Alte modificări ale pedepsei. Art.585 NCPP. Sentința nr. 1311/2015. Judecătoria VASLUI

Sentința nr. 1311/2015 pronunțată de Judecătoria VASLUI la data de 28-10-2015

Dosar nr._

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA V.

JUDEȚUL V.

Sentința penală Nr. 1311

Ședința publică de la 28 Octombrie 2015

Completul constituit din:

PREȘEDINTE: I.-D. C.

GREFIER: D. D. C.

Ministerul Public este reprezentant prin doamna procuror B. I. din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria V.

Pe rol la ordine fiind judecarea cauzei penale privind pe condamnatul B. S., având ca obiect-alte modificări ale pedepsei (art.585 NCPP).

La apelul nominal făcut în ședința publică lipsește condamnatul.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează că dezbaterile în prezenta cauză au avut loc în ședința publică din 15.10.2015, fiind consemnate în încheierea de ședință din acea zi, ce face parte integrantă din prezenta hotărâre când, din lipsă de timp pentru deliberare, s-a amânat pronunțarea pentru 22.10.2015, când, din lipsă de timp pentru deliberare, s-a amânat pronunțarea pentru, azi, 28.10.2015:

INSTANȚA

Deliberând, constată următoarele:

P. cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei V., sub nr._ din data de 20.05.2015, petentul condamnat B. S. a solicitat recunoașterea sentinței penale nr. 4178/2012- Reg. Gen. Nr. 4977/2012-R.G.N.R. nr._/2012, emisă la data de 18.10.2012 de Tribunalul Ordinar din Torino, definitivă la data de 01.07.2013, prin care petentul a fost condamnat la pedeapsa de 10 luni închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat, contopirea acestei pedepse cu pedeapsa de 4 ani și 8 luni închisoare aplicată prin sentința penală nr. 1326 din 10.11.2014 pronunțată în dosarul nr._/271/2014 al Judecătoriei Oradea, definitivă prin decizia penală nr. 59 din 82 din 18.02.2014 a Curții de Apel G. și deducerea perioadei executată .

La dosarul cauzei a fost atașate următoarele înscrisuri:fișa persoanei private de libertate (fl.5-7),situația juridică a condamnatului comunicată de către penitenciarul V. prin adresa nr._ din 26.05.2015 (fl.11), fișa de evaluare (fl.12-13), copie de pe cazierul judiciar (fl.14), sentința penală nr. 1326/10.11.2014 pronunțată de Judecătoria Oradea (fl. 24-28), copie de pe cazierul judiciar al condamnatului deținut de către autoritățile din Italia (fl.41-54), sentința penală nr. 4178/2012- Reg. Gen. Nr. 4977/2012-R.G.N.R. nr._/2012, emisă la data de 18.10.2012 de Tribunalul Ordinar din Torino, definitivă la data de 01.07.2013 (fl.91-94).

Analizând actele și lucrările dosarului instanța reține următoarele:

P. sentința penală nr. 4178/2012- Reg. Gen. Nr. 4977/2012-R.G.N.R. nr._/2012, emisă la data de 18.10.2012 de Tribunalul Ordinar din Torino, definitivă la data de 01.07.2013, petentul a fost condamnat la pedeapsa de 10 luni închisoare, pentru săvârșirea următoarelor fapte:

1. La data de 16.10.2012, inculpatul B. S., a pătruns prin efracție în magazinul MediaWorld din bld. G. Cesare nr.202, de unde a sustras un telefon marca IG model P880 Optimus 4X în valoare de 499 Euro, faptă prevăzută de art. 624-625 Cod penal italian.

2. La data de 16.10.2012, același inculpat a sustras o pereche de pantaloni marca GURU în valoare de 25 euro din magazinul Mondo di Moda situat în Torino, Bld.G. Cesare, nr.146, faptă prev de art. 624- art.625 Cod penal italian;

3. La data de 16.10.2012, a sustras cinci flacoane de parfum C. Chanel Nori, în valoare de 529 Euro expuse spre vânzare la parfumeria Rossi, situată pe bld. G. Cesare, nr. 178, faptă prev. de art. 624 Cod penal italian.

Art. 1401 alin.2 din Legea 302/2004 prevede posibilitatea recunoașterii hotărârilor judecătorești străine și pe cale incidentală, în cadrul unui proces în curs, dacă se urmăresc alte efecte juridice decât executarea în regim de detenție a pedepsei, în cauză petentul dorind deducerea perioadei deja executate în străinătate din pedeapsa în executarea căreia se află în prezent.

