Arestare preventiva jurisprudenta. Decizia 1279/2009. Curtea de Apel Craiova
| Comentarii |
|
Dosar nr- - arestare preventivă -
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CRAIOVA
SECȚIA PENALĂ ȘI PT. CAUZE CU MINORI
INSTANTA DE RECURS
DECIZIA PENALĂ NR.1279
Ședința publică de la 18 decembrie 2009
PREȘEDINTE: Mircea Mugurel Șelea JUDECĂTOR 2: Liana Balaci
- - JUDECĂTOR 3: Gheorghe
G judecător
Grefier
Ministerul Public reprezentat de procuror
din cadrul DIICOT - Serviciul Teritorial Craiova
S-a luat în examinare recursul declarat de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, DIICOT - Serviciul Teritorial Craiova, împotriva încheierii din 16 decembrie 2009, pronunțată de Tribunalul Dolj, în dosarul nr-, privind pe intimatul inculpat.
La apelul nominal făcut în ședință publică, a răspuns intimatul inculpat, asistat de avocat ales.
Procedura de citare legal îndeplinită.
S-a făcut referatul oral al cauzei, apoi, s-a acordat cuvântul.
Procurorul susține recursul, potrivit motivelor scrise, și făcând referire la dispozițiile art.3856alin.3 Cod pr.penală, apreciază că dispoziția de înlocuire a arestării preventive, cu obligarea inculpatului de a nu părăsi țara fără încuviințarea instanței, nu se justifică, întrucât subzistă temeiurile avute în vedere la luarea măsurii arestării preventive, considerente pentru care, după admiterea recursului, casarea încheierii, în rejudecare, s-a solicitat menținerea stării de arest, în baza art.3002rap.la art.160 Cod pr.penală.
Apărătorul intimatului inculpat apreciază că, dimpotrivă, recursul declarat este nefondat, întrucât justificat, după ce a apreciat că temeiurile avute în vedere la luarea măsurii arestării preventive s-au schimbat, judecătorul de fond a dispus, în baza art.139 rap.la art.1451Cod pr.penală, înlocuirea acestei măsuri, cu aceea constând în obligarea inculpatului de a nu părăsi țara.
Intimatul inculpat își însușește concluziile apărătorului său.
CURTEA
Asupra recursului de față;
În baza actelor și lucrărilor de la dosar, constată următoarele:
Prin încheierea din 16 decembrie 2009, Tribunalul Dolj, sesizat cu soluționarea cauzei ce face obiectul dosarului de mai sus, procedând, din oficiu, la verificarea legalității și temeiniciei arestării preventive, în cadrul procedurii stabilită de dispozițiile art.160 rap.la art.3002Cod pr.penală, a dispus: în baza art.139 Cod pr.penală rap. la art.1451Cod pr.penală, înlocuirea măsurii arestării preventive față de inculpatul - fiul lui și, născut la 1 decembrie 1985 în C, cu domiciliul în C,-, -.1,.63, jud.D, CNP -, arestat în baza mandatului de arestare preventivă nr.32 din data de 17 iunie 2009 pronunțat de Tribunalul Dolj în dosarul nr-, în prezent deținut în Penitenciarul d e Maximă Siguranță C, prin încheierea din 17 iunie 2009, cu măsura preventivă constând în obligarea acestuia de a nu părăsi țara fără încuviințarea instanței.
În baza art.1451alin.2 rap. la art.145 alin.11Cpp pe durata măsurii s-a dispus ca inculpatul să respecte următoarele obligații:
- să se prezinte la instanța de judecată ori de câte ori este chemat;
- să se prezinte la Poliția Municipiului C conform programului de supraveghere întocmit de organul de Poliție sau de câte ori este chemat:
- să nu schimbe locuința fără încuviințarea instanței;
- să nu dețină și să nu folosească și să nu poarte nici o categorie de arme;
S-a atras atenția inculpatului asupra disp. art.145 alin.3 Cpp privind încălcarea măsurii aplicate sau a obligațiilor impuse.
A fost respinsă cererea privind menținerea stării de arest a inculpatului formulată de reprezentantul Ministerului Public - Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism - Serviciul Teritorial Craiova.
