Arestare preventiva jurisprudenta. Decizia 1339/2009. Curtea de Apel Bucuresti
| Comentarii |
|
Dosar nr. 8648/2/2009
2184/2009
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI - SECȚIA A II A PENALĂ
ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
DECIZIA PENALĂ nr. 1339
Ședința publică de la 18 septembrie 2009
Curtea compusă din:
PREȘEDINTE: Petre Popescu
JUDECĂTOR 2: Anca Alexandrescu
JUDECĂTOR 3: Simona Cîrnaru
GREFIER - -
MINISTERUL PUBLIC - PARCHETUL DE PE LÂNGĂ CURTEA DE APEL BUCUREȘTI, a fost reprezentat de PROCUROR:.
Pe rol, soluționarea recursurilor declarate de către inculpații, și, împotriva încheierii de ședință, din data de 07.09.2009, pronunțată de Tribunalul București - Secția a II a Penală, în dosarul nr-.
La apelul nominal făcut în ședință publică, au răspuns recurenții - inculpați, personal, în stare de arest și asistat de avocat ales, în baza împuternicirii avocațiale nr. 79906, emisă de Baroul București - Cabinet individual și, personal în stare de arest și asistat de avocat ales, în baza împuternicirii avocațiale nr. 35617, emisă de Baroul București - Cabinet individual.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier, după care:
Constatând că, nu mai sunt alte cereri prealabile de formulat, iar prezenta cauză, este exceptată de la protestul magistraților și al procurorilor, Curtea, în baza dispozițiilor art. 38513Cod procedură penală, trece la dezbateri.
Apărătorul recurentului - inculpat având cuvântul, consideră că s-au schimbat temeiurile avute în vedere la luarea măsurii arestării preventive a inculpatului, în raport de declarațiile martorilor, care au precizat că inculpatul nu ar fi participat la comiterea infracțiunii.
Precizează că, inculpatul este arestat de circa un an, depășindu-se durata rezonabilă a arestării, iar în raport de circumstanțele personale ale inculpatului și de faptul că nu prezintă un pericol pentru ordinea publică, solicită admiterea recursului și judecarea acestuia în stare de libertate.
Apărătorul recurentului - inculpat având cuvântul, solicită admiterea recursului și lăsarea inculpatului în stare de libertate, considerând că, la acest termen nu mai subzistă temeiurile care au stat la baza arestării preventive a acestuia, s-a depășit durata rezonabilă a arestării, urmărirea penală a fost epuizată, cercetarea judecătorească s-a derulat, în cea mai mare parte, iar din probele existente la dosar nu rezultă clar ce fel de infracțiune a săvârșit, atâta timp cât inculpatul a avut nevoie de circa 10 zile de îngrijiri medicale.
Reprezentantul Parchetului având cuvântul, pune concluzii de respingerea recursurilor, ca nefondate și menținerea soluției instanței de fond, pe care, o consideră legală și temeinică. Consideră că temeiurile subzistă și la acest termen, având în vedere natura și gravitatea faptei pentru care inculpații sunt cercetați, iar din probele administrate în cauză și din declarațiile de martori, rezultă cu certitudine vinovăția ambilor inculpați, care s-au folosit la comiterea infracțiunii de obiecte care puteau pune în pericol viața părții vătămate.
Recurentul - inculpat având cuvântul, arată că se raliază celor expuse de către apărătorul său.
Recurentul - inculpat având cuvântul, declară că este de acord cu pledoaria avocatului său.
CURTEA,
Deliberând, asupra recursului penal de față, constată următoarele:
Prin încheierea de ședință din 07.09.2009 pronunțată de Tribunalul București - Secția a II-a penală în dosarul nr-, s-a menținut starea de arest a inculpaților apelanți - fiul lui și, ns.10.04.1962, în, arestat în baza nr.181/UP/01.10.2008 emis de Tribunalul București - Secția a II-a Penală, CNP-- și - fiul lui și, ns.04.07.1987 în, arestat în baza nr.182/UP/01.10.2008 emis de Tribunalul București - Secția a II-a Penală, CNP--,în temeiul dispozițiilor art.300/2 Cod procedură penală raportat la art. 160/b alin.3 Cod procedură penală,
S-au respins ca nefondate cererile de înlocuire a măsurii arestării preventive cu măsura obligării de a nu părăsi localitatea formulată de inculpatul, prin apărător, și de revocare a măsurii arestării preventive formulată de inculpatul, prin apărător.
