Liberare condiţionată. Art.587 NCPP. Sentința nr. 1201/2015. Judecătoria VASLUI

Sentința nr. 1201/2015 pronunțată de Judecătoria VASLUI la data de 08-10-2015

Dosar nr._

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA V.

JUDVS

Sentința penală nr. 1201/2015

Ședința publică de la 08 octombrie 2015

Instanța constituită din:

PREȘEDINTE: L. C. S.

Grefier: C.-ANI P.

Ministerul Public – Parchetul de pe lângă Judecătoria V. este reprezentat de procuror S. F.

Pe rol fiind judecarea sesizării formulată de Comisia pentru individualizarea regimului de executare a pedepselor privative de libertate din cadrul Penitenciarului V., pentru liberarea condiționată a condamnatului D. I. A. (art.587 C.p.p.).

La apelul nominal făcut în ședința publică, la ordine pe lista de ședință a răspuns condamnatul personal, în stare de deținere, asistat, din oficiu, de avocat Dumitruc M., cu delegație la dosar.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează că procedura de citare este legal îndeplinită, după care:

Instanța interpelează părțile dacă mai au alte cereri de formulat în cauză.

Reprezentantul Ministerului Public și condamnatul, prin apărătorul din oficiu, având cuvântul, fiecare pe rând, arată că nu mai au de formulat alte cereri în cauză.

Nemaifiind alte cereri de formulat, instanța constată sesizarea în stare de judecată și acordă cuvântul.

Reprezentantul Ministerului Public, având cuvântul, solicită respingerea propunerii Comisiei pentru individualizarea regimului de executare a pedepselor privative de libertate din cadrul Penitenciarul V. privind liberarea condiționată a condamnatului, având în vedere că persoana privată de libertate se află la a treia analiză în comisie, este recidivistă, iar pe perioada detenției nu a fost recompensată, fiind sancționată disciplinar de mai multe ori. Ultima sancțiune disciplinară aplicată condamnatului a fost înregistrată la data de 09.07.2015, după ce acesta a fost amânat a doua oară. Față de aspectele prezentate și raportat la conduita condamnatului, apreciază că nu sunt îndeplinite condițiile legale pentru admiterea propunerii de liberare condiționată.

Apărătorul din oficiu al condamnatului, având cuvântul, solicită ca la analizarea propunerii penitenciarului să se aibă în vedere înscrisurile de la dosar. Astfel, până în prezent condamnatul a executat cu mult peste fracția legală, iar o nouă amânare ar determina condamnatul să execute efectiv pedeapsa, nu a participat la activități productive și gospodărești din lipsa de front de lucru, a executat pedeapsa în regim semideschis, pe parcursul detenției a menținut legătura cu familia, aspect care este important în procesul de reintegrare socială a condamnatului.

Față de aspectele prezentate anterior, solicită admiterea propunerii apreciind că în cauză sunt întrunite condițiile legale. Oficiul neachitat.

Având ultimul cuvânt, condamnatul D. I.-A. solicită admiterea cererii, întrucât în perioada detenției în anul 2013 a paralizat pe partea dreaptă, s-a îmbolnăvit de astm, cu inima.

Instanța declară dezbaterile închise și lasă cauza în pronunțare.

INSTANȚA

Deliberând asupra cauzei penale de față, constată următoarele:

Prin adresa nr. M2-_/28.09.2015 a Penitenciarului V., înregistrată pe rolul Judecătoriei V. la data de 29.09.2015, sub nr._, Comisia pentru individualizarea regimului de executare a pedepselor privative de libertate din cadrul Penitenciarului V. a înaintat propunerea de liberare condiționată a condamnatului D. I. A..

Prin procesul-verbal nr. 441/28.09.2015, Comisia pentru individualizarea regimului de executare a pedepselor privative de libertate din cadrul Penitenciarului V. a propus liberarea condiționată a persoanei private de libertate D. I. A., anterior executării integrale a pedepsei de 5 ani și 6 luni închisoare aplicată prin sentința penală nr. 104/2012 a Judecătoriei Tulcea, mandat de executare nr. 106/2012, pentru săvârșirea unei infracțiuni de furt calificat prevăzută de art.209 Cod penal.

S-a reținut că persoana condamnată, aflată la a treia analiză în comisie, a executat fracția legală din pedeapsă, pe parcursul executării pedepsei a avut un comportament neadecvat mediului carceral, fiind sancționată disciplinar de 6 ori, fără a fi recompensată. Nu a fost folosită la activități productive și gospodărești din motive obiective – lipsă front de lucru.

