Arestare preventiva jurisprudenta. Decizia 134/2009. Curtea de Apel Ploiesti

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL PLOIEȘTI

SECȚIA PENALĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE

DOSAR NR-

Decizia nr.134

Ședința publică din data de 16 februrie 2009,

PREȘEDINTE: Cristina Georgescu

JUDECĂTOR 2: Ștefana Anghel

JUDECĂTOR 3: Gabriela Diaconu

Grefier: - - -

Ministerul Public, Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate și Terorism - Biroul Teritorial Prahovaa fost reprezentat de procuror

Pe rol fiind soluționarea recursului declarat de inculpata, fiica lui și, născută la data de 27 mai 1984, deținută în Penitenciarul, împotriva încheierii de ședință din data de 02.02.2009 pronunțată de Tribunalul Dâmbovița în dosarul nr-, prin care în baza art.300/2 pr.penală rap. la art.160/b pr.penală s-a menținut măsura arestării preventive a inculpatei, judecată pentru infracțiunea de trafic de droguri prev. de art.2 cu art.14 alin.1 lit.c din Legea nr.143/2000 republicată.

La apelul nominal, făcut la prima strigare a cauzei a răspuns recurenta inculpată, în stare de deținere.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează că la dosar s-a depus o cerere formulată de avocat, însoțită de împuternicirea avocațială nr.37/2009, prin care se solicită strigarea cauzei după ora 10,30.

S-a dispus strigarea cauzei după ora 10,30.

S-a depus la dosar "notă telefonică" încheiată la orele 10,43 potrivit căreia dl. avocat nu se poate prezenta fiind blocat în trafic datorită condițiilor meteo.

Față de situația învederată și ținând seama de caracterul urgent al cauzei, Curtea a dispus desemnarea unui apărător din oficiu care să o asiste de recurenta inculpată, în persoana domnului avocat, din cadrul Baroului

La a doua strigare a cauzei, a răspuns recurenta inculpată în stare de deținere, asistată din oficiu de avocat din cadrul Baroului

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care cu permisiunea instanței s-a dat posibilitatea apărătorului din oficiu să ia legătura cu recurenta inculpată.

Avocat arată că recurenta inculpată nu are excepții de ridicat și nici cereri de formulat.

Reprezentantul Ministerului Public susține că nu are cereri sau excepții de formulat.

Constatând că nu sunt alte chestiuni prealabile, Curtea constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în susținerea recursului.

Avocat critică încheierea de ședință din data de 2 februarie 2009 pronunțată de Tribunalul Dâmbovița, întrucât în opina inculpatei privarea de libertate este o măsură mult prea.

S-a reținut în sarcina recurentei că ar fi procurat și introdus în penitenciar, pentru concubinul său, cu ocazia vizitei, droguri. Este adevărat că recurenta avea concubinul în penitenciar, iar acesta nu mai avea drept de vizită, însă a convenit cu un alt deținut pe nume, ca acesta să fie de acord să primească pachete de la concubina sa. Mai susține recurenta că a fost contactată de acest cu rugămintea se a-i procura cartele și să i le dea unui fost coleg de celulă, în prezent liberat, pe nume pentru a le aduce la penitenciar.

a luat cartelele care erau pe numele inculpatei și a mai adăugat un pachet, spunându-i acesteia că merge la vizită la un coleg de celulă.

Recurenta inculpată a declarat că nu știa ce se afla în găletușă, că a fost doar un și că se consideră nevinovată. Dovada clară, la detectorul de metale nu s-a depistat nimic.A recunocut existența cartelelor și apartenența lor, dar nu și că ar fi introdus droguri.

În prezent se încearcă audierea lui, care nu se mai află în penitenciar.

De la momentul când inculpata a fost privată de libertate au trecut 5 luni și J, aceasta se află la prima abatere, are un copil în vârstă de 5 ani în întreținere, care se află la părinții săi.

Față de lipsa probelor directe incriminatoare de a introduce droguri în penitenciar, solicită admiterea recursului, casarea încheierii și pe fond înlocuirea măsurii arestării preventive cu măsura obligării de a nu părăsi localitatea,considerând că nu prezintă pericol social.

Reprezentantul Ministerului Public susține că toate probele administrate în cauză conduc la vinovăția inculpatei, care cu ocazia vizitei la Penitenciarul Mărginenia fost detectată având asupra sa cartele și droguri.

Legea nr.143/2002, în art.14 alin.1 lit.c, menționeză că constituie circumstanță agravantă, dacă fapta a fost comisă într-un loc de detenție.

