Contestaţie la executare. Art.598 NCPP. Sentința nr. 1307/2015. Judecătoria VASLUI

Sentința nr. 1307/2015 pronunțată de Judecătoria VASLUI la data de 28-10-2015

Dosar nr._

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA V.

JUDVS

Sentința penală nr. 1307

Ședința publică de la 28 Octombrie 2015

Instanța constituită din:

PREȘEDINTE C. V.

Grefier M. T.

Ministerul Public este reprezentant prin domnul procuror S. F. din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria V.

Pe rol se află judecarea cauzei penale privind pe condamnatul P. I. P. ADM. PNT., având ca obiect contestația la executare (art.598 NCPP).

La apelul nominal, făcut în ședință publică, au lipsit părțile.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează că dezbaterile în prezenta cauză au avut loc în ședința publică din 22.10.2015, fiind consemnate în încheierea din acea zi ce face parte integrantă din prezenta hotărâre. La acel termen, având nevoie de mai mult timp pentru deliberare, instanța a amânat pronunțarea în cauză pentru azi, 28.10.2015, când:

INSTANȚA

Deliberând asupra contestației la executare de față;

P. cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei V. sub nr._ la data de 24.09.2015, condamnatul P. I., a formulat contestație la executare împotriva pedepsei în a cărei executare se află.

În motivarea cererii, a arătat faptul că deși a solicitat judecarea sa potrivit procedurii simplificate, nu s-a ținut cont de acest aspect la aplicarea pedepsei și totodată nu i-a fost dedusă din pedeapsă perioada arestului preventiv de 4 luni.

La solicitarea instanței, au fost înaintate relații cu privire la pedeapsa pe care o execută condamnatul .

La data de 21.10.2015, persoana privată de libertate P. I. a înaintat la dosarul cauzei un memoriu prin care a învederat instanței de judecată că nu el a formulat contestația la executare și că nu dorește a o însuși.

Față de cele expuse, cererea fiind formulată de o persoană căreia legea nu îi conferă acest drept, instanța va respinge ca inadmisibilă cererea privind pe persoana privată de libertate P. I..

Constatând lipsa culpei procesuale a condamnatului, în baza art. 275 alin 3 Noul Cod de procedură penală, cheltuielile judiciare avansate de stat rămân în sarcina acestuia, iar suma de 130 lei, reprezentând onorariu apărător din oficiu, va fi suportată din fondurile Ministerului Justiției.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Respinge contestația la executare, formulată în numele persoanei privată de libertate P. I., fiul lui T. și M., născut la data de 19.11.1978, în prezent deținut în Penitenciarul V., cu privire la sentința penală nr. 66/2014 a Judecătoriei Huși, ca inadmisibilă, nefiind însușită de către persoana privată de libertate.

În baza art. 275 alin 3 Cod de procedură penală, cheltuielile judiciare avansate de stat rămân în sarcina acestuia.

Suma de 130 lei, reprezentând onorariu apărător din oficiu, va fi suportată din fondurile Ministerului Justiției .

Cu drept de contestație în termen de 3 zile de la comunicare .

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 28.10.2015

Președinte,Grefier,

C. VEZETEUMONICA T.

Red. C.V. 02 . 11. 2015

Teh.red. T.M.5 ex./02 . 11. 2015

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Contestaţie la executare. Art.598 NCPP. Sentința nr. 1307/2015. Judecătoria VASLUI