Liberare condiţionată. Art.587 NCPP. Sentința nr. 1398/2015. Judecătoria VASLUI
| Comentarii |
|
Sentința nr. 1398/2015 pronunțată de Judecătoria VASLUI la data de 19-11-2015
Dosar nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA V.
JUDEȚUL V.
SENTINȚA PENALĂ Nr. 1398/2015
Ședința publică de la 19 Noiembrie 2015
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE L. C. S.
Grefier C. S.
Ministerul Public – Parchetul de pe lângă Judecătoria V. este reprezentat de procuror B. I.
Pe rol se află judecarea cauzei penale privind pe condamnatul P. L., având ca obiect liberarea condiționată (art.587 NCPP)
Desfășurarea ședinței de judecată s-a înregistrat cu mijloace tehnice audio, conform dispozițiilor art. 369 din Noul Cod de procedură penală.
La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns condamnatul personal, în stare de deținere, asistat de avocat Z. E., cu delegație la dosar.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează că procedura de citare este legal îndeplinită, a fost înaintat procesul-verbal al comisiei de liberări condiționate nr. 45 din 16.11.2015 după care:
Instanța constată că a fost înaintat procesul-verbal al comisiei de liberări condiționate nr. 45 din 16.11.2015 din care rezultă că persoana condamnată P. L. devine propozabil pentru discutarea în comisia de liberări condiționate la data de 11.12.2015.
Condamnatul, prin apărător din oficiu, depune la dosarul cauzei un memoriu în susținerea cererii de liberare condiționată.
Instanța ia act că s-a depus de către condamnat un memoriu și interpelează părțile dacă mai au de formulat alte cereri în cauză.
Reprezentantul Ministerului Public și condamnatul, prin apărătorul din oficiu, având cuvântul, fiecare pe rând, arată că nu mai au de formulat alte cereri în cauză.
Nemaifiind alte cereri de formulat, instanța constată sesizarea în stare de judecată și acordă cuvântul.
Reprezentantul Ministerului Public, având cuvântul, arată instanța este sesizată cu cererea condamnatului P. L. cu privire la liberarea condiționată.
Din analiza îndeplinirii condițiilor pentru a fi liberat condiționat se constată că acest condamnat nu îndeplinește chiar prima condiție, respectiv nu a executat fracția de pedeapsă necesară pentru a devenit propozabil. În consecință solicită cererea condamnatului ca prematur introdusă.
Apărătorul din oficiu al condamnatului având cuvântul, arată că raportat la cererea condamnatului și relațiile înaintate de la Penitenciarul V. solicită admiterea cererii și să se constate că acest condamnat întrunește toate condițiile prevăzute de lege pentru a beneficia de liberare condiționată, respectiv a executat fracția legală din pedeapsă, a avut un comportament corespunzător. Apreciază că scopul pedepsei a fost atins și drept urmare condamnatul poate fi redat societății.
Având ultimul cuvânt, condamnatul P. L., arată că solicită să fie liberat condiționat.
Instanța declară dezbaterile închise și lasă cauza în pronunțare.
INSTANȚA
Deliberând asupra cauzei penale de față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 09.11.2015, sub nr._, condamnatul P. L. a solicitat liberarea sa condiționată anterior executării integrale a pedepsei de 8 ani închisoare aplicată prin sentința penală nr. 862/2015 a Judecătoriei București Sector 5 .
Prin cererea introductivă condamnatul a arătat că solicită liberarea condiționată întrucât îndeplinește condițiile prevăzute de lege.
La solicitarea instanței, prin adresa nr. M2-_ din 17.11.2015 s-au depus la dosar procesul-verbal nr. 45 din 16.11.2015 al comisiei de liberări condiționate din cadrul Penitenciarului V. și o caracterizare .
Analizând susținerile condamnatului, precum și actele și lucrările dosarului, instanța constată următoarele:
Punerea în executare a hotărârii penale este o fază a procesului penal, motiv pentru care, înainte de a proceda la verificarea temeiniciei propunerii, instanța urmează să stabilească normele legale din prisma cărora urmează să fie analizată sesizarea având în vedere . data de 01.02.2014 a Noului Cod penal, dată la care condamnatul se afla în executarea pedepsei.
În drept, potrivit art. 59 Cod penal anterior, liberarea condiționată poate fi acordată înainte de executarea în întregime a pedepsei de către instanță dacă se constată că sunt îndeplinite următoarele condiții: condamnatul să fi executat cel puțin două treimi din durata pedepsei în cazul închisorii care nu depășește 10 ani sau cel puțin trei pătrimi în cazul închisorii mai mari de 10 ani, să se constate că acesta a fost stăruitor în muncă, disciplinat și că a dat dovezi temeinice de îndreptare, ținându-se seama și de antecedentele sale penale.
