Recunoaştere hotărâre penală / alte acte judiciare străine. Legea 302/2004. Sentința nr. 34/2015. Judecătoria VASLUI

Sentința nr. 34/2015 pronunțată de Judecătoria VASLUI la data de 09-01-2015

Dosar nr._

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA V.

JUDEȚUL V.

SENTINȚA PENALĂ Nr. 34/2015

Ședința publică de la 09 Ianuarie 2015

Instanța constituită din:

PREȘEDINTE L. M.

Grefier C. S.

Ministerul Public este reprezentat prin doamna procuror B. I. din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria V.

Pe rol se află judecarea cauzei penale privind pe intimatul M. D. C., având ca obiect recunoașterea hotărârilor penale sau a altor acte judiciare străine (Legea 302/2004) sancțiune pecuniară

Desfășurarea ședinței de judecată s-a înregistrat cu mijloace tehnice audio, conform dispozițiilor art. 369 alin. 1 Cod procedură penală.

La apelul nominal făcut în ședința publică răspunde intimatul M. D. C. asistat din oficiu de av. Tporăscu C., cu delegație la dosar.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează că procedura de citare este legal îndeplinită.

Instanța a procedat la verificarea identității intimatului M. D. C. care s-a legitimat cu C.I. . nr._, CNP_, născut în Negrești, jud. V., domiciliat în ..

Instanța aduce la cunoștința intimatului motivul pentru care a fost chemat astăzi în instanță, respectiv autoritățile germane au solicitat recunoașterea unei sancțiuni pecuniare în sumă de 125 euro reprezentând 100 euro amendă administrativă și 25 euro cheltuieli judiciare pentru încălcarea unor dispoziții din Codul rutier german.

Intimatul M. D. C. arată că are cunoștință despre amendă însă știa că aceasta este în cuantum de 50 de euro.

Instanța interpelează părțile dacă mai au cereri de formulat în cauză.

Reprezentantul Ministerului Public și intimatul prin apărător arată că nu mai cereri de formulat în cauză.

Nemaifiind alte cereri de formulat în cauză, instanța în baza art. 387 Cod de procedură penală constată terminată cercetarea judecătorească, iar în baza art. 388 Cod de procedură penală dispune deschiderea dezbaterilor, acordând cuvântul pe fondul cauzei.

Reprezentantul Ministerului Public având cuvântul arată că instanța a fost sesizată în ceea ce privește recunoașterea unei hotărâri penale străine, sesizarea fiind formulată în baza Legii nr. 302/2004. S-a avut în vedere o sancțiunea administrativă aplicată intimatului M. D. C. în Germania. Nefiind vorba de o sancțiune aplicată în legătură cu săvârșirea unei infracțiuni, prezenta cerere apare ca inadmisibilă motiv pentru care solicită respingerea acesteia.

Apărătorul din oficiu al intimatului având cuvântul arată că față de natura sancțiunii aplicate consideră că solicitarea formulată este inadmisibilă motiv pentru care solicită respingerea acesteia. Oficiu neachitat.

Intimatul M. D. C. având ultimul cuvânt arată că este de acord să achite amenda însă nu are posibilități financiare.

Instanța lasă cauza în pronunțare, după care;

INSTANȚA

Deliberând asupra cauzei penale de față, constată următoarele:

Prin cererea, înregistrată pe rolul Judecătoriei V. la data de 3 decembrie 2014 sub dosar nr._, Ministerul Justiției în temeiul art.234 alin.1 din Legea nr.302/2004 privind cooperarea judiciară internațională în materie penală, republicată, cu modificările aduse prin Legea nr.300/2013 a transmis certificatul emis de Oficiul Federal de Justiție la data de 29.08.2014 în vederea punerii în executare a unei pedepse pecuniare în valoare totală de 125 de euro aplicată numitului M. D. C..

Suma de 125 de euro pe care a fost obligat M. D. C. să o plătească cu titlu de amendă administrativă -100 de euro – și cheltuieli judiciare-25 de euro – a fost aplicată prin decizia nr. 3.1-_/S10 a autorității germane Kreisverwaltung Kleve ( Direcția administrativă districtuală Kleve) cu sediul în Nassaueralle 15-23._ Kleve, dată la data de 21.01.2014, în dosarul cu nr. de referință 3.1-_/S10, definitivă la data de 06.02.2014, pentru încălcarea dispozițiilor art. 23 alin.1, art. 49 Codul rutier german (StVO), art. 24 Legea germană privind circulația rutieră ( StVG), nr. 108 Catalogul Sancțiunilor pentru contravenții rutiere (BKat).