De asemenea, alineatul 4 al aceluiași articol prevede condiția ca hotărârea recunoscută să se dovedească necesară soluționării unei cauze penale sau poate contribui la îmbunătățirea situației persoanei cercetate ori a persoanei condamnate sau la integrarea sa.În cauza de față instanța consideră că recunoașterea hotărârilor în discuție ar putea duce la îmbunătățirea situației persoanei condamnate prin efectul pe care l-ar produce privind deducerea unei perioade importante de privare de libertate.

Instanța apreciază că sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art 136 din Legea 302/2004, respectiv:

- sentința penală nr. 4178/2012- Reg. Gen. Nr. 4977/2012-R.G.N.R. nr._/2012, emisă la data de 18.10.2012 de Tribunalul Ordinar din Torino, a rămas definitivă la data de 01.07.2013.

- faptele pentru care s-a aplicat pedeapsa de 10 luni închisoare pentru săvârșirea a trei fapte de furt calificat, prin sustragerea din trei magazine de bunuri, sunt incriminate și de codul penal român prin infracțiunea de furt calificat prevăzută de art. 208-art. 209 Cod penal de la 1969.

Pe cale de consecință, instanța consideră că se poate realiza recunoașterea hotărârii în discuție urmând a se avea în vedere condițiile prevăzute de lege. În raport de acestea se constată că hotărârea este definitivă, iar faptele pentru care s-a aplicat pedeapsa ar fi constituit infracțiuni și în România și de asemenea, nu este incident nici unul dintre cazurile de neexecutare prevăzute în alineatul 2 al aceluiași text de lege.

Față de toate acestea instanța va recunoaște sentința penală nr. 4178/2012- Reg. Gen. Nr. 4977/2012-R.G.N.R. nr._/2012, emisă la data de 18.10.2012 de Tribunalul Ordinar din Torino, definitivă la data de 01.07.2013, prin care petentul a fost condamnat la pedeapsa de 10 luni închisoare, prevăzută de art. 624-art.625 Cod penal italian, având corespondent în Codul penal român art. 208-209 Cod penal de la 1969.

Cu privire la cererea de contopire instanța reține următoarele:

P. sentința penală nr. 1326 din 10.11.2014 pronunțată în dosarul nr._/271/2014 al Judecătoriei Oradea, definitivă la data de 27.01.2015 prin decizia nr. 59/A/2015 a Curții de Apel Oradea, inculpatul B. S. a fost condamnata pedeapsa rezultantă de 4 ani și 8 luni închisoare, în regim de detenție.

Din situația juridică a condamnatului comunicată de către Penitenciarul V. prin adresa nr._ din 26.05.2015, reiese că persoana privată de liberate B. S. se află în executarea mandatului nr. 1708/2015 emis în baza sentinței penale nr. 1326/2014 pronunțată de Judecătoria Oradea.

Potrivit art. 585 Cod pr. pen. pedeapsa pronunțată poate fi modificată, dacă la punerea în executare a hotărârii sau în cursul executării pedepsei se constată, pe baza unei alte hotărâri de condamnare definitive, existența concursului de infracțiuni, stării de recidive, pluralitatea intermediară sau acte care intră în conținutul aceleiași infracțiuni.

Examinând sentințele sus-menționate, instanța constată că infracțiunile pentru care a fost sancționat prin sentința penală nr. 375 din 17.10.2013 a Judecătoriei P. (fapte comise la data de 23/24.05.2013), infracțiunile pentru care a fost condamnat prin sentința penală nr. 1326 din 10.11.2014 pronunțată de Judecătoria Oradea (fapte comise la 27.05.2013) și infracțiunile pentru care a fost condamnat prin sentința penală nr. 4178/2012 pronunțată la data de 18.10.2012 de Tribunalul Ordinar din Torino (fapte comise la data de 16.10.2012), sunt concurente.

În ceea ce privește aplicarea legii mai favorabile, instanța reține că infracțiunile concurente au fost săvârșite sub imperiul Codului penal din 1969, au fost judecate definitiv la date diferite, fiind aplicate pedeapsa anterior cat și ulterior ulterior datei de 1 februarie 2014.

În procedura reglementată de art. 585 C. proc. pen., instanța trebuie să dea eficiență art. 5 C. pen. și să contopească pedepsele potrivit legii mai favorabile. Procedând în acest fel instanța nu încalcă cele statuate de Curtea Constituțională prin decizia nr. 265/2014, ci, dimpotrivă, se conformează deciziei nr. 214/1997 a instanței de contencios constituțional.

