Liberare condiţionată. Art.587 NCPP. Sentința nr. 1234/2015. Judecătoria VASLUI

Sentința nr. 1234/2015 pronunțată de Judecătoria VASLUI la data de 15-10-2015

Dosar nr._

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA V.

JUDEȚUL V.

SENTINȚA PENALĂ Nr. 1234/2015

Ședința publică de la 15 Octombrie 2015

Instanța constituită din:

PREȘEDINTE L. M.

Grefier C. S.

Ministerul Public este reprezentat prin domnul procuror F. S. din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria V.

Pe rol se află judecarea cauzei penale privind pe condamnatul R. A. P. ADMINISTRAȚIA PNT, având ca obiect liberarea condiționată (art.587 NCPP)

Desfășurarea ședinței de judecată s-a înregistrat cu mijloace tehnice audio, conform dispozițiilor art. 369 alin. 1 Cod procedură penală.

La apelul nominal făcut în ședința publică răspunde persoana condamnată R. A. asistat de avocat ales M. M., cu delegație la dosar.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează că procedura de citare este legal îndeplinită; a fost atașată la dosarul cauzei copia sentinței penale nr. 17/2013 a Tribunalului Bacău.

Având în vedere că pentru condamnatul R. A. a răspuns apărător ales, instanța, în baza art.91 al.4 Cod procedură penală, constată că delegația de acordare a asistenței juridice din oficiu pentru acest condamnat, eliberată d-nei avocat A. C. încetează, urmând ca instanța să se pronunțe cu privire la eventualitatea acordării onorariului.

Apărătorul ales al persoanei condamnate depune la dosarul cauzei un set de înscrisuri, respectiv adeverințe de venit, dovezi de publicare a două cărți de către persoana privată de libertate și dovadă că a participat și la o emisiune tv.

Instanța interpelează părțile dacă mai au alte cereri de formulat în cauză.

Reprezentantul Ministerului Public și condamnatul, prin apărătorul ales, având cuvântul, fiecare pe rând, arată că nu mai au de formulat alte cereri în cauză.

Nemaifiind alte cereri de formulat, instanța constată sesizarea în stare de judecată și acordă cuvântul.

Reprezentantul Ministerului Public, având cuvântul, solicită admiterea propunerii Comisiei pentru individualizarea regimului de executare a pedepselor privative de libertate din cadrul Penitenciarul V. privind liberarea condiționată a condamnatului R. A.. Urmează a se constata că persoana condamnată nu are antecedente penală, se află la prima analiză în ceea ce privește liberarea condiționată, pe parcursul detenției nu a fost sancționat disciplinar și a fost recompensat de 2 ori.

Față de aspectele menționate mai sus apreciază că sunt îndeplinite condițiile pentru liberarea condiționată, motiv pentru care pune concluzii de admitere a propunerii.

Apărătorul ales al persoanei condamnate având cuvântul solicită admiterea propunerii comisiei. În ceea ce privește legea penală aplicabilă, deși a depus adeverințe de venit, consideră că legea penală veche este aplicabilă în cauză. Apreciază că sunt îndeplinite condițiile art. 59 Cod penal atât în ceea ce privește fracția din pedeapsă cât și în ceea ce privește comportamentul persoanei private de libertate. Solicită a se avea în vedere că persoana condamnată este infractor primar, faptele au fost săvârșite în perioada 2005-2008, perioadă în care acesta avea între 19-21 ani, nu s-a mai abătut de la legea penală din 2008 și până la momentul începerii executării pedepsei. După ce a luat la cunoștință de urmările faptelor sale, de mediul carceral, scopul reeducării a fost atins, acesta și-a dat seama de efectele pe care le-a avut această perioadă asupra persoanei sale cât și asupra familiei sale. De asemenea, a dat dovezi temeinice de îndreptare, a fost stăruitor în muncă, fie că vorbim de muncă făcută individual – cele două lucrări științifice în domeniul informaticii, fie că vorbim de munca neremunerată pe care a prestat-o în cadrul Penitenciarului V.. Persoana privată de libertate a dat dovadă că are aptitudinile, are dorința ca odată pus în libertate să-și asigure existența în mod cinstit prin muncă. A depus la dosarul cauzei o ofertă de angajare de la o societate comercială, în situația în care condamnatul va fi liberat condiționat, ceea ce denotă faptul că a făcut demersuri că atunci când va fi pus în libertate va putea să-și asigure existența, să ajute la plata datoriilor ocazionate de detenția sa.

