Arestare preventiva jurisprudenta. Decizia 170/2009. Curtea de Apel Ploiesti
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL PLOIEȘTI
SECȚIA PENALĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
DOSAR NR-
DECIZIA NR.170
Ședința publică din data de 04 martie 2009,
PREȘEDINTE: Gabriela Diaconu
JUDECĂTOR 2: Ștefana Anghel
JUDECĂTOR 3: Cristina Georgescu
Grefier: - - -
Ministerul Publica fost reprezentat de procuror,din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploiești.
Pe rol fiind soluționarea recursului formulat de recurenții - inculpați A-, fiul lui și al lui, născut la 04 noiembrie 1980 și-, fiul lui G și al lui, născut la 05 aprilie 1984, ambii aflați în Penitenciarul Mărgineni, împotriva încheierii de ședință din data de 24 feruarie 2009 pronunțată de Tribunalul Prahova în dosarul nr-, prin care în baza art.3002Cod procedură penală rap. la art. 160bCod procedură penală s-a constatat legalitatea și temeinicia măsurii arestării preventive a inculpaților A, i ia și s-a menținut această măsură.
La apelul nominal făcut în ședința publică au răspuns, inculpații A, aflat în stare de deținere și asistat din oficiu de avocat, din cadrul Baroului P și, aflat în stare de deținere și asistat de avocat din cadrul Baroului
Procedura este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:
Se aduce la cunoștință inculptului recurent A că apărătorii săi aleși, avocat și avocat nu au confirmat prezența la instanță, motiv pentru care i s-a desemnat un apărător din oficiu.
Recurentul inculpat A declară că este de acord să fie asistat de doamna avocat, apărător desemnt din oficiu.
Cu permisiunea instanței apărătorii inculpaților, au luat legătura cu aceaștia după care au declarat că cereri nu au de formulat alte și solicită cuvântul în dezbaterea recursurilor.
Reprezentantul Ministerului Public, arată că nu are cereri de formulat și solicita cuvântul în dezbateri.
Constatând că nu sunt alte chestiuni prealabile, Curtea a acordat cuvântul în susținerea recursurilor.
Avocat având cuvântul pentru recurentul inculpat critică încheierea de ședință din 24 februarie 2009 pronunțată de Tribunalul Prahova, apreciind că în mod greșit s-a menținut starea de arest preventiv. Instanța de fond a fost sesizată cu soluționarea unei cauze deosebite, complexe, însă cum până în prezent nu s-a pronunțat o hotărâre definitivă, ar trebui să primeze prezumția de nevinovăție. Până în prezent nu au fost audiați martorii cu identitate protejată, dar din motive ce nu-i sunt imputabile acestuia.
Este adevărt că în cauza de față s-au invocat excepții de neconstituționaalitate, însă consideră că acesta este un drept procesual al inculpaților și nu o încercare de tergiversare a cauzei.
În opinia sa nu mai subzistă motivele ce au fost avute în vedere la momentul luării măsurii arestării preventive și nici nu au apărut altele noi care să justifice privarea de libertate.
S-a motivat în încheierea recuraată că fapta prezintă pericol concret pentru orrdinea publică. Înalta Curte de Casaație și Justiție a statuat că pericolul concret pentru ordinea publică poate fi avut în vedere atunci când se ia măsura arestării, nu însă și pentru prelungirea acesteia.
De asemenea învederează faptul că termenul rezonabil prev. de art. 5 din CEDO, consacrat în art. 52, 53Cod procedură penală precum și art.6 paragraful 2 tot din CEDO, a fost încălcat, deoarece dosarul trenează pe rolul Tribunalului Prahova de 2 ani, astfel că din punctul său de vedere temeiurile avute în vedere la momentul luării măsurii arestării preventive în mod cert nu mai subzistă.
Precizează că în cauză mai sunt de audiat doar martorii cu identitate protejată astfel că punerea în libertate a inculpaților nu ar avea cum să influențeze buna desfășurare a procesului penal.
Față de considerentele de mai sus, solicită în principal admiterea recursului, casarea încheierii atacate, revocarea măsurii arestării preventive și judecarea în libertate a inculpatului. În subsidiar, solicită în temeiul art.139 rap. la art.145/1 pr.penală, înlocuirea măsurii arstării preventive cu măsura obligări de a nu părăsi localitatea, pentru egalitate de tratament.
