Arestare preventiva jurisprudenta. Decizia 1222/2009. Curtea de Apel Bucuresti

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL BUCUREȘTI

SECȚIA I-A PENALĂ

Dosar nr. 7832/2/2009

1966/2009

DECIZIA PENALĂ NR. 1222

Ședința publică din 26 august 2009

CURTEA DIN:

PREȘEDINTE: Lefterache Lavinia

JUDECĂTOR 2: Bădescu Liliana

JUDECĂTOR 3: Piciarcă Dumitrița

GREFIER - - --

__________________________________________________________

Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Curtea de APEL BUCUREȘTIa fost reprezentat de procuror.

Pe rol soluționarea recursului declarat de inculpatul împotriva încheierii de ședință din data de 07.08.2009 pronunțată de Tribunalul București - Secția I-a Penală, în dosarul penal nr-.

La apelul nominal făcut în ședință publică a răspuns inculpatul, aflat în stare de arest și asistat juridic de apărător ales, cu împuternicirea avocațială nr.-/26.08.2009, depusă la dosarul cauzei (fila 10).

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:

Nefiind cereri de formulat sau excepții de invocat, Curtea face aplicarea disp. art. 38513.C.P.P. și acordă cuvântul în dezbaterea recursului.

Apărătorul ales al recurentului-inculpat, având cuvântul, solicită admiterea recursului, casarea încheierii atacate și pe fond solicită revocarea măsurii arestării preventive și continuarea procesului penal cu acesta în stare de libertate.

Consideră că încheierea pronunțată de instanța de fond este netemeinică întrucât, făcând analiza materialului probator administrat, instanța trebuie să aibă în vedere și faptul că scopul măsurii arestării preventive este acela de a asigura buna desfășurare a procesului penal.

Or, în speța de față, lăsarea în libertate a inculpatului nu ar impieta cu nimic procesul penal, iar amploarea infracțiunilor de trafic de droguri și consecințele negative pe care le prezintă acest gen de fapte asupra sănătății publice nu conduc la concluzia că inculpatul este un pericol concret pentru ordinea publică.

Mai mult, în perioada de șase luni petrecută de inculpat în detenție a realizat gravitatea faptelor sale, solicitând a se reține și circumstanțele sale personale, provenind dintr-o familie organizată.

În subsidiar, solicită înlocuirea măsurii arestării preventive cu măsura obligării de a nu părăsi localitatea, asigurând că se va prezenta ori de câte ori va fi chemat în fața instanței de judecată.

Reprezentantul Ministerului Public, având cuvântul, solicită respingerea recursului ca nefondat și menținerea încheierii atacate ca fiind legală și temeinică, întrucât temeiurile care au determinat arestarea preventivă impun în continuare privarea de libertate a inculpatului din prezenta cauză.

Precizează că inculpatul a vândut și a intermediat vânzarea de droguri către colaboratorii sub acoperire de mai multe ori, existând la dosar probe și indicii în sensul că se face vinovat de infracțiunea reținută în sarcina sa, fiind îndeplinite astfel disp. art. 143.pr.pen.

Totodată, apreciază a fi îndeplinite și cele două condiții cumulative prev. de art. 148 lit. f pr.pen. întrucât pedeapsa prevăzută de lege pentru infracțiunea ce i se impută este mai mare de patru ani și există probe că lăsarea sa în libertate prezintă pericol concret pentru ordinea publică.

Solicită respingerea cererii privind înlocuirea măsurii arestării preventive cu măsura obligării de a nu părăsi localitatea întrucât această cerere nu se poate formula în calea de atac a recursului.

Recurentul - inculpat, având ultimul cuvânt, potriv. disp. art. 38513alin. 3.C.P.P. arată că regretă fapta comisă și solicită a fi judecat în stare de libertate, precizând că se va prezenta ori de câte ori va fi chemat în fața instanței de judecată.

CURTEA,

Deliberând asupra recursului penal de față, din actele și lucrările dosarului, constată și reține următoarele:

Prin încheierea de ședință din data de 7 august 2009, pronunțată de Tribunalul București - Secția I-a Penală, în dosarul nr-, în baza art.3002alin.1 Cod procedură penală, raportat la art.160 alin.1și 3 Cod procedură penală, a fost menținută arestarea preventivă a inculpaților și, iar în baza art.139 alin.1 Cod procedură penală, a fost respinsă - ca neîntemeiată - cererea de înlocuire a măsurii arestării preventive cu măsura obligării de a nu părăsi localitatea, formulată de inculpatul.

Pentru a pronunța această soluție, s-a reținut că măsura arestării preventive a fost luată cu respectarea dispozițiilor legale în materie, pe baza probelor aflate la dosarul cauzei, constatându-se că, în cauză, există probe și indicii temeinice, în sensul precizat de art.681Cod procedură penală, care conduc la presupunerea rezonabilă că inculpații au săvârșit faptele pentru care au fost trimiși în judecată.

Împotriva acestei încheieri, în termen legal, a declarat recurs inculpatul, criticând-o pentru netemeinicie și nelegalitate, sub aspectul greșitei mențineri a stării de arest preventiv, nefiind îndeplinite cumulativ condițiile prevăzute de art.148 Cod procedură penală, în subsidiar, solicitând înlocuirea măsurii arestării preventive, cu măsura obligării de a nu părăsi localitatea.

Se arată că dacă ar fi lăsat în libertate nu ar impieta buna desfășurare a procesului penal.

