Jurisprudenta furt calificat Spete Art 209 cp. Decizia 183/2009. Curtea de Apel Alba Iulia

Dosar nr-

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL ALBA IULIA

SECȚIA PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE

DECIZIA PENALĂ Nr. 183/2009

Ședința publică de la 14 2009

Completul compus din:

PREȘEDINTE: Marius Aurel Motolea

JUDECĂTOR 2: Sanda Trif președinte secție

JUDECĂTOR 3: Dana

Grefier:

Parchetul de pe lângă Curtea de APEL ALBA IULIA reprezentat prin:

Procuror:

Pe rol se află soluționarea recursului declarat de inculpatul G împotriva deciziei penale nr. 91/A/2009 pronunțată de Tribunalul Alba în dosarul nr-.

La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă inculpatul recurent G în stare de arest - Penitenciarul M, asistat de avocat numit din oficiu.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:

Instanța, având în vedere dispozițiile art. 38514alin 1/1 Cod procedură penală și art. 70 Cod procedură penală, pune în vedere inculpaților dreptul de a fi ascultați de instanța de recurs sau de a nu face nici o declarație, atrăgându-li-se atenția că tot ceea ce declară poate fi folosit împotriva lor.

Inculpații, având pe rând cuvântul, învederează instanței că nu mai dau nici o altă declarație că au declarat recurs raportat la pedeapsă și pentru a fi puși în stare de libertate.

Nefiind alte cereri de formulat, instanța, în deliberare față de actele și lucrările dosarului, constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în dezbateri.

Avocat, având cuvântul, solicită instanței ca în baza art. 38515pct. 2 lit.d Cod procedură penală și pentru motivele prev. de art. 385/6 pct. 3.pr.penală admiterea recursul de față împotriva deciziei pronunțate de tribunal, pe care o apreciază ca fiind netemeinică și nelegală raportat la faptul că nu se impune aplicarea unei pedepse cu executare în regim de detenție întrucât din probatoriul administrat în cauză nu rezultă faptul că recurentul ar prezenta un pericol pentru ordinea publică, regretă și recunoaște fapta, a colaborat cu organele de urmărire și cercetare penală.

Reprezentanta Ministerului Public, procuror, având cuvântul, solicită instanței respingerea recursului împotriva deciziei atacate apreciind că hotărârea atacată este una temeinică și legală. Mai mult, se arată că pedeapsa prevăzută pentru aceste gen de infracțiune este una corect individualizată raportat la persoana inculpatului și modul de săvârșire al faptei.

Inculpatul G, având ultimul cuvânt, solicită să fie lăsat în stare de libertate deoarece nu prezintă pericol concret pentru ordinea publică.

Instanța, față de lucrările dosarului și cele expuse, lasă cauza în pronunțare.

CURTEA DE APEL

Asupra recursului penal de față,

Prin sentința penală nr. 430/2008 pronunțată de Judecătoria Alba Iulia în dosar nr-, în baza art art.208 alin.1 Cod penal, raportat la art.209 alin.1 lit.a), i) Cod penal, cu aplicarea art.41 alin.2 Cod penal (două acte materiale), art.37 lit.a Cod penal, art.75 lit.c) Cod penal, s-a dispus condamnarea inculpatului G (sr.) la pedeapsa de 3 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat săvârșită în dauna părții vătămate SRL, cu sediul în com., sat,-, jud.

În baza art.61 alin.1 Cod penal, s-a revocat liberarea condiționată din executarea pedepsei de 4 ani și 8 luni închisoare aplicată prin sentința penală nr.1416/2004 a Judecătoriei Aiud și s-a dispus contopirea restului rămas neexecutat de 561 zile închisoare cu pedeapsa de 3 ani închisoare aplicată prin prezenta sentință, inculpatul urmând să execute în final pedeapsa cea mai grea de 3 ani închisoare, în regim de detenție,

În baza art. 71 din Codul penal, cu respectarea Deciziei nr. 74/2007 ale Înaltei Curți de Casație și Justiție, s-au interzis inculpatului drepturile prev. de art. 64 lit. a și b din Codul penal pe durata executării pedepsei.

În baza art art.208 alin.1 Cod penal, rap.la art.209 alin.1 lit.a, i Cod penal, cu aplicarea art.41 alin.2 Cod penal (două acte materiale), art.99 și urm. Cod penal, s-a dispus condamnarea inculpatului G (jr.) la pedeapsa de 2 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat săvârșită în dauna părții vătămate SRL, cu sediul în com., sat,-, jud.

În conformitate cu art.81 din Codul penal, s-a dispus suspendarea condiționată a executării pedepsei pe durata termenului de încercare de 3 ani stabilit în condițiile art.110 Cod penal și în temeiul art.359 Cod de procedură penală și s-a atras atenția inculpatului asupra dispozițiilor articolului 83 din Codul penal privind revocarea suspendării condiționate a executării pedepsei.

În baza art. 71 din Codul penal, cu respectarea Deciziilor nr.51/2007 și 74/2007 ale Înaltei Curți de Casație și Justiție, s-au interzis inculpatului drepturile prev. de art. 64 lit. a-b din Codul penal pe durata executării pedepsei de la data când acesta va împlini vârsta de 18 ani, însă interzicerea drepturilor anterior menționate se suspendă pe durata suspendării condiționate a executării pedepsei conform art. 71 alin. 5 Cod penal.

În baza art art.208 alin.1 Cod penal, rap.la art.209 alin.1 lit.a, i Cod penal, cu aplicarea art.41 alin.2 Cod penal (două acte materiale), art.99 și urm. Cod penal, s-a dispus condamnarea inculpatului la pedeapsa de 2 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat săvârșită în dauna părții vătămate SRL, cu sediul în com., sat,-, jud.

În conformitate cu art.81 din Codul penal, s-a dispus suspendarea condiționată a executării pedepsei pe durata termenului de încercare de 3 ani stabilit în condițiile art.110 Cod penal și în temeiul art.359 Cod de procedură penală și s-a atras atenția inculpatului asupra dispozițiilor articolului 83 din Codul penal privind revocarea suspendării condiționate a executării pedepsei.

În baza art. 71 din Codul penal, cu respectarea Deciziilor nr.51/2007 și 74/2007 ale Înaltei Curți de Casație și Justiție, s-au interzis inculpatului drepturile prev. de art. 64 lit. a-b din Codul penal pe durata executării pedepsei de la data când acesta va împlini vârsta de 18 ani, însă interzicerea drepturilor anterior menționate se suspendă pe durata suspendării.

În baza art.208 alin. 1, art.209 alin.1 lit.a) și i) din Codul penal, cu aplicarea art.41 alin.2 Cod penal și art.75 lit.c) Cod penal, s-a dispus condamnarea inculpatului la pedeapsa de 3 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat în formă continuată în dauna părții vătămate SRL, cu sediul în com., sat,-, jud.

În baza art.81 și art.82 din Codul penal s-a suspendat condiționat executarea pedepsei pe durata termenului de încercare de 5 ani.

În baza art.359 Cod de procedură penală, s-a atras atenția inculpatului asupra dispozițiilor art. 83 din Codul penal privind revocarea suspendării condiționate a executării pedepsei.

În baza art.71 din Codul penal, s-au interzis acestui inculpat drepturile prevăzute de articolul 64 lit.a)-b) din Codul penal pe durata executării pedepsei, însă interzicerea drepturilor anterior menționate se suspendă pe perioada suspendării condiționate a executării pedepsei, conform art.71 alin.5 Cod penal.

Sub aspectul laturii civile, s-a admis acțiunea civilă formulată în cauză de partea vătămată SC SRL și în baza art. 14, 346 Cod procedură penală raportat la art. 1003 cod civil și 1000 alin.2 Cod civil, au fost obligați în solidar cei patru inculpați, inculpatul minor G jr. ( la 18.04.1990) în solidar cu partea responsabilă civilmente G-domiciliat în A-I,-, jud. A și inculpatul minor în solidar cu partea responsabilă civilmente - domiciliată în B,-.23, jud. A, cu reședința în A-I,-, jud. A -la plata sumei de 7000 lei în favoarea părții vătămate SC SRL, cu titlu de despăgubiri civile.

În baza art.191 alin.1-3 din Codul d e procedură penală, rap.la art.189 Cod de pr. penală, a fost obligat inculpatul G, născut la data 18.07.1985, la plata sumei de 600 lei cu titlul de cheltuieli judiciare în favoarea statului, din care suma de 150 lei reprezintă onorariul apărătorului desemnat din oficiu în faza de urmărire penală, avocat, suma de 100 lei reprezintă onorariul apărătorului desemnat în faza de urmărire penală, avocat, suma de 100 lei reprezintă onorariul apărătorului desemnat din oficiu în faza de urmărire penală, avocat, suma de 150 lei reprezintă onorariul apărătorului desemnat din oficiu în faza de judecată, avocat, a fost obligat inculpatul G jr.- la data de 18.04.1990, la plata sumei de 500 lei cu titlul de cheltuieli judiciare în favoarea statului, din care suma de 100 lei reprezintă onorariul apărătorului desemnat din oficiu în faza de urmărire penală, avocat, suma de 100 lei reprezintă onorariul apărătorului desemnat din oficiu în faza de urmărire penală, avocat, suma de 150 lei reprezintă onorariul apărătorului desemnat din oficiu în faza de judecată, avocat, a fost obligat inculpatul la plata sumei de 500 lei cu titlul de cheltuieli judiciare în favoarea statului, din care suma de 100 lei reprezintă onorariul apărătorului desemnat din oficiu în faza de urmărire penală, avocat, suma de 100 lei reprezintă onorariul apărătorului desemnat din oficiu în faza de urmărire penală, avocat, suma de 150 lei reprezintă onorariul apărătorului desemnat din oficiu în faza de judecată, avocat, a fost obligat inculpatul, la plata sumei de 300 lei cu titlul de cheltuieli judiciare în favoarea statului, din care suma de 150 lei reprezintă onorariul apărătorului desemnat din oficiu în faza de judecată, avocat.

