Arestare preventiva jurisprudenta. Decizia 114/2010. Curtea de Apel Alba Iulia
| Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL ALBA IULIA
SECȚIA PENALĂ
DECIZIA PENALĂ Nr. 114/2010
Ședința publică din 04 Februarie 2010
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Leontin Coraș
JUDECĂTOR 2: Ștefan Făt
JUDECĂTOR 3: Alina Lodoabă
Grefier - -
Prezentul complet a fost constituit potrivit prevederilor art.95 și urm. din Regulamentul de Ordine Internă a Instanțelor Judecătorești
Parchetul de pe lângă Curtea de APEL ALBA IULIA reprezentat de
Procuror
Pe rol fiind soluționarea recursurilor declarate de inculpații, și împotriva încheierii din 1 Februarie 2010 pronunțată de Tribunalul Alba - secția penală - în dosar nr-.
La apelul nominal, făcut în ședință publică, au răspuns: inculpatul recurent, aflat în stare de arest preventiv, asistat de apărător ales, avocat și apărător desemnat din oficiu, avocat, inculpatul recurent, aflat în stare de arest preventiv, asistat de apărător ales, avocat și apărător desemnat din oficiu, avocat și inculpatul recurent, aflat în stare de arest preventiv, asistat de apărător ales, avocat și apărător desemnat din oficiu, avocat.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, de către grefierul de ședință, după care apărătorul desemnat din oficiu pentru inculpații recurenți, avocat, solicită să se ia act de încetarea mandatului său și să se dispună asupra plății onorariului parțial cuvenit.
Instanța constată că nu sunt alte cereri de formulat, împrejurare față de care acordă cuvântul în dezbateri.
Apărătorul ales al inculpatului recurent, avocat, solicită admiterea recursului, admiterea cererii formulate de inculpat și punerea în libertate a inculpatului. Solicită să se analizeze modul de apreciere a incidentului autorității de lucru judecat și dacă s-au schimbat temeiurile care au stat la baza luării măsurii preventive. Arată că nu există autoritatea de lucru judecat la care face trimitere instanța de fond, apreciind că argumentele la care face trimitere instanța nu sunt aplicabile. Arată că față de inculpatul instanța a reținut faptul că acesta a fost sancționat în anul 2008 cu amendă administrativă, dar invocă în acest sens hotărârea CEDO pronunțată la data de 17 martie 1997 în cazul Muller contra Franței. Solicită instanței să aprecieze doar temeiurile menținerii prin prisma temeiurilor noi sau a celor care au existat, apreciind în acest sens că nu s-au găsit argumente noi care să justifice starea de arest și nu punerea în libertate, argument care se impune a fi interpretat în favoarea inculpatului. Învederează instanței faptul că și în situația în care s-ar menține temeiurile inițiale, având în vedere termenul rezonabil al arestării preventive, nu se mai impune menținerea stării de arest.
Apărătorul ales al inculpatului recurent, avocat, învederează că în cauză nu există autoritate de lucru judecat, apreciind că dacă se merge pe autoritatea de lucru judecat doi membri ai completului de azi s-au pronunțat în cauză, astfel că trebuiau să se abțină de la soluționarea cauzei. Arată că își pune întrebarea dacă în afară de judecătorul de caz cine mai apreciază dacă criteriile prevăzute de art. 136 Cod procedură penală sunt îndeplinite, în situația în care judecătorul de caz a stabilit că inculpatul poate fi judecat în stare de libertate. Învederează instanței faptul că temeiurile sunt de două feluri: de fapt și de drept. Arată că temeiurile de fapt se raportează la oportunitatea arestării, iar în cauză nu mai există oportunitatea menținerii stării de arest. Arată că în speță este vorba de o tentativă la infracțiunea de omor și infracțiunea de ultraj, apreciind că nu se mai poate vorbi de publicitate, punându-se problema chiar a existenței infracțiunii de ultraj. Precizează că prin depășirea termenului rezonabil al arestării preventive temeiurile nu mai subzistă, rezonanța faptelor s-a stins, învederând instanței faptul că tulburarea liniștii publice nu a avut nicio rezonanță în Câmpeni. Consideră că nu se mai impune menținerea stării de arest având în vedere că administrarea probelor nu mai poate fi influențată, rezonanța faptelor s-a stins, apreciind că termenul rezonabil al arestării nu trebuie privit doar sub aspectul pericolului, ci și că acest dosar va sta mult pe rolul instanțelor. Apreciază că dacă dosarul va trena mult pe rolul instanțelor și inculpații vor rămâne în stare de arest, atunci se pune în discuție o eventuală pedeapsă ce o va da instanța de judecată. Arată că în cauză există și alți inculpați care sunt trimiși în judecată în stare de libertate, motiv pentru care se întreabă dacă subzistă principiul egalității în fața legii. Apreciază că din punct de vedere al principiului echității și al egalității șanselor nu se mai justifică menținerea inculpaților în stare de arest preventiv.