Avocat, aavând cuvântul pentru inculpatul A arată că este de acord cu concluziile puse de colega sa în sensul admiterii recursului, casării încheierii de ședință și pe fond înlocuirea arestului preventiv cu măsura obligării de a nu părăsi țara prev. de art.139 rap. la art.145/1 pr.penală.
Reprezentantul Ministerului Public având cuvântul, pune concluzii în sensul respingerii ca nefondate a celor 2 recursuri declarate de inculpați împotriva încheierii de ședință din data de 24 februarie 2009, considerând că instanța de fond a reținut temeinic că subzistă motivele avute în vedere la luarea măsurii preventive și că se justifică menținerea ei, câtă vreme inculpații sunt trimiși în judecată pentru săvârșirea infracțiunilor prevăzute de art.7 din Legea 39/2003, art.2 alin.1 și 2 din Legea 143/2000, art.3 alin.1 și 2 din Legea 143/2000, iar pedeapsa prevăzută de lege pentru astfel de infracțiuni este mai mare de 4 ani închisoare și lăsarea lor în libertate prezintă pericol concret pentu ordinea publică, pericol ce rezultă din modalitatea de comitere a faptelor, gravitatea și amploarea acestui gen de infracțiuni și crearea unui sentiment de insecuritate pentru membrii societății prin posibilitatea de a fi atins dreptul nepatrimonial la sănătate.
Inculpatul, având ultimul cuvânt, de asemenea solicită admiterea recursului, și judecarea sa în libertate având în vedere că se află în arest de mai bine de 2 ani deși în cauză nu sunt probe certe care să conducă la vinovăția sa, la percheziția efectuată nu s-au găsit droguri asupra sa. Solicită să fee judecat în stare de libertate.
Inculpatul A, având ultimul cuvânt, solicită admiterea recursului, și judecarea sa în libertate având în vedere perioada petrecută în arest preventiv. Mai arată că judecătorrul fonddului, la 16 februarie 2007 a dispus punerea sa în libertate pe motiv că nu ssunt indicii că ar fi desfășurat o astfel de activitate infracțională. Conssideră că termenul rezonabil a fost încălcat și susține că în cauză nu sunt probe certe care să conducă la vinovăția sa.
solicită ca instanța de recurs să analizeze procesele verbale, din cuprinsul cărora ar rezulta că este o persoană violentă întrucât deși pe data de 15 la orele 11,00 a fost arestat, s-a reținut pe baza declarațiilor date de că în ziua respectivă la orele 15,00 l-ar fi amenințat pe acesta. La dosar sunt doar declarațiile date de și familia acestuia.
CURTEA
Asupra recursurilor penale de față;
Prin încheierea din 24.02.2009 a Tribunalului Prahova, pronunțată în dosarul nr-, în baza art. 300/2 Cod procedură penală s-a constatat legalitatea și temeinicia măsurii arestării preventive a inculpaților A, fiul lui și, născut la 04.11.1980, fiul lui G și, născut la 05.04.1984, ambii aflați în Penitenciarul Mărgineni și, fiica lui și, născută la 20.01.1985, în prezent deținută în Penitenciarul și s-a menținut arestarea preventivă a inculpaților.
În motivarea încheierii, Tribunalul Prahovaa reținut că subzistă temeiurile avute în vedere la luarea acestei măsuri, fiind îndeplinite condițiile prevăzute de art. 143 Cod procedură penală, în sensul că sunt indicii temeinice și probe verosimile pentru a considera că inculpații au comis infracțiunile prev. și ped. de Legea nr. 143/2000, pentru care s-a dispus trimiterea în judecată.
De asemenea, tribunalul a observat că au fost îndeplinite condițiile prev. de art. 148 lit. f Cod procedură penală, întrucît infracțiunile pentru care sunt cercetați inculpații sunt pedepsite de lege cu închisoarea mai mare de 4 ani și există probe certe că lăsarea lor în libertate prezintă pericol concret pentru ordinea publică.
