Reabilitare judecătorească. Art.527 NCPP. Sentința nr. 530/2015. Judecătoria TÂRGU MUREŞ

Sentința nr. 530/2015 pronunțată de Judecătoria TÂRGU MUREŞ la data de 05-06-2015

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA TG. M.

DOSAR NR._

SENTINȚA PENALĂ nr. 530

Ședința nepublică din data de 05 iunie 2015

Instanța constituită din:

PREȘEDINTE: C. B. I.

GREFIER: P. V. A.

Pe rol se află judecarea cererii de reabilitare judecătorească, formulată de petentul B. L..

Potrivit prevederilor art. 358 Cod procedură penală, președintele completului dispune strigarea cauzei.

La apelul nominal se constată lipsa părților precum și a reprezentantei Ministerului Public.

Dezbaterile au avut loc în ședința publică din data de 04 iunie 2015, când instanța având nevoie de timp în vederea deliberării a amânat pronunțarea pentru data de 05 iunie 2015, când a pronunțat când a pronunțat prezenta hotărâre.

INSTANȚA

Deliberând asupra cauzei penale de față constată:

Prin cererea înregistrată la această instanță sub numărul_ la data de 22 aprilie 2015 petentul B. L., domiciliat în mun. Târgu M., ., ., CNP_, cu domiciliul procesual ales în Târgu M., ., jud. M. – la sediul Cabinetului de Avocat R. P., a formulat cerere de reabilitare judecătorească cu privire la condamnările suferite.

În motivarea cererii, în esență, petentul susține că îndeplinește condițiile prevăzute de lege pentru a se dispune reabilitarea.

În drept, s-au invocat prevederile art. 166, art. 167 Cod penal coroborate cu dispozițiile art. 494 și următoarele și art. 529 și următoarele Cod procedură penală.

Analizând cererea de reabilitare judecătorească formulată instanța constată că aceasta este întemeiată.

Petentul B. L. a suferit mai multe condamnări după cum urmează:

1. Prin sentința penală nr. 234/20.01.1998 a Judecătoriei Târgu M., rămasă definitivă prin neapelare la data de 03.02.1998, petentul a fost condamnat la pedeapsa 1 an închisoare cu suspendarea condiționată a executării conform art. 81 și art. 82 Cod penal 1968 și 70.000 lei amendă penală, pedeapsă constatată a fi grațiată;

2. Prin sentința penală nr. 1336/18.06.2001 a Judecătoriei Târgu M., rămasă definitivă prin Decizia penală nr. nr. 731/01.11.2001 a Tribunalului M., petentul a fost condamnat la pedeapsa de 3 ani și 2 luni, s-a dispus revocarea suspendării condiționate a pedepsei anterioare de 1 an închisoare, pedeapsa rezultantă stabilită fiind de 4 ani și 2 luni închisoare.

În sarcina sa au fost stabilite, prin hotărârile judecătorești de condamnare, cheltuieli judiciare și despăgubiri civile după cum urmează:

- 70.000 lei vechi și 80.000 lei vechi – cheltuieli judiciare stabilite prin sentința penală nr. 234/1998 a Judecătoriei Târgu M.;

- 92.000 lei vechi - vechi – cheltuieli judiciare stabilite prin sentința penală nr. 1336/2001 a Judecătoriei Târgu M.;

- 500.000 lei vechi – cheltuieli judiciare stabilite prin Decizia penală nr. 731/2001 a Curții de apel Târgu M.;

- 400.000 lei vechi (echivalent a 1.500 mărci germane) – daune civile datorate părții civile Csoloi K., stabilite prin sentința penală nr. 1336/2001 a Judecătoriei Târgu M..

Cheltuielile judiciare și despăgubirile civile au fost achitate integral de petent așa cum rezultă din înscrisurile de la dosar (f 24 – 28 dosar).

Petentul are3 domiciliul stabil în mun. Târgu M., ., . și își are asigurată existența prin mijloace oneste.

Analizând condițiile reabilitării în raport de legile succesive îaflate în vigoare de la data condamnării petentului și până în prezent instanța constată că legea penală mai favorabilă în cazul cererii de reabilitare judecătorească de față este codul penal nou întrucât prevede termene de reabilitare mai scurte decât codul penal anterior.