S-a precizat că persoana privată de libertate D. I. A., cu antecedente penale (sentința penală 418/2010, sentința penală 284/2010 ale Judecătoriei Piatra N. și sentința penală 104/1012 a Judecătoriei Tulcea pentru săvârșirea unor infracțiuni de furt calificat), a executat ultima perioadă din pedeapsă în regim semideschis.

Comisia a considerat că sunt îndeplinite condițiile legale pentru liberarea condiționată.

La dosar au fost atașate următoarele înscrisuri: procesul-verbal nr. 441/28.09.2015 al Comisiei pentru individualizarea regimului de executare a pedepselor privative de libertate din cadrul Penitenciarului V., fișa de cazier judiciar și caracterizarea condamnatului (filele 3-6).

Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarele:

Punerea în executare a hotărârii penale este o fază a procesului penal, motiv pentru care, înainte de a proceda la verificarea temeiniciei propunerii, instanța urmează să stabilească normele legale din prisma cărora urmează să fie analizată sesizarea având în vedere . data de 01.02.2014 a Noului Cod penal, dată la care condamnatul se afla în executarea pedepsei.

În drept, potrivit art. 59 Cod penal anterior, liberarea condiționată poate fi acordată înainte de executarea în întregime a pedepsei de către instanță dacă se constată că sunt îndeplinite următoarele condiții: condamnatul să fi executat cel puțin două treimi din durata pedepsei în cazul închisorii care nu depășește 10 ani sau cel puțin trei pătrimi în cazul închisorii mai mari de 10 ani, să se constate că acesta a fost stăruitor în muncă, disciplinat și că a dat dovezi temeinice de îndreptare, ținându-se seama și de antecedentele sale penale.

Art. 100 alin 1 din Noul Cod penal stabilește următoarele condiții în care se poate dispune liberarea condiționată din executarea pedepsei închisorii:

a) cel condamnat a executat cel puțin două treimi din durata pedepsei, în cazul închisorii care nu depășește 10 ani, sau cel puțin trei pătrimi din durata pedepsei, dar nu mai mult de 20 de ani, în cazul închisorii mai mari de 10 ani;

b) cel condamnat se află în executarea pedepsei în regim semideschis sau deschis;

c) cel condamnat a îndeplinit integral obligațiile civile stabilite prin hotărârea de condamnare, afară de cazul când dovedește că nu a avut nicio posibilitate să le îndeplinească;

d) instanța are convingerea că persoana condamnată s-a îndreptat și se poate reintegra în societate.

Analizând modificările intervenite cu privire la condițiile în care poate fi acordat beneficiul liberării condiționate, se constată că Noul Cod penal conține dispoziții mai restrictive privind acordarea acestui beneficiu, fiind necesar ca persoana condamnată să facă dovada că a achitat obligațiile civile stabilite în sarcina sa prin hotărârea de condamnare. De asemenea, Noul Cod penal nu este mai favorabil nici din perspectiva obligațiilor și măsurilor de supraveghere care pot fi impuse beneficiarului, a căror nerespectare poate determina revocarea liberării și executarea restului de pedeapsă.

Punerea în executare a hotărârii penale este o fază a procesului penal, motiv pentru care, văzând dispozițiile art. 5 și 6 din Noul Cod penal care impun aplicarea legii penale mai favorabile, instanța va analiza propunerea comisiei cu privire la liberarea condiționată a condamnatului D. I. A. raportându-se la condițiile prevăzute de art. 59 Cod penal anterior, ca lege penală mai favorabilă.

În concret, instanța reține că, din procesul-verbal nr. 441/28.09.2015 întocmit de Comisia pentru individualizarea regimului de executare a pedepselor privative de libertate din cadrul Penitenciarului V., reiese că persoana privată de libertate D. I. A. a fost condamnată la o pedeapsă de 5 ani și 6 luni închisoare aplicată prin sentința penală nr. 104/2012 a Judecătoriei Tulcea, mandat de executare nr. 106/2012, pentru săvârșirea unei infracțiuni de furt calificat prevăzută de art.209 Cod penal.

Executarea pedepsei a început la 24.09.2010 și urmează să expire la data de 23.03.2016. Pentru a dobândi vocație în vederea liberării condiționate condamnatul trebuie să execute din pedeapsa de 5 ani și 6 luni închisoare (transformată în zile pedeapsa este egală cu 2008 zile) fracția de 2/3, respectiv 1338 zile închisoare.

Până la data de 28.09.2015, condamnatul a executat efectiv 1831 zile închisoare, 0 zile considerate ca executate ca urmare a muncii prestate, 0 zile executate în arest preventiv, în total fiind 1831 zile câștigate și executate.