A mai constatat tribunalul că pericolul concret reiese din modalitatea de comitere a faptelor, gravitatea și amploarea acestui gen de infracțiuni și crearea unui sentiment de insecuritate pentru ceilalți membrii ai societății prin posibilitatea de a fi atins dreptul personal nepatrimonial la sănătate și de asemenea, prin crearea unei reacții negative în cadrul populației în cazul în care împotriva unor astfel de făptuitori organele abilitate nu reacționează în mod eficient.
Totodată, s-a mai arătat și faptul că în prezent, se fac demersurile necesare pentru audierea martorilor cu identitate protejată, în scopul finalizării cercetării judecătorești și existînd pericolul ca fiind lăsați în libertate, inculpații să încerce pe diferite căi, identificarea martorilor și influențarea acestora în scopul schimbării declarațiilor date inițial în cursul urmăririi penale, ceea ce în opinia tribunalului reprezintă un risc major de influențare a adevărului.
Împotriva acestei încheieri au declarat recurs inculpații A și criticînd- pentru nelegalitate și netemeinicie și învederînd pe de o parte, că nu există probe temeinice de vinovăție în ceea ce-i privește, nemaisubzistînd sub nicio formă temeiurile care au fost avute în vedere la luarea măsurii respective împotriva lor, iar pe de altă parte susținând că durata rezonabilă a arestării lor preventive a fost cu mult depășită, fiind arestați preventiv în cauză de circa 2 ani.
Au mai invocat recurenții si împrejurarea că unul dintre coinculpați a fost pus in libertate în cursul judecății in primă instanță, astfel încât nu a fost respectat nici principiul legalității de tratament aplicabil deopotrivă in materie penală.
Au solicitat inculpații admiterea recursurilor, casarea încheiarii recurate și punerea lor in libertate sau înlocuirea arestării preventive cu o altă măsură preventivă neprivativă de libertate.
Curtea, examinînd încheierea recurată în raport de criticile formulate, de actele și lucrările dosarului, dar și din oficiu, sub toate aspectele de fapt și de drept, conform art. 385/6 alin. 3 Cod procedură penală, constată că recursurile sunt nefondate după cum se va arăta în continuare:
Inculpații recurenți au fost trimiși in judecată, alături de alți participanți care actualmente nu au declarat recurs in prezenta cauză, prin rechizitoriul nr. 7/D/P/2007 din 8.06.2007 al T- Biroul Teritorial Prahova, pentru comiterea infracțiunilor prev. de art. 2 al.1 si 2 din 143/2000, art. 3 al.1 si 2 din 143/2000, art. 7 din 39/2003, cu aplic. finală a art. 33 lit. a.
In sarcina fiecăruia dintre inculpați s-au reținut forme diferite de participație penală la săvârșirea acestor infracțiuni, respectiv complicitate, autorat si coautorat, iar ca situație de fapt s-a reținut in esență că din inițiativa inculpatei ia, trimisă in judecată prin același rechizitoriu, a fost organizat si condus pe teritoriul Spaniei un grup infracțional profilat pe trafic de droguri de mare risc, respectiv cocaină. Ceilalți inculpați au aderat la acest grup infracțional organizat si au participat la acțiunile desfășurate in cadrul grupului, in calitate de complici sau autori ori coautori, introducând in țară cocaină și/ sau deținând acest drog la domiciliu.
Inculpatul recurent a fost arestat preventiv la 15.02.2007, inculpatul Aaf ost arestat preventiv la 16.02.2007, de către Tribunalul Prahova, fiecare pentru o durată de câte 29 de zile, iar ulterior, măsura arestării preventive a fost prelungită si apoi menținută in mod succesiv de către instanța de judecată, in raport de dispozițiile legale in materie.
La luarea măsurii arestării preventive au fost avute in vedere disp. art. 143 si C.P.P. art. 148 lit. f C.P.P. in sensul că există probe si indicii temeinice privind participația inculpaților la săvârșirea infracțiunilor pentru care la acel moment erau cercetați, pedeapsa închisorii prevăzută de lege este mai mare de 4 ani, iar lăsarea in libertate a inculpaților prezintă pericol concret pentru ordinea publică.
În legătură cu menținerile succesive ale arestării inculpaților, curtea observă că, după sesizarea Tribunalului Prahova, inculpații au formulat cerere de sesizare a Curții Constituționale a României, invocând neconstituționalitatea unor dispoziții din codul d e procedură penală, astfel că la 12.02.2008 Tribunalul Prahovaa dispus înaintarea dosarului la Curtea Constituțională, suspendând judecarea cauzei potrivit disp. art. 303 al.6 teza I cod procedură penală, până la soluționarea excepțiilor de neconstituționalitate invocate de către inculpați.
