatamata catre societatea antementionata, echipa de livrare sustragand in consecinta, cu ocaziile a 2 transporturi din perioada 09.06.2008 – 01.10.2008, cantitatea totala de 125 litri de combustil apartinand persoanei vatamate, din rezervorul masinii conduse de fostul inculpat N. Geza S., respectiv cu furtunul in canistre, inculpatul obtinand astfel pentru sine suma totala de 90 lei.

Din punct de vedere al laturii subiective, instanta deduce din circumstantele reale ale savarsirii, ca faptele au fost comise de inculpat cu intentie, prevazand si urmarind rezultatul acestora si in realizarea aceleiasi rezolutii de tip infractional

Pentru a retine starea de fapt obiectiva si subiectiva mai sus mentionata, instanta s-a intemeiat pe declaratiile inculpatului N. Geza S., concordante cu declaratiile persoanei vatamate.

Deasemenea, a retinut si declaratiile numitilor V. V., V. V., procesele-verbale de recunoastere a inculpatului facute de acestia, declaratiile numitului S. Jozsef, precum si inregistrarile convorbirilor telefonice dintre fostul inculpat N. Geza S. si administratorul G. A., in care fostul inculpatul a recunoscut acuza in privinta sa, ca si participarea inculpatului S..

Din probele antementionate rezulta sustragerile si vanzarea bunurilor sustrase, ca autori, modalitate de savarsire si numar de fapte, precum si cumparatorii bunurilor sustrase.

In privinta existentei calitatii de gestionar a fostului inculpat N. Geza S., care era cel putin gestionar de fapt, primind cardul de alimentare personalizat al masinii conduse, rezulta din declaratii de persoana vatamata si ale acestuia din urma ca si din inscrisuri: contract de munca al acestuia din urma, fisa postului si instructajele la care a participat privind alimentarea cu combustibil, precum si foi de parcurs.

Din inscrisuri si recunoasterile inculpatului, coroborate cu ale invinuitului S. Jozsef, prezent in una dintre ocazii la sustragere si sanctionat administrativ pemntru tainuire, rezulta cantitatile sustrase, ca si beneficiul realizat de inculpat

Restul probelor administrate privesc alte fapte sau persoane si sunt indiferente sub aspectul raspunderii penale a inculpatului din cauza.

In drept, considerente teoretice preliminare cu caracter general privind solutionarea cauzei

1) Raportul dintre individualizarea pedepsei, legea penala mai favorabila si solutia procesuala:

In privinta legii penale de drept substantial aplicabile, fiind vorba despre un conflict de legi organizate in coduri in timp, legea penala mai favorabila se stabileste in concret, prin compararea ipotetica si globala a legilor succesive, in functie de conditiile incriminare, de conditiile de tragere la raspundere penala si, in sfarsit, de criteriul pedepsei, dupa care LPF se aplica global, asa cum statueaza decizia nr. 265/2014 a Curtii Constitutionale.

La stabilirea LPF se cerceteaza ipotetic conditiile incriminare, conditiile de tragere la raspundere penala si se „pipaie” posibilitatile de individualizare a pedepsei, inclusiv a executarii acesteia, prin compararea globala a codurilor de drept substantial succesive, dupa care Codul stabilit ca LPF se aplica global, inclusiv individualizand pedeapsa daca este cazul, iar in final se pronunta solutia procesuala adecvata, prev de art. 396 Cod de procedura penala.

Distinctia dintre individualizarea executarii pedepsei si solutia procesuala si prioritatea metodologica celei dintai in raport cu cea de-a doua, garanteaza ca aplicarea LPF nu poate conduce la o aplicare autonoma a codurilor penale succesive nici in mod indirect, prin intermediul individualizarii solutiei procesuale si ca gamele de solutii de individualizare prevazute de codurile succesive nu sunt modificate jurisprudential.

Astfel, aceasta trec gradual de la cea mai putin severa forma de individualizare prevazuta, pana la executarea efectiva, in raport de criteriile prevazute de codul in chestiune, fara a insa a putea transgresa in celalalt cod, deoarece s-ar ajunge indirect la combinarea solutiilor de individualizare prevazute de ambele coduri si la crearea unei lex tertia, ceea ce este interzis de decizia nr. 265/2014 a Curtii Constitutionale.

Exceptiile de la globalitate sunt prevazute de legea tranzitorie de drept substantial, respectiv de art. 10, art. 16 alin.2, art. 17, art. 22 din Legea nr. 187/2012 etc, care au caracter autonom si conduc . diversificare a solutiilor in raport de codurile succesive.

Referita diversificare insa nu intra in contradictie cu decizia Curtii Constitutionale deoarece nu rezulta jurisprudential si fiecare exceptie trebuie analizata in concret, in contextul schimbarilor legislative, deoarece initial normele tranzitorii nu au avut caracter de exceptie, fiind gandite ca si institutii autonome.

Sintetizand, Codul penal din 1969 fie se aplica global, sub aspectele interdependente ale individualizarii si aplicarii LPF, presupunand exclusivitatea aplicarii vechilor solutii de drept substantial in individualizarea pedepsei la faptele calificate pe Codul penal din 1969 si totodata excluderea solutiilor de individualizare a pedepsei nou introduse de legea substantiala in vigoare, cu exceptiile prevazute de lege, fie nu se aplica, deschizand posibilitatea aplicarii globale a noului Cod penal, care presupune exclusivitatea aplicarii noilor solutii de drept substantial in individualizarea pedepsei, faptelor calificate pe Codul penal actual, cu exceptiile prevazute de lege.

Aceeasi si pentru aceleasi argumente este solutia si pentru legile speciale contemporane codurilor de drept penal substantial succesive, a caror aplicare atrage obligatoriu aplicarea codului contemporan, sub toate aspectele incidente, cauze de nepedepsire, retinerea de stari sau circumstante la individualizarea pedepsei, etc, fie numai pentru ca regula este ca legile speciale nu prevad criterii de individualizare a pedepsei, asadar se completeaza in mod natural si necesar cu dispozitiile codului contemporan.