Apărătorul ales al inculpatului recurent, avocat, învederează instanței că achiesează la concluziile apărătorilor aleși ai celorlalți inculpați în ce privește autoritatea de lucru judecat. Solicită admiterea recursului și punerea inculpatului în libertate, apreciind că nu sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 143 Cod procedură penală, referitoare la existența probelor sau a indiciilor temeinice. Precizează că inculpatul se afla într-o stare avansată de ebrietate, împrejurare care rezultă și din înregistrările video și că nu există nicio probă pentru săvârșirea infracțiunii de către acestea. Precizează că inculpatul se află în stare de reținere de mai mult de 8 luni.
Reprezentanta Parchetului solicită respingerea recursurilor și menținerea încheierii atacate ca temeinică și legală, apreciind că în mod corect instanța de fond analizând temeiurile arestării preventive a apreciat că acestea subzistă și impun în continuare menținerea stării de arest. Cu privire la susținerea ștergerii rezonanței negative a faptei, apreciază că această susținere este și nefondată, învederând că această faptă nu s-a șters din mintea părții vătămate și a familiei acestuia. Nici aprecierea că menținerea în continuare a inculpaților în stare de arest ar antama o posibilă condamnare a inculpaților în regim de detenție nu este fondată, învederând că în această fază a procedurilor nu se vorbește de vinovăția inculpaților, ci doar de existența indiciilor temeinice că aceștia ar fi autorii faptei. Apreciază că încheierea atacată este temeinică și legală, motiv pentru care solicită respingerea recursurilor.
Inculpatul recurent, având ultimul cuvânt,solicită judecarea sa în stare de libertate.
Inculpatul recurent, având ultimul cuvânt,solicită judecarea sa în stare de libertate.
Inculpatul recurent, având ultimul cuvânt,solicită judecarea sa în stare de libertate.
CURTEA DE APEL
Asupra recursurilor penale de față:
Prin încheierea penală pronunțată la data de 01.02.2010 în dosarul nr- Tribunalul Alba - Secția penală a dispus, în temeiul art. 300 ind. 2 rap. la art. 160 ind. b al. 3 pr.pen și 148 lit. f pr.pen. menținerea stării de arest a inculpaților:
1. -, fiul lui și a lui -, născut la data de 09.05.1982 în C N, jud.C, domiciliat în mun. C N-.38 jud.C, CNP -; în prezent în Penitenciarul Aiud;
2. - -, fiul lui - - și a lui, născut la data de 24.01.1985 în C-N, jud. C, domiciliat în mun. A,- jud. A, CNP--, în prezent în Penitenciarul Aiud;
3. - fiul lui și a lui -, născut la data de 12.08.1983 în T, jud. C, domiciliat în mun. A, str. - -,. 31,. B,.3,.16, jud. A, CNP--, în prezent deținut în Penitenciarul Aiud;
trimiși în judecată prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Tribunalul Alba pentru comiterea infracțiunilor de tentativă de omor calificat prev. de art. 20 Cod penal raportat la art. 174, 175 lit. i Cod penal, cu aplicarea art. 75 lit. a Cod penal și ultraj contra bunelor moravuri și tulburarea liniștii și ordinii publice, prevăzută de art. 321 alin. 2 Cod penal, cu aplicarea art. 75 lit. a Cod penal, totul cu aplicarea art. 33 lit. a Cod penal.
S-a respins cererea formulată de inculpații și A de revocare sau înlocuire a măsurii arestării preventive cu măsura obligării de a nu părăsi țara.
De asemenea, s-a respins cererea formulată de inculpatul privind înlocuirea măsurii arestării preventive cu măsura obligării de a nu părăsi țara sau măsura obligării de a nu părăsi localitatea.
Pentru a pronunța această soluție, Tribunalul, investit cu soluționarea cauzei, a constatat că temeiurile care au stat la baza luării măsurii arestării preventive față de inculpați subzistă și impun în continuare privarea de libertate a acestora.
Instanța a constatat că măsura arestării preventive a fost luată cu respectarea dispozițiilor legale aplicabile și nu a intervenit nici un element de fapt sau de drept care să atragă nelegalitatea sau netemeinicia arestării preventive a inculpatului.