Pentru a pronunța această încheiere, instanța de fond a constatat că temeiurile de fapt și de drept care au determinat luarea măsurii arestării preventive a inculpaților nu s-au schimbat nici la acest moment procesual (148 lit. f și art. 143 Cod procedură penală) și, în raport de stadiul procesual al cauzei, justifică în continuare privarea de libertate a acestora.
În ceea ce privește condiția prevăzută de art. 143 Cod procedură penală, Tribunalul a reținut că în cauză există probe directe și indicii temeinice (probe indirecte), că inculpații au săvârșit infracțiunile pentru care au fost cercetați și pentru care s-a emis mandatul de arestare preventivă.
Astfel, conform art. 143 Cod procedură penală, măsura arestării preventive poate fi dispusă în cazul în care există probe sau indicii temeinice ca a săvârșit o faptă prevăzută de legea penală, în speța de fața vinovăția inculpaților fiind dovedită prin următoarele mijloace de proba: procesele verbale întocmite de organele de poliție, procesul verbal de constatare la fața locului, planșele foto, raportul de expertiză medico-legală nr. A1/ 11173/2008, declarațiile părții vătămate, declarații martori, declarațiile inculpaților, precum și celelalte acte de urmărire penală aflate la dosarul cauzei.
Probele și indiciile temeinice pot conduce la reținerea unei suspiciuni rezonabile în sensul existenței unor date, informații care să convingă un observator obiectiv și imparțial că este posibil ca o persoană să fi săvârșit o faptă prevăzută de legea penală ( în acest sens Curtea Europeană a Drepturilor Omului în cauza Fox, și Hartley Marii Britanii, Hotărârea din 30 august 1990, pag. 31-32)
Analiza temeiurilor de fapt ale acestei arestări preventive de către instanță presupune antamarea de către instanță a faptelor principale (res probandae) sau a celor probatorii (res probantes) în vederea constatării existenței unei suspiciuni rezonabile în sensul art.5 parag. 1 lit. c parag.3 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale (CEDO), cu privire la săvârșirea unei infracțiuni, iar nu analiza probelor, a mijloacelor de probă sau a modalității administrării acestora.
Pedeapsa prevăzută de lege pentru infracțiunile reținute în sarcina inculpaților este închisoarea, fiind astfel satisfăcută condiția prevăzută de art. 136 alin. 6 Cod procedură penală.
Deasemenea, Tribunalul a constatat că sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 148 lit. f Cod procedură penală, respectiv pedeapsa prevăzute de lege este închisoarea mai mare de 4 ani și există probe că lăsarea în libertate a inculpaților prezintă pericol concret pentru ordinea publică. Aprecierea acestei ultime condiții presupune atât o analiză procedural penală cat și o analiză criminologică.
Tribunalul a avut în vedere în analiza ambelor aspecte natura și modalitatea concretă de săvârșire a infracțiunilor în privința cărora există bănuiala legitimă că au fost comise de inculpați, care violează regulile și normele referitoare la interesul general existente în societate. Infracțiunile reținute, prin amploarea, intensitatea și formele lor de manifestare, perturba grav desfășurarea relațiilor sociale la nivel instituțional și interpersonal, determinând scăderea prestigiului autorităților și instituțiilor publice romane precum și creșterea indicelui de percepție a relațiilor sociale normale în domeniul justiției.
