Liberare condiţionată. Art.587 NCPP. Sentința nr. 735/2015. Judecătoria VASLUI
| Comentarii |
|
Sentința nr. 735/2015 pronunțată de Judecătoria VASLUI la data de 12-06-2015
Dosar nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA V.
JUDVS
Sentința penală nr. 735
Ședința publică de la 12 Iunie 2015
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE C. V.
Grefier M. T.
Ministerul Public este reprezentant prin domnul procuror S. F. din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria V.
Pe rol se află judecarea cauzei penale privind pe condamnatul I. C. P. ADMINISTRAȚIA PNT, având ca obiect liberarea condiționată (art.587 NCPP).
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează că dezbaterile în prezenta cauză au avut loc în ședința publică 04.06.2015, fiind consemnate în încheierea din acea zi ce face parte integrantă din prezenta hotărâre când, din lipsă de timp pentru deliberare, instanța a amânat pronunțarea în cauză pentru azi, 12.06.2016.
INSTANȚA
Deliberând asupra cauzei penale de față:
P. cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 04.05.2015, sub nr._, condamnatul I. C. a solicitat liberarea sa condiționată.
S-a depus la dosar adresa nr. H-_/PBJB a Penitenciarului București Jilava.
Analizând actele și lucrările dosarului, instanța constată următoarele:
Pentru termenul de judecată din data de 04.06.2015, persoana privată de libertate I. C. a înaintat la dosarul cauzei un memoriu prin care a învederat instanței de judecată că nu el a formulat cererea de liberare condiționată și nu și-o însușește.
Potrivit art. 587 alin. 1 Cod procedură penală, liberarea condiționată se dispune, la cererea sau la propunerea făcută potrivit dispozițiilor legii privind executarea pedepselor, de către judecătoria în a cărei circumscripție se află locul de deținere.
Potrivit art. 97 alin. 1 din Legea nr. 254/2013, liberarea condiționată se acordă potrivit procedurii prevăzute în Codul de procedură penală, la cererea persoanei condamnate sau la propunerea comisiei pentru liberare condiționată.
Față de cele expuse, cererea fiind formulată de o persoană căreia legea nu îi conferă acest drept, instanța va respinge ca inadmisibilă cererea de liberare condiționată, nefiind însușită de condamnatul I. C., deținut în prezent în Penitenciarul V., anterior executării integrale a pedepsei de 8 ani închisoare aplicată prin sentința penală nr. 385/2014 a Judecătoriei Râmnicu V..
Constatând lipsa culpei procesuale a condamnatului, în baza art. 275 alin.3 din Noul Cod de procedură penală cheltuielile judiciare avansate de stat rămân în sarcina acestuia, iar suma de 100 lei reprezentând onorariu apărător desemnat din oficiu (av. B. G., delegație nr. 451/28.03.2014) va fi suportată din fondurile Ministerului Justiției.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Respinge cererea de liberare condiționată, formulată în numele persoanei privată de libertate I. C., fiul lui M. și Sofița, născut la data de 09.09.1955, în prezent deținut în Penitenciarul București Jilava, cu privire la sentința penală nr. 385/2014 a Judecătoriei Râmnicu V., ca inadmisibilă, nefiind însușită de către persoana privată de libertate.
În baza art. 275 alin.3 Cod de procedură penală, cheltuielile judiciare avansate de stat rămân în sarcina acestuia.
Suma de 100 lei, reprezentând onorariu apărător din oficiu, va fi suportată din fondurile Ministerului Justiției .
Cu drept de contestație în termen de 3 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică, astăzi, 12.06.2015.
Președinte,Grefier,
C. VEZETEUMONICA T.
Red. C.V. 03. 07. 2015
Teh.red. T.M.5 ex./ 03. 07. 2015
| ← Liberare condiţionată. Art.587 NCPP. Sentința nr. 984/2015.... | Liberare condiţionată. Art.587 NCPP. Sentința nr. 749/2015.... → |
|---|