Din punct de vedere procesual, ideea globalitatii aplicarii normelor de drept substantiale se exprima prin unicitatea solutiei procesuale, de condamnare, faptelor calificate pe Codul penal din 1969 si respectiv prin exclusivitatea aplicarii noilor solutii procesuale, de renuntare, amanare, suspendare sub supraveghere in forma noua, care trimit la noile solutii de individualizare a pedepsei din Codul penal, faptelor calificate pe noul Cod penal, in ambele cazuri exceptiile fiind prevazute de normele tranzitorii, de stricta interpretare si aplicare.

Completand consecintele procesuale ale globalitatii aplicarii legii penale de drept substantial, solutia procesuala veche de SUP, respectiv achitare pentru lipsa caracterului penal, neprevazuta de actualul Cod de procedura penala, se face in temeiul unei norme tranzitorii de procedura - art. 19 din Legea nr. 255/2013.

In consecinta, nu se compara achitarea in conditiile art. 18¹Cod penal din 1969, cu renuntarea la aplicarea pedepsei, in conditiile art. 80 si urm. Cod penal, deoarece prima vine printr-o solutie procesuala, prevazuta de art. 19 din Legea nr. 255/2013, careia nu ii este aplicabil art. 5 Cod penal.

Se compara inexistenta infractiunii in conditiile art. 18¹Cod penal din 1969, cu suspendarea conditionata, cu suspendarea sub supraveghere a executarii pedepsei (in principiu indiferent daca pe legea veche sau noua) cu executarea efectiva, in procesul individualizarii pedepsei aplicabile faptei calificate pe Codul penal din 1969.

Suspendarea sub supraveghere a executarii pedepsei din legea veche se compara direct cu suspendarea sub supraveghere a executarii pedepsei din legea noua, deoarece exista prevedere legala expresa in acest sens, art. 16 alin.2 din Legea nr. 187/2012, din interpretarea gramaticala a caruia rezulta obligativitatea compararii directe a acestor 2 institutii, conform art.5 Cod penal.

Cu toate acestea, in urma publicarii deciziei nr. 265/2014 a Curtii Constitutionale, conformitatea compararii directe in aplicarea art.5 Cod penal s-a schimbat, deoarece s-a schimbat insusi sensul art.5 Cod penal, caracterul global al acestuia din urma impunand pastrarea criteriilor prev de art. 16 alin.2 din Legea nr. 187/2012, insa cu folosirea lor in analiza globala.

Dincolo de interpretarea gramaticala si teleologica, alternativa ar consta . a LPF, una cu ocazia stabilirii globale si calificarii faptei, urmata de una cu ocazia individualizarii, care, desi posibila, apare ca mai putin preferabila, fiind contradictorie cu sensul globalitatii aplicarii LPF, care prin ipoteza presupune o unica aplicare, rezultata in urma compararii ipotetice sub toate aspectele.

Asadar, nici suspendarea sub supraveghere a executarii pedepsei din legea veche nu se compara direct cu cea din legea noua, nefiind de dorit solutii de suspendare sub supraveghere a executarii pedepsei prev de legea noua, aplicata faptelor calificate pe legea veche, sau reciproc.

Neexistand dispozitie tranzitorie expresa cu caracter autonom, suspendarea conditionata nu se compara direct cu suspendarea sub supraveghere a executarii pedepsei din legea noua, prev de art. 91 si urm Cod penal.

Suspendarea sub supraveghere a executarii pedepsei din legea noua se compara direct cu renuntarea, cu amanarea executarii pedepsei, sau cu executarea efectiva, in procesul individualizarii pedepsei aplicabile, faptei calificate pe actualul Cod penal.

In concluzie, nu se compara direct, ci numai ipotetic si global si in stabilirea LPF: pe de o parte, inexistenta infractiunii, suspendarea conditionata a executarii pedepsei, suspendarea sub supraveghere a executarii a pedepsei din legea veche, toate aplicate la o fapta calificata pe legea veche, cu renuntarea, amanarea executarii pedepsei, sau cu suspendarea sub supraveghere a executarii a pedepsei din legea noua, toate aplicate la o fapta calificata pe aceeasi lege, pe de alta parte.

2) Criterii de comparatie in stabilirea LPF

Analiza comparativa, ipotetica si globala a codurilor succesive, se oprestela momentul aparitiei unor diferente obiective in privinta raportului penal de conflict dedus judecatii.

Aceastea apar in mod obiectiv in urma aplicarii criteriilor constitutionale antementionate la probele din cauza, sau si a altor criterii de individualizare a pedepsei, succesiv si in raport de subsidiaritate, cu conditia ca acestea sa fie aplicate in ordine logica: incepand cu conditiile de existenta, continuand cu cele de raspundere si sfarsind cu cele de sanctionare ale presupusei infractiuni deduse judecatii

In cazul in care analiza ajunge la nivelul posibilitatilor de individualizare a pedepsei, diferentele obiective apar doar in principiu succesiv sau in raport de subsidiaritate reciproca, deoarece in cazul pedepselor de aceeasi natura, o pedeapsa mai grea, dar fara executare, este preferabila in mod obiectiv uneia mai usoare cu executare efectiva, indiferent de conditiile care permit neexecutarea, prin ipoteza posibil de indeplinit.

Asadar, prin exceptie, la nivelul cercetarii posibilitatilor de individualizare a pedepselor de aceeasi natura din perspectiva LPF, diferentele de cuantum si conditiile executarii/neexecutarii trebuie analizate simultan.

3) Aplicarea criteriilor de comparatie in stabilirea LPF din perspectiva individualizarii stabilirii/aplicarii pedepsei

La nivelul cercetarii posibilitatilor de individualizare a pedepselor de aceeasi natura pe codurile succesive, din perspectiva diferentelor de cuantum nu se face o individualizare propriu-zisa a pedepsei.