In ceea ce privește cererea inculpatului formulată prin apărător ales pentru revocarea arestării preventive sau înlocuirea cu o altă măsură preventivă, dată fiind perioada de 7 luni de când inculpatul este privat de libertate, Tribunalul a reținut că acest aspect a fost avut în vedere în motivarea Încheierii din data de 18.01.2010 dar nu a fost considerat suficient de către instanța de recurs pentru punerea inculpatului în libertate.
In ceea ce privește cererea formulată de inculpatul prin apărător ales, pentru înlocuirea măsurii arestării preventive cu măsura obligării de a nu părăsi localitatea de domiciliu sau țara.
Tribunalul a apreciat că aceasta nu poate fi admisă pentru considerentele reținute mai sus în argumentarea menținerii arestării preventive.
In ceea ce privește cererea inculpatului A formulată prin apărătorii săi aleși, pentru revocarea arestării preventive sau înlocuirea cu măsura preventivă a obligării de a nu părăsi țara, Tribunalul a apreciat, de asemenea, că nu poate fi admisă în momentul de față deoarece pentru revocare în temeiul art. 160/b alin.2 Cod pr. penală și pentru înlocuirea arestării preventive cu altă măsură preventivă este ținută de decizia instanței de recurs pronunțată în 21.01.2010 dată de la care nu s-au schimbat temeiurile arestării nici cele de drept, nici cele de fapt. Al doilea caz în care se poate dispune revocarea arestării preventive este cel prevăzut de art. 139 alin.3/3 Cod pr. penală care însă nu este incident în cauză deoarece după arestarea preventivă a inculpatului A măsura a fost confirmată de instanța de recurs iar ulterior nu au intervenit aspecte noi pe baza cărora instanța de fond să poată aprecia de la acel moment încoace că arestarea preventivă a devenit nelegală și se impune revocarea ei.
Împotriva acestei încheieri au formulat recurs, în termenul legal, inculpații, și, aducându-i critici de nelegalitate și netemeinicie, solicitând lăsarea sa în libertate, deoarece nu prezintă un pericol concret pentru ordinea publică.
Examinând încheierea atacată prin prisma criticilor formulate, dar și din oficiu, în conformitate cu prevederile art. 385 ind. 6 al. 3.pr.pen. Curtea constată că recursul inculpatului este nefondat.
În mod corect Tribunalul a constatat că temeiurile care au fundamentat luarea măsurii arestării preventive față de inculpați subzistă și justifică în continuarea privarea de libertate a acestora.
Pedeapsa prevăzută de lege pentru infracțiunile pentru care este cercetat inculpații este închisoarea mai mare de 4 ani, iar pericolul concret pentru ordinea publică, prezentat de lăsarea în libertate a inculpaților, decurge din modalitatea comiterii faptelor, gravitatea deosebită a acestora.
Aceste elemente justifică presupunerea că ordinea publică ar fi realmente amenințată dacă s-ar proceda la lăsarea în libertate a inculpatului, existând pericolul repetării unor astfel de activități infracționale, fiind îndeplinite astfel condițiile stipulate de art. 148 lit. f pr.pen.
Curtea constată că măsura luată corespunde scopului reglementat de art. 136.pr.pen. fiind necesară pentru buna desfășurare a procesului penal și este conformă dispozițiilor art. 5 CEDO, durata acesteia încadrându-se în termenul rezonabil al arestării preventive a inculpaților.
Față de considerentele expuse, apreciind că Tribunalul a adoptat o soluție legală și temeinică, criticile aduse de inculpați fiind nefondate, în baza art. 385 ind. 15 pct. 1 lit. b pr.pen. Curtea va respinge recursul declarat în cauză, iar în baza art. 192 al. 2.pr.pen. va obliga inculpații la plata cheltuielilor judiciare avansate de stat în recurs.
Pentru aceste motive,
În numele legii,
DECIDE:
Respinge ca nefondat recursul declarat de inculpații, și împotriva încheierii din 1 Februarie 2010 pronunțată de Tribunalul Alba - secția penală - în dosar nr-.
Obligă pe fiecare inculpat recurent să plătească statului suma de câte 130 lei, cheltuieli judiciare avansate de stat în recurs, din care suma de câte 50 lei, reprezentând onorariul pentru apărătorul desemnat din oficiu, în cotă procentuală, va fi avansată din fondurile Ministerului Justiției și Libertăților.
Definitivă.
Pronunțată în ședința publică din 4.02.2010.
Președinte, Judecător, Judecător,
- - - - - -
Grefier,
- -
Red.
Tehnored.
2 ex./08.02.2010
jud. fond
Președinte:Leontin CorașJudecători:Leontin Coraș, Ștefan Făt, Alina Lodoabă