Pentru a pronunța această hotărâre prima instanță a reținut în esență ca stare de fapt din coroborarea întregului material existent la dosarul cauzei că în perioada mai-iunie 2007 în realizarea aceleiași rezoluții infracționale pe timp de zi, prin efracție, au comis mai multe acte infracționale de sustrageri de bunuri (2 acte materiale).

În drept s-a reținut că fapta inculpaților astfel cum a fost descrisă și dovedită cu mijloacele de probă administrate în cauză întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de furt calificat prev.de art.208 al.1, 209 al.1 lit.a, i Cod penal.

În baza acestor texte de lege s-a dispus condamnarea inculpaților la pedeapsa închisorii.

Procedându-se la aplicarea pedepselor accesorii au fost interzise inculpaților drepturile prev.de art.64 lit.a, b Cod penal în condițiile art.71 Cod penal.

Sub aspectul soluționării laturii civile a cauzei pentru prejudiciul material cauzat părții civile SC SRL au fost obligați în solidar inculpații la despăgubiri civile.

Împotriva acestei hotărâri a declarat apel în termenul legal statuat de art.363 Cpp Parchetul de pe lângă Judecătoria Alba Iulia și inculpatul G sr aducându-i critici pentru nelegalitate și netemeinicie.

În expunerea motivelor de apel Parchetul a relevat în esență ca aspecte critice netemeinicia pedepsei aplicate inculpatului G sr. pedeapsă care este nesatisfăcătoare raportat la natura și gravitatea infracțiunii comise, precum și neaplicarea disp.art.191 al.3 Cpp privind obligarea părții responsabile civilmente în solidar cu inculpatul minor la plata cheltuielilor judiciare avansate de stat.

În calea sa de atac, inculpatul G sr. a criticat hotărârea atacată sub aspectul individualizării pedepsei aplicate care este mult prea ridicată raportat la gradul de pericol social al faptei comise, argument pentru care se impune reducerea cuantumului acesteia.

Prin decizia penală nr. 91/A/2009 Tribunalul Alba - secția penală a admis apelul declarat de Parchetul de pe lângă Judecătoria Alba Iulia împotriva sentinței penale nr.430/2008 pronunțată de Judecătoria Alba Iulia în dosar penal nr- și în consecință:

A desființat sentința penală atacată sub aspectul individualizării pedepsei aplicate inculpatului G sr. al cuantumului pedepsei rezultante și neobligării inculpaților minori G jr. și în solidar cu părțile responsabile civilmente la plata cheltuielilor judiciare avansate de stat și procedând la o nouă judecată a cauzei în aceste limite:

A majorat pedeapsa aplicată inculpatului G sr. pentru infracțiunea dedusă judecății, de la 3 ani închisoare la5(cinci) ani închisoare.

În baza art.61 Cp inculpatul va executa pedeapsa cea mai grea de5 (cinci) ani închisoare.

În baza art.191 al.3 Cpp a obligat pe inculpații minori G jr. și în solidar cu părțile responsabile civilmente la plata cheltuielilor judiciare avansate de stat la fond.

A menținut celelalte dispoziții ale sentinței penale atacate.

A respins ca nefondat apelul declarat de inculpatul G sr. împotriva aceleiași sentințe penale.

În baza art.189, 192 al.2 Cpp a obligat inculpatul apelant la plata sumei de 700 lei cu titlu cheltuieli judiciare avansate de stat în apel, din care suma de 300 lei reprezentând c/va. onor..din oficiu va fi virată în contul A, din fondurile Ministerului d e Justiție.

În baza art.189 Cpp suma de 900 lei reprezentând c/val. onor..din oficiu pentru inculpații intimați va fi virată în contul A din fondurile Ministerului d e Justiție.

Pentru a pronunța această hotărâre tribunalul a reținut următoarele:

Din analiza actelor și pieselor dosarului rezidă că în perioada mai-iunie 2007 inculpatul G sen. împreună cu alți trei inculpați printre care și inculpați minori în realizarea aceleiași rezoluții infracționale pe timp de zi, prin efracție au sustras bunuri aparținând părții vătămate SC SRL în valoare de 7000 lei.