Ulterior, inculpații au susținut că durata arestărilor preventive a depășit termenul rezonabil acceptat de Curtea Europeană a Drepturilor Omului, în condițiile in care instanțele au făcut aplicarea disp. art. 303 al.6 teza a II-a cod procedură penală, critică formulată de altfel și în cauza de față.
In legătură cu acest aspect, curtea observă că potrivit art. 303 al.6 instanța C.P.P. suspendă judecata prin încheiere motivată si in cazul in care a fost ridicată o excepție de neconstituționalitate, până la soluționarea de către Curtea Constituțională a excepției. Dacă inculpatul este arestat se aplică in mod corespunzător prevederile art. 300/2 C.P.P. iar dacă față de acesta s-a dispus măsura obligării de a nu părăsi localitatea sau măsura obligării de a nu părăsi țara, se aplică in mod corespunzător art. 145 si 145/1.
C.P.P.In aceste condiții, sesizarea Curții Constituționale reprezintă neîndoielnic un drept recunoscut si garantat inculpaților de dispozițiile legale si constituționale interne, astfel că exercitarea acestui drept nu ar putea fi asimilată de plano unui exercițiu abuziv al drepturilor procesuale.
Insă, într-o cauză în care sunt inculpați arestați preventiv disp. art. 303 al.6 reglementează C.P.P. așa cum s-a arătat mai sus, posibilitatea menținerii inculpaților in stare de arest si în caz de sesizare a Curții Constituționale, astfel că suspendarea procesului penal nu este urmată in mod obligatoriu de punerea in libertate a inculpaților până la soluționarea excepțiilor de neconstituționalitate de către Curtea Constituțională.
Așa fiind, exercitarea de către inculpați a dreptului de a sesiza Curtea Constituțională reprezintă, în condițiile legii, un risc asumat de aceștia de a fi menținuți in continuare in stare de arest, ținând seama de împrejurarea că potrivit dispozițiilor legale, in această situație instanțele nu sunt obligate să dispună punerea lor in libertate, ci doar să analizeze necesitatea menținerii lor in stare de arest.
Or, in cauză pe parcursul duratei in care dosarul s-a aflat la Curtea Constituțională pentru soluționarea excepției, instanțele au analizat o astfel de necesitate a menținerii inculpaților in stare de arest și au constatat că sunt îndeplinite cerințele prevăzute de art. 300/2 care C.P.P. impun si justifică privarea in continuare a inculpaților de libertate.
Așadar, prelungirea inerentă duratei de soluționare în fond a cauzei, prin sesizarea Curții Constituționale, a reprezentat un risc asumat de către inculpați, de a fi menținuți in stare de arest și nu o tergiversare imputabilă a cauzei de către instanța de fond, ținând seama de împrejurarea că speța este complexă și necesită în mod evident o abordare amplă a probatoriilor ce se administrează.
Pe de altă parte, chiar după soluționarea excepției de neconstituționalitate, nu s-ar putea reține că durata rezonabilă a arestării ar fi fost depășită in cazul inculpaților recurenți, având in vedere că așa cum a reținut si prima instanță prin încheierea recurată, în cauză s-a pășit la efectuarea cercetării judecătorești prin audierea martorilor cu identitate protejată, operațiune complexă ce necesită in mod inerent acordarea de termene pentru administrarea acestor probatorii.
In atare situație, rezultă că instanța de fond, depunând diligențe pentru a asigura administrarea probatoriilor in condiții legale, procedează la desfășurarea procesului penal cu celeritate, astfel încât luarea unor măsuri alternative pentru a se asigura prezentarea inculpaților la proces nu apare ca fiind oportună in speță, ținând seama de circumstanțele specifice ale cauzei.
In consecință, lungimea perioadei detenției provizorii a inculpaților recurenți, chiar dacă ar putea de plano să fie considerată ca depășind perioada general acceptată de jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului, este în mod particular justificată in cauză, în raport de o serie de motive care sunt suficient de puternice, așa cum acestea sunt reflectate în însăși jurisprudența Curții ( a se vedea hotărârea din 7.11.2006 a Curții Europene în cauza Hass contra Poloniei).
