Arestare preventiva jurisprudenta. Decizia 288/2009. Curtea de Apel Suceava
| Comentarii |
|
Dosar nr- - verificare legalitate măsură arestare preventivă -
ROMANIA
CURTEA DE APEL SUCEAVA
SECȚIA PENALĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI
DECIZIA nr. 288
Ședința publică din 13 iulie 2009
PREȘEDINTE: Andronic Tatiana Luisa
JUDECĂTOR 2: Ghertner Ioan Artur
Judecător - -
Grefier
Ministerul Public reprezentat de procuror
Pe rol, judecarea recursurilor declarate de inculpații, și împotriva încheierii de ședință nr. 46 din 09 iulie 2009 pronunțată de Tribunalul Botoșani.
La apelul nominal se prezintă inculpatul în stare de arest asistat de avocat oficiu G care substituie pe avocat oficiu, în stare de arest asistat de avocați aleși și - și în stare de arest asistat de avocați alești și.
Inculpații, fiind întrebați pe rând dacă doresc să dea o nouă declarație în fața instanței de recurs, aceștia arată că își mențin declarațiile date până acum și nu doresc să adauge nimic.
Nemaifiind alte cereri, instanța constată recursul în stare de judecată și acordă cuvântul la dezbateri.
Avocat oficiu G, având cuvântul solicită admiterea recursului și judecarea inculpatului în stare de libertate întrucât temeiurile care au stat la baza luării măsurii arestării preventive nu mai subzistă, nu sunt date condițiile art. 148 Cod procedură penală, iar inculpatul are o situație materială precară.
Avocat pentru inculpatul, solicită admiterea recursului, revocarea măsurii arestării preventive. În subsidiar solicită revocarea măsurii arestării preventive și înlocuirea acesteia cu măsura obligării de a nu părăsi țara sau localitatea. Așa cum este prevăzut în art. 3001Cod procedură penală, instanța, la momentul înregistrării dosarului, trebuie să verifice dacă temeiurile avute în vedere la luarea măsurii arestării preventive au încetat sau dacă există noi temeiuri. Față de primul motiv pe care instanța de fond l-a reținut la prelungirea măsurii arestării preventive și anume acela că s-ar impune menținerea inculpaților în stare de arest întrucât nu au fost audiați toți martorii din lucrări, din întregul dosar de urmărire penală reiese că acest motiv nu mai subzistă, întrucât au fost audiați toți martorii, în plus se cunoaște și identitatea acestora. Al doilea motiv și anume cel ce prevede buna desfășurare a procesului penal în vederea realizării scopului prevăzut de lege pentru măsurile preventive, arată că procesul penal se poate desfășura în bune condiții și cu inculpații în stare de libertate, împotriva lor putându-se lua măsura obligării de a nu părăsi localitatea. Arată că inculpații au fost în libertate de la momentul săvârșirii presupuselor fapte și anume iulie 2007 și până la momentul când a început urmărirea penală 01 septembrie 2007, iar arestarea lor preventivă s-a dispus la data de 19 martie 2009, după mai bine de 2 ani de zile. Mai arată că în momentul în care s-a dispus arestarea preventivă atât inculpatul cât și inculpatul erau în B fiecare lucrând. Dacă într-adevăr acești inculpați ar fi prezentat un pericol pentru ordinea publică, s-ar fi dispus reținerea lor la momentul la care a fost pusă în mișcare acțiunea penală. Mai arată că nici în momentul de față, prin rechizitoriu, nu s-a stabilit care este structura acestui grup, cine l-a condus, cum anume a luat ființă, prin inițiere, prin constituire. Cu ocazia perchezițiilor domiciliare efectuate în cauză nu s-au găsit nici un fel de probe care să-i încrimineze pe inculpați, ci din contră la dosarul cauzei există nenumărate contracte de credit prin care inculpații au dobândit credite bancare.
Avocat -, pentru inculpatul, solicită admiterea recursului, iar pe fond continuarea cercetărilor cu inculpatul în stare de libertate, întrucât nu există niciun fel de indiciu care să demonstreze existența pericolului concret pentru ordinea publică incident prin lăsarea în libertate a acestuia. În subsidiar solicită înlocuirea măsurii arestării preventive cu măsura obligării de a nu părăsi țara sau localitatea. În ceea ce privește nelegalitatea încheierii de ședință atacate, arată că instanța de judecată a fost sesizată de către DIICOT cu rechizitoriul la data de 30 iunie 2009. Articolul 313 prevede un termen imperativ prin structura lui și anume se spune că la primirea dosarului se fixează un termen dar nu mai mare de 48 de ore pentru verificarea legalității măsurii arestării preventive. Instanța de fond a verificat această legalitate după 10 zile, astfel încât în opinia sa este o încălcare a unui termen imperativ care produce o vătămare ireversibilă drepturilor procesuale ale inculpatului. Arată că instanța de fond afirmă că s-a verificat legalitatea măsurii arestării preventive, însă din dispozitivul încheierii atacate reiese că în baza art. 3001menține starea de arest a inculpaților, însă textul de lege invocat prevede obligativitatea verificării legalității arestării preventive după care instanța trebuie să decidă dacă se impune menținerea stării de arest. Însă în mod evident instanța nu a analizat și nu s-a pronunțat pe o chestiune obligatorie imperativ dedusă judecății. În ceea ce privește temeinicia încheierii pronunțate, arată că art. 143 Cod procedură penală prevede că trebuie să existe probe și indicii temeinice că cel în cauză a săvârșit o faptă determinată prevăzută de legea penală. Astfel din rechizitoriul întocmit de DIICOT, reiese faptul că inculpatul face parte din primul palier și anume cel de recrutare, însă nu există nici un fel de probă care să ateste legătura de cauzalitate între palierul de recrutare și palierul de exploatare. Astfel, nu se poate spune că inculpatul a recrutat persoane știind că acestea urmează a fi exploatate de către segmentul ucrainean. Exploatarea pentru care inculpații au fost trimiși în judecată, se desfășura prin nerespectarea normelor legale, însă aceste norme legale nu se cunosc întrucât infracțiunea s-a consumat pe teritoriul cehe. Din analiza declarațiilor presupuselor părți vătămate nu reiese în nici un fel implicarea inculpatului, mai mult decât atât și-a dus și doi nepoți să muncească în aceleași condiții. Nici măcar în rechizitoriu nu este discutat rolul determinant pe care inculpatul l-a avut și nici problema folosului material. Mai arată că dacă ar exista vreo probă care să ateste implicarea inculpatului, aceasta este o implicare minimă, la minimul răspunderii penale, de altfel, față de alte persoane cu aceeași situație s-a dispus scoaterea de sub urmărire penală sau s-a aplicat o amendă administrativă. Față de pericolul concret pentru ordinea publică, arată că instanța de fond se mărginește să aprecieze modalitatea concretă de funcționare a grupului și numărul mare de persoane traficate. Astfel arată că din probatoriul administrat nu rezultă în niciun fel pericolul concret pentru ordinea publică. În susținerea celor relatate face trimitere la practica CEDO, invocând deciziile Tărău vs. România, Tase vs. România și Pantea vs. România. Față de necesitatea de a interveni cