Plângere conform art. 104 din Legea 254/2013. Sentința nr. 537/2015. Judecătoria VASLUI
| Comentarii |
|
Sentința nr. 537/2015 pronunțată de Judecătoria VASLUI la data de 29-04-2015
Dosar nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA V.
JUDVS
Sentința penală nr. 537/2015
Ședința publică de la 29 aprilie 2015
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: I. G.
Grefier: C.-ANI P.
Pe rol fiind pronunțarea cauzei penale privind pe petentul-condamnat R. C. și pe intimat P. V., având ca obiect plângere conform art. 104 din Legea 254/2013.
Procedura legal îndeplinită, fără citarea părților.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează că dezbaterile în prezenta cauză au avut loc în ședința publică din 15.04.2015, fiind consemnate în încheierea din acea zi ce face parte integrantă din prezenta hotărâre. La acel termen, având nevoie de mai mult timp pentru deliberare, instanța a amânat pronunțarea în cauză pentru azi, 29.04.2015, când:
INSTANȚA
Deliberând asupra cauzei penale de față, constată următoarele:
Pe rolul acestei instanțe, la data de 26.03.2015, sub nr._, a fost înregistrată contestația condamnatului R. C., fiul lui A. și N., născut la data de 11.09.1972, în prezent deținut în P. V., împotriva încheierii judecătorului de supraveghere a privării de libertate delegat la P. V. nr. 114 din 19.03.2015.
În motivare, condamnatul a arătat că solicită să îi fie păstrat regimul de executare, fiind propus pentru liberare condiționată la data de 02.04.2015 din executarea mandatului care expiră la data de 16.05.2015. A mai susținut că este bolnav cronic și suferă de un handicap de gradul II permanent.
Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarele:
P. Încheierea nr. 114/19.03.2015. a Judecătorului de supraveghere a privării de libertate de la P. V., a fost respinsă plângerea formulată de condamnatul R. C., împotriva deciziei de schimbare a regimului de executare a pedepselor în regim închis nr.318/16.03.2015.
S-a reținut că, sunt îndeplinite condițiile pentru schimbarea regimului de executare a pedepsei, astfel cum s-a dispus de către comisia de stabilire a regimului de executare a pedepsei din cadrul Penitenciarului V., din cel existent semideschis în unul mai sever, respectiv regim închis, având în vedere abaterile disciplinare aplicate petentului, în mod repetat, astfel că plângerea formulată de către acesta este neîntemeiată.
Analizând actele dosarului, instanța reține că, prin decizia de schimbare a regimului de executare a pedepselor nr.318/16.03.2015 emisă de către Comisia pentru stabilirea, individualizarea și schimbarea regimului de executare a pedepselor privative de libertate s-a dispus schimbarea regimului de executare semideschis în unul mai sever, respectiv regim închis.
Audiat în cursul judecății la termenul de judecată din data de 15.04.2015, petentul a arătat că a formulat contestație întrucât contestă modificarea regimului de executare a pedepsei și nu îndeplinește condițiile legale pentru a se institui un regim de executare a pedepsei mai sever.
Potrivit art. 40 alin. 6 din Legea nr. 254/2013 schimbarea regimului de executare a pedepselor privative de libertate într-unul mai sever se poate dispune în orice moment al executării pedepsei, dacă persoana condamnată a comis o infracțiune sau a fost sancționată disciplinar pentru o abatere disciplinară foarte gravă sau pentru mai multe abateri disciplinare grave.
Potrivit raportului nr. 318/16.03.2015, se reține că, pe parcursul executării pedepsei, petentul R. C. a fost sancționat disciplinar de 5 ori pentru săvârșirea unor abateri disciplinare grave și foarte grave care au fost constatate prin Hotărâri ale Comisiei de disciplină.
Astfel, s-a reținut că a săvârșit următoarele abateri disciplinare: nerespectarea ROI, faptă pentru care a fost sancționat la data de 15.01.2015, lovire deținut, faptă pentru care a fost sancționat la data de 16.10.2014, lovire deținut, faptă pentru care a fost sancționat la data de 21.07.2014, lovire deținut, faptă pentru care a fost sancționat la data de 28.04.2014, lovire deținut, faptă pentru care a fost sancționat la data de 09.12.2013.
În ceea ce privește faptele reținute în sarcina petentului, acestea constituie abateri disciplinare potrivit art. 82 alin. 1 lit. a din Legea nr. 254/2013 privind executarea pedepselor și a măsurilor privative de libertate dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal și potrivit art. 81 lit. l Legea nr. 254/2013.
De asemenea, se reține că ultima abatere disciplinară săvârșită de către petent vizează încălcarea dispozițiilor Regulamentului de Ordine Interioară, fiind sancționat, în acest sens, prin Hotărârea Comisiei de Disciplină nr. 477.
Potrivit art. 100 alin. 1 din Legea nr. 254/2013 privind executarea pedepselor și a măsurilor privative de libertate dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal, constituie abateri disciplinare foarte grave încălcarea dispozițiilor prevăzute de art.82 lit. a din Legea nr. 254/2013.
Analizând natura și gravitatea abaterilor disciplinare săvârșite, respectiv 5 abateri disciplinare grave și foarte grave, ultima dintre acestea fiind săvârșită și după ultima analiză în Comisia pentru liberări condiționate și luând în considerare și dispozițiile art. art. 40 alin. 6 din Legea nr. 254/2013, instanța apreciază că, în mod întemeiat, a fost respinsă plângerea formulată de către petent de către judecătorul de supraveghere a privării de libertate, întrucât comportamentul acestuia pe perioada executării pedepsei îl fac incompatibil cu regimul semideschis în care a executat pedeapsa, impunându-se schimbarea regimului de executare a pedepsei privative de libertate într-unul mai sever.
Pentru toate aceste considerente, în temeiul art. 39 alin. 10 și urm. din Legea nr. 254/2013 privind executarea pedepselor și a măsurilor privative de libertate dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal, va respinge, ca neîntemeiată, contestația formulată de condamnatul R. C., fiul lui A. și N., născut la data de 11.09.1972, în prezent deținut în P. V., împotriva încheierii judecătorului de supraveghere a privării de libertate delegat la P. V. nr. 114 din 19.03.2015.
In temeiul dispozițiilor art. 275 alin. 2 Cod procedură penală va obliga petentul R. C. la plata sumei de 150 de lei
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
In temeiul art. 39 alin. 10 și urm. din Legea nr. 254/2013 respinge ca neîntemeiată contestația formulată de condamnatul R. C., fiul lui A. și N., născut la data de 11.09.1972, în prezent deținut în P. V., împotriva încheierii judecătorului de supraveghere a privării de libertate delegat la P. V. nr. 114 din 19.03.2015.
In temeiul dispozițiilor art. 275 alin. 2 Cod procedură penală obligă condamnatul R. C. la plata sumei de 150 de lei.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 29.04.2015.
PREȘEDINTE, GREFIER,
I. G. C.-Ani P.
Red-tehnored. - G.I. 29.05.2015
P.C.A. - 29.05.2015/4 ex.
| ← Liberare condiţionată. Art.587 NCPP. Sentința nr. 538/2015.... | Liberare condiţionată. Art.587 NCPP. Sentința nr. 542/2015.... → |
|---|