Se urmareste numai stabilirea prin evaluare, in functie de criteriile de individualizare prevazute lato-sensu de codurile succesive si de probe, a unor marje sau intervale orientative in care pedepsele, simple sau rezultante, pot lua valori absolute, pe scala de individualizare a fiecarui cod, pentru a face posibila compararea codurilor, prin compararea valorilor orientative absolute rezultate.

Cercetand ultimul nivel de comparatie, respectiv al „pipairii” individualizarii pedepselor de aceeasi natura, rezulta diferente intre criteriile de individualizare a pedepsei prevazute de codurile succesive, semnificative in stabilirea LPF.

Astfel, art. 72 si urm din Codul penal din 1969 prevede criteriile generale de individualizare a pedepsei lato sensu, incluzand circumstantele si starile privind fapta sau faptuitorul, in timp ce art. 74 si urm din actualul Cod penal le prevede distinct de circumstante si stari, prevazand totodata si 7 subcriterii de evaluare a criteriilor generale de individualizare: 3 privind fapta si 4 privind faptuitorul, in aceasta ordine si ultimele vizand exclusiv periculozitatea faptuitorului.

Ultimele 2 dintre cele 4 subcriterii privind periculozitatea faptuitorului, se refera la conduita din cursul procesului penal, ce constituia circumstanta atenuanta din perspectiva Codului penal din 1969, respectiv conditia acestuia, insa nu si conduita anterioara savarsirii, ce constituia circumstanta atenuanta, pe acelasi cod.

In cazul Codului penal din 1969, criteriile de individualizare propriu-zise si circumstantele, privind fapta si faptuitorul, produc efecte impreuna si global, posibil a fi stabilite prin apreciere in raport de limitele speciale, majorate in cazul retinerii recidivei postexecutorii, care produce acest efect distinct, prin aplicarea de fractii legale la limitele de pedeapsa.

Restul starilor privind fapta sau faptuitorul produc fiecare efecte in mod distinct, insa cu referire la rezultatul global anterior care sunt posibil a fi stabilite prin apreciere, cu exceptia recidivei sau pluralitatii intermediare speciale, ale caror efecte pot fi stabilite prin cumul aritmetic.

Caracterul stabilirii efectelor prin procedeul aprecierii este de regula facultativ, cu exceptia circumstantelor atenuante, ale caror efecte sunt obligatorii.

In cazul actualului Cod penal, subcriteriile de evaluare a faptei si persoanei produc efecte global, prin apreciere in raport de limitele speciale, majorate in cazul retinerii circumstantelor agravante, recidivei postexecutorii sau infractiunii continuate, care produc acest efect distinct prin aplicarea de fractii legale sau sporuri la limitele de pedeapsa.

Restul circumstantelor si starilor privind fapta sau faptuitorul produc efecte distincte cu referire la rezultatul global, prin aplicarea de fractii legale, sau prin cumul aritmetic in cazul recidivei postcondamnatorii.

In primul rand, desi aprecierea, cumulul aritmetic si aplicarea de fractii legale sunt procedee comune conceptual ambelor coduri in individualizarea pedepsei, acestea se aplica la probe in mod diferit, in limite si cu efecte diferite, pe fiecare dintre coduri.

In concluzie, la subnivelul „pipairii” individualizarii pedepselor de aceeasi natura din perspectiva cuantumului, initial se stabileste orientarea pedepselor, simple sau rezultante, prin apreciere in raport cu limitele speciale, propriu-zise sau modificate, ale codurilor succesive.

Aprecierea este globala in cazul Codului penal din 1969, cu prevalenta caracterului obligatoriu al circumstantelor atenuante, in raport cu caracterul facultativ al agravarii produse de circumstante, in timp ce pe actualul Cod penal este libera.

Aprecierea se face in functie de probe si in limitele acelor criterii de individualizare lato-sensu care implica acest procedeu pe fiecare cod, tinand totodata cont de diferentele dintre criteriile de individualizare stricto-sensu dintre coduri: de caracter limitativ; de pondere a faptuitorului in raport cu fapta; de caracter limitativ al atributelor faptuitorului.

Ca pas final al evaluarii, rezultatele orientative se raporteaza la efectele de individualizare distincte posibil a fi produse de restul criteriilor de individualizare a cuantumului dintre cele prevazute lato-sensu de fiecare cod, din perspectiva procedeelor implicate de fiecare: apreciere, cu caracter global numai in cazul Codului penal din 1969, fractii legale, sau cumul aritmetic

Se obtin astfel marje sau intervale orientative in care pedepsele, simple sau rezultante, pot lua valori absolute, pe scala de individualizare a fiecarui cod

Spre exemplu, daca restul conditiilor sunt comparabile, in cazul unui inculpat cu o conduita anterioara buna, sau o conduita procesuala buna valorificabila, apare in principiu mai favorabil Codul penal din 1969, deoarece retinandu-le ca si circumstante atenuante obliga la coborarea pedepsei sub minimul special, lasand fara efect eventualele stari de agravare, daca fapta sau starile de agravare nu sunt atat de grave incat sa nu se justifice .

4) Analiza individualizarii executarii pedepselor in stabilirea LPF devine utila la ultimul nivel, al compararii individualizarii pedepselor de aceeasi natura si vizeaza 2 aspecte: conditiile executarii si efectele executarii, respectiv ale neexecutarii.

Cercetarea comparativa a conditiilor executarii, respectiv a insasi posibilitatii neexecutarii, este relevanta pentru stabilirea preferabilitatii stabilirii/aplicarii fara executare a unei pedepse mai mari, in raport cu executarea alteia mai mici, de aceeasi natura, pe coduri diferite.

In sensul de mai sus, atat Codul penal din 1969 cat si actualul Cod penal ofera alternative pentru executarea efectiva a pedepsei in scopul realizarii preventiei speciale, stabilite pe considerente de oportunitate, apreciate dupa criterii legale privind gravitatea faptei, persoana faptuitorului, cuantumul pedepsei prevazute de lege sau/si stabilite sau aplicate si necesitatea supravegherii conduitei infractorului.