Dispunând astfel, judecătorul de fond a reținut că inculpatul este trimis în judecată, în stare de arest preventiv, pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de droguri de risc, prev. de art. 2 alin.1 din Legea nr.143/2000, modificată și completată prin Legea nr. 522/2004.
La termenul din 16 decembrie 2009, procedând la verificarea legalității și temeiniciei măsurii arestării preventive luată față de inculpat, tribunalul a constat următoarele:
La luarea acestei măsuri s-a avut în vedere că existau suficiente indicii rezonabile și motive verosimile că inculpatul a săvârșit fapta pentru care ulterior a și fost trimis în judecată, faptă pentru care legea prevede pedeapsa închisorii mai mare de patru ani, iar lăsarea acestuia în libertate prezintă pericol concret pentru ordinea publică, la acea dată apreciindu-se ca insuficient caracterul altor măsuri preventive mai puțin grave.
Pe parcursul cercetării judecătorești inculpatul audiat fiind a susținut că acesta nu s-a ocupat niciodată cu traficul de droguri deși este consumator și că acea cantitate de droguri a fost pusă de o altă persoană, că nu avea cunoștință și despre acest aspect a aflat când a ajuns în penitenciar.
Martorii audiați atât la solicitarea inculpatului cât și de instanță din oficiu, până în prezent au susținut oarecum apărarea inculpatului, deși nu se poate spune cu certitudine că s-a înlăturat vinovăția inculpatului privind săvârșirea infracțiunii pentru care a fost trimis în judecată.
Potrivit art.139 alin.1 Cpp măsura preventivă luată poate fi înlocuită cu altă măsură preventivă când s-au schimbat temeiurile avute în vedere la luarea măsurii arestării.
Chiar dacă fapta reținută în sarcina inculpatului este una cu un grad ridicat de pericol social, avându-se în vedere că în cea mai mare parte probatoriile au fost administrate, instanța constată că nu mai subzistă motivele de natură să conducă la concluzia că lăsarea inculpatului în libertate ar putea impieta asupra bunei desfășurări a procesului penal sau ar putea zădărnici aflarea adevărului.
De altfel jurisprudența și practica judiciară au statuat că prin date sau indicii din care rezultă că lăsarea în libertate a inculpatului ar prezenta pericol pentru ordinea publică, nu se pot înțelege decât probe temeinice și cu privire la care organul judiciar trebuie să facă dovada deoarece în caz contrar s-ar putea ajunge la subiectivism. Chiar dacă inițial atitudinea inculpatului de nerecunoaștere a săvârșirii faptei a fost interpretată ca o încercare de a zădărnici aflarea adevărului, probatoriile administrate până în prezent au confirmat oarecum susținerile inculpatului deși așa cum am mai menționat prezumția de nevinovăție nu a fot pe deplin răsturnată.
Trebuie avut în vedere și comportamentul inculpatului care anterior a avut o comportare exemplară în societate, nu este cunoscut cu antecedente penale, a fost încadrat în muncă, iar familia acestuia depune eforturi pentru a-l sprijini și în continuare în vederea reintegrării în societate.
În consecință, s-a apreciat că în prezent nu mai există temeiurile inițiale care să impună menținerea măsurii arestării preventive și nu au apărut nici temeiuri noi care să justifice în continuare privarea de libertate a inculpatului.
Mai mult, jurisprudența CEDO a statuat cu valoare de principiu că în cursul desfășurării procesului penal inculpatul trebuie să se afle în stare de libertate și doar în cazuri deosebite acuzatul să se afle în stare de deținere. De asemenea, Curtea Europeană în numeroase situații a constatat încălcarea art.5 din convenție atunci când instanțele naționale nu au analizat posibilitatea aplicării unor măsuri alternative pentru a asigura prezentarea inculpatului la proces cum ar fi eliberarea pe cauțiune, interdicția de a nu părăsi localitatea.
De asemenea, jurisprudența constantă a Curții Europene face permanent referire la caracterul și durate rezonabilă a măsurii arestării preventive care se apreciază în funcție de complexitatea cauzei, atitudinea inculpatului și comportamentul autorităților.
O bănuială puternică privind comiterea de către inculpat a unor infracțiuni grave, poate justifica inițial detenția, dar după o anumită perioadă de timp simpla bănuială nu mai este suficientă, fiind necesar ca instanțele să aducă alte motive care să justifice continuarea privării de libertate.