Față de împrejurările comiterii faptei, locul în care aceasta s-a săvârșit, solicită respingerea recursului declarat de inculpată ca nefondat, menținerea ca legală și temeinică a încheierii de ședință din 2.02.2009.

Recurenta inculpată având personal cuvântul, declară că lasă la aprecierea instanței cu privire la modul de soluționare al recursului dar solicită să fie judecată în stare de libertate întrucât se consideră nevinovată.

CURTEA:

Asupra recursului penal de față:

Prin încheierea de ședință din data de 022 februarie 2009 pronunțată de Tribunalul Dâmbovița, în baza art.300/2 pr.penală rap. la art.160/b pr.penală s-a menținut măsura arestării preventive a inculpatei -, în prezent aflată în Penitenciarul, judecată pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de droguri prevăzută de art.2 cu art.14 alin.1, lit.c din Legea nr.143/2000 republicată.

Pentru a dispune astfel, instanța de fond a reținut pe baza probelor administrate în cauză că în prezent subzistă rezultă indicii temeinice, în sensul art.68/1 pr.penală, că inculpata a comis fapta pentru care s-a dispus trimiterea în judecată.

S-a reținut astfel că fapta comisă de inculpata care a introdus droguri în pachetul destinat unui condamnat, și pentru care legea prevede pedeapsa închisorii mai mare de 4 ani, prezintă pericol concret pentru ordinea publică, dat fiind și modalitatea săvârșirii ei, creând temerea că organele abilitate nu acționează eficient împotriva unor persoane care au comis astfel de fapte.

Prin urmare, în raport de argumentele expuse, s-a apreciat că nu s-au schimbat temeiurile ce au stat la baza luării măsurii arestării preventive și nu au apărut elemente noi care să justifice aplicarea unei alte măsuri.

Împotriva încheierii a declarat recurs inculpata, care a criticat hotărârea pronunțată pentru nelegalitate și netemeinicie, susținând că în mod greșit instanța de fond a reținut că temeiurile avute în vedere la luarea măsurii arestării preventive subzistă în continuare întrucât nu a avut cunoștință de existența drogurilor descoperite, iar martorul ar putea depune mărturie în acest sens.

S-a solicitat admiterea recursului, casarea încheierii iar pe fond revocarea măsurii arestării preventive, în subsidiar înlocuirea acesteia cu măsura obligării de a nu părăsi localitatea sau țara.

Curtea, examinând încheierea recurată, în raport de motivele invocate, circumscrise cazului de casare prev. de art. 3859pct. 18.C.P.P. pe baza materialului probator administrat în cauză dar și din oficiu, sub toate aspectele de fapt și de drept, astfel cum cer disp. art. 3856alin. 3.C.P.P. constată că recursul declarat de inculpată este nefondat, pentru considerentele ce urmează:

Prin Rechizitoriul Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism - Biroul Teritorial Dâmbovița nr. 58/P/D/2008 din 06 octombrie 2008 s-a dispus trimiterea în judecată, în stare de arest preventiv a inculpatei, pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art. 2 alin. 2 din Legea nr. 143/2000 cu aplic. art. 14 alin. 1 lit. c din aceeași lege, constând în aceea că la data de 08 septembrie 2008 trimis la Penitenciarul Mărgineni cantitatea de circa 2,29 grame heroină (diacetilmorfină).

Cauza a fost înregistrată pe rolul Tribunalului Dâmbovița, ca instanță de fond sub nr-, iar aceasta, în ședința din Camera de Consiliu din 08 octombrie 2008, în temeiul disp. art. 3001.C.P.P. a constatat legalitatea și temeinicia măsurii arestării preventive și a menținut această măsură.

De asemenea, prin încheierile din 14 noiembrie 2008 06 ianuarie 2009 și 02.02.2009, în baza disp. art. 3002.C.P.P. rap. la art. 160 alin. 3.C.P.P. s-a menținut arestarea preventivă a inculpatei, apreciindu-se că se impune menținerea acestei măsuri.

Examinând actele și lucrările dosarului Curtea constată că inculpata a fost arestată preventiv prin Încheierea nr. 15 din 10 septembrie 2008 Tribunalului Dâmbovița, reținându-se incidența disp. art. 136, art. 143, art. 146 și art. 148 alin. 1 lit. f în C.P.P. sensul existenței unor indicii temeinice din care rezultă presupunerea rezonabilă că inculpata a săvârșit infracțiunea prev. de art. 2 alin. 2 din Legea nr. 143/2000, cu privire la care legiuitorul prevede pedeapsa închisorii mai mare de 4 ani iar lăsarea în libertate a acesteia ar prezenta pericol concret pentru ordinea publică față de gravitatea deosebită a faptei, amploarea acestui fenomen infracțional și consecințele grave asupra sănătății persoanelor.

