Arestare preventiva jurisprudenta. Decizia 186/2009. Curtea de Apel Alba Iulia
Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL ALBA IULIA
SECȚIA PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
DECIZIA PENALĂ Nr. 186/2009
Ședința publică de la 14 2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Marius Aurel Motolea
JUDECĂTOR 2: Sanda Trif președinte secție
JUDECĂTOR 3: Dana
Grefier:
Parchetul de pe lângă Curtea de APEL ALBA IULIA reprezentat de - procuror
Pe rol se află soluționarea recursului declarat de inculpatul împotriva încheierii penale din 9 2009 pronunțată de Tribunalul Sibiu în dosar nr-.
La apelul nominal făcut în ședința publică au răspuns:
- inculpat - personal în stare de arest la Penitenciarul Aiud asistat de apărător desemnat din oficiu.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care,
Inculpatul arată că este de acord cu apărătorul desemnat din oficiu și este de acord să dea o declarație în fața instanței de recurs după ce, în prealabil, instanța i-a adus la cunoștință prevederile art. 70.
C.P.P.Reprezentanta din oficiu a inculpatului recurent solicită admiterea recursului împotriva încheierii, casarea încheierii atacate și punerea în libertate a inculpatului, întrucât nu mai subzistă temeiurile avute în vedere la luarea acstei măsuri.
Reprezentanta parchetului solicită respingerea recursului apreciind că măsura arestării preventive este pe deplin justificată, inculpatul fiind încarcerat și temeiurile care au impus luarea acestei măsuri se mențin în continuare, practic neintervenind nici o împrejurare care să schimbe această situație.
Inculpatul, având ultimul cuvânt, învederează că nu știe nici acum temeiurile pentru care este arestat, el nu se face vinovat și solicită judecarea în stare de libertate.
Instanța, în deliberare față de actele și lucrările dosarului precum și față de cele expuse, lasă cauza în pronunțare.
CURTEA DE APEL
Asupra recursului penal de față,
Constată că prin încheierea penală din 9 2009, Tribunalul Sibiu - Secția penală în dosarul nr- a dispus în baza disp. art. 300/2 rap. la art. 160/b alin.3 Cod pr.p. și art. 143 și 148 lit. f) Cod pr.p. menținere măsuri arestări preventive a inculpatului.
Pentru a pronunța această hotărâre s-a reținut, în esență, de către instanța de fond că inculpatul a fost trimis în judecată în stare de arest preventiv pentru comiterea infracțiunii de viol, prev. de art. 197 alin. 3 Cod penal, că din probele administrate rezultă ca fiind plauzibilă presupunerea că inculpatul a comis infracțiunea de care este acuzat și pentru care a fost condamnat în primă instanță, iar împrejurarea că hotărârea pronunțată a fost desființată în apel cu trimiterea cauzei spre rejudecare la aceeași instanță de fond nu are nicio relevanță sub aspectul detenției provizorii, casarea fiind dispusă pentru nelegală citare a unei părți în dosar.
S-a mai reținut că măsura arestări preventive a inculpatului nu a depășit o durată rezonabilă, fiind întrunite exigențele dispozițiilor legale ce reglementează menținerea măsurii arestării preventive.
Împotriva acestei încheieri a declarat recurs în termen inculpatul .
În susținerea orală a cererii de recurs inculpatul, personal și prin apărătorul desemnat din oficiu, a solicitat admiterea recursului, casarea încheierii penale atacate și revocarea măsuri arestării preventive, cu consecința punerii de îndată în libertate a inculpatului, întrucât nu este vinovat de fapta de care este acuzat și că cel mu7lt în cauză se impune schimbarea încadrării juridice a faptei.
Recursul nu a fost întemeiat în drept.
Examinând hotărârea atacată prin prisma criticilor invocate de recurentul inculpat, precum și din oficiu, conf. art. 385/6 alin. 3 și art. 385/9 alin. 3 Cod pr.p., cu referire la art. 300/2, 143 și 148 lit. f) Cod pr.p., Curtea de Apel constată că recursul declarat de inculpat nu este fondat și va fi respins, din următoarele considerente:
Măsura arestării preventive poate fi luată dacă sunt întrunite nu doar condițiile prev. de art.143 Cod procedură penală dar și dacă există vreuna dintre cauzele expres și limitativ expuse de legiuitorul român în disp. art.148 alin.1 din Codul d e procedură penală.
