Liberare condiţionată. Art.587 NCPP. Sentința nr. 926/2015. Judecătoria VASLUI
| Comentarii |
|
Sentința nr. 926/2015 pronunțată de Judecătoria VASLUI la data de 30-07-2015
Dosar nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA V.
JUDEȚUL V.
SENTINȚA PENALĂ Nr. 926/2015
Ședința publică de la 30 iulie 2015
Instanța constituită din:
Președinte: S. C. L.
Grefier: Ștraub C.
Ministerul Public – Parchetul de pe lângă Judecătoria V. este reprezentat de procuror G. A.
Pe rol se află judecarea cauzei penale privind pe condamnatul FRATIANU M. G., având ca obiect liberarea condiționată (art.587 NCPP)
Desfășurarea ședinței de judecată s-a înregistrat cu mijloace tehnice audio, conform dispozițiilor art. 369 alin. 1 Cod procedură penală.
La apelul nominal făcut în ședința publică răspunde av. B. G., din oficiu, pentru condamnatul Frătianu M. G. fiind lipsă condamnatul.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează că procedura este legal îndeplinită; condamnatul a fost liberat condiționat la data de 29.07.2015.
Reprezentantul Ministerului Public și apărătorul condamnatului, pe rând având cuvântul, arată că nu mai au alte cereri de formulat în cauză.
Nemaifiind alte cereri de formulat în cauză, instanța în baza art. 387 Cod de procedură penală constată terminată cercetarea judecătorească, iar în baza art. 388 Cod de procedură penală dispune deschiderea dezbaterilor, acordând cuvântul pe fondul cauzei.
Reprez. Ministerului Public, având cuvântul, față de obiectul cererii și faptul că a intervenit liberarea condiționată la data de 29.07.2015, pune concluzii de respingere a cererii ca rămasă fără obiect.
Apărătorul condamnatului, având cuvântul, față de liberarea condiționată a condamnatului urmează a fi respinsă cererea ca rămasă fără obiect. Oficiul neachitat.
S-au declarat dezbaterile închise și s-a lăsat cauza în pronunțare.
INSTANȚA
Deliberând asupra cauzei penale de față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei V. la data de 14.07.2015, sub nr._ condamnatul Frătianu M. G. a solicitat liberarea condiționată.
Prin cererea introductivă condamnatul a arătat că solicită liberarea condiționată motivat de faptul că a executat fracția din pedeapsă, regretă ce a făcut.
Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarele:
Pentru termenul din data de 30.07.2015 Penitenciarul V. a comunicat prin adresa nr. M2-_/PVVS/16.07.2014 că deținutul Frătianu M. G. a fost liberat condiționat la data de 29.07.2015, indicându-se totodată și domiciliul acestuia după liberare.
Față de cele expuse, instanța va respinge cererea de liberare condiționată formulată de condamnatul Frătianu M. G., ca fiind rămasă fără obiect.
În baza art. 275 alin. 2 Cod de procedură penală, va obliga condamnatul la plata către stat a sumei de 230 lei reprezentând cheltuieli judiciare, din care suma de 130 lei, reprezentând onorariu apărător desemnat din oficiu va fi avansată din fondurile Ministerului Justiției.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Respinge cererea de liberare condiționată formulată de condamnatul FRATIANU M. G., fiul lui A. și N., născut la data de 23.07.1987, în oraș Bârlad, jud. V., cu domiciliul în localitatea Zorleni, jud. V., ca rămasă fără obiect.
În baza art. 275 alin. 2 Cod de procedură penală, obligă condamnatul la plata către stat a sumei de 230 lei reprezentând cheltuieli judiciare, din care suma de 130 lei, reprezentând onorariu apărător desemnat din oficiu va fi avansată din fondurile Ministerului Justiției.
Cu drept de contestație în termen de 3 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică, astăzi, 30.07.2015.
.
Pentru Președinte,
S. C. L.,
Aflat în C.O, semnează
Pentru Grefier,
C. S.,
aflat în C.O, semnează Grefier Șef, D.P
Red./ Teh.red. S.C.L.
4 ex./24.08.2015
| ← Contestaţie la executare. Art.598 NCPP. Sentința nr.... | Liberare condiţionată. Art.587 NCPP. Sentința nr. 1007/2015.... → |
|---|