Măsura arestării preventive a fost prelungită și ulterior menținută, în condițiile legii, așa cum s-a arătat mai sus, ultima dată prin încheierea din 02 februarie 2009, împotriva căreia inculpata a promovat recurs.

Examinând criticile inculpatei în raport de probele administrate în timpul urmăririi penale precum și a celor din timpul cercetării judecătorești, respectiv declarațiile martorilor, -, scrisorile depuse de primul martor și declarația inculpatei, Curtea reține, ca și instanța de fond, că măsura arestării preventive este legală, temeiurile avute în vedere la luarea acesteia nu s-au schimbat și nici nu au apărut temeiuri noi care să justifice revocarea ori înlocuirea cu o măsură neprivativă de libertate, așa încât, soluția pronunțată este legală și temeinică, în cauză nefiind întrunite cerințele impuse de art. 3002rap. la art. 160 alin. 2.C.P.P. respectiv art. 139 din același cod.

Din probele administrate până în prezent, rezultă că inculpata a transmis persoanei condamnate -, deținut în Penitenciarul Mărgineni, prin intermediul martorului un pachet, în care se aflau, printre altele, o cutie de cu fund dublu, 7 cartele pentru telefon mobil și un pliculeț de brun roșcat, cu privire la acesta din urmă, reținându-se, cu ocazia verificării de către personalul penitenciarului iar apoi, pe baza constatării tehnico-științifice nr. - din 09 septembrie 2008, că reprezintă heroină, respectiv diacetilmorfină, produs înscris în tabelul I din Legea nr. 143/2000, respectiv în categoria drogurilor de mare risc conform art.1 din lege.

Apărarea inculpatei în sensul că nu a avut cunoștință de existența drogurilor și că respectivul pachet i-a fost înmânat de o altă persoană pe nume, a fost invocată de aceasta încă de la momentul arestării sale,însă în mod corect iar judecătorul fondului, a dispus înlăturarea ei ca nesinceră, reținând, pe baza declarațiilor martorilor și ta că aceasta a înmânat pachetul spre a fi dus la penitenciar colegului de cameră al concubinului său, respectiv numitului, tot inculpata cumpărând restul bunurilor trimise și achitând contravaloarea transportului efectuat de martorul.

Probele administrate în timpul cercetării judecătorești până în prezent nu conduc la conturarea unei alte situații de fapt decât cea reținută prin actul de acuzare, cu atât mai mult cu cât martorul zis"" nu a putut fi audiat, deoarece, nu a putut fi identificat, datorită lipsei datelor de stare civilă, așa cum rezultă din adresa nr. -//02.12.2008 emisă de Administrația Națională a Penitenciarelor - Direcția Siguranța Deținerii și Regim Penitenciar, fila 26 dosar fond.

Prin urmare, constatând că temeiurile avute în vedere la luarea măsurii arestării preventive subzistă și în prezent și nu au apărut motive care să justifice revocarea ori înlocuirea măsurii arestării preventive, recursul declarat de inculpată urmează a fi respins ca nefondat, conform disp. art. 38515pct. 1 lit. b

C.P.P.

Văzând și disp. art. 192 alin. 2 pr.penală;

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge ca nefondat recursul declarat de inculpata, fiica lui și, născută la 27 mai 1984 în B, în prezent aflată în Penitenciarul, împotriva încheierii de ședință din data de 02 februarie 2009 pronunțată de Tribunalul Dâmbovița în dosarul nr-.

Obligă recurenta la 120 lei cheltuieli judiciare către stat, din care 100 lei onorariu apărător din oficiu ce se va avansa din fondul Ministerului Justiției în contul Baroului de Avocați

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 16 februarie 2009.

Președinte, Judecători,

- - - - - -

Grefier,

- -

-

4 ex/17.02.2009

f-

Tribunalul Dâmbovița

Operator de date cu caracter personal

Număr notificare 3113/2006

Președinte:Cristina Georgescu
Judecători:Cristina Georgescu, Ștefana Anghel, Gabriela Diaconu

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre Arestare preventiva jurisprudenta. Decizia 134/2009. Curtea de Apel Ploiesti