In privinta criteriilor, Codul penal din 1969 distinge intre aplicarea si executarea pedepsei si prin raportare la aceste criterii prevede pentru realizarea preventiei speciale, in afara executarii efective, posibilitatea neretinerii caracterului penal al faptei, a suspendarii executarii pedepsei aplicate, in conditii de supraveghere sau nu, in conditiile aceleiasi legi.

Actualul Cod penal distinge intre stabilirea, aplicarea si executarea pedepsei si prevede in acelasi sens posibilitatile renuntarii la aplicarea pedepsei, constand in neaplicarea acesteia, care exclude supravegherea; amanarii aplicarii pedepsei, constand in stabilirea fara aplicarea acesteia, in conditii de supraveghere; suspendarii executarii pedepsei, constand in aplicarea acesteia in conditii de supraveghere, fara executare.

Deasemenea, in afara criteriilor de individualizare antementionate privind fapta si faptuitorul, actualul Cod penal impune in plus fata de Codul penal din 1969 si respectarea unor conditii de conduita procesuala ca si conditii de neexecutare.

Acestea sunt generale negative: inculpatul sa nu se fi sustras de la proces sau sa nu fi incercat zadarnicirea aflarii adevarului; particulare negative, in cazul renuntarii: sa nu fi beneficiat anterior de masura . pozitive, in cazul amanarii aplicarii si suspendarii executarii: manifestarea acordului de a presta o munca neremunerata in folosul comunitatii.

Este de observat ca, criteriile de individualizare a aplicarii stricto sensu fiind similare, permit in principiu orientarea similara a cuantumului pedepselor, desi pe scale diferite, in timp ce criteriile de individualizare a executarii fiind diferite, conduc de regula la diferente privind conditiile executarii pe codurile succesive.

Deasemenea, ca identificarea criteriilor de individualizare a executarii adecvate dintre cele prevazute de codurile succesive se face in functie de probele din dosar, fara analizarea vreunei ierarhii intre criterii (neprevazuta de vreo lege si fara a putea rezulta dintr-o comparatie directa in stabilirea LPF) si fara excluderea vreunui cod ca mai putin adecvat in raport de probe, prin ipoteza acestea fiind adecvate diferit.

In concluzie, in „pipairea” individualizarii pedepselor de aceeasi natura pe codurile succesive, concomitent cu stabilirea orientarii cuantumului in raport de limitele speciale, trebuie stabilite si conditiile executarii/neexecutarii acestora, in raport cu criteriile adecvate de individualizare a executarii dintre cele prevazute de fiecare cod, stabilite in functie de probe.

Valorile absolute, rezultate orientativ pe scale diferite si individualizate in principiu sub aspectul modalitatii de executare, permit compararea individualizarii pedepselor pe codurile succesive, cu exceptia pedepselor in acelasi cuantum ambele obligatoriu executabile, sau ambele posibil neexecutabile.

In sensul de mai sus, cercetarea comparativa a efectelor executarii/neexecutarii devine relevanta numai in cazul de exceptie al pedepselor la fel de severe sub aspectul cuantumului, sau al posibilitatilor de executare - mai probabil, in cazul recalificarii faptei.

Daca pedepsele in acelasi cuantum sunt ambele executabile in mod obligatoriu, se compara conditiile de executare privind spre exemplu posibilitatea liberarii conditionate, termenele de reabilitare prevazute pentru pedepsele principale si subsidiar pedepsele complementare, sau accesoriisub aspectul aspectelor comportate de acestea – continut, durata etc

Daca pedepsele in acelasi cuantum sunt ambele posibil neexecutabile, comparatia se face potrivit art. 16 alin.2 din Legea nr. 187/2012, in aplicarea art. 5 Cod penal, interpretat conform deciziei nr. 265/2014 a Curtii Constitutionale, asadar nu direct ci in mod global, ca urmare a modificarii sensului art. 5 in urma publicarii deciziei nr. 265/2014 a Curtii Constitutionale

Asadar, comparatia priveste posibilitatea individualizarii propriu-zise a executarii pedepselor pe codurile succesive, din perspectiva continutului supravegherii, a obligatiilor impuse si a termenelor de incercare/supraveghere, inclusiv din perspectiva implinirii acestora, insa nu si consecintele condamnarii, pentru ca LPF nu e aplicabil decat dreptului penal substantial.

Asadar, argumentul incompatibilitatii solutiei de condamnare cu dreptul de conducere auto sau cu eligibilitatea in anumite functii sau profesii nu ar fi relevant, decat daca analiza ar ajunge la ultimul nivel de drept substantial, sub forma lipsei oricarei decaderi.

In concluzia pct 2, 3 si 4, comparatia in stabilirea LPF din perspectiva codurilor succesive urmareste stabilirea codului, sau/si a legilor contemporane, a caror aplicare globala este mai favorabila sub aspectul severitatii ingerintei in drepturile subiectului pasiv, in concretizarea raportului juridic de raspundere penala.

Asadar, comparatia se face sub aspectul posibilitatii sau/si conditiilor de tragere la raspundere penala, sau/si a severitatii actuale sau potentiale a ingerintei referite.

In consecinta, presupune cercetarea ipotetica si globala a codurilor, prin aplicarea succesiva la probele din dosar a criteriilor prevazute de acestea privind conditiile de incriminare, de raspundere penala, sau de individualizare a pedepsei, in aceasta ordine.

La ultimul nivel, comparatia se face prin „pipairea” individualizarii pedepselor posibile, distinct pe fiecare dintre codurile succesive, in raport de criteriile de individualizare prevazute lato sensu de fiecare dintre acestea si de probatoriul administrat, fiind semnificative diferentele de natura, cuantum, sau/si individualizare a executarii pedepsei, in ultimul caz din perspectiva conditiilor sau/si efectelor acesteia, in aceasta ordine.