Pe lângă executarea unei fracții din pedeapsă, Codul penal anterior prevede și condiția ca deținutul să fi avut pe parcursul executării pedepsei un comportament corespunzător mediului carceral, adică să fie stăruitor în muncă, disciplinat și să dea dovezi temeinice de îndreptare.

Din caracterizarea depusă la dosar rezultă că persoana privată de libertate D. I. A. a avut un comportament neadecvat mediului carceral, fiind sancționată disciplinar de 6 ori, fără a fi recompensată. Nu a fost folosită la activități productive și gospodărești din motive obiective – lipsă front de lucru. De la ultima analiză în comisie persoana condamnată a mai fost sancționată disciplinar încă o dată (09.07.2015), fără a fi recompensată.

Prin urmare, având în vedere că de la penultima discutare în comisia de liberări condiționate, petentul nu a fost recompensat, ci dimpotrivă a fost sancționat pentru o altă abatere disciplinară (nerespectarea R.O.I.), instanța apreciază că la acest moment nu există motive pentru a se aprecia că petentul dovedește interes în reintegrarea sa și că liberarea sa condiționată nu prezintă un factor de risc pentru societatea civilă, în sensul că odată pus în libertate, acesta nu va mai săvârși alte fapte antisociale.

Raportând criteriile prevăzute de lege la situația petentului condamnat, precum și la actele aflate la dosarul cauzei, instanța constată că persoana condamnată a executat fracția de pedeapsă stabilită în mod obligatoriu de lege, însă această împrejurare nu îi conferă un drept, ci doar o vocație la acordarea beneficiului liberării condiționate, oportunitatea acordării liberării condiționate fiind lăsată exclusiv la latitudinea instanței de judecată.

Analizând fișa de cazier judiciar penal potrivit criteriilor din art. 59 Cod penal din 1969 și procesul-verbal nr. 441/28.09.2015 al comisiei de liberări condiționate, instanța constată că persoana privată de libertate D. I. A. are antecedente penale.

Așadar, față de existența antecedenței penale și a comportamentului necorespunzător, instanța apreciază că persoana privată de libertate D. I. A. nu a executat o perioadă suficientă pentru reeducarea sa și pentru înțelegerea pe deplin a necesității respectării valorilor sociale ocrotite de lege, se impune o perioadă de detenție suplimentară față de nivelul fracției de pedeapsă stabilită în mod obligatoriu de lege.

În consecință, în mod netemeinic, Comisia pentru individualizarea regimului de executare a pedepselor privative de libertate din cadrul Penitenciarului V. a formulat propunere de liberare condiționată a condamnatului D. I. A., anterior executării integrale a pedepsei de 5 ani și 6 luni închisoare aplicată prin sentința penală nr. 104/2012 a Judecătoriei Tulcea, mandat de executare nr. 106/2012.

Văzând dispozițiile art. 450 alin. 2 Cod de procedură penală, instanța va fixa termen de reiterare a cererii după data de 28.12.2015.

În baza art. 275 alin.3 Noul Cod de procedură penală cheltuielile judiciare avansate de stat rămân în sarcina acestuia, iar suma de 130 lei reprezentând onorariu apărător desemnat din oficiu va fi suportată din fondurile Ministerului Justiției.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Respinge propunerea formulată de Comisia pentru individualizarea regimului de executare a pedepselor privative de libertate din cadrul Penitenciarul V. privind liberarea condiționată a condamnatului D. I.-A., fiul lui I. și N., născut la data de 16.02.1983, în orașul Piatra N., jud. N., CNP:_, deținut în prezent în Penitenciarul V., anterior executării integrale a pedepsei de 5 ani și 6 luni închisoare aplicată prin sentința penală nr. 104/2012 a Judecătoriei Tulcea, mandat de executare nr. 106/2012, ca neîntemeiată.

În baza art. 587 alin. 2 Cod procedură penală, fixează termen de reiterare a cererii după data de 28.12.2015.

În baza art. 275 alin.3 Cod procedură penală cheltuielile judiciare avansate de stat rămân în sarcina acestuia. Suma de 130 lei reprezentând onorariu apărător desemnat din oficiu va fi suportată din fondurile Ministerului Justiției.

Cu drept de contestație în termen de 3 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 08.10.2015.

PREȘEDINTE, GREFIER,

L. C. S. C.-Ani P.

Red. S.C.L. - 15.10.2015

Tehnored. P.C.A. - 15.10.2015/5 ex.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Liberare condiţionată. Art.587 NCPP. Sentința nr. 1201/2015. Judecătoria VASLUI