Mai arată apărătorul ales al condamnatului că persoana privată de libertate a fost disciplinat pe toată perioada detenție, nu s-a abătut de la normele de conduită, nu a fost sancționat, a fost recompensat de 2 ori ceea ce dovedește că va respecta și normele de conduită socială. A participat la mai multe programe educative și sociale pe toată perioada detenției sale. Și din procesul-verbal de evaluare al comisiei rezultă că persoana condamnată R. A. poate fi liberat condiționat, că a beneficiat de suportul familiei, de suportul logodnicei.

În ceea ce privește succesiunea regimului de executare, pe data de 9.03.2015 a fost menținut regimul semideschis însă nu datorită comportamentului necorespunzător al condamnatului ci datorită unei cereri a condamnatului în mod expres la data de 27.02.2015.

Pentru cele expuse solicită apărătorul ales al persoanei condamnate admiterea propunerii comisiei și liberarea condiționată a persoanei condamnate R. A.. Angajament.

Având ultimul cuvânt, condamnatul R. A., arată că pe toată perioada detenție a încercat să demonstreze că este pregătit să se reintegreze în societate, că este o persoană reabilitată, că a realizat consecințele faptelor sale. Pe perioada detenției a participat la numeroase programe educaționale, concursuri tematice, a participat la o emisiune tv care a avut ca scop prevenirea unor altor persoane să recurgă la astfel de fapte, a fost desemnat să identifice persoanele care aveau tentativă de suicid în detenție, a elaborat 2 lucrări științifice în domeniul informatic, domeniu în care consideră că excelează. Dorește să ia viața de la capăt, să-și achite datoriile, să trăiască într-un mod corect, curat și benefic pentru societate. Solicită a fi liberat condiționat.

Instanța declară dezbaterile închise și lasă cauza în pronunțare.

INSTANȚA

Deliberând asupra cauzei penale de față, constată următoarele:

P. adresa nr. M2-_/05.10.2015 a Penitenciarului V., înregistrată pe rolul Judecătoriei V. la data de 06.10.2015, sub nr._, Comisia pentru individualizarea regimului de executare a pedepselor privative de libertate din cadrul Penitenciarului V. a înaintat propunerea de liberare condiționată a condamnatului R. A..

P. procesul-verbal nr. 462/05.10.2015, Comisia pentru individualizarea regimului de executare a pedepselor privative de libertate din cadrul Penitenciarului V. a propus liberarea condiționată a persoanei private de libertate R. A., anterior executării integrale a pedepsei de 1 an și 10 luni închisoare aplicată pentru comiterea unei infracțiuni prevăzută de Legea nr. 39/2003 prin sentința penală nr. 17/2013 a Tribunalului Bacău, în baza căreia a fost emis mandatul de executare a pedepsei închisorii nr. 18/2014.

S-a reținut că persoana condamnată, aflată la prima analiză în comisie, a executat fracția legală din pedeapsă, pe parcursul executării pedepsei a avut un comportament corespunzător mediului carceral, nu a fost sancționată disciplinar, a fost recompensată de 2 ori. A participat la activități productive și gospodărești și editare lucrări științifice obținând 70 de zile câștig.

S-a precizat că persoana privată de libertate R. A., fără antecedente penale, a executat ultima perioadă din pedeapsă în regim deschis.

Comisia a considerat că sunt îndeplinite condițiile legale pentru liberarea condiționată.

La dosar au fost atașate următoarele înscrisuri: procesul-verbal nr. 462/05.10.2015 al Comisiei pentru individualizarea regimului de executare a pedepselor privative de libertate din cadrul Penitenciarului V., fișa de cazier judiciar și caracterizarea condamnatului (filele 3-6).

Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarele:

Punerea în executare a hotărârii penale este o fază a procesului penal, motiv pentru care, înainte de a proceda la verificarea temeiniciei propunerii, instanța urmează să stabilească normele legale din prisma cărora urmează să fie analizată sesizarea având în vedere . data de 01.02.2014 a Noului Cod penal, dată la care condamnatul se afla în executarea pedepsei.

În drept, potrivit art. 59 Cod penal anterior, liberarea condiționată poate fi acordată înainte de executarea în întregime a pedepsei de către instanță dacă se constată că sunt îndeplinite următoarele condiții: condamnatul să fi executat cel puțin două treimi din durata pedepsei în cazul închisorii care nu depășește 10 ani sau cel puțin trei pătrimi în cazul închisorii mai mari de 10 ani, să se constate că acesta a fost stăruitor în muncă, disciplinat și că a dat dovezi temeinice de îndreptare, ținându-se seama și de antecedentele sale penale.