5) In ipoteza pluralitatii de infractiuni, trebuie identificata in prealabil pluralitatea si stabilita configuratia acesteia, pentru a decela daca are efecte in stabilirea LPF, cum este cazul sesizarii instantei prin rechizitoriu cu mai multe fapte in concurs, sau cu o fapta savarsita in stare de recidiva sau pluralitate intermediara.

In sensul de mai sus, art. 10 din Legea nr.187/2012 permite stabilirea regimului juridic aplicabil tratamentului sanctionator al pluralitatii dupa o lege diferita de legea pedepselor stabilite pe Codul penal din 1969 pentru componentele savarsite sub imperiul acestuia, derogand de la globalitatea aplicarii legii penale de drept substantial sub acest aspect

Deasemenea, articolul referit stabileste totodata si regimul juridic aplicabil tratamentului sanctionator al pluralitatii in cazul definitivarii configuratiei acesteia sub legea noua: Codul penal.

Din interpretarea per a contrario a ambelor prevederi referite ale art. 10 din Legea nr.187/2012, rezulta ca, in cazul definitivarii configuratiei sub legea veche, regimul juridic aplicabil tratamentului sanctionator al pluralitatii ar putea fi atat legea noua, cat si cea veche, indiferent de legea faptelor aplicata la stabilirea pedepselor, derogand din nou de la globalitatea aplicarii legii penale de drept substantial.

Cu toate acestea, analizand raportul dintre globalitatea aplicarii legii penale in situatii tranzitorii, statuata constitutional si exceptiile de la aceasta permise de art. 10 din Legea nr.187/2012, rezulta ca legea faptei ce formeaza obiectul investirii instantei trebuie sa fie in mod necesar aceeasi cu legea tratamentului sanctionator al pluralitatii, si in principiu si al subpluralitatilor si ca, in particular, daca pluralitatea s-a definitivat sub legea noua, aceasta lege unica este cea noua.

Motivul este ca exceptarea de la globalitate prevazuta expres de art. 10 din Legea nr.187/2012, privind situatia in care pedepsele au fost deja aplicate dupa legi diferite,datorita duratei diferite a proceselor, se refera numai la pedepsele deja aplicate, nu si la legea faptei obiect al sesizarii prin rechizitoriu, sau a tratamentului sanctionator al pluralitatii.

Daca initial, in contextul aplicarii legii substantiale pe institutii autonome, prevederea tranzitorie referita nu a avut un rol veritabil de exceptie, l-a dobandit in urma publicarii deciziei nr. 265/2014 a Curtii Constitutionale, care impune aplicarea legii substantiale pe institutii pe institutii globale.

Deoarece exceptia este de stricta interpretare si aplicare si alte exceptii intemeiate pe art. 10 al Legii nr.187/2012decat cea prevazuta prin ipoteza nu pot rezulta decat pe cale de interpretare, aceasta trebuie facuta in acest context, al globalitatii devenite obligatorii.

Or, argumentul de interpretare logica per a contrario, care se justifica prin ipoteza presupusa a tertium non datur, aplicabil in contextul regulei aplicarii pe institutii autonome, nu se mai justifica in aplicarea legii pe institutii globale decat in masura in care efectele interpretarii se subsumeaza principiului aplicarii globalitate.

In masura in care nu se intampla acest lucru, interpretarea extensiva la care argumentul per a contrario conduce, ar putea fi justificate numai de situatiile in care aplicarea globala a LPF nu ar fi posibila in mod obiectiv, indiferent de motiv si cu conditia de a nu se face in defavoarea inculpatului.

Astfel, in cazul definitivarii pluralitatii sub legea veche, cand una dintre componente formeaza obiectul sesizarii instantei prin Rechizitoriu, nu se justifica nicio exceptie de la globalitate, decat in cazul pedepselor deja aplicate, situatie prevazuta expres de art. 10 pentru pedepsele stabilite potrivit legii vechi si care poate rezulta, per a contrario pentru pedepsele stabilite potrivit legii noi, care se bucura de autoritate de lucru judecat integrala.

In rest, legea faptei si a tratamentului sanctionator, inclusiv al subpluralitatilor, se poate intotdeauna stabili ipotetic si aplica global, potrivit art. 6 Cod penal.

Altfel spus, in acest caz, spre deosebire de situatia unei modificari de pedepse, cand lipsa incidentei art. 6 Cod penal in privinta tuturor acestora atrage imposibilitatea aplicarii tratamentului sanctionator prev de legea noua, deoarece LPF nu s-ar mai aplica global si sub toate aspectele, in situatia aplicarii LPF . curs de judecata, art. 10 din Legea nr.187/2012 permite pe cale de exceptie, ca inaplicabilitatea art. 6 Cod penal sa nu atraga imposibilitatea aplicarii tratamentului sanctionator al legii noi la pluralitate.

In cazul definitivarii pluralitatii sub legea noua, prin exceptie, regimul juridic al subpluralitatii nu trebuie sa fie acelasi cu al pluralitatii din care face parte, daca ar conduce la aplicarea retroactiva a legii penale in detrimentul subiectului raspunderii penale si ar conduce la un plus nejustificat de sanctiune, cum s-ar intampla in cazul savarsirii faptei sub legea noua, atunci cand primul termen este compus si nu a fost stabilit, in raport cu situatia in care acesta ar fi fost deja stabilit in baza legii vechi si exceptarea ar fi rezultat din ipoteza art. 10 .

In concluzie, in situatii tranzitorii de conflict de coduri de drept substantial in timp, LPF aplicabil faptei obiect al sesizarii in caz de pluralitate de infractiuni se stabileste si in functie de configuratia si regimul sanctionator al pluralitatii, pe institutii globale, in aplicarea art. 5 Cod penal, cu exceptiile prevazute de lege sau rezultand din aplicarea principiilor generale de drept.

6) Din punct de vedere tehnic juridic, globalitatea ipotetica implica ca art. 5 Cod penal se aplica efectiv o singura data, la rezolvarea actiunii penale potrivit art. 396 Cod penal, celelalte dispozitii decurgand din aceasta si nu separat la fiecare mentiune din dispozitiv, decat in masura in care exista dispozitii speciale, care particularizeaza art. 5 Cod penal .