În cauza de față, respectiv în cauza ce formează obiectul dosarului nr- a Tribunalul Sibiu - Secția penală, inculpatul a fost trimis în judecată în stare de arest preventiv sub acuza comiterii faptei de viol prev. și ped. de art. 197 alin. 1 și 3 Cod penal, constând în aceea că în data de 27 iulie 2008 inculpatul, prin constrângere și profitând de imposibilitatea de a se apăra a minorei, în vârstă de 14 ani, a întreținut raporturi sexuale cu aceasta.
Curtea de Apel constată că, prin încheierea atacată Tribunalul Sibiu, a respectat prevederi legale ale art. 300/2 rap. la art. 160/b alin. 3 Cod procedură penală, referitoare la condițiile și cazurile în care se poate dispune menținerea măsurii arestării preventive a inculpatului.
Astfel, măsura arestării preventive a inculpatului a fost dispusă în temeiul art. 143 rap. la art. 148 lit. f) Cod procedură penală, în condițiile în care există date suficiente din care rezultă presupunerea rezonabilă că inculpatul a comis fapta pentru care s-a pus în mișcare acțiunea penală, faptă ce se încadrează în infracțiunea de viol prev. de art. 197 alin.1 și 3 Cod penal, pentru care legea prevede pedeapsa închisorii mai mare de 4 ani și există date certe că lăsarea în libertate a inculpatului prezintă un pericol concret pentru ordinea publică, prin legăturile destul de apropiate care există între inculpat și victimă.
Prin urmare, susținerea inculpatului că în speță n-ar exista temeiurile arestării preventive, deoarece indiciile și probele vizând comiterea unei fapte penale nu rezultă din mijloacele de probă administrate în cauză, nu poate fi primită.
Mai mult decât atât, Curtea de Apel apreciază că în interesul urmăririi penale este necesară măsura arestării preventive a inculpatului, în contextul în care inculpatul deși știa că este acuzat de comiterea unei fapte penale, faptă cu privire la care a dat și declarații organelor de anchetă penală, acesta și-a schimbat domiciliul fără a încunoștința organele judiciare.
Curtea are a aminti că în actualul stadiu procesual judecătorul este chemat doar să stabilească dacă există probe sau indicii temeinice că inculpatul a săvârșit o faptă prevăzută de legea penal și dacă este incident vreunul dintre cazurile de arestare (art. 148 Cod proc. penală ).
În raport de aceste considerente, susținerile inculpatului că nu se face vinovat de săvârșirea faptei și că a solicitat schimbarea încadrării juridice într-o infracțiune pedepsită de lege cu o pedeapsă mai mică de 18 ani, nu are relevanță, acestea fiind probleme de drept ce exced cadrului procesual de față.
Analizând măsura arestării preventive a inculpatului și din perspectiva dispozițiilor art. 5 paragraf 1 lit. c) din CEDO, Curtea de Apel constată că sunt îndeplinite exigențele acestui text de lege, deoarece inculpatul a fost reținut în vederea aducerii sale în fața autorității judiciare competente, existând motive verosimile de a bănui că a săvârșit o infracțiune.
Față de cele expuse, constatând legalitatea și temeinicia încheierii penale atacate, Curtea de Apel, în baza art. 385/15 al. 1 lit. b vaC.P.P. respinge ca nefondat recursul declarat de inculpatul.
Ca o consecință a acestei soluții, conform art. 192 al.3 cod procedură penală va fi obligat inculpatul recurent să plătească în favoarea statului suma de 180 lei cu titlu de cheltuieli judiciare.
Onorariul apărătorului desemnat din oficiu în sumă de 100 lei se va avansa din fondurile Ministerului Justiției și Libertăților
Pentru aceste motive,
În numele legii
DECIDE
Respinge ca nefondat recursul declarat de inculpatul împotriva încheierii penale din 9.12.2009 pronunțată de Tribunalul Sibiu - Secția Penală în dosarul nr-.
(continuare decizia nr. 186/2009 din dosar nr-)
Obligă pe numitul recurent să plătească statului suma de 180 lei cu titlu de cheltuieli judiciare în recurs.
Onorariul pentru apărătorul desemnat din oficiu în sumă de 100 lei se va avansa din fondurile Ministerului Justiției și Libertăților.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică azi, 14.12.2009.
Președinte, Judecător, Judecător,
- - - - - - (CO)
Semn. Președinte complet
- - -
Grefier,
RED.
Tehnored./2 ex/16.12.2009
Jud. fond:
Președinte:Marius Aurel MotoleaJudecători:Marius Aurel Motolea, Sanda Trif, Dana