Liberare condiţionată. Art.587 NCPP. Sentința nr. 1008/2015. Judecătoria VASLUI
| Comentarii |
|
Sentința nr. 1008/2015 pronunțată de Judecătoria VASLUI la data de 01-09-2015
Dosar nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA V.
JUDVS
Sentința penală Nr. 1008/2015
Ședința publică de la 01 Septembrie 2015
Completul compus din:
PREȘEDINTE L. C. S.
Grefier E. M. B.
Ministerul Public – Parchetul de pe lângă Judecătoria V. a fost reprezentat de procuror B. I.
Pe rol fiind judecarea sesizării formulată de Comisia pentru individualizarea regimului de executare a pedepselor privative de libertate din cadrul Penitenciarului V., pentru liberarea condiționată a condamnatului P. I., deținut în Penitenciarul V. (art.587 N.C.p.p.).
La apelul nominal făcut în ședința publică, la pronunțare, a lipsind condamnatul.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează că dezbaterile în prezenta cauză au avut loc în ședința publică din 20 august 2015, fiind consemnate în încheierea de ședință din acea zi, ce face parte integrantă din prezenta hotărâre când, din lipsă de timp pentru deliberare, s-a amânat pronunțarea pentru data de 01 septembrie 2015.
INSTANȚA
Deliberând asupra cauzei penale de față, constată următoarele:
P. adresa nr._/10.08.2015 a Penitenciarului V., înregistrată pe rolul Judecătoriei V. la data de 12.08.2015, sub nr._, Comisia pentru individualizarea regimului de executare a pedepselor privative de libertate din cadrul Penitenciarului V. a înaintat propunerea de liberare condiționată a condamnatului P. I..
P. procesul-verbal nr. 348/10.08.2015, Comisia pentru individualizarea regimului de executare a pedepselor privative de libertate din cadrul Penitenciarului V. a propus liberarea condiționată a persoanei private de libertate P. I., anterior executării integrale a pedepsei de 8 ani închisoare aplicată pentru săvârșirea infracțiunii de omor calificat, prevăzută de art. 175 Cod penal prin sentința penală nr. 279/D/2010 a Tribunalului Bacău, mandat de executare nr. 402/D/2011.
S-a reținut că persoana condamnată, aflată la a doua analiză în comisie, a executat fracția legală din pedeapsă, pe parcursul executării pedepsei a avut un comportament neadecvat cerințelor impuse de specificitatea mediului carceral, a fost sancționată disciplinar de 5 ori, fiind recompensată o singură dată cu ridicarea unei măsuri disciplinare aplicată anterior, nu a participat la activități productive și gospodărești din motive obiective – lipsă front de lucru.
S-a precizat că persoana privată de libertate P. I., fără antecedente penale, a executat ultima perioadă din pedeapsă în regim semideschis.
Comisia a considerat că sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 59 Cod penal.
Au fost atașate la dosar următoarele înscrisuri: procesul-verbal nr. 348/10.08.2015 al Comisiei pentru individualizarea regimului de executare a pedepselor privative de libertate din cadrul Penitenciarului V., fișa de cazier judiciar și caracterizarea condamnatului (filele 3-5).
Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarele:
Punerea în executare a hotărârii penale este o fază a procesului penal, motiv pentru care, înainte de a proceda la verificarea temeiniciei propunerii, instanța urmează să stabilească normele legale din prisma cărora urmează să fie analizată sesizarea având în vedere . data de 01.02.2014 a Noului Cod penal, dată la care condamnatul se afla în executarea pedepsei.
În drept, potrivit art. 59 Cod penal anterior, liberarea condiționată poate fi acordată înainte de executarea în întregime a pedepsei de către instanță dacă se constată că sunt îndeplinite următoarele condiții: condamnatul să fi executat cel puțin două treimi din durata pedepsei în cazul închisorii care nu depășește 10 ani sau cel puțin trei pătrimi în cazul închisorii mai mari de 10 ani, să se constate că acesta a fost stăruitor în muncă, disciplinat și că a dat dovezi temeinice de îndreptare, ținându-se seama și de antecedentele sale penale.
Art. 100 alin 1 din Noul Cod penal stabilește următoarele condiții în care se poate dispune liberarea condiționată din executarea pedepsei închisorii:
a) cel condamnat a executat cel puțin două treimi din durata pedepsei, în cazul închisorii care nu depășește 10 ani, sau cel puțin trei pătrimi din durata pedepsei, dar nu mai mult de 20 de ani, în cazul închisorii mai mari de 10 ani;
b) cel condamnat se află în executarea pedepsei în regim semideschis sau deschis;
c) cel condamnat a îndeplinit integral obligațiile civile stabilite prin hotărârea de condamnare, afară de cazul când dovedește că nu a avut nicio posibilitate să le îndeplinească;
d) instanța are convingerea că persoana condamnată s-a îndreptat și se poate reintegra în societate.