Acțiunile infracționale pentru care inculpați au fost cercetați și trimiși în judecată aduc atingere principiului statului de drept, pe baza căruia este consacrată supremația legii, toți cetățenii fiind egali în fața acesteia precum și credibilității sistemului judiciar întrucât, realizarea unui sistem judiciar independent, imparțial, 1 credibil și eficient reprezintă o condiție necesară pentru supremația legii și a principiilor statului de drept.
Tribunalul a apreciat că infracțiunile pentru care sunt cercetați inculpați și pentru care s-a dispus arestarea preventiva a acestora, prin gravitatea deosebită (punerea în primejdie a vieții unei persoane) și reacția publicului, creează o stare de neliniște capabilă să justifice menținerea arestării preventive fiind satisfăcute astfel și prevederile art. 5 parag. 1 lit. c și parag. 3 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale (CEDO).
Totodată, menținerea măsurii arestării preventive a inculpaților corespunde scopului reglementat de dispozițiile art. 136 Cod procedură penală, privarea acestora de libertate fiind necesară pentru buna desfășurare a procesului penal.
Tribunalul a apreciat că durata arestării preventive a inculpaților nu depășește durata rezonabilă a arestării preventive, prin raportare la dispozițiile art. 5 alin. 3 din 1 CEDO și la principiile și criteriile stabilite de Curtea Europeană a Drepturilor Omului (cauza c Austriei,Hotărârea din 28 martie 1990,cauza Labita c Italiei,Hotărârea din 6 aprilie 2000, parag. 152 și urm. cauza c Elveției, Hotărârea din 26 ianuarie 1993, parag. 30-40, cauza Contrada c Italiei, Hotărârea din 24 august 1998, parag. 51- 57, cauzac Franței,Hotărârea din 23 septembrie 1998, parag. 94- 122).
Lipsa antecedentelor penale ale inculpaților, faptul că au un loc de muncă stabil, reprezintă criterii care au fost avute în vedere de instanță cu ocazia individualizării pedepsei, la acest moment procesual neputând constitui motive care să determine cercetarea în stare de libertate a acestora.
În ceea ce privește susținerile apărării în sensul că inculpații lăsați liberi nu ar influența în vreun mod martorii ce urmează a fii audiați, că inculpații la rândul lor au suferit leziunii în urma acestui incident, că s-au schimbat temeiurile care au dus la luarea măsurii arestării preventive, cercetarea judecătorească se apropie de final și s-ar impune revocarea respectiv înlocuirea măsurii arestării preventive cu măsura obligării de a nu părăsi localitatea față de inculpați, Tribunalul a apreciat că luarea unei astfel de măsurii față de inculpați se impune având în vedere stadiul procesual al pricinii în cauză urmând a fii audiați și alți martori în vederea stabilirii cu exactitate a modului de săvârșire a infracțiunii.
De asemenea, s-a avut în vedere că pe lângă alte garanții ale procesului penal, judecarea cauzei într-un termen rezonabil are ca principal scop protejarea părților împotriva duratei excesive a procedurilor, asigurarea eficienței și credibilitatea actului de justiție dar și evitarea menținerii persoanei acuzate de săvârșirea unei infracțiunii într-o stare de nesiguranță cu privire la situația sa pentru o perioadă de timp prea mare.
Aprecierea caracterului rezonabil al duratei procedurii se face în raport de circumstanțele concrete ale cauzei constând în: complexitatea acesteia, comportamentul părților, comportamentul autorităților și importanța pentru părții a obiectului procedurii. In acest context s-a statuat în practica CEDO că doar întârzierile datorate comportamentului autorităților sunt susceptibile să antreneze încălcarea convenției.
Este de menționat faptul că inculpații sunt arestați de circa un an de zile și nimic din desfășurarea celor două procedurii respectiv urmărire penală și instanța nu au fost de natură a aduce la concluzia că nefinalizarea judecății ar fi imputabilă în vreun mod autorităților sau părților.
Instanța de judecată a încercat să respecte obligațiile de rezultat constând în citarea și audierea martorilor.
