Intervenirea unei legi penale noi. Art.595 NCPP. Sentința nr. 176/2015. Judecătoria VASLUI
| Comentarii |
|
Sentința nr. 176/2015 pronunțată de Judecătoria VASLUI la data de 06-02-2015
Dosar nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA V.
JUDVS
Sentința penală nr. 176
Ședința publică de la 06 Februarie 2015
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE C. V.
Grefier M. T.
Ministerul Public este reprezentant prin domnul procuror S. F. din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria V.
Pe rol se află judecarea cauzei penale privind pe condamnatul M. I. R. - PRIN ADMINISTRAȚIA PNT, având ca obiect intervenirea unei legi penale noi (art.595 NCPP).
La apelul nominal, făcut în ședință publică, au lipsit părțile.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează că dezbaterile în prezenta cauză au avut loc în ședința publică din 29.01.2015, fiind consemnate în încheierea din acea zi ce face parte integrantă din prezenta hotărâre. La acel termen, având nevoie de mai mult timp pentru deliberare, instanța a amânat pronunțarea în cauză pentru azi, 06.02.2015, când:
INSTANȚA
Deliberând asupra cauzei de față constantă următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei V. sub nr. _ la data de 16.12.2014, condamnatul M. I. R., a formulat o cerere în baza prevederilor art.595 N.C.P.P. - intervenirea unei legi penale noi. Condamnatul se află în executarea unei pedepse de 2 ani, 8 luni și 99 zile închisoare aplicată prin sentința penală nr.1399/2004 a Judecătoriei Bacău.
În motivarea cererii, condamnatul M. I. R. a arătat că solicită aplicarea legii penale mai favorabile întrucât prejudiciul a fost recuperat, iar partea vătămată nu a avut pretenții.
Pentru termenul de judecată din data de 29.01.2015, conform dispozițiilor instanței, la dosarul cauzei au fost înaintate situația juridică a condamnatului.
La termenul de judecată din data de 29.01.2015, condamnatul M. I. R., interpelat de către instanță, arată că își retrage cererea formulată.
Conform art. 597 și art. 599 alin. 3 din Noul Cod de procedură penală, cererea poate fi retrasă de persoana care a formulat-o.
Față de considerentele expuse, în temeiul art. 597 și art. 599 alin. 3 din Noul Cod de procedură penală, instanța urmează să ia act de retragerea cererii formulată conform prevederilor art.595 NCPP, de către condamnatul M. I. R., aflat în executarea sentinței penale nr.1399/2004 a Judecătoriei Bacău.
În baza art. 275 alin. 2 din Noul Cod de procedură penală, condamnatul va fi obligat la plata către stat a sumei de 100 lei cu titlu de cheltuieli judiciare. Suma de 100 lei, reprezentând onorariu apărător desemnat din oficiu, va fi avansată din fondurile Ministerului Justiției și Libertăților Cetățenești.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
În baza art. 595 Cod de procedură penală, ia act de retragerea cererii de aplicare a legii penale mai favorabile formulată de persoana privată de libertate M. I. R., fiul lui V. și D., născut la data de 09.10.1980, CNP_, în prezent deținut în Penitenciarul V., având ca obiect pedeapsa aplicată prin sentința penală nr. 1399/2004 a Judecătoriei Bacău.
În temeiul art. 275 alin 2 Cod de procedură penală, obligă pe petent la plata sumei de 100 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Suma de 100 reprezentând onorariul apărătorului din oficiu se avansează din fondul special alocat de Ministerul Justiției.
Cu drept de contestație în termen de 3 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică, azi, 06.02.2015.
Președinte,Grefier,
C. VEZETEUMONICA T.
Red. C.V. 18. 02. 2015
Teh.red. T.M.5 ex./ 18. 02. 2015
| ← Alte modificări ale pedepsei. Art.585 NCPP. Sentința nr.... | Intervenirea unei legi penale noi. Art.595 NCPP. Sentința nr.... → |
|---|








