Liberare condiţionată. Art.587 NCPP. Sentința nr. 1271/2015. Judecătoria VASLUI
| Comentarii |
|
Sentința nr. 1271/2015 pronunțată de Judecătoria VASLUI la data de 22-10-2015
Dosar nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA V.
JUDVS
Sentința penală nr. 1271/2015
Ședința publică de la 22 Octombrie 2015
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE L. C. S.
Grefier M. T.
Ministerul Public este reprezentant prin domnul procuror S. F. din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria V.
Pe rol se află judecarea cauzei penale privind pe condamnatul N. C. P. ADMINISTRAȚIA PNT, având ca obiect liberarea condiționată (art.587 NCPP).
La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns condamnatul asistat din oficiu de av. D. S..
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează că procedura de citare este legal îndeplinită;
Condamnatul, având cuvântul, arată că prezenta cerere nu a fost formulată de el și nici nu și-o însușește.
Reprezentantul Parchetului având cuvântul, solicită a se lua act de manifestarea de voință a condamnatului.
Apărătorul condamnatului având cuvântul, solicită a se lua act de susținerile condamnatului. Oficiul neachitat.
Condamnatul, având ultimul cuvânt, arată că prezenta cerere nu îi aparține.
S-au declarat dezbaterile închise și s-a lăsat cauza în pronunțare.
INSTANȚA
Deliberând asupra cauzei penale de față, constată următoarele:
P. cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei V. sub nr._ la data de 14.10.2015, condamnatul N. C., a solicitat liberarea condiționată anterior executării integrale a pedepsei privative de libertate în executarea căreia se află în prezent, și, în motivarea acesteia, condamnatul a arătat că îndeplinește toate condițiile legale pentru a beneficia de liberare condiționată.
La solicitarea instanței, Penitenciarul Iași a înaintat relații cu privire la situația juridică a condamnatului, precizând că acesta nu a putut fi analizat în Comisia de liberări condiționate datorită termenului scurt acordat în cauză.
La termenul de judecată din data de 22.10.2015, persoana privată de libertate N. C. a învederat instanței de judecată că nu el a formulat cererea de liberare condiționată și că nu dorește a o însuși.
Față de cele expuse, cererea fiind formulată de o persoană căreia legea nu îi conferă acest drept, instanța va respinge ca inadmisibilă cererea privind pe persoana privată de libertate N. C..
Constatând lipsa culpei procesuale a condamnatului, în baza art. 275 alin.3 Cod procedură penală cheltuielile judiciare avansate de stat rămân în sarcina acestuia, iar suma de 130 lei reprezentând onorariu apărător desemnat din oficiu va fi suportată din fondurile Ministerului Justiției.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Respinge cererea de liberare condiționată, formulată în numele persoanei privată de libertate N. C., fiul lui I. și I., născut la data de 11.04.1994, în prezent deținut în Penitenciarul V., ca inadmisibilă, nefiind însușită de către persoana privată de libertate.
În baza art. 275 alin.3 Cod procedură penală cheltuielile judiciare avansate de stat rămân în sarcina acestuia.
Suma de 130 lei reprezentând onorariu apărător desemnat din oficiu va fi suportată din fondurile Ministerului Justiției.
Cu drept de contestație în termen de 3 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică, astăzi, 22.10.2015.
Președinte,Grefier,
L. C. S. M. T.
Red. S.L.C. 10 11. 2015
Teh.red. T.M.5 ex./ 10 . 11. 2015
| ← Liberare condiţionată. Art.587 NCPP. Sentința nr. 1366/2015.... | Contestaţie la executare. Art.598 NCPP. Sentința nr.... → |
|---|