Potrivit art. 12 din Legea nr. 187/2012, stabilirea judiciara a legii penale mai favorabila se refera la pedeapsa principala, si nu la pedepsele complementare sau accesorii, care deriva din aceasta.

In final, inclusiv daca pedeapsa este amenda, stabilirea acesteia se face potrivit dispozitiilor legii penale mai favorabile din aceeasi lege, fara a se putea combina dispozitii din legi diferite, asa cum rezulta implicit si din art. 14 alin 1 lit.b din Legea nr. 187/2012.

7) In privinta infractiunilor concrete din cauza

In privinta infractiunii de delapidare tip, aceasta era prev de art.215¹ alin.1 Cod penal din 1969 si pedepsita cu inchisoarea de la 1 an pana la 15 ani, ca infractiune contra patrimoniului, fiind preluata in actualul Cod penal sub acelasi nume, insa cu modificarea obiectului protectiei juridice.

Astfel, delapidarea este incriminata ca infractiune de serviciu, la art. 295 Cod penal, cu referire la art. 308 Cod penal si este pedepsita cu inchisoarea de la 1 an si 4 luni, pana la 10 ani si interzicerea dreptului de a ocupa o functie publica, fiind abrogata forma calificata corespunzatoare consecintelor deosebit de grave, prev de art.215¹ alin.2 Cod penal din 1969.

In consecinta, in privinta conditiilor de incriminare, deosebirea esentiala consta in eliminarea pagubei ca urmare imediata necesara.

In concret,

In privinta incadrarii juridice a faptelor imputate inculpatului si a legii penale mai favorabile

Pentru stabilirea legii penale mai favorabile nu trebuie cercetata si incadrarea juridica a faptelor imputate inculpatului, decat in raport cu sanctionarea faptei de delapidare de codurile penale succesive, deoarece, in principiu, acestea nu sunt gresit incadrate.

Conditiile de tragere la raspundere penala sunt similare in concret, pagubirea persoanei vatamate fiind, in principiu, reala.

Pedepsele prevazute de lege sunt diferite, pedeapsa principala a inchisorii, aplicabila intre limite speciale diferite, pe actualul Cod penal fiind obligatorie si aplicarea pedeapsei complementare a interzicerii dreptului de a ocupa o functie publica.

Nu rezulta posibilitatea retinerii vreunei pluralitati de infractiuni, nici din invinuire, forma continuata fiind posibila in principiu pe ambele coduri si nici din antecedenta penala a inculpatului, in sarcina caruia nu a fost retinuta savarsirea anterioara de infractiuni.

In sensul de mai sus,in raport de criteriile de individualizare propriu-zise, privind fapta persoana si persoana inculpatului prevazute de actualul Cod penal, se retin, la nivel de principiu: imprejurarile savarsirii, prin folosirea de mijloace provenind din sfera normalei exercitari a activitatii de serviciu si impreuna cu alte persoane; modul de savarsire, presupunand 2 acte materiale; consecintele privind presupusele infractiuni, periclitarea relatiilor de serviciu din cadrul persoanei vatamate si prejudicierea acesteia cu contravaloarea combustibilului traficat; motivul avut si mobil urmarit de inculpat, obtinerea de castiguri facile, in mod ilicit, profitand de situatia de angajati; inculpatii este adult matur, angajat in munca si casatorit, cu studii 4 clase, necunoscut cu antecedente penale.

Din perspectiva Codului penal din 1969, fapta apare ca relativ nepericuloasa, modalitatea de savarsire fiind accesibila si rudimentara, iar consecintele nu foarte grave, inculpatul fara a prezenta un pericol deosebit, insa fara o buna conduita anterioara, care nu poate rezulta din lipsa a antecedentelor penale, sau/si calitatea de angajat in cazul savarsirii unei presupuse infractiuni de serviciu, respectiv fara o buna conduita procesuala valorificabila pe calea procedurii in cazul recunoasterii invinuirii.

Din perspectiva sanctionarii contributiei specifice complicelui, nu sunt diferente intre codurile succsive, art. 27 Cod penal din 1969, ca si art. 49 Cod penal, impunand sanctionarea intre limitele legale, tinand cont de contributia concreta respectiva.

In privinta retinerii de circumstante atenuante sau agravante, aceasta nu e posibila, in principiu, pe niciunul dintre coduri.

In privinta starii de agravare reprezentate de savarsirea in forma continuata, fata de unicitatea subiectului pasiv, aceasta ar fi posibil de retinut pe ambele coduri, sanctionarea fiind insa diferita: pedeapsa prevazuta de lege pentru infractiune, cu spor facultativ de 5 ani inchisoare pe Codul penal din1969, respectiv de 3 ani inchisoare pe actualul Cod penal.

Datorita gravitatii faptelor si persistentei in rezolutia infractionala, se exclude in principiu din perspectiva codurilor succesive, aprecierea ca nu ar constitui infractiuni, sau ca nu ar fi necesara aplicarea de pedepse pentru sanctionare.

Deasemenea, ar fi posibila, in principiu, realizarea preventiei speciale si fara executare, lipsind indicii de periculozitate a inculpatului, insa in mod diferit: pe Codul penal din 1969 ar fi necesara ca avertisment aplicarea de pedepse, dublata de supraveghere, respectiv pe actualul Cod penal, stabilirea de pedepse in aceleasi conditii de supraveghere, aceasta fiind de natura sa permita controlul obtinerii de castiguri ilicite.

In concluzie, in stabilirea LPF s-ar compara cuantumul pedepselor principale de aceeasi natura, a inchisorii, incluzand obligativitatea sau nu a aplicarii de pedepse complementare, fara analizarea altor aspecte privind pedepsele complementare care ar depinde de solutia procesuala, excedand LPF.

