Intervenirea unei legi penale noi. Art.595 NCPP. Sentința nr. 959/2015. Judecătoria VASLUI
| Comentarii |
|
Sentința nr. 959/2015 pronunțată de Judecătoria VASLUI la data de 13-08-2015
Dosar nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA V.
JUDVS
Sentința penală nr. 959
Ședința publică de la 13 August 2015
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE C. V.
Grefier M. T.
Ministerul Public este reprezentant prin doamna procuror B. I. din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria V.
Pe rol se află judecarea cauzei penale privind pe condamnatul R. P. P. ADMINISTRAȚIA PNT, având ca obiect contestația la executare (art.598 NCPP) și intervenirea unei legi penale noi (art. 595 NCPP).
La apelul nominal, făcut în ședință publică, au lipsit părțile.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează că dezbaterile în prezenta cauză au avut loc în ședința publică din 06.08.2015, fiind consemnate în încheierea din acea zi ce face parte integrantă din prezenta hotărâre. La acel termen, având nevoie de mai mult timp pentru deliberare, instanța a amânat pronunțarea în cauză pentru azi, 13.08.2015, când:
INSTANȚA
Deliberând asupra cauzei penale de față;
P. cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei V. la data de 22 mai 2015, sub nr._, persoana privată de libertate R. P. a contestat reținerea stării de recidivă în sarcina sa.
În motivarea cererii, a indicat că este condamnat la o pedeapsă de 3 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de furt și că în mod greșit i s-a reținut starea de recidivă în care au fost săvârșite faptele conform art 37 și art 39 din Legea nr. 254/2013, urmând ca această eroare să fie îndreptată de către instanță prin înlăturarea acestor articole din condamnare. A solicitat a se analiza hotărârea care se află la dosarul Penitenciarului V..
La solicitarea instanței, au fost înaintate următoarele înscrisuri:
-situația juridică de la Penitenciarul V. (fila 17);
-fișa de cazier judiciar a condamnatului (fila 20);
-sentința penală nr. 356/22.10.2014 a Judecătoriei B. (filele 23-24);
-decizia penală nr. 478/C din 18.12.2014 a Tribunalului Ilfov (filele 25-27).
Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarele:
Potrivit situației juridice de la Penitenciarul V., persoana privată de libertate R. P. se află în executarea pedepsei de 3 ani închisoare aplicată prin sentința penală nr. 356/2014 a Judecătoriei B., mandat de executare nr. 937/2014.
Executarea pedepsei a început la data de 18.02.2014, urmând să înceteze la 17.02.2017.
P. sentința penală nr. 356 din 22.10.2014 a Judecătoriei B., definitivă prin respingerea contestației prin decizia penală nr. 478/C din 18.12.2014 a Tribunalului Ilfov, în temeiul art 598 alin 1 lit c NCPP, a fost admisă contestația la executare formulată de R. P..
S-a constatat că fapta pentru care acesta a fost condamnat prin sentința penală nr. 474/25.09.2002 pronunțată de Judecătoria Găiești la pedeapsa de 3 ani închisoare este concurentă cu fapta pentru care a fost condamnat prin sentința penală nr. 364/03.02.2006 pronunțată de Judecătoria B. la pedeapsa de 6 luni închisoare.
În baza art. 39 alin 1 VCP, art 33 lit a VCP și art 34 lit b VCP, au fost contopite pedepsele de 3 ani, respectiv 6 luni aplicate prin sp 474/25.09.2002 pronunțată de Judecătoria Găești, respectiv prin sentința penală nr. 364/03.02.2006 pronunțată de Judecătoria B., urmând ca petentul să execute pedeapsa cea mai grea, anume cea de 3 ani închisoare.
P. intermediul contestației formulate, persoana privată de libertate a solicitat să îi fie înlăturată starea de recidivă reținută prin hotărârea pe care o execută ca fiind necorespunzătoarea situației sale infracționale.
Contestația la executare este un procedeu jurisdicțional de rezolvare a cererilor sau plângerilor ocazionate de punerea în executare a hotărârilor penale.
Potrivit art 598 Cod procedură penală, contestația împotriva executării hotărârii penale se poate face în următoarele cazuri:
-când s-a pus în executare o hotărâre care nu era definitivă;
-când executarea este îndreptată împotriva altei persoane decât cea prevăzută în hotărârea de condamnare;
-când se ivește vreo nelămurire cu privire la hotărârea care se execută sau vreo împiedicare la executare;
-când se invocă amnistia, prescripția, grațierea sau orice altă cauză de stingere ori de micșorare a pedepsei.
Din aceste dispoziții legale rezultă că situațiile în care se poate formula contestație la executare sunt expres și limitativ prevăzute de lege.
Motivația invocată de către petent în susținerea cererii nu se încadrează în nici unul din cazurile menționate mai sus.
Starea de recidivă nu poate fi înlăturată prin intermediul unei astfel de căi de atac, fiind un aspect care nu ține de executarea în fapt a pedepsei.
Pe cale de consecință, cererea formulat de către petent nu este întemeiată și pe cale de consecință urmează a fi respinsă.
Eventuala neconcordanță din dispozitivul sentinței penale nr. 356 din 22.10.2014 a Judecătoriei B. cu privire la faptul că deși s-a reținut că petentul a săvârșit faptele în stare de concurs, s-a indicat că operațiunea de contopire a fost efectuată confom art 39 alin 1 Cod penal (reguli prevăzute pentru starea de recidivă) urmează a fi analizată tot de către Judecătoria B., cea care a pronunțat sentința penală nr. 356/2014, petentul având deschisă în acest caz, cererea întemeiată pe dispozițiile art 267 Cod procedură penală (îndreptare eroare materială).
În baza art. 275 alin. 2 Cod de procedură penală, va obliga condamnatul să achite statului suma de 150 lei reprezentând cheltuieli judiciare.
Suma de 100 lei reprezentând onorariu apărător din oficiu va fi avansată din fondurile Ministerului Justiției.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
În baza art. 598 Cod de procedură penală, respinge ca neîntemeiată contestația la executarea pedepsei de 3 ani închisoare, aplicată prin sentinta penală nr. 356/2014 a Judecătoriei B., formulată de persoana privată de libertate R. P. (fiul lui P. și A., născut la data de 19.09.1976, în prezent deținut în Penitenciarul V.).
În temeiul art. 275 alin 2 Cod de procedură penală, obligă pe contestator la plata sumei de 150 lei cu titlul de cheltuieli judiciare către stat.
Suma de 100 reprezentând onorariul apărătorului din oficiu (M. O. F., delegație nr. 629/2015) se avansează din fondul special alocat de Ministerul Justiției.
Cu drept de contestație în termen de 3 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică, azi, 13.08.2015.
Președinte,Grefier,
C. VEZETEUMONICA T.
Red. C.V. 09 . 09. 2015
Teh.C.V.5 ex./ 09. 09. 2015
| ← Plângere conform art. 39 din Legea 254/2013. Sentința nr.... | Contestaţie la executare. Art.598 NCPP. Sentința nr. 958/2015.... → |
|---|