Art. 100 alin 1 din Noul Cod penal stabilește următoarele condiții în care se poate dispune liberarea condiționată din executarea pedepsei închisorii:
a) cel condamnat a executat cel puțin două treimi din durata pedepsei, în cazul închisorii care nu depășește 10 ani, sau cel puțin trei pătrimi din durata pedepsei, dar nu mai mult de 20 de ani, în cazul închisorii mai mari de 10 ani;
b) cel condamnat se află în executarea pedepsei în regim semideschis sau deschis;
c) cel condamnat a îndeplinit integral obligațiile civile stabilite prin hotărârea de condamnare, afară de cazul când dovedește că nu a avut nicio posibilitate să le îndeplinească;
d) instanța are convingerea că persoana condamnată s-a îndreptat și se poate reintegra în societate.
Analizând modificările intervenite cu privire la condițiile în care poate fi acordat beneficiul liberării condiționate, se constată că Noul Cod penal conține dispoziții mai restrictive privind acordarea acestui beneficiu, fiind necesar ca persoana condamnată să facă dovada că a achitat obligațiile civile stabilite în sarcina sa prin hotărârea de condamnare. De asemenea, Noul Cod penal nu este mai favorabil nici din perspectiva obligațiilor și măsurilor de supraveghere care pot fi impuse beneficiarului, a căror nerespectare poate determina revocarea liberării și executarea restului de pedeapsă.
Punerea în executare a hotărârii penale este o fază a procesului penal, motiv pentru care, văzând dispozițiile art. 5 și 6 din Noul Cod penal care impun aplicarea legii penale mai favorabile, instanța va analiza propunerea comisiei cu privire la liberarea condiționată a condamnatului P. L. raportându-se la condițiile prevăzute de art. 59 Cod penal anterior, ca lege penală mai favorabilă.
Potrivit art. 59 alin. 1 și 2 Cod penal, un condamnat poate beneficia de liberare condiționată dacă a executat o anumită fracție din pedeapsă, dacă a fost stăruitor în muncă, disciplinat și a dat dovezi temeinice de îndreptare, ținându-se seama și de antecedentele penale.
Din procesul-verbal al Comisiei pentru individualizarea regimului de executare a pedepselor privative de libertate din cadrul Penitenciarului V. nr. 45/16.11.2015, rezultă că deținutul nu întrunește cumulativ dispozițiile art. 59-60 Cod penal, în sensul că nu a executat fracțiunea de pedeapsă arătată în art. 59 Cod penal, devenind propozabil pentru liberare condiționată la 11.12.2015.
Față de cele expuse, constatând neîndeplinită condiția privind fracția de pedeapsă prevăzută de art. 59 alin. 1 sau 2 Cod penal, instanța va respinge cererea ca prematur introdusă.
În temeiul art.450 al.2 Cod procedură penală, va fixa termen pentru reînnoirea cererii după executarea sau considerarea ca executate a fracțiunii de pedeapsă prevăzută de art. 59 alin. 1 Cod penal.
În baza art. 192 alin. 2 Cod de procedură penală, va obliga condamnatul la plata către stat a sumei de 250 lei reprezentând cheltuieli judiciare. Suma de 130 lei, reprezentând onorariu apărător desemnat din oficiu, va fi avansată din fondurile Ministerului Justiției
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Respinge cererea de liberare condiționată formulată de condamnatul P. L., fiul lui T. și M., născut la data 20.02.1983 în Bacău, C.N.P.-_, deținut în prezent în Penitenciarul V., anterior executării integrale a pedepsei de 8 ani închisoare aplicată prin sentința penală nr.862/2015 a Judecătoriei Sector 5 București, mandat de executare nr.1076/2015, ca prematur introdusă.
În baza art.587 alin.2 Cod de procedură penală, fixează termen de reiterare a cererii după data de 11.12.2015.
În baza art.275 alin. 2 Cod de procedură penală, obligă condamnatul la plata către stat a sumei de 250 lei reprezentând cheltuieli judiciare. Suma de 130 lei, reprezentând onorariu apărător desemnat din oficiu, va fi avansată din fondurile Ministerului Justiției.
Cu drept de contestație în 3 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică astăzi, 19.11.2015.
Președinte,
L. C. S.
Grefier,
C. S.
Red. S.C.L.07.12.2015
Teh.red. Ș.C. 6 ex./07.12.2015
| ← Liberare condiţionată. Art.587 NCPP. Sentința nr. 1393/2015.... | Liberare condiţionată. Art.587 NCPP. Sentința nr. 1399/2015.... → |
|---|