Autoritatea competentă pentru executarea deciziei de impunere în statul emitent este Bundesamt für Justiz cu sediul în Adenauerallee 99-103,_ Bonn, Germania

În baza dispozițiilor art. 233-247 din Legea nr. 302/2004 privind cooperarea judiciară internațională în materie penală, republicată, a fost înaintat, în original, certificatul prevăzut la art. 4 din Decizia-cadru 2005/214/JAI a Consiliului privind aplicarea principiului recunoașterii reciproce a sancțiunilor pecuniare.

Procedura în fața instanței de judecată.

Instanța, din oficiu, a procedat la desemnarea unui apărător din oficiu pentru intimatul M. D. C..

Legal citat, intimatul M. D. C. s-a prezentat în instanță și a precizat că se află în imposibilitatea de a achita suma de 125 de euro deoarece are o situație materială precară..

Analizând materialul probator existent în cauză, instanța reține următoarele:

În conformitate cu art.4 din Decizia Cadru 2005/214/JAI privind aplicarea principiului recunoașterii reciproce a sancțiunilor pecuniare, autoritățile slovene au transmis certificatul privind aplicarea principiului recunoașterii reciproce a sancțiunilor pecuniare.

Autoritățile germane au solicitat recunoașterea și executarea sancțiunii pecuniare în sumă de 125 euro ( 100 de euro amendă administrativă și 25 de euro cu titlu de cheltuieli judiciare ) aplicată intimatului M. D. C., prin decizia nr. 3.1-_/S10 a autorității germane Kreisverwaltung Kleve ( Direcția administrativă districtuală Kleve) cu sediul în Nassaueralle 15-23._ Kleve, dată la data de 21.01.2014, în dosarul cu nr. de referință 3.1-_/S10, definitivă la data de 06.02.2014, pentru încălcarea dispozițiilor art. 23 alin.1, art. 49 Codul rutier german (StVO), art. 24 Legea germană privind circulația rutieră ( StVG), nr. 108 Catalogul Sancțiunilor pentru contravenții rutiere (BKat) – fapta constând în aceea că acesta în ziua de 18.11.2013 la ora 22 în Straelen-Herongen Hoverstr., în sectorul de drum Niederdorf, a condus autoturismul marca Mercedes-Benz cu numărul de înmatriculare 9665BPN deși numărul persoanelor aflate în vehicul nu corespundea prevederilor legale ( vehiculul e destinat transportului a 5 persoane, iar în el se aflau 6 persoane ) lucru care periclita în mod real siguranța traficului rutier.

Art.4 din Decizia-Cadru nr.2005/214/JAI a Consiliului privind aplicarea principiului recunoașterii reciproce a sancțiunilor pecuniare prevede că aceasta vizează pedepsele pecuniare aplicate pentru infracțiuni rutiere și nu pentru contravenții.

De asemenea, reglementând recunoașterea reciprocă a sancțiunilor pecuniare, Legea nr. 302/2004 privind cooperarea judiciară internațională în materie penală, modificată și completată, prevede în secțiunea a 4-a condițiile și procedura de recunoaștere.

Prin dispozițiile art.233 al.1 din Lg. nr.302/2004 se arată că dispozițiile secțiunii a 4-a privind recunoașterea sancțiunilor pecuniare privesc doar hotărâri prin care unei persoane fizice/juridice i-a fost aplicată o sancțiune pecuniară printr-o hotărâre, cu privire la o faptă care este infracțiune potrivit statului emitent sau ca urmare a încălcării de către o persoană a unor norme de drept penal.

În art.239 al.1 din Lg. nr.302/2004 sunt prevăzute expres infracțiunile cu privire la care recunoașterea și executarea hotărârilor se face fără a fi necesară verificarea dublei incriminări, iar potrivit art.239 al.2 din Lg. nr.302/2004, cu privire la alte fapte decât cele de la al.1, executarea sancțiunilor pecuniare este subordonată condiției ca fapta la care se referă hotărârea autorităților străine să fie prevăzută și de legea română.

