Reabilitare judecătorească. Art.527 NCPP. Sentința nr. 677/2015. Judecătoria VASLUI
| Comentarii |
|
Sentința nr. 677/2015 pronunțată de Judecătoria VASLUI la data de 28-05-2015
Dosar nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA V.
JUDVS
SENTINȚA PENALĂ NR.677
Ședința publică de la 28.05 2015
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: I.-D. C.
Grefier: M. N.
Ministerul Public este reprezentat prin doamna procuror B. I. din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria V.
Pe rol fiind judecarea cauzei penale privind pe condamnatul P. H. E. în prezent deținut în Penitenciarul V., având ca obiect reabilitare.
La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns condamnatul.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează că procedura de citare este legal îndeplinită, după care:
Instanța procedează la identificarea petentului condamnat prin confruntarea datelor prezentate de acesta oral cu cele existente la dosar.
La interpelarea instanței, petentul condamnat învederează că insistă în soluționarea cererii. În continuare, precizează că solicită reabilitarea judecătorească cu privire la pedeapsa de 1 an și 6 luni aplicată printr-o sentință penală din anul 2004 de către Judecătoria P. T.. De asemenea, precizează că domiciliul în are în comuna Răchitoasa, ..
Având în vedere dispozițiile art. 529 Cpp, instanța invocă din oficiu excepția necompetenței teritoriale a Judecătoriei V. și declinarea soluționării prezentei cauze ce are ca obiect reabilitare judecătorească în favoarea Judecătoriei P. T..
Reprezentantul Ministerului Public arată că este de acord cu declinarea competenței, față de dispozițiile procedurale, instanța competentă nu este Judecătoria V..
Condamnatul, având ultimul cuvânt, susține că nu este de acord cu declinarea competenței, în cazul în care nu este posibil să fie judecată de această instanță, preferă să își retragă cererea, întrucât are probleme de sănătate și nu suportă să fie deplasat cu mașina penitenciarului. De asemenea, susține că dorește să își retragă cererea decât să meargă la Judecătoria P. T. întrucât trebuie să fie pus pe cursă și este foarte greu pentru dumnealui.
Instanța învederează condamnatului că există posibilitatea să solicite judecarea cauzei în lipsă, nu este necesară prezența sa în fața instanței.
Petentul condamnat, cu privire la excepție, precizează că lasă la aprecierea instanței.
Instanța rămâne în pronunțare cu privire la excepția necompetenței teritoriale invocată din oficiu și reține cauza spre soluționare.
INSTANȚA
Deliberând asupra cauzei penale de față, constată următoarele :
P. cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe, la data de 12.05.2015, sub nr._, petentul P. H. E., a solicitat instanței reabilitarea sa cu privire la pedeapsa de 1 an și 6 luni închisoare aplicată prin sentința penală nr. 150 din 15.03.2006 a Judecătoriei P. T..
Petentul consideră că termenul prevăzut de Noul Cod penal în art.166 alin.1 lit.a s-a împlinit, întrucât de la data condamnării nu a comis nici o infracțiune .
Analizând actele și lucrările dosarului, în vederea soluționării excepției necompetenței teritoriale, instanța reține următoarele:
P. cererea formulată pe rolul acestei instanțe, petentul P. H. E., a solicitat reabilitarea judecătorească cu privire la pedeapsa de 1 an și 6 luni închisoare aplicată prin sentința penală nr. 150 din 15.03.2006 pronunțată de Judecătoria P. T..
Conform disp. Art. 529 C.pr.pen., Competentă să se pronunțe asupra reabilitării judecătorești este fie instanța care a judecat în primă instanță cauza în care s-a pronunțat condamnarea pentru care se cere reabilitarea, fie instanța corespunzătoare în a cărei circumscripție domiciliază condamnatul sau în care a avut ultimul domiciliu, dacă la data introducerii cererii domiciliază în străinătate.
Analizând dispozițiile legale mai sus invocate, instanța constată că nu este competentă a soluționa cererea de reabilitare judecătorească formulată de petent, având în vedere faptul că nu este nici instanța care a pronunțat hotărârea a cărei reabilitare se cere și nu este nici instanța unde domiciliază petentul, respectiv în or. P. T., ., județul Bacău.
Față de cele relatate, constatând că în cauză competența este alternativă, aparținând fie instanței care a pronunțat hotărârea a cărei reabilitare se cere, fie instanței corespunzătoare în a cărei circumscripție domiciliază condamnatul, instanța va admite excepția necompetenței teritoriale a Judecătoriei V. invocată din oficiu și va declina competenta de soluționare a prezentei cereri, având ca obiect reabilitare judecătorească, formulată de numitul P. H. E., în favoarea Judecătoriei P. T..
În baza art. 275 alin. 3 C.p.p. cheltuielile judiciare vor rămâne în sarcina statului.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
IN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Admite excepția necompetenței teritoriale a Judecătoriei V..
În baza art. 50 Cod procedură penală, raportat la art. 529 Cod procedura penală, declină competența de soluționare a cauzei având ca obiect reabilitare judecătorească formulată de condamnatul P. H. E., fiul lui C. și T., născut la 21.10.1985, în prezent deținut în Penitenciarul V., în favoarea Judecătoriei P. T..
În baza art. 273 alin.3 Cod de procedură penală, cheltuielile judiciare avansate de stat rămân în sarcina acestuia.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi,28.05.2015.
.
PREȘEDINTE,GREFIER,
I.-D. C. M. N.
RED/TEHNORED. I.D.C/12.06.2015
5 EX
| ← Reabilitare judecătorească. Art.527 NCPP. Sentința nr.... | Liberare condiţionată. Art.587 NCPP. Sentința nr. 688/2015.... → |
|---|








