Arestare preventiva jurisprudenta. Decizia 1107/2009. Curtea de Apel Bucuresti
Comentarii |
|
Dosar nr- (Număr în format vechi 1745/2009)
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A II-A PENALĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI FAMILIE
DECIZIA PENALĂ NR. 1107
Ședința publică de la 23 iulie 2009
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE: Anca Alexandrescu
JUDECĂTOR 2: Petre Popescu
JUDECĂTOR 3: Florică Duță
GREFIER - - -
_____
MINISTERUL PUBLIC - PARCHETUL DE PE LÂNGĂ CURTEA DE APEL BUCUREȘTI - este reprezentat legal prin procuror.
Pe rol, soluționarea cauzei penale, având ca obiect recursul declarat de inculpatul, împotriva încheierii de ședință din data de 07 iulie 2009, pronunțată de Tribunalul Teleorman în dosarul nr-.
La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns recurentul inculpat, personal, în stare de arest preventiv și asistat de apărător din oficiu,avocat în baza împuternicirii avocațiale nr. - din 17 iulie 2009, emisă de Baroul București.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care,
Întrebate fiind părțile declară că nu mai sunt alte cereri sau excepții de invocat, motiv pentru care, Curtea, constată cauza în stare de judecată și în temeiul disp. art. 385/13 Cod procedură penală, acordă cuvântul în susținerea recursului.
Apărătorul din oficiu pentru recurent inculpat, solicită în baza disp. art.385/15 pct. 2 lit d Cod procedură penală, solicită admiterea recursului, casarea încheierii atacate, iar pe fond, rejudecând a se dispune revocarea măsurii arestării preventive și continuarea cercetării judecătorești cu inculpatul în stare de libertate, în principal, iar în subsidiar, solicită admiterea cererii de liberare provizorie sub control judiciar, prev. de art 160 Cod procedură penală cu respectarea de către inculpat a obligațiilor prev. de art. 160 alin. 3 Cod procedură penală.
Apreciază că nu se mai impune menținerea măsurii arestării preventive, inculpatul fiind minor, a cooperat cu organele de urmărire penală, iar în cauză nu există temeiuri noi din care să rezulte pericolul concret al inculpatului pentru ordinea publică.
Reprezentantul Parchetului, solicită respingerea recursului declarat ca fiind nefondat și menținerea încheierii atacate, ca fiind legală și temeinică, apreciind că în mod întemeiat instanța de fond a menținut starea de arest a inculpatului respingând și cererea provizorie de eliberare sub control judiciar, raportat la prev. art.148 lit. f Cod procedură penală, apreciind că în continuare subzistă aceste temeiuri, ținând cont de atitudinea nesinceră a inculpatului, de circumstanțele concrete ale faptei comise, modul de operare, de zona anatomică vizată.
Recurentul inculpat, în ultimul cuvânt, arată că regretă fapta comisă și lasă la aprecierea instanței.
CURTEA,
Cu privire la cauza penală de față constată următoarele:
Prin încheierea de ședință publică din data de 7.07.2009, pronunțată de Tribunalul Teleorman - Secția Penală, în dosarul nr- s-a dispus menținerea arestării preventive a inculpatului, motivând că pedeapsa prevăzută de lege pentru infracțiunea pentru care inculpat este cercetat penal, este închisoarea mai mare de 4 ani și există probe certe că lăsarea sa în libertate, prezintă pericol pentru ordinea publică.
Împotriva acestei încheieri a declarat recurs inculpatul criticând-o pentru netemeinicie, susținând că nu se mai impune menținerea arestării preventive, cauza penală se poate soluționa și fără privarea sa de libertate, invocând circumstanțele sale personale.
Verificând încheierea criticată pe baza materialului probator de la dosar, Curtea constată că recursul nu este fondat.
În cursul urmăririi penale s-a luat măsura arestării preventive a inculpata în baza art.148 lit.f Cod procedură penală, pentru săvârșirea infracțiunii prevăzută de art. 183 Cod penal, reținându-se în fapt că la 2.12.2008, în stare de ebrietate, a aruncat cu o țeavă metalică spre auto care a lovit pe conducătorul auto (28 ani taximetrist) cauzându-i leziuni în zona capului care au condus la decesul acestuia.
Inculpatul a fost trimis în judecată, în stare de arest preventiv, pentru săvârșirea infracțiunii reținută în sarcina sa și în cursul cercetării judecătorești, temeiurile care au determinat arestarea preventivă nu au încetat, din datele existente în cauză rezultă presupunerea că inculpatul a săvârșit o faptă pentru care legea prevede pedeapsa închisorii mai mare de 4 ani și există probe că lăsarea sa în libertate prezintă un pericol concret pentru ordinea publică, față de natura și circumstanțele reale în care a săvârșit infracțiunea, temeiuri care impun în continuare privarea de libertate a acestuia, așa cum judicios a reținut și instanța de fond care a făcut o legală aplicare a dispozițiilor art. 160/b Cod procedură penală.
Pentru aceste considerente, recursul urmează a fi respins ca nefondat, în baza art. 385/15 pct. 1 lit. b Cod procedură penală.
Văzând și dispozițiile art. 192 alin.2, 3 Cod procedură penală;
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge, ca nefondat recursul inculpatului declarat împotriva încheierii de ședință publică din data de 7.07.2009, pronunțată de Tribunalul Teleorman - Secția Penală, în dosarul nr-, pe care îl obligă la 200 lei cheltuieli judiciare statului, din care onorariu avocat oficiu de 100 lei se suportă din fondul Ministerului Justiției.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică azi, 23.07.2009.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
Proces-verbal
Pentru jud.
aflată în semnează președinte
secție
GREFIER,
Red.
Dact.
2 ex.-5.09.2009
Președinte:Anca AlexandrescuJudecători:Anca Alexandrescu, Petre Popescu, Florică Duță