Comparatia s-ar face din perspectiva modalitatii si criteriilor de individualizare prevazute de fiecare dintre coduri, concomitent cu posibilitatea neexecutarii si/sau in subsidiar, daca s-ar dovedi ca neexecutarea este posibila pe ambele coduri fara diferente de cuantum, s-ar compara in continuare continutul si durata suspendarii sub supraveghere a executarii pedepselor principale, pe codurile succesive.

Asadar, tinand cont de prevederile art. 396 alin.10 Cod de procedura penala, pe Codul penal din 1969, pedeapsa principala rezultanta minima aplicabila ar fi de 8 luni inchisoare, iar cea maxima de 15 ani inchisoare, cu spor facultativ de 5 ani, in timp ce pe actualul Cod penal, pedeapsa principala rezultanta minima aplicabila ar fi de 10 luni inchisoare, respectiv cea maxima de 6 ani si 8 luni inchisoare, de 3 ani in conditiile art. 186 Cod penal.

Pe ambele coduri, criteriile de individualizare stricto-sensu impun o orientare spre minimul special, chiar in conditiile retinerii formei continuate, fara vreo diferenta in concret care sa poata rezulta in urma aplicarii acestuia, privind fapta sau faptuitorul: asadar sub 2 ani inchisoare.

In aceste conditii, ar putea fi stabilite pedepse complementare numai pe actualul Cod penal si totodata ar fi posibila in principiu neexecutarea, sub forma amanarii aplicarii pedepsei pe actualul Cod penal, respectiv a suspendarii sub supraveghere pe Codul penal din 1969, cu aplicarea strict a masurilor de supraveghere si fara obligatii,

In consecinta, necomparandu-se criteriile prevazute de codurile succesive intre ele, amanarea aplicarii cu suspendarea executarii sub supraveghere, rezulta ca este mai favorabil Codul penal din 1969, care permite cuantumuri in principiu mai mici, limita speciala inferioara fiind mai scazuta, chiar daca nu foarte mult si nu permite aplicarea de pedepse complementare.

In concluzie, fapta inculpatului S. A. din perioada 09.06.2008 – 01.10.2008, cand aflandu-se pe raza loc T., jud. M., in 2 ocazii si in realizarea aceleiasi rezolutii infractionale, a ajutat un functionar al persoanei vatamate . 95 SRL din Galati avand calitatea de gestionar, la insusirea cantitatea totala de 125 litri de combustil din gestiune, obtinand astfel pentru sine suma totala de 90 lei, intruneste atat pe latura obiectiva cat si pe latura subiectiva, elementele constitutive a infractiunii de complicitate la delapidare, prev de art. 26 Cod penal din 1969, raportat la art. 215¹ alin.1 Cod penal din 1969, cu aplicarea art. 41 alin.2 Cod penal din 1969.

In sensul de mai sus, fata de cerinta unui subiect activ calificat de gestionar, este nesemnificativ daca inculpatul au sustras sau au ajutat la sustragere, semnificativ fiind ca in ambele cazuri a ajutat la insusire.

In privinta individualizarii pedepsei, sunt aplicabile criteriile prev de art. 72 Cod penal din 1969.

Tinand cont de gravitatea presupusei infractiuni si periculozitatea inculpatului conform celor prefigurate cu ocazia stabilirii LPF, se mentin concluziile: aplicarea unei pedepse cu inchisoarea cu orientarea acestora spre minimul special.

In concret, in particularizarea acelorasi criterii prev de art. 72 Cod penal din 1969, tinand cont de numarul actelor materiale, 2, de prejudiciul mic, de 487 lei corespunzand la 125 litri de combustil si de lipsa antecedentele penale ale inculpatului, se impune o pedeapsa principala de 9 luni inchisoare, care exclude aplicarea de pedepse complementare.

In privinta individualizarii executarii pedepsei principale, mentinand cele prefigurate cu ocazia cercetarii LPF, avand in vedere ca este mai mica de 3 ani, datorita faptului ca inculpatul nu a mai fost avertizat in acest mod, instanta apreciaza ca scopul coercitiv si de prevenire a savarsirii de noi infractiuni de catre inculpati poate fi atins, in conditiile art. 86¹ Cod penal din 1969, chiar fara executarea acesteia, daca inculpatul va fi obligat sa respecte masurile de supraveghere prevazute de acesta.

In privinta termenului de incercare acesta urmeaza a fi stabilit conform art. 86² Cod penal din 1969, in cuantum de 2 ani si 8 luni de la ramanerea definitiva.

In privinta pedepselor accesorii, se impune aplicarea in sarcina inculpatului, de drept, in temeiul art. 71 Cod penal din 1969,.

In concret, data fiind natura infractiunilor, in aplicarea art. 12 din Legea nr. 178/2012, este adecvata interzicerea drepturilor prevazute de art. 64 alin 1 lit. a teza a II-a si lit. b Cod penal din 1969, de la data ramanerii definitive pana la terminarea executarii pedepsei principale rezultante, pana la gratierea totala sau a restului de pedeapsa ori pana la implinirea termenului de prescriptie a executarii pedepselor principale.

In consecinta, executarea pedepselor accesorii va fi suspendata, in conditiile art. 71 alin. 5 Cod penal din 1969.

Din punct de vedere al individualizarii solutiei procesuale, intrucat instanta a stabilit pe baza de probe ca faptele in urma savarsirii carora inculpatul a fost trimis in judecata in prezenta cauza exista dincolo de orice dubiu, constituie infractiunea antementionata, savarsita de acestia, se impune aplicarea uneia dintre solutiile procesuale prevazute de art. 396 alin. 1-4 Cod de procedura penala pentru pedeapsele rezultante.

Tinand cont de individualizarea executarii deja facuta aceasta nu poate fi decat condamnarea, prev de art. 396 alin. 1,2 Cod de procedura penala, cu suspendarea executarii sub supraveghere in conditiile art. 86¹ Cod penal din 1969.