Dispozițiile enunțate anterior se impun a fi corelate cu prevederile art. 240 alin. (1) (din aceeași secțiune), potrivit cărora „autoritățile judiciare române de executare recunosc o hotărâre fără alte formalități și iau imediat toate măsurile necesare pentru executarea acesteia, cu excepția cazului în care se constată că este aplicabil unul dintre motivele de nerecunoaștere sau neexecutare”.

Din certificatul înaintat de autoritățile slovene, rezultă că numitului M. D. C. i-a fost aplicată o amendă administrativă în cuantum de 100 de euro pentru încălcarea dispozițiilor art. 23 alin.1, art. 49 Codul rutier german (StVO), art. 24 Legea germană privind circulația rutieră ( StVG), nr. 108 Catalogul Sancțiunilor pentru contravenții rutiere (BKat) – fapta constând în aceea că acesta în ziua de 18.11.2013 la ora 22 în Straelen-Herongen Hoverstr., în sectorul de drum Niederdorf, a condus autoturismul marca Mercedes-Benz cu numărul de înmatriculare 9665BPN deși numărul persoanelor aflate în vehicul nu corespundea prevederilor legale ( vehiculul e destinat transportului a 5 persoane, iar în el se aflau 6 persoane ) lucru care periclita în mod real siguranța traficului rutier.

În legislația românească, fapta pentru care a fost sancționat numitul M. D. C. de către autoritățile slovene este prevăzută ca și contravenție și nu ca infracțiune.

Prin urmare, având în vedere că, în prezenta cauză, nu este îndeplinită condiția ca fapta la care se referă hotărârea străină să constituie infracțiune potrivit legii române, indiferent de elementele constitutive ale acesteia și indiferent de modul în care este descrisă, instanța va respinge solicitarea autorităților slovene ca neîntemeiată. De altfel, fapta constituie contravenție și nu infracțiune și potrivit legii slovene.

Pentru considerentele mai sus expuse, în baza art. 240 al. 1 raportat la art. 233, art. 234 ind. 1 din Legea nr. 302/2004 privind cooperarea judiciară internațională în materie penală, va respinge cererea formulată de autoritățile germane, privind recunoașterea și executarea sancțiunii pecuniare în sumă de 125 euro ( 100 euro amendă administrativă și 25 euro cheltuieli judiciare), aplicată intimatului M. D.-C., născut la 26.10.1989 în Negrești, jud. V., domiciliat în ., județul V., prin decizia nr. 3.1-_/S10 a autorității germane Kreisverwaltung Kleve ( Direcția administrativă districtuală Kleve) cu sediul în Nassaueralle 15-23._ Kleve, dată la data de 21.01.2014, în dosarul cu nr. de referință 3.1-_/S10, definitivă la data de 06.02.2014, pentru încălcarea dispozițiilor art. 23 alin.1, art. 49 Codul rutier german (StVO), art. 24 Legea germană privind circulația rutieră ( StVG), nr. 108 Catalogul Sancțiunilor pentru contravenții rutiere (BKat), ca neîntemeiată.

Autoritatea competentă pentru executarea deciziei de impunere în statul emitent este Bundesamt für Justiz cu sediul în Adenauerallee 99-103,_ Bonn, Germania.

În baza art. 247 lit. b din Legea nr. 302 /2004 autoritatea competentă a statului solicitant va fi informată în scris asupra motivelor care au stat la baza pronunțării prezentei hotărâri.