Procedura prevăzută de art. 585 C. proc. pen. reprezintă o judecată distinctă de fiecare dintre cauzele în care au fost aplicate pedepsele supuse contopirii, iar respectivele pedepse sunt intrate în puterea lucrului judecat.

Ca urmare, caracterul mai favorabil al legii penale se apreciază la momentul acestei proceduri, pornind de la pedepsele aplicate, iar nu de la mecanismul aplicării acestora.

În cursul acestei judecăți distincte, aplicarea globală a legii penale mai favorabile are în vedere soluționarea tuturor problemelor decurgând din constatarea existenței uneia dintre situațiile prevăzute de art. 585 alin. 1 C. proc. pen.

Concret, referindu-ne la concursul de infracțiuni, se vor aplica dispozițiile unei singure legi (aceea mai favorabilă) referitor la modul de calcul al pedepsei rezultante.

Astfel, instanța analizând tratamentul juridic sancționator prevăzut de cele două coduri, apreciază că legea mai favorabilă este Codul penal de la 1969, întrucât nu implică adăugarea obligatorie a sporului de o treime din totalul celorlalte pedepse aplicate, conform art. 39 lit.(c) NCP.

Astfel, instanța în baza art. 585 al. 1 lit. a Cod pr. penală va admite cererea de contopire formulată de condamnatul B. S. și în consecință, va descontopi pedeapsa rezultantă de 4 ani și 8 luni închisoare aplicată prin sentința penală nr. 1326 din 10.11.2014 pronunțată în dosarul nr._/271/2014 al Judecătoriei Oradea, definitivă prin decizia penală nr. 59 din 82 din 18.02.2014 a Curții de Apel Oradea, și va repune în individualitatea lor pedepsele componente de:

a) 8 luni închisoare aplicată în cauză pentru săv. infracțiunii prev de art. 70 alin.1 din OUG 105/2001cu aplic. art. 37 lit.a și art. 41 alin.2 Cod pen de la 1969;

b) 8 luni închisoare aplicată în cauză pentru săv infracțiunii prev de art. 293 alin.1Cod pen. de la 1969 cu aplicarea 37 lit a cod pen;

a) pedeapsa de 2 ani închisoare aplicată pentru săv. infracțiunii prev de art. 335 alin.1 Cod penal cu aplic. art. 41 alin.1, art. 43 alin. 1 Cod penal( sent pen, nr. 375 /2013 a Judecătoriei P.);

c) pedeapsa de 2 ani închisoare, aplicată pentru săvârșirea infracțiunii prev de art. 335 alin.1 Cod penal cu aplic. art. 41 alin.1 și art. 43 alin.1 Cod penal ( sent pen, nr. 375 /2013 a Judecătoriei P.);

d) pedeapsa de 2 ani și 6 luni, aplicată pentru săv. infracțiunii prev de art. 338 alin.1 Cod pen cu aplicarea art. 43 alin.1și art. 41 alin.1 Cod pen( sent pen, nr. 375 /2013 a Judecătoriei P.);

e) pedeapsa de 1 an închisoare, aplicată ptr. săv. infracțiunii prev de art. 228 alin.1-229 alin.1 lit.b Cod pen cu aplic. art. 41 alin.1, art. 43 alin.1 Cod pen( sent pen, nr. 375 /2013 a Judecătoriei P.);

f) pedeapsa de 6 luni închisoare, aplicată ptr.săv. infracțiunii prev de art. 228 alin.1-229 alin.1 lit.b Cod pen cu aplic. art. 41 alin.1, art. 43 alin.1 Cod pen;

g) pedeapsa de 8 luni închisoare aplicată ptr. săv. infracțiunii prev de art. 228 alin.1-229 alin.1 lit.bși d Cod pen +art. 230 alin.1 Cod pen, cu aplic. art. 41 alin.1, art. 43 alin.1 Cod pen( sent pen, nr. 375 /2013 a Judecătoriei P.);

În baza art. 83 Cod penal de la 1969, va menține revocarea suspendării condiționate a executării pedepsei de 2 ani închisoare, dispusă prin sentința penală nr. 156/2012 a Judecătoriei R..

În baza art. 36 al. 2 Cp rap. la art. 33 lit. a, 34 alin. 1 lit. b Cp din 1969, cu aplicarea art 5 alin 1 din NCP, contopește pedepsele de la pct. 1 lit (a), (b), (c), (d), (e), (f), (g) cu pedeapsa de 10 luni închisoare aplicată sentința penală nr. 4178/2012 pronunțată la data de 18.10.2012 de Tribunalul Ordinar din Torino, și aplică pedeapsa cea mai grea, aceea de 2 ani și 6 luni pe care o sporește cu 4 luni, inculpatul urmând să execute pedeapsa de 2 ani și 10 luni închisoare.