Art. 100 alin 1 din Noul Cod penal stabilește următoarele condiții în care se poate dispune liberarea condiționată din executarea pedepsei închisorii:

a) cel condamnat a executat cel puțin două treimi din durata pedepsei, în cazul închisorii care nu depășește 10 ani, sau cel puțin trei pătrimi din durata pedepsei, dar nu mai mult de 20 de ani, în cazul închisorii mai mari de 10 ani;

b) cel condamnat se află în executarea pedepsei în regim semideschis sau deschis;

c) cel condamnat a îndeplinit integral obligațiile civile stabilite prin hotărârea de condamnare, afară de cazul când dovedește că nu a avut nicio posibilitate să le îndeplinească;

d) instanța are convingerea că persoana condamnată s-a îndreptat și se poate reintegra în societate.

Analizând modificările intervenite cu privire la condițiile în care poate fi acordat beneficiul liberării condiționate, se constată că Noul Cod penal conține dispoziții mai restrictive privind acordarea acestui beneficiu, fiind necesar ca persoana condamnată să facă dovada că a achitat obligațiile civile stabilite în sarcina sa prin hotărârea de condamnare. De asemenea, Noul Cod penal nu este mai favorabil nici din perspectiva obligațiilor și măsurilor de supraveghere care pot fi impuse beneficiarului, a căror nerespectare poate determina revocarea liberării și executarea restului de pedeapsă.

Punerea în executare a hotărârii penale este o fază a procesului penal, motiv pentru care, văzând dispozițiile art. 5 și 6 din Noul Cod penal care impun aplicarea legii penale mai favorabile, instanța va analiza propunerea comisiei cu privire la liberarea condiționată a condamnatului R. A. raportându-se la condițiile prevăzute de art. 59 Cod penal anterior, ca lege penală mai favorabilă.

În concret, instanța reține că din procesul-verbal nr. 462/05.10.2015 întocmit de Comisia pentru individualizarea regimului de executare a pedepselor privative de libertate din cadrul Penitenciarului V., reiese că persoana privată de libertate R. A. a fost condamnată la o pedeapsă de 1 an și 10 luni închisoare aplicată pentru comiterea unei infracțiuni prevăzute de Legea nr. 39/2003 prin sentința penală nr. 17/2013 a Tribunalului Bacău, în baza căreia a fost emis mandatul de executare a pedepsei închisorii nr. 18/2014.

Executarea pedepsei a început la 20.10.2014 și urmează să expire la termen la data de 21.07.2016. Pentru a dobândi vocație în vederea liberării condiționate condamnatul trebuie să execute din pedeapsa de 1 an și 6 luni închisoare (transformată în zile pedeapsa este egală cu 670 zile) 2/3-fracția, respectiv 446 zile închisoare.

Până la data de 05.10.2015, condamnatul a executat efectiv 351 zile închisoare, 70 zile considerate ca executate ca urmare a muncii prestate, 29 zile în arest preventiv, în total fiind 450 zile câștigate și executate.

Pe lângă executarea unei fracții din pedeapsă, Codul penal anterior prevede și condiția ca deținutul să fi avut pe parcursul executării pedepsei un comportament corespunzător mediului carceral, adică să fie stăruitor în muncă, disciplinat și să dea dovezi temeinice de îndreptare.

Din caracterizarea depusă la dosar rezultă că persoana privată de libertate R. A. se află la prima analiză în comisia de liberări, pe parcursul executării pedepsei a avut un comportament corespunzător, nu a fost sancționată disciplinar, a fost recompensată de 2 ori și a manifestat interes față de activitățile educaționale în care a fost inclus. Reiese și că a participat la programele obligatorii „adaptare pentru viața instituționalizată” și „program de pregătire pentru libertate”. A participat la activități productive și gospodărești și editare lucrări științifice obținând 70 de zile câștig.

Reiese și că, pe perioada mandatului a păstrat legătura cu membrii familiei și a beneficiat de suport financiar din partea acestora.

Instanța constată că persoana condamnată a executat fracția de pedeapsă stabilită în mod obligatoriu de lege, însă această împrejurare nu îi conferă un drept, ci doar o vocație la acordarea beneficiului liberării condiționate, oportunitatea acordării liberării condiționate fiind lăsată exclusiv la latitudinea instanței de judecată. Faptul că acordarea liberării condiționate este un beneficiu și nu un drept al condamnatului rezultă din cuprinsul art. 59 Cod penal anterior.