În temeiul art. 246 alin. 2 din Legea nr. 302 /2004, cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului, iar onorariul avocatului desemnat din oficiu – av. T. C.,conform delegației nr. 1777/09.12.2014 – în cuantum de 100 lei, se va avansa din fondurile Ministerului Justiției și Libertăților Cetățenești.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

În baza art. 240 al. 1 raportat la art. 233, art. 234 ind. 1 din Legea nr. 302/2004 privind cooperarea judiciară internațională în materie penală, respinge cererea formulată de autoritățile germane, privind recunoașterea și executarea sancțiunii pecuniare în sumă de 125 euro ( 100 euro amendă administrativă și 25 euro cheltuieli judiciare), aplicată intimatului M. D.-C., născut la 26.10.1989 în Negrești, jud. V., domiciliat în ., județul V., prin decizia nr. 3.1-_/S10 a autorității germane Kreisverwaltung Kleve ( Direcția administrativă districtuală Kleve) cu sediul în Nassaueralle 15-23._ Kleve, dată la data de 21.01.2014, în dosarul cu nr. de referință 3.1-_/S10, definitivă la data de 06.02.2014, pentru încălcarea dispozițiilor art. 23 alin.1, art. 49 Codul rutier german (StVO), art. 24 Legea germană privind circulația rutieră ( StVG), nr. 108 Catalogul Sancțiunilor pentru contravenții rutiere (BKat), ca neîntemeiată.

Autoritatea competentă pentru executarea deciziei de impunere în statul emitent este Bundesamt für Justiz cu sediul în Adenauerallee 99-103,_ Bonn, Germania.

În baza art. 247 lit. b din Legea nr. 302 /2004 autoritatea competentă a statului solicitant va fi informată în scris asupra motivelor care au stat la baza pronunțării prezentei hotărâri.

În temeiul art. 246 alin. 2 din Legea nr. 302 /2004, cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului, iar onorariul avocatului desemnat din oficiu – av. T. C.,conform delegației nr. 1777/09.12.2014 – în cuantum de 100 lei, se va avansa din fondurile Ministerului Justiției și Libertăților Cetățenești.

Cu drept de contestație în termen de 3 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședință publică, azi, 9 ianuarie 2015.

Președinte,

L. M.

Grefier,

C. S.

Red. M.L.

Th-red. Ș.C.

Ex. 6/15.01.2015

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA V. Dosar nr._

V., . Emisă la 15.01.2015

nr. 13, Județul V.

Fax – 0235-_

C ă t r e,

Federal Office of Justice Adenauerallee 99-103, 5311 Bonn-_ Bonn, Germany .

Nr. referință dosar 3.1-_/S10

Având în vedere adresa nr._/11f/MP/2014 din 26.11.2014, înregistrată pe rolul Judecătoriei V. la data de 03.12.2014, sub nr._, prin care Ministerul Justiției a înaintat solicitarea autorităților germane cu privire la recunoașterea și executarea sancțiunii pecuniare în sumă de 125 euro, aplicată intimatului M. D.-C., potrivit dispozițiilor instanței stabilite în prezentul dosar vă înaintăm alăturat copie de pe sentința penală nr. 34/09.01.2015 a Judecătoriei V..

Cu deosebită considerație,

Președintele

completului de judecată

Judecător

L. M.,

Grefier,

C. Ștraub

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA V. Dosar nr._

V., . Emisă la 15.01.2015

nr. 13, Județul V.

Fax – 0235-_

C ă t r e,

MINISTERUL JUSTIȚIEI

DIRECȚIA D. INTERNAȚIONAL ȘI COOPERARE JUDICIARĂ

SERVICIUL COOPERARE JUDICIARĂ INTERNAȚIONALĂ ÎN MATERIE PENALĂ

Având în vedere adresa nr._/11f/MP/2014 din 26.11.2014, înregistrată pe rolul Judecătoriei V. la data de 03.12.2014, sub nr._, prin care Ministerul Justiției a înaintat solicitarea autorităților germane cu privire la recunoașterea și executarea sancțiunii pecuniare în sumă de 125 euro, aplicată intimatului M. D.-C., potrivit dispozițiilor instanței stabilite în prezentul dosar vă înaintăm alăturat copie de pe sentința penală nr. 34/09.01.2015 a Judecătoriei V..

Totodată, vă facem cunoscut că a fost informat, pe cale directă ( prin e-mail) Oficiul Federal de Justiție al Republicii Federale Germania cu privire la soluția pronunțată ( a fost comunicată hotărârea în extenso).

Cu deosebită considerație,

Președintele

completului de judecată

Judecător

L. M.,

Grefier,

C. Ștraub

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Recunoaştere hotărâre penală / alte acte judiciare străine. Legea 302/2004. Sentința nr. 34/2015. Judecătoria VASLUI