În privința aplicării sporului de pedeapsă, instanța are în vedere perseverența infracțională a condamnatului, precum și faptul că aplicarea acestui spor de pedeapsă este necesară pentru a nu se crea impresia condamnatului că beneficiază de impunitate pentru vreuna dintre pedepsele pe care le avea de ispășit, în condițiile în care prin efectul cumulului juridic reglementat de art. 36 alin. 2 Cod penal raportat la art. 34 lit. b Cod penal pedepsele aplicate pentru infracțiunile concurente se contopesc în pedeapsa cea mai grea.

Va menține dispozițiile privind revocarea suspendării condiționate a pedepsei de 2 ani închisoare, dispusă prin sentința penală nr 156/2012 a Judecătoriei R., pe care inculpatul o va executa alături de pedeapsa de 2 ani și 10 luni închisoare, pedeapsa principală de executat - 4 ani și 10 luni închisoare.

Întrucât inculpatul a executat în parte din pedepsele concurente, ceea ce s-a executat se va deduce din durata pedepsei rezultante aplicate pentru infracțiunile concurente.

Astfel, va deduce în conf. cu art. 36 alin.3 din Cod penal de la 1969, din pedeapsa rezultantă de 4 ani și 10 luni închisoare după cum urmează:

- 16.10._13 executată în baza sentinței penale nr. sentința penală nr. 4178/2012 pronunțată la data de 18.10.2012 de Tribunalul Ordinar din Torino

- 28.05.2013 la zi, executată în baza sentinței penale nr. 1362/2014 a Judecătoriei Oradea.

Va dispune retragerea mandatului de executare a pedepsei nr.1708/2015 emis în baza sentinței penale nr.1326/2014 pronunțată de Judecătoria Oradea și dispune emiterea unui nou mandat de executare în baza prezentei hotărâri, după rămânerea sa definitivă.

Vor fi menținute celelalte dispoziții ale sentințelor menționate anterior.

În baza art. 275 alin. (3) Cpp, cheltuielile judiciare avansate de stat vor rămâne în sarcina acestuia, iar onorariul apărătorului din oficiu, în cuantum de 130 lei, se avansează către Baroul V. din fondurile Ministerului Justiției.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Admite cererea formulată de petentul condamnat B. S., fiul lui C. și P., născut la 28.02.1990, CNP_, deținut în Penitenciarul V. și în consecință:

În baza art. 1401 și urm. din Legea 302/2004 dispune recunoașterea sentinței penale nr. 4178/2012- Reg. Gen. Nr. 4977/2012-R.G.N.R. nr._/2012, emisă la data de 18.10.2012 de Tribunalul Ordinar din Torino, definitivă la data de 01.07.2013, prin care petentul a fost condamnat la pedeapsa de 10 luni închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat prev. de art. 624 Cod penal, art. 625 Cod penal.

Constată că infracțiunile pentru care a fost sancționat prin sentința penală nr. 375 din 17.10.2013 a judecătoriei P. (fapte comise la data de 23/24.05.2013), infracțiunile pentru care a fost condamnat prin sentința penală nr. 1326 din 10.11.2014 de Judecătoria Oradea (fapte comise la 27.05.2013) și infracțiunile pentru care a fost condamnat prin sentința penală nr. 4178/2012 pronunțată la data de 18.10.2012 de Tribunalul Ordinar din Torino (fapte comise la data de 16.10.2012), sunt concurente.

În baza art. 585 alin. 1 lit.a Cod pr. pen., admite cererea de contopire formulată de condamnat și în consecință:

1. descontopește pedeapsa de 4 ani și 8 luni închisoare aplicată prin sentința penală nr. 1326 din 10.11.2014 pronunțată în dosarul nr._/271/2014 al Judecătoriei Oradea, definitivă prin decizia penală nr. 59 din 82 din 18.02.2014 a Curții de Apel G., și repune în individualitatea lor pedepsele componente de:

a) 8 luni închisoare aplicată în cauză pentru săv. infracțiunii prev. de art. 70 alin.1 din OUG 105/2001cu aplic. art. 37 lit.a și art. 41 alin.2 Cod pen. de la 1969;

b) 8 luni închisoare aplicată în cauză pentru săv. infracțiunii prev. de art. 293 alin.1 Cod pen. de la 1969 cu aplicarea 37 lit.a Cod pen.;

