Contestaţie la executare. Art.461 C.p.p.. Sentința nr. 667/2015. Judecătoria VASLUI

Sentința nr. 667/2015 pronunțată de Judecătoria VASLUI la data de 28-05-2015

Dosar nr._

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA V.

JUDVS

Sentința penală nr. 667

Ședința publică de la 28 Mai 2015

Instanța constituită din:

PREȘEDINTE C. V.

Grefier M. T.

Ministerul Public este reprezentant prin domnul procuror T. D. C. din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria V.

Pe rol se află judecarea cauzei penale privind pe contestatorul D. G. P. ADMINISTRAȚIA PNT, având ca obiect contestație la executare (art.461 C.p.p.) DECLINAT - Repus pe rol.

La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns condamnatul asistat din oficiu de av. A. V. care substituie pe av. P. L.;

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează că procedura de citare este legal îndeplinită;

Instanța învederează părților faptul că prezenta cauză a fost repusă pe rol motivat de imposibilitatea obiectivă a participare a președintelui completului de judecată la termenul de pronunțare.

Condamnatul, având cuvântul, arată că prezenta cerere nu a fost formulată de el și nici nu și-o însușește.

Reprezentantul Parchetului având cuvântul, solicită a se lua act de manifestarea de voință a condamnatului.

Apărătorul condamnatului având cuvântul, solicită a se lua act de susținerile condamnatului. Oficiul neachitat.

Condamnatul, având ultimul cuvânt, arată că prezenta cerere nu îi aparține.

S-au declarat dezbaterile închise și s-a lăsat cauza în pronunțare.

INSTANȚA

Deliberând asupra contestației la executare de față;

P. cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei V. sub nr._ la data de 24.03.2015, prin declinare de la Judecătoria Bistrița conform sentinței penale nr. 632/2015, condamnatul D. G., a formulat contestație la executare împotriva pedepsei în a cărei executare se află.

În motivarea cererii, a arătat faptul că are probe noi de administrat.

La solicitarea instanței, au fost înaintate relații cu privire la pedeapsa pe care o execută condamnatul (fila 7).

La termenul din data de 28.05.2015, persoana privată de libertate D. G. a învederat instanței de judecată că nu el a formulat contestația la executare și că nu dorește a o însuși.

Față de cele expuse, cererea fiind formulată de o persoană căreia legea nu îi conferă acest drept, instanța va respinge ca inadmisibilă cererea privind pe persoana privată de libertate D. G..

Constatând lipsa culpei procesuale a condamnatului, în baza art. 275 alin 3 Noul Cod de procedură penală, cheltuielile judiciare avansate de stat rămân în sarcina acestuia, iar suma de 100 lei, reprezentând onorariu apărător din oficiu, va fi suportată din fondurile Ministerului Justiției.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Respinge contestația la executare, formulată în numele persoanei privată de libertate D. G., fiul lui V. și S., născut la data de 14.08.1973, în prezent deținut în Penitenciarul V., cu privire la sentința penală nr. 650/2010 a Judecătoriei Bacău, ca inadmisibilă, nefiind însușită de către persoana privată de libertate.

În baza art. 275 alin 3 Cod de procedură penală, cheltuielile judiciare avansate de stat rămân în sarcina acestuia.

Suma de 100 lei, reprezentând onorariu apărător din oficiu, va fi suportată din fondurile Ministerului Justiției .

Cu drept de contestație în termen de 3 zile de la comunicare .

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 28.05.2015.

Președinte,Grefier,

C. VEZETEUMONICA T.

Red. C.V. 16. 06. 2015

Teh.red. T.M.5 ex./ 16. 06. 2015

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Contestaţie la executare. Art.461 C.p.p.. Sentința nr. 667/2015. Judecătoria VASLUI