Analizând modificările intervenite cu privire la condițiile în care poate fi acordat beneficiul liberării condiționate, se constată că Noul Cod penal conține dispoziții mai restrictive privind acordarea acestui beneficiu, fiind necesar ca persoana condamnată să facă dovada că a achitat obligațiile civile stabilite în sarcina sa prin hotărârea de condamnare. De asemenea, Noul Cod penal nu este mai favorabil nici din perspectiva obligațiilor și măsurilor de supraveghere care pot fi impuse beneficiarului, a căror nerespectare poate determina revocarea liberării și executarea restului de pedeapsă.
Punerea în executare a hotărârii penale este o fază a procesului penal, motiv pentru care, văzând dispozițiile art. 5 și 6 din Noul Cod penal care impun aplicarea legii penale mai favorabile, instanța va analiza propunerea comisiei cu privire la liberarea condiționată a condamnatului P. I. raportându-se la condițiile prevăzute de art. 59 Cod penal anterior, ca lege penală mai favorabilă.
În concret, instanța reține că din procesul-verbal nr. 348/10.08.2015 întocmit de Comisia pentru individualizarea regimului de executare a pedepselor privative de libertate din cadrul Penitenciarului V., reiese că persoana privată de libertate P. I. a fost condamnată la o pedeapsă de 8 ani închisoare aplicată prin sentința penală nr. 279/D/2010 a Tribunalului Bacău, pentru comiterea infracțiunii de omor calificat, prevăzută de art. 175 Cod penal.
Executarea pedepsei a început la 02.06.2009 și urmează să expire la data de 01.06.2017. Pentru a dobândi vocație în vederea liberării condiționate condamnatul trebuie să execute din pedeapsa totală de 8 ani închisoare o fracție de 2/3, respectiv 1948 zile închisoare.
Până la data de 10.08.2015, condamnatul a executat efectiv 2261 zile închisoare, nu are zile considerate ca executate ca urmare a muncii prestate și nici zile executat în arest preventiv, în total fiind 2261 zile câștigate și executate.
Pe lângă executarea unei fracții din pedeapsă, Codul penal anterior prevede și condiția ca deținutul să fi avut pe parcursul executării pedepsei un comportament corespunzător mediului carceral, adică să fie stăruitor în muncă, disciplinat și să dea dovezi temeinice de îndreptare. Noul Cod penal prevede la art. 100 alin. 1 lit. d că instanța trebuie să aprecieze dacă persoana condamnată s-a îndreptat și poate fi redată societății, aspecte care se verifică prin raportare la conduita din cadrul penitenciarului și cea anterioară detenției.
Din caracterizarea depusă la dosar rezultă că persoana privată de libertate P. I. a avut un comportament neadecvat cerințelor impuse de specificitatea mediului carceral, a fost sancționată disciplinar de 5 ori, fiind recompensată o singură dată cu ridicarea unei măsuri disciplinare aplicată anterior, nu a participat la activități productive și gospodărești din motive obiective – lipsă front de lucru.
Raportând criteriile prevăzute de lege la situația petentului condamnat, precum și la actele aflate la dosarul cauzei, instanța constată că petentul condamnat a executat fracția de pedeapsă stabilită în mod obligatoriu de lege, însă această împrejurare nu îi conferă un drept, ci doar o vocație la acordarea beneficiului liberării condiționate, oportunitatea acordării liberării condiționate fiind lăsată exclusiv la latitudinea instanței de judecată. Faptul că acordarea liberării condiționate este un beneficiu și nu un drept al condamnatului rezultă atât din cuprinsul art. 59 Cod penal anterior, cât și din cuprinsul dispozițiilor art. 100 alin 1 din Noul Cod penal.
Față de împrejurarea că persoana privată de libertate a fost sancționată disciplinar de 5 ori, instanța apreciază că aceasta nu a înțeles pe deplin scopul pedepsei aplicate. P. urmare, având în vedere și durata executată până în prezent din pedeapsă, raportându-ne și la natura și data comiterii faptei în a cărei executare se află, precum și la data la care pedeapsa urmează să expire la termen-01.06.2017, instanța apreciază că scopul pedepsei – astfel cum este prevăzut de art. 52 Cod penal – nu a fost atins, iar pedeapsa nu au fost în măsură a-i crea o atitudine de respect față de ordinea de drept și normele de conviețuire socială.
Este adevărat că persoana condamnată se află la a doua analiză a Comisiei de liberări condiționate, însă instanța apreciază că o perioadă de zece luni peste fracția prevăzută de lege nu este suficientă, fiind necesară încă o perioadă de detenție suplimentară față de fracția legală.
Conduita avută de la amânarea anterioară, persoana privată de libertate fiind recompensată o singură dată pe parcursul celor zece luni, nu este în măsură să convingă instanța că în cele din urmă scopul pedepsei a fost înțeles și că această persoană nu se va mai abate de la regulile de conviețuire socială.
Față de împrejurarea că în ultima perioadă a executării pedepsei, persoana privată de libertate nu a oferit dovezi convingătoare că este pe deplin conștientă de scopul pedepsei care i-a fost aplicată și că nu vor mai exista astfel de abateri, instanța apreciază că scopul pedepsei – de reeducare și de prevenire a săvârșirii de noi infracțiuni– nu a fost atins, iar pedeapsa nu a fost în măsură a îi crea o atitudine de respect față de ordinea de drept și normele de conviețuire socială.