c) pedeapsa de 2 ani închisoare aplicată pentru săv. infracțiunii prev. de art. 335 alin.1 Cod penal cu aplic. art. 41 alin.1, art. 43 alin. 1 Cod penal (sent. pen. nr. 375 /2013 a Judecătoriei P.);

d) pedeapsa de 2 ani închisoare, aplicată pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art. 335 alin.1 Cod penal cu aplic. art. 41 alin.1 și art. 43 alin.1 Cod penal (sent. pen. nr. 375/2013 a Judecătoriei P.);

e) pedeapsa de 2 ani și 6 luni, aplicată pentru săv. infracțiunii prev. de art. 338 alin.1 Cod pen. cu aplicarea art. 43 alin.1și art. 41 alin.1 Cod pen. (sent. pen. nr. 375 /2013 a Judecătoriei P.);

f) pedeapsa de 1 an închisoare, aplicată ptr. săv. infracțiunii prev. de art. 228 alin.1-229 alin.1 lit.b Cod pen cu aplic. art. 41 alin.1, art. 43 alin.1 Cod pen. (sent. pen. nr. 375 /2013 a Judecătoriei P.);

g) pedeapsa de 6 luni închisoare, aplicată ptr.săv. infracțiunii prev. de art. 228 alin.1-229 alin.1 lit.b Cod pen. cu aplic. art. 41 alin.1, art. 43 alin.1 Cod pen.;

h) pedeapsa de 8 luni închisoare aplicată ptr. săv. infracțiunii prev. de art. 228 alin.1-229 alin.1 lit.b și d Cod pen. + art. 230 alin.1 Cod pen., cu aplic. art. 41 alin.1, art. 43 alin.1 Cod pen. (sent. pen. nr. 375/2013 a Judecătoriei P.).

În baza art. 83 Cod penal de la 1969, menține revocarea suspendării condiționate a executării pedepsei de 2 ani închisoare, dispusă prin sentința penală nr.156/2012 a Judecătoriei R..

În baza art. 36 al. 2 Cp rap. la art. 33 lit. a, 34 alin. 1 lit. b Cp din 1969, cu aplicarea art. 5 alin 1 din NCP, contopește pedepsele de la pct. 1 lit. (a), (b), (c), (d), (e), (f), (g), (h) cu pedeapsa de 10 luni închisoare aplicată sentința penală nr. 4178/2012 pronunțată la data de 18.10.2012 de Tribunalul Ordinar din Torino, și aplică pedeapsa cea mai grea, aceea de 2 ani și 6 luni pe care o sporește cu 4 luni, inculpatul urmând să execute pedeapsa de 2 ani și 10 luni închisoare.

Menține dispozițiile privind revocarea suspendării condiționate a pedepsei de 2 ani închisoare, dispusă prin sentința penală nr 156/2012 a Judecătoriei R., pe care inculpatul o va executa alături de pedeapsa de 2 ani și 10 luni închisoare.

PEDEAPSA PRINCIPALĂ DE EXECUTAT – 4 ani și 10 luni închisoare.

În baza art. 71 Cod penal interzice inculpatului exercitarea drepturilor prev. de art.64 lit.a teza a II-a și lit. b Cod penal.

Conform art. 36 alin. 3 Cp din 1969, cu aplicarea art. 5 Cod pen., deduce din pedeapsa rezultantă perioadele:

- 16.10._13 executată în baza sentinței penale nr.4178/2012 pronunțată la data de 18.10.2012 de Tribunalul Ordinar din Torino;

- 28.05.2013 la zi, executată în baza sentinței penale nr.1362/2014 a Judecătoriei Oradea.

Anulează mandatul de executare a pedepsei nr.1708/2015 emis în baza sentinței penale nr.1326/2014 pronunțată de Judecătoria Oradea și dispune emiterea unui nou mandat, conform mențiunilor din prezenta sentință.

Menține celelalte dispoziții ale sentințelor menționate anterior.

În baza art. 275 alin. (3) Cpp, cheltuielile judiciare avansate de stat rămân în sarcina acestuia, iar onorariul apărătorului din oficiu, în cuantum de 130 lei, se avansează din fondurile Ministerului Justiției.

Cu drept de contestație în termen de 3 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședință publică, azi, 28.10.2015.

Președinte, Grefier,

I.-D. C. D. C. D.

Red. C.I.D.

Teh. D.D.C./5 ex./07.12.2013

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Alte modificări ale pedepsei. Art.585 NCPP. Sentința nr. 1311/2015. Judecătoria VASLUI