În consecință, Tribunalul a apreciat că temeiurile de fapt și de drept care au stat la baza luării măsurii arestării preventive subzistă și impun în continuare privarea de libertate a inculpaților astfel că au fost respinse cererile de revocare formulată de inculpatul, prin apărător ales, și de înlocuire a măsurii arestării preventive cu măsura obligării de a nu părăsi localitatea formulată de inculpatul, prin apărător ales, și în temeiul art. 3002Cpp rap. la art. 160 alin. 3 Cpp a menținut starea de arest a inculpaților și.
Împotriva acestei încheieri au declarat recurs inculpații și.
Recurentul-inculpat a considerat că s-au schimbat temeiurile avute în vedere la luarea măsurii arestării preventive a inculpatului, în raport de declarațiile martorilor, care au precizat că inculpatul nu ar fi participat la comiterea infracțiunii.
A precizat că este arestat de circa un an, depășindu-se durata rezonabilă a arestării, iar în raport de circumstanțele personale ale inculpatului și de faptul că nu prezintă un pericol pentru ordinea publică, a solicitat judecarea sa în stare de libertate.
Recurentul-inculpat a solicitat lăsarea sa în stare de libertate, considerând că, la acest termen nu mai subzistă temeiurile care au stat la baza arestării preventive a acestuia, s-a depășit durata rezonabilă a arestării, urmărirea penală a fost epuizată, cercetarea judecătorească s-a derulat, în cea mai mare parte, iar din probele existente la dosar nu rezultă clar ce fel de infracțiune a săvârșit, atâta timp cât inculpatul a avut nevoie de circa 10 zile de îngrijiri medicale.
Examinând legalitatea și temeinicia încheierii de ședință atacate, prin prisma motivelor de recurs invocate, cât și din oficiu, sub toate aspectele de fapt și de drept, conform art.3856alin. final Cod procedură penală, Curtea constată recursurile ca nefondate, în considerarea următoarelor argumente:
În cauză, există indicii temeinice, în sensul art.143 alin.1 Cod procedură penală raportat la art.681Cod procedură penală, din care rezultă presupunerea rezonabilă că inculpații au săvârșit fapta reținută în sarcina lor prin actul de sesizare a instanței, având în vedere probele administrate pe parcursul procesului penal până în prezent, respectiv, procesele-verbale întocmite de organele de poliție, procesul-verbal de constatare la fața locului, planșele foto, raportul de expertiză medico-legală nr.A1/11173/2008, declarațiile părții vătămate, ale inculpaților, precum și ale martorilor audiați în cauză.
Deasemenea, Curtea constată întrunite, în cauză și cerințele art.148 alin.1 lit. f Cod procedură penală. În aprecierea pericolului concret pentru ordinea publică pe care l-ar prezenta lăsarea în libertate a inculpatului, Curtea are în vedere natura și gravitatea deosebită a infracțiunii reținută în sarcina inculpaților, modalitatea și împrejurările concrete de comitere a faptei, gradul ridicat de pericol social al infracțiunii, dar și persoana și conduita inculpaților.
Față de considerentele expuse anterior, constatând că, în mod temeinic și legal, instanța de fond a apreciat că temeiurile care au determinat arestarea impun, în continuare, privarea de libertate a inculpatului, în baza art.38515pct.1 lit. b Cod procedură penală, Curtea va respinge recursurile, ca nefondate.
În baza art.192 alin.2 Cod procedură penală recurenții-inculpați vor fi obligați la plata contravalorii cheltuielilor judiciare avansate de stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de inculpații și împotriva încheierii de ședință din 07.09.2009, pronunțată de Tribunalul București - Secția a II-a penală în dosarul nr-.
Obligă inculpații la câte 100 lei fiecare, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Onorariul cuvenit interpretului de limbă chineză pentru 3 (trei) ore se va avansa din fondul Ministerul Justiției.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică azi, 18 septembrie 2009.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
GREFIER,
Red. -22.09.2009
Dact. 2 ex./22.09.2009
II.P - Jud.
Președinte:Petre PopescuJudecători:Petre Popescu, Anca Alexandrescu, Simona Cîrnaru