În lumina acestor considerente, având în vedere faptul că analiza prezentei propuneri de liberare condiționată se efectuează potrivit vechiului Cod penal, față de lipsa dovezilor temeinice de îndreptare, având în vedere că, așa cum s-a menționat și anterior, liberarea condiționată nu reprezintă un drept recunoscut condamnatului de a nu executa pedeapsa până la termen, ci un instrument juridic prin care instanța de judecată trebuie să constate că nu mai este necesară continuarea executării pedepsei în regim de detenție până la împlinirea integrală a duratei stabilite prin condamnare, considerând că liberarea anticipată a condamnatului prezintă pericol pentru colectivitate, instanța apreciază că persoana privată de libertate nu a executat o perioadă suficientă pentru reeducarea sa și pentru înțelegerea pe deplin a necesității respectării valorilor sociale ocrotite de lege, impunându-se o perioadă de detenție suplimentară față de nivelul fracției de pedeapsă stabilită în mod obligatoriu de lege.
Instanța constată totodată că, potrivit dispozițiilor art. 59 Cod penal, stăruința în muncă și dovezile temeinice de îndreptare constituie criterii pentru analiza cererii de liberare condiționată, persoana privată de libertate fiind sancționată disciplinar de șase ori pe perioada detenției și a fost recompensată doar de 2 ori, demonstrând astfel că nu a avut un comportament de natură a demonstra respectarea rigorilor legii și a regulamentului de ordine interioară, motiv pentru care apreciază că, la acest moment, scopul pedepsei nu a fost încă împlinit și că se impune o perioadă suplimentară de detenție.
P. urmare, față de comportamentul oscilant avut pe perioada detenției, instanța apreciază că persoana privată de libertate P. I. nu a executat o perioadă suficientă pentru reeducarea sa și pentru înțelegerea pe deplin a necesității respectării valorilor sociale ocrotite de lege, și se impune o perioadă de detenție suplimentară față de nivelul fracției de pedeapsă stabilită în mod obligatoriu de lege, pentru ca persoana condamnată să conștientizeze fapta săvârșită și să adopte un comportament adecvat, la acest moment, neexistând convingerea deplină a instanței că persoana condamnată s-a îndreptat și că poate fi redată societății.
În lumina tuturor acestor considerente, instanța apreciază că persoana privată de libertate P. I. nu a executat o perioadă suficientă pentru reeducarea sa și pentru înțelegerea pe deplin a necesității respectării valorilor sociale ocrotite de lege, se impune o perioadă de detenție suplimentară față de nivelul fracției de pedeapsă stabilită în mod obligatoriu de lege.
Față de dispozițiile art. 59 Cod penal anterior și considerentele expuse, instanța apreciază că propunerea formulată de Comisia pentru individualizarea regimului de executare a pedepselor privative de libertate din cadrul Penitenciarului V. este neîntemeiată. În consecință, instanța va respinge propunerea de liberare condiționată a condamnatului P. I. anterior executării integrale a pedepsei de 8 ani închisoare aplicată prin sentința penală nr. 279/D/2010 A Tribunalului Bacău, mandat de executare nr. 402/D/2011.
Văzând dispozițiile 587 alin. 2 din Noul Cod de procedură penală, instanța va fixa termen de reiterare a cererii după data de 10.04.2016.
Potrivit art. 275 alin. 3 din Noul Cod de procedură penală, cheltuielile judiciare avansate de stat rămân în sarcina acestuia, iar suma de 130 lei reprezentând onorariu apărător desemnat din oficiu va fi suportată din fondurile Ministerului Justiției și Libertăților Cetățenești.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Respinge propunerea formulată de Comisia pentru individualizarea regimului de executare a pedepselor privative de libertate din cadrul Penitenciarul V. privind liberarea condiționată a condamnatului P. I., fiul lui I. și Doinița, născut la data de 26.07.1990 în oraș Bacău, județ Bacău, CNP:_, deținut în prezent în Penitenciarul V., anterior executării integrale a pedepsei de 8 ani închisoare aplicată prin sentința penală nr. 279/D/2010 a Tribunalului Bacău, mandat de executare nr. 402/D/2011, ca neîntemeiată.
În baza art. 587 alin. 2 Cod procedură penală, fixează termen de reiterare a cererii după data de 10.04.2016.
În baza art. 275 alin. 3 Cod procedură penală cheltuielile judiciare avansate de stat rămân în sarcina acestuia. Suma de 130 lei reprezentând onorariu apărător desemnat din oficiu va fi suportată din fondurile Ministerului Justiției.
Cu drept de contestație în termen de 3 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică, astăzi, 01.09.2015.
Președinte,
L. C.
S. Grefier,
E. M.
B.
Red. S.C.L.
Th-red. B.E.M.
Ex. 5/09.09.2015
| ← Liberare condiţionată. Art.587 NCPP. Sentința nr. 1007/2015.... | Liberare condiţionată. Art.587 NCPP. Sentința nr. 999/2015.... → |
|---|