Dealtfel, analizând fișa de cazier judiciar a inculpatului G sr. depusă la dosarul cauzei, reiese că inculpatul a comis mai multe acte infracționale de sustrageri de bunuri, infracțiuni pentru care a fost condamnat la pedeapsa închisorii cu executare în regim de detenție.

Ca atare, conduita inculpatului reflectată în numărul M al infracțiunilor comise denotă persistența infracțională a acestuia și conduita de sfidare a ordinii de drept.

Or, raportat la aceste împrejurări în mod greșit prima instanță a aplicat inculpatului o pedeapsă ce reprezintă minimul special prevăzut de lege pentru infracțiunea comisă (3 ani închisoare), pedeapsă care nu este de natură a contribui la realizarea scopului educativ și coercitiv prev.de art.52 Cod penal, argument pentru care Tribunalul cu ocazia noii judecăți a cauzei a majorat pedeapsa aplicată inculpatului G sr. de la 3 ani închisoare la 5 ani închisoare.

În conformitate cu disp.art.191 al.3 Cod procedură penală partea responsabilă civilmente, în măsura în care este obligată în solidar cu inculpatul minor la repararea pagubei, este obligată în solidar cu acesta și la plata cheltuielilor judiciare avansate de stat.

Prin urmare, atâta timp cât inculpații minori G jr. și au fost obligați în solidar cu partea responsabilă civilmente la despăgubiri către părțile civile, tribunalul a apreciat că se impune a se proceda în aceeași manieră și cu privire la plata cheltuielilor judiciare avansate de stat.

Ca atare, în baza art.191 al.3 Cod procedură penală au fost obligați inculpații minori G jr.și în solidar cu părțile responsabile civilmente la plata cheltuielilor judiciare avansate de stat la prima instanță.

Împotriva deciziei penale nr. 91/A/2009 a Tribunalului Alba - secția penală a declarat recurs în termen inculpatul G sn. solicitând desființarea deciziei atacate și în rejudecare să fie redusă pedeapsa aplicată și să se dispună suspendarea condiționată a executării ei.

În dezvoltarea motivelor de recurs se arată că se impune reducerea pedepsei și suspendarea condiționată a executării ei, întrucât recurentul nu prezintă pericol social pentru ordinea publică, a avut o conduită sinceră și regretă fapta comisă.

În drept au fost indicate dispozițiile art. 38515pct. 2 lit. d Cod procedură penală raportat la art. 3856pct. 3 Cod procedură penală.

Analizând legalitatea și temeinicia hotărârii atacate prin prisma citicilor invocate de inculpatul recurent, precum și din oficiu conform art. 3859alin. 3 Cod procedură penală, Curtea constată că recursul este nefondat pentru considerentele ce vor urma:

În speță, instanța de apel a făcut o corectă individualizare judiciară a pedepsei conformă criteriilor prevăzute de art. 72 Cod penal și de natură a realiza scopul de prevenție și reeducare statuat de art. 52 Cod penal.

În raport de gravitatea faptei comise, de starea de recidivă postcondamnatorie, persistența infracțională, împrejurarea că inculpatul a atras în câmpul infracțional persoane minore, în mod corect tribunalul a majorat pedeapsa aplicată de instanța de fond de la minimul special legal de 3 ani la 5 ani.

Simpla atitudine formală de regret exprimată de inculpat nu este de natură a conduce la reducerea pedepsei și cu atât mai puțin la reținerea de circumstanțe atenuante.

Solicitarea de aplicare a beneficiului suspendării condiționate a executării pedepsei este neîntemeiată atâta timp cât inculpatul nu întrunește cerințele prevăzute de art. 81 alin. 1 Cod penal.

Pentru aceste considerente, Curtea, în temeiul art. 38515alin. 1 pct. 1 Cod procedură penală va respinge ca nefondat recursul inculpatului, cu consecința obligării acestuia la plata cheltuielilor judiciare avansate de stat, conform art. 192 alin. 2 Cod procedură penală.

Pentru aceste motive,

În numele legii

DECIDE

Respinge ca nefondat recursul declarat de inculpatul G împotriva deciziei penale nr. 91/A/18.05.2009 pronunțate de Tribunalul Alba - Secția penală.

Obligă pe numitul recurent să plătească statului suma de 1800 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat în recurs.

Onorariile apărătorului desemnat din oficiu pentru inculpați în sumă de 1200 lei, se vor avansa din fondurile Ministerului Justiției și Libertăților.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi 14.12.2009.

Președinte, Judecător, Judecător,

- - - - - -

Grefier

Red.

Tehnored. 2 ex/26.01.2010

apel,

fond

Președinte:Marius Aurel Motolea
Judecători:Marius Aurel Motolea, Sanda Trif, Dana

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre Jurisprudenta furt calificat Spete Art 209 cp. Decizia 183/2009. Curtea de Apel Alba Iulia