În cauza de față inculpatul a fost arestat în luna iunie 2009, măsura fiind menținută până în prezent, astfel încât prin menținerea în continuare a stării de arest în condițiile în care s-a administrat cea mai mare parte a probatoriului, inculpatul a fost audiat, s-ar putea susține că se depășește caracterul rezonabil al măsurii avându-se în vedere și faptul că în timp rezonanța faptelor presupuse a fi săvârșite de inculpat s-a atenuat.
Față de toate considerentele mai sus menționate, tribunalul a constatat că nu se mai impune menținerea stării de arest a inculpatului -.
Însă, pentru a se evita însă o eventuală sustragere a inculpatului de la judecată și deci pentru a nu se impieta în vreo manieră buna desfășurare a procesului penal, s-a înlocuit măsura arestului preventiv, cu măsura obligării de a nu părăsi țara prev. de art.1451Cp, fără încuviințarea instanței, pe toată durata măsurii inculpatul trebuind să respecte obligațiile prev. de art.145 alin.11Cp, prin instituirea acestor obligații stabilindu-se garanții suficiente pentru buna desfășurare în continuare a procesului penal, restabilirea ordinii publice și înlăturarea riscului aflării adevărului.
S-a atras atenția inculpatului asupra prev. art.145 alin.3 Cpp privind consecințele ce decurg din încălcarea măsurii obligării de a nu părăsi țara sau a obligațiilor impuse de instanță.
Pentru aceleași considerente, s-a respins cererea privind menținerea stării de arest a inculpatului - formulată de reprezentantul parchetului.
Împotriva încheierii primei instanțe a declarat recurs Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, DIICOT - Serviciul Teritorial Craiova, apreciind, în esență, cu referire la dispozițiile art.3856alin.3 Cod pr.penală, că dispoziția de înlocuire a arestării preventive, cu obligarea inculpatului de a nu părăsi țara fără încuviințarea instanței, nu se justifică, întrucât subzistă temeiurile avute în vedere la luarea măsurii arestării preventive, considerente pentru care, după admiterea recursului, casarea încheierii, în rejudecare, s-a solicitat menținerea stării de arest, în baza art.3002rap.la art.160 Cod pr.penală.
Recursul declarat este fondat.
Într-adevăr, potrivit art.139 alin.1 Cod pr.penală, atunci când temeiurile ce au determinat luarea măsurii arestării preventive s-au schimbat, instanța la cerere ori din oficiu, înlocuiește această măsură cu una neprivativă de libertate, arătată de art.136 alin.1.
Ori, în cauza de față, verificând actele și lucrările dosarului, se constată că temeiurile ce au determinat arestarea preventivă a inculpatului, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de trafic de droguri de risc, prev.de art.2 alin.1 din Legea nr.143/2000, modificată și completată, acelea prev.de art.143 rap.la art.148 lit.f Cod pr.penală, nu s-au schimbat, ele impunând, în continuare, privarea de libertate.
Prin urmare, soluția ce se impunea a fi luată de către judecătorul fondului, cu ocazia verificării legalității și temeiniciei arestării, era aceea de menținere a acestei măsuri, în considerarea dispozițiilor art.160 alin.3 rap.la art.3002Cod pr.penală.
Așa fiind, în baza art.38515pct.2 lit. Cod pr.penală, după admiterea recursului, casarea încheierii, Curtea, în rejudecare, făcând aplicarea dispozițiilor art.160 alin.3 rap.la art.3002Cod pr.penală, va menține starea de arest față de intimatul inculpat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, DIICOT - Serviciul Teritorial Craiova, împotriva încheierii din 16 decembrie 2009, pronunțată de Tribunalul Dolj, în dosarul nr-, privind pe intimatul inculpat.
Casează încheierea instanței de fond și, rejudecând, în baza art.3002rap.la art.160 alin.3 Cod pr.penală, menține starea de arest față de inculpatul.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică de la 18 decembrie 2009.
- - - - - G
Grefier,
Red.jud.GV
PS/27.01.2010
Președinte:Mircea Mugurel ȘeleaJudecători:Mircea Mugurel Șelea, Liana Balaci, Gheorghe