Potrivit prevederilor art. 166 al. 1 lit. a Cod penal, condamnatul poate fi reabilitat, la cerere, de instanță, după împlinirea unui termen de 4 ani, în cazul condamnării la pedeapsa închisorii mai mare de 2 ani, dar care nu depășește 5 ani.

Analizând situația petentului, în raport de condamnarea ce mai grea suferită (4 ani și 2 luni închisoare) și raportat la data definitivării ultimei hotărâri de condamnare (01.11.2001), instanța constată că termenul de reabilitare de 4 ani s-a împlinit fără ca până în prezent petentul să mai sufere vreo condamnare.

Potrivit prevederilor art. 168 Cod penal „cererea de reabilitare judecătorească se admite dacă cel condamnat întrunește următoarele condiții:

a) nu a săvârșit o altă infracțiune în intervalul de timp prevăzut în art. 166;

b) a achitat integral cheltuielile de judecată și și-a îndeplinit obligațiile civile stabilite prin hotărârea de condamnare, afară de cazul când acesta dovedește că nu a avut posibilitatea să le îndeplinească sau când partea civilă a renunțat la despăgubiri”.

Potrivit celor arătate anterior petentul îndeplinește integral creițele textelor legale citate motiv pentru care instanța găsește întemeiată cererea de reabilitare formulată.

Ca atare, în temeiul prevederilor art. 166, 167, 168 Cod Penal și art. 5 Cod Penal se va dispune reabilitarea petentului de sub efectele următoarelor hotărâri de condamnare:

1.sentința penală nr. 234/20.01.1998 a Judecătoriei Târgu M., rămasă definitivă prin neapelare la data de 03.02.1998, prin care a fost condamnat la pedeapsa 1 an închisoare cu suspendarea condiționată a executării conform art. 81 și art. 82 Cod penal 1968 și 70.000 lei amendă penală, pedeapsă constatată a fi grațiată;

2.sentința penală nr. 1336/18.06.2001 a Judecătoriei Târgu M., rămasă definitivă prin Decizia penală nr. nr. 731/01.11.2001 a Tribunalului M., prin care a fost condamnat la pedeapsa de 3 ani și 2 luni, s-a dispus revocarea suspendării condiționate a pedepsei anterioare de 1 an închisoare, pedeapsa rezultantă stabilită fiind de 4 ani și 2 luni închisoare.

Instanța va dispune efectuarea cuvenitelor modificări în cazierul judiciar al petentului, precum și pe ambele exemplare ale sentințelor penale menționate anterior.

În temeiul art. 275 alin. 3 Cod Procedura Penală cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

În temeiul art. 533 Cod Procedura Penală și art. 529 Cod de procedură penală admite cererea de reabilitare formulată de către petentul B. L., domiciliat în Târgu M., ., ., CNP_.

În temeiul prevederilor art. 166, 167, 168 Cod Penal și art. 5 Cod Penal dispune reabilitarea petentului de sub efectele următoarelor hotărâri de condamnare:

1. sentința penală nr. 234/20.01.1998 a Judecătoriei Târgu M., rămasă definitivă prin neapelare la data de 03.02.1998, prin care a fost condamnat la pedeapsa 1 an închisoare cu suspendarea condiționată a executării conform art. 81 și art. 82 Cod penal 1968 și 70.000 lei amendă penală, pedeapsă constatată a fi grațiată;

2. sentința penală nr. 1336/18.06.2001 a Judecătoriei Târgu M., rămasă definitivă prin Decizia penală nr. nr. 731/01.11.2001 a Tribunalului M., prin care a fost condamnat la pedeapsa de 3 ani și 2 luni, s-a dispus revocarea suspendării condiționate a pedepsei anterioare de 1 an închisoare, pedeapsa rezultantă stabilită fiind de 4 ani și 2 luni închisoare.

Dispune efectuarea cuvenitelor modificări în cazierul judiciar al petentului, precum și pe ambele exemplare ale sentințelor penale menționate anterior.

În temeiul art. 275 alin. 3 Cod Procedura Penală cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului.

Cu drept de contestație în termen de 10 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 05.06.2015.

PREȘEDINTE GREFIER

C. B. I. P. V. A.

Red/ tehn B.

4 exem. /09.06.2015

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Reabilitare judecătorească. Art.527 NCPP. Sentința nr. 530/2015. Judecătoria TÂRGU MUREŞ