Faptul că persoana condamnată a fost recompensată, dovedește instanței că a înțeles scopul pedepsei aplicate, existând convingerea că persoana condamnată s-a îndreptat și că poate fi redată societății. De asemenea, se impune ca instanța să aibă în vedere comportamentul avut pe întregea perioadă de detenție, obținând un număr de 70 de zile câștig în urma muncii prestate și editare lucrări științifice.

Pentru a acorda liberarea condiționată, instanța trebuie să aibă convingerea că persoana condamnată s-a îndreptat și se poate reintegra în societate.

Evaluarea acestei condiții este strâns legată de conduita bună a condamnatului pe durata executării pedepsei, inclusiv de stăruința în muncă a celui condamnat. Îndreptarea condamnatului este, fără îndoială, fundamentul pe care este clădită și funcționează instituția liberării condiționate, pentru că doar acest fapt probează realizarea scopului pedepsei în raport cu cel condamnat și justifică punerea în libertate a acestuia înainte de executarea în întregime a pedepsei. Dovezile de îndreptare privesc și alte aspecte ale comportamentului și personalității celui condamnat.

Participarea la programele de instruire și formare profesională, la activitățile cultural-educative, receptivitatea dovedită și rezultatele obținute în realizarea acestor programe și activități, atitudinea respectuoasă și corectă față de autoritățile din penitenciar sau în raport cu alte persoane, inclusiv în raport cu ceilalți condamnați, preocuparea dovedită față de familie ori alte persoane aflate în grija sa sunt tot atâtea elemente care pot și trebuie să fie avute în vedere pentru a se constata existența unui comportament care certifică o reală îndreptare a celui condamnat și justifică punerea sa anticipată în libertate.

Condiția îndreptării condamnatului față de care se dispune liberarea condiționată este dublată de cerința ca acesta să ofere garanții că se poate reintegra în societate.

În lumina tuturor acestor considerente, instanța apreciază că persoana privată de libertate R. A. a executat o perioadă suficientă pentru reeducarea sa și pentru înțelegerea pe deplin a necesității respectării valorilor sociale ocrotite de lege și nu se impune o perioadă de detenție suplimentară față de nivelul fracției de pedeapsă stabilită în mod obligatoriu de lege.

În consecință, instanța va admite propunerea formulată de Comisia pentru individualizarea regimului de executare a pedepselor privative de libertate din cadrul Penitenciarul V. privind liberarea condiționată a condamnatului R. A..

În temeiul art. 587 alin. 1 din Noul Cod de procedură penală, va dispune liberarea condiționată a condamnatului R. A., deținut în prezent în Penitenciarul V., anterior executării integrale a pedepsei de 1 an și 10 luni închisoare aplicată prin sentința penală nr. 17/2013 a Tribunalul Bacău, mandat de executare nr. 18/2014.

Se va atrage atenția condamnatului asupra dispozițiilor art. 104 alin. 2 Cod penal privind revocarea liberării condiționate.

În baza art. 275 alin.3 Cod procedură penală cheltuielile judiciare avansate de stat rămân în sarcina acestuia. Suma de 32,5 lei reprezentând 25 % onorariu apărător desemnat din oficiu va fi suportată din fondurile Ministerului Justiției.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Admite propunerea formulată de Comisia pentru individualizarea regimului de executare a pedepselor privative de libertate din cadrul Penitenciarul V. privind liberarea condiționată a condamnatului R. A..

În temeiul art. 587 alin. 1 Cod procedură penală, dispune liberarea condiționată a condamnatului R. A., fiul lui D.-I. și D., născut la data de 01.09.1986, în oraș Bacău, jud. Bacău, CNP:_, deținut în prezent în Penitenciarul V., anterior executării integrale a pedepsei de 1 an și 10 luni închisoare aplicată prin sentința penală nr.17/2013 a Tribunalului Bacău, mandat de executare nr.18/2014.

Atrage atenția condamnatului asupra dispozițiilor art. 104 alin.2 Cod penal privind, revocarea liberării condiționate.

În baza art. 275 alin.3 Cod procedură penală cheltuielile judiciare avansate de stat rămân în sarcina acestuia. Suma de 32,5 lei reprezentând 25 % onorariu apărător desemnat din oficiu va fi suportată din fondurile Ministerului Justiției.

Cu drept de contestație în termen de 3 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 15.10.2015.

Președinte,

M. L.

Grefier,

Ștraub C.

Red. M.L./ 02.11.2015

Tehnored. Ș.C./ 6 ex./02.11.2015

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Liberare condiţionată. Art.587 NCPP. Sentința nr. 1234/2015. Judecătoria VASLUI