Aceste motive care țin de circumstanțele specifice ale cauzei sunt legate, atât de gravitatea faptelor pentru care inculpații sunt deduși judecății, dar și de natura acestora (trafic de droguri de mare risc cu ramificații transfrontaliere), ceea ce reprezintă un pericol ridicat de perturbare a ordinii si liniștii publice, dar și de periclitarea necesității aflării adevărului, în caz de punere a inculpaților in libertate, având in vedere și împrejurarea că încă din timpul urmăririi penale au fost detectate o serie de încercări ale unuia dintre inculpați de influențare a cursului procesului penal prin influențarea depoziției altei persoane ce urma a fi audiată, împrejurare reținută prin rechizitoriu.
Un atare risc cu atât mai mare cu cât în cauză se reține natura organizată a activității infracționale, factori ce pot justifica, în opinia Curții Europene, o perioadă de detenție provizorie mai lungă, așa cum de altfel a fost reținută în hotărârea invocată mai sus.
In consecință, critica formulată de inculpați sub acest aspect al depășirii duratei rezonabile a arestării preventive, apare ca nefondată in raport de considerentele expuse mai sus.
In alt doilea rând, susținerile inculpaților potrivit cărora ar fi fost înfrânt principiul egalității de tratament juridic aplicabil deopotrivă și in materie penală, nu pot fi reținute ca fiind reale câtă vreme coinculpatul, care a fost pus în libertate beneficiază, cel puțin până la acest moment, de o cauză legală de reducere a pedepsei, în sarcina sa fiind reținute prin rechizitoriu dispozițiile legale ce reglementează reducerea la Jap edepsei, astfel încât in ceea ce-l privește, condițiile ce se impuneau a fi analizate in aplicarea acestui principiu menționat mai sus, sunt in mod evident diferite de cele aplicabile inculpaților.
Prin urmare, nici această critică nu este fondată, câtă vreme din datele deținute până la acest moment nu rezultă violarea principiului amintit mai sus.
Nici cea de a treia critică, privitoare la inexistența probelor ce dovedesc vinovăția inculpaților nu apare ca fiind intemeiată, câtă vreme așa cum au reținut de altfel instanțele până la acest moment, în speță au fost decelate indicii suficient de puternice privitoare la participația acestora la săvârșirea faptelor pentru care sunt deduși judecății. Acestea sunt confirmate de depozițiile martorilor audiați sub identitate protejată, astfel că sub acest aspect nu se poate reține, cel puțin până in acest moment, neîntrunirea condițiilor prevăzute de lege pentru a se dispune menținerea in continuare a arestării inculpaților.
In speță, prima instanță a făcut o analiză detaliată a motivelor pe care și-a justificat concluzia necesității menținerii inculpaților in stare de arest, iar in raport de argumentele prezentate mai sus, curtea observă că aceste motive subzistă și in prezent si impun privarea de libertate in continuare a inculpaților, astfel că recursurile urmează a fi respinse ca nefondate conform art. 385/15 pct.1 lit. b
C.P.P.Văzând si disp. art. 192 al.2
C.P.P.PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondate recursurile declarate de inculpații A, fiul lui și al lui, ns. la 04.11.1980 și, fiul lui G și al lui, ns. la 05.04.1984 ambii în prezent aflați în Penitenciarul Mărgineni, împotriva încheierii din 24.02.2009 pronunțată de Tribunalul Prahova.
Obligă recurenții la cheltuieli judiciare către astfel: inculpatul la 50 lei cheltuieli judiciare către stat, iar pe inculpatul A la 150 lei cu același titlu, din care 100 lei onorariul apărătorului din oficiu ce se va avansa din fondurile Ministerului d e Justiție în contul Baroului de Avocați
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică astăzi, 04 martie 2009.
Președinte, Judecători,
- - - - - -
Grefier
- -
Cr.
Tehnored. MM,
6 ex/06.03.2009
f-
Tribunalul Prahova
Operator de date cu caracter personal
Nr. notificare 3113/2006
Președinte:Gabriela DiaconuJudecători:Gabriela Diaconu, Ștefana Anghel, Cristina Georgescu