In ce priveste latura civila a procesului penal,

Persoana vatamata . 95 SRL din Galati s-a constituit parte civila in procesul penal in faza de urmarire penala, precizand-o in instanta astfel: exclusiv impotriva fostilor inculpati, respectiv pentru sumele de_ lei, impotriva inculpatului N. Geza S., respectiv de 4863,53 lei, impotriva inculpatului N. Szabolcs, reprezentand contravaloarea combustibilului delapidat de fiecare – cf fila 297 dosar_ .

Pentru ca inculpatul sa raspunda civil in procesul penal, este necesara indeplinirea cumulativa a urmatoarelor conditii prevazute in situatii tranzitorii de art. 5 din Legea nr. 71/2011, cu trimitere la art. 998 cod civil din 1864, deoarece momentul epuizarii este anterior datei de 01.10.2011, de intrare in vigoare a actualului Cod penal si respectiv de 19 Cod de procedura penala, respectiv: existența unei fapte ilicite a inculpatului, existenta prejudiciului suferit de persoana vatamata ca urmare a savarsirii de catre inculpat a faptei ilicite, existența unei legaturi de cauzalitate intre fapta ilicita si prejudiciu, existenta vinovatiei inculpatului care a cauzat prejudiciul, prejudiciul persoanei vatamate constituita parte civila sa fi fost cauzat prin savarsirea infractiunii pentru care inculpatul este cercetat in procesul penal, existenta manifestarii de vointa a partii vatamate de a fi despagubita in cadrul procesului penal.

Astfel, in speta, lipsind constituirea de parte civila impotriva inculpatului, asadar insasi exercitarea actiunii civile si impotriva acestuia se impune constatarea acestui aspect, fara cercetarea indeplinirii conditiilor raspunderii civile in persoana inculpatului, impiedicata de lipsa manifestarii de vointa a partii civile in caest sens.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

In temeiul art. 396 alin. 1,2,10 Cod de procedura penala, raportat la art. 26 Cod penal din 1969, raportat la art. 215¹ alin.1 Cod penal din 1969, cu aplicarea art. 41 alin.2 Cod penal din 1969 si a art. 5 Cod penal, condamna pe inculpatul S. A., fiul lui T. A. si E., nascut la 18.10.1967 in Targu-M., jud. M., CNP_, domiciliat in Tirgu-M., . A, jud M., la pedeapsa de 9 luni inchisoare pentru savarsirea infractiunii de complicitate la delapidare.

In temeiul art. 71 Cod penal din 1969, cu aplicarea art. 12 din Legea nr. 178/2012, interzice inculpatului drepturile prevazute de art. 64 alin 1 lit. a teza a II-a si lit. b Cod penal din 1969, de la data ramanerii definitive pana la terminarea executarii pedepsei principale rezultante, pana la gratierea totala sau a restului de pedeapsa ori pana la implinirea termenului de prescriptie a executarii pedepsei rezultante principale, cu titlul de pedeapsa accesorie acesteia

In temeiul art. 86¹ Cod penal si a art. 71 alin.5 Cod penal din 1969, suspenda sub supraveghere executarea pedepselor aplicate inculpatului, respectiv pedeapsa principala si pedeapsa accesorie acesteia, pe durata termenului de incercare de 2 ani si 9 luni de la ramanerea definitiva, stabilit conform art. 86² Cod penal din 1969.

In temeiul art 86³ alin.1 Cod penal din 1969, obliga inculpatul ca, pe durata termenului de incercare stabilit de instanta, sa se supuna urmatoarelor masuri de supraveghere: sa se prezinte la datele fixate la Serviciul de Probatiune M., pe care il desemneaza cu supravegherea sa; sa anunte, in prealabil, orice schimbare de domiciliu, resedinta sau locuinta si orice deplasare care depaseste 8 zile precum si intoarcerea, organului judiciar desemnat cu supravegherea; sa comunice si sa justifice schimbarea locului de munca organului judiciar desemnat cu supravegherea; sa comunice informatii de natura a putea fi controlate mijloacele de existenta ale inculpatului organului judiciar desemnat cu supravegherea.

In temeiul art. 86⁴ Cod penal din 1969, atrage atentia inculpatului ca savarsirea din nou a unei infractiuni in cursul termenului de incercare, sau nerespectarea masurilor de supraveghere, pot atrage revocarea suspendarii sub supraveghere a executarii pedepsei, in conditiile legii.

In temeiul art. 397 Cod de procedura penala, raportat la art. 19 Cod de procedura penala, constata ca partea civila . 95 SRL din Galati, cu sediul in Galati, ./33 .-M., b-ul 1 Decembrie 1918, nr. 35/1, jud. M., nu s-a constituit parte civila impotriva inculpatului.

In temeiul art. 274 alin.1 Cod de procedura penala, obliga inculpatul la plata sumei totale de 370 lei, reprezentand cheltuieli judiciare avansate de stat, din care suma de 100 lei este aferenta fazei de urmarire penala.

Suma totala de 375 lei, reprezentand 1 onorariu partial stabilit la 75 lei aferent delegatiei avocatiale nr. 5609/2013 si onorariul integral corespunzator delegatiei avocatiale nr. 880/2014, se va avansa din conturile Ministerului de Justitie catre Baroul M.

Cu apel in termen de 10 zile de la comunicare.

Pronuntata in sedinta publica azi, 03.03.2015.

PREȘEDINTE GREFIER

D. D.-P. V. G.

red./red. D.D.P.

4 ex/27.02.2015

Dosar nr._

HOT.

Cu apel in termen de 10 zile de la comunicare.

Pronuntata in sedinta publica azi, 03.03.2015.

← Furt calificat. Art.229 NCP. Sentința nr. 804/2015....		Liberare condiţionată. Art.587 NCPP. Sentința nr. 172/2015.... →

Delapidarea. Art.295 NCP. Sentința nr. 163/2015. Judecătoria TÂRGU MUREŞ

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Delapidarea. Art.295 NCP. Sentința nr. 163/2015. Judecătoria TÂRGU MUREŞ