Liberare condiţionată. Art.587 NCPP. Sentința nr. 886/2015. Judecătoria TÂRGU MUREŞ
| Comentarii |
|
Sentința nr. 886/2015 pronunțată de Judecătoria TÂRGU MUREŞ la data de 14-08-2015
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA TÂRGU M.
SECȚIA PENALĂ
Dosar nr._
SENTINȚA PENALĂ NR. 886/2015
Ședința publică din data de 14.08.2015
Completul constituit din:
PREȘEDINTE: I. P.
GREFIER: D. G.
Din partea Ministerului Public a participat procuror R. Ș. din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Tîrgu-M..
Pe rol fiind judecarea cauzei penale privind pe petentul condamnat T. A. având ca obiect liberare condiționată.
În lipsa părților.
Mersul dezbaterilor și susținerile pe fond ale părților au fost consemnate în încheierea ședinței din data de 10.08.2015, prin care s-a stabilit pronunțarea pentru data de astăzi, pentru când:
INSTANȚA,
Deliberând asupra cauzei penale de față constată:
Prin cererea înregistrată la această instanță la data de 06.08.2015 condamnatul T. A. a solicitat instanței să dispună liberarea condiționată învederând că îndeplinește condițiile prevăzute de art. 59 Cod Penal din 1969.
La dosarul cauzei au fost depuse situația juridică a condamnatului, precum și răspunsul penitenciarului Târgu M. în care se arată că deținutul nu a fost analizat de către Comisia de liberare condiționată întrucât nu are îndeplinită fracția obligatorie prevăzută de lege.
În cerere condamnatul a arătat că a prestat activități lucrative, a fost recompensat pentru diferite activități și nu a fost sancționat disciplinar niciodată.
Potrivit art. 59 alin. (1) și (2) Cod penal 1968 „după ce a executat cel puțin două treimi din durata pedepsei în cazul închisorii care nu depășește 10 ani sau cel puțin trei pătrimi în cazul închisorii mai mari de 10 ani, condamnatul care este stăruitor în muncă, disciplinat și dă dovezi temeinice de îndreptare, ținându-se seama și de antecedentele sale penale, poate fi liberat condiționat înainte de executarea în întregime a pedepsei.
În calculul fracțiunilor de pedeapsă prevăzute în alin. 1 se ține seama de partea din durata pedepsei care poate fi considerată, potrivit legii, ca executată pe baza muncii prestate. În acest caz însă, liberarea condiționată nu poate fi acordată înainte de executarea efectivă a cel puțin jumătate din durata pedepsei când aceasta nu depășește 10 ani și a cel puțin două treimi când pedeapsa este mai mare de 10 ani”.
La termenul de judecată din data de 10.08.2015, condamnatul, prezent în fața judecătorului și asistat de apărător din oficiu a arătat că își retrage cererea de liberare.
În cauză se constată că persoana privată de libertate și-a retras cererea și urmează a lua act de această retragere.
Totuși instanța constată că condamnatul se află în culpă procesuală de a fi învestit instanța cu o cerere retrasă, astfel încât va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
În baza art. 587 C. proc. pen. rap. la art. 599 alin. 3 Cproc pen ia act de retragerea cererii de liberare condiționată formulată de persoana privată de libertate T. A., fiul lui A. și Fraguța, născut la data de 03.09.1983, CNP_ în prezent deținut în Penitenciarul Târgu M..
În baza art. 275 alin. (2) C. proc. pen. cheltuielile judiciare în cuantum de 100 lei vor fi suportate de către condamnat.
Onorariul apărătorului din oficiu în cuantum de 130 lei vor fi suportate din fondurile MJ.
Cu drept de contestație în termen de 3 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică, azi, 14.08.2015.
Președinte Grefier
I. P. D. G.
| ← Liberare condiţionată. Art.587 NCPP. Sentința nr. 882/2015.... | Liberare condiţionată. Art.587 NCPP. Sentința nr. 862/2015.... → |
|---|