Analizând actele și lucrările dosarului în raport cu motivele astfel invocate, precum și din oficiu, conform dispozițiilor art.3856alin.3 din Codul d e procedură penală, sub toate aspectele de fapt și de drept ale cauzei, Curtea constată că recursul inculpatului este nefondat, pentru considerentele ce urmează:

Prin rechizitoriul nr.753/D/P/2008 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism, a fost trimis în judecată, în stare de arest preventiv (alături de alții), inculpatul, pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de droguri de mare risc, în formă continuată, prevăzută de art.2 alin.1și 2 din Legea nr.143/2000, cu aplicarea art.41 alin.2 Cod penal.

-a reținut că, în mai multe rânduri, în baza aceleiași rezoluții infracționale, a vândut și a intermediat vânzarea de droguri către colaborator de la numiții zis "" și zis "", după cum urmează: la data de 22.12.2008 - a vândut cantitatea de 1,59 grame cannabis, pentru suma de 100 lei; la data de 30.10.2008 - a intermediat vânzarea de către zis "" către colaborator a cantității de 0,50 grame cannabis, pentru suma de 120 lei; la data de 28.11.2008 - a intermediat vânzarea de către zis "" către colaborator a 3 comprimate de, având inscripționate logo-ul "Mitsubishi", pentru suma de 60 lei/pastilă; la data de 18.12.2008 a intermediat vânzarea de către, zis "" către colaborator a 4 comprimate, având inscripționate logo-ul "?", ce conțineau amfetamină în amestec cu cofeină și 2,47 grame cannabis, pentru suma de 350 lei.

Prin încheierea de ședință, din Camera de Consiliu a Tribunalului București - Secția I-a Penală, din data de 06.05.2009 (dosar nr-), s-a dispus arestarea preventivă a inculpatului, emițându-se nr.111/UP/06.05.2009, avându-se în vedere temeiurile prev. de art. 1491Cod procedură penală, raportat la art. 143, art. 148 lit. f și art. 151 Cod procedură penală.

Asemenea instanței de fond, Curtea constată că - în cauză - există suficiente probe și indicii temeinice, în accepțiunea dată acestor noțiuni prin dispozițiilor art.143 alin.1 raportat la art.681din Codul d e procedură penală, care îndreptățesc, și la acest moment procesual, presupunerea rezonabilă că inculpatul a comis faptele pentru care împotriva lui s-au formulat acuzații de natură penală, relevante în acest sens fiind probele administrate până la această dată.

Din această perspectivă, Curtea apreciază că susținerile recurentului inculpat, în sensul că lăsarea în libertate nu ar împiedica buna desfășurare a procesului, sunt nefondate, întrucât în cauză elementele probatorii strânse până în acest moment procesual relevă potențiala sa implicare, în mod conștient, în activitatea de trafic ilicit de droguri de mare risc.

Totodată, Curtea găsește întemeiată aprecierea instanței de fond privind persistența pericolului concret pe care l-ar reprezenta pentru ordinea publică punerea în liberate a inculpatului, având în vedere în special natura și gravitatea deosebită a infracțiunilor pe care se presupune că inculpatul le-a săvârșit, pusă în evidență - pe de o parte - de regimul juridic sancționator extrem de sever pe care legiuitorul l-a stabilit pentru traficul ilicit de droguri de mare risc (de la 10, la 20 de ani), iar - pe de altă parte - de cantitatea ce a făcut obiectul traficului de droguri, dar și modalitatea de acțiune folosită (în formă continuată), care denotă caracterul premeditat și elaborat al acțiunilor ilicite.

În evaluarea condiției prevăzute de art. 148 lit. Cod procedură penală - necesară a fi îndeplinită pentru menținerea măsurii preventive privative de libertate - Curtea apreciază că nu pot fi ignorate nici amploarea pe care acest gen de infracțiuni a cunoscut-o în ultima perioadă, având consecințe dramatice pentru sănătatea publică, puternica rezonanță socială negativă pe care activitățile ilicite legale de traficul de droguri o imprimă în rândul membrilor societății civile și nici împrejurarea că asemenea fapte se constituie tot mai frecvent în importante surse de venituri ilicite pentru autorii lor.

Având în vedere și scopul arestării preventive, astfel cum este definit în art.136 alin.1 din Codul d e procedură penală, Curtea apreciază că menținerea acestei măsuri este necesară și pentru a asigura buna desfășurare a judecății, și pe cale de consecință nici nu se impune înlocuirea acestea cu o altă măsură preventivă, în condițiile în care cercetarea judecătorească nu a fost finalizată, circumstanțele personale invocate putând fi valorificate într-un eventual proces de individualizare judiciară a pedepsei.

Față de aceste considerente, constatând ca fiind legală și temeinică încheierea instanței de fond, Curtea, în temeiul art.38515pct.1 lit.b din Codul d e procedură penală, va respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul.

Față de soluția ce urmează a se pronunța, potrivit art.192 alin.2 Cod procedură penală, recurentul va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII,

DECIDE:

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul împotriva încheierii de ședință din 7 august 2009, pronunțată de Tribunalul București - Secția I-a Penală, în dosarul nr-.

Obligă pe recurentul inculpat la 100 lei cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 26 august 2009.

PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,

- - - - - -

GREFIER,

- --

Red.

Dact.

Ex.2

Red.--

Președinte:Lefterache Lavinia
Judecători:Lefterache Lavinia, Bădescu Liliana, Piciarcă Dumitrița

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre Arestare preventiva jurisprudenta. Decizia 1222/2009. Curtea de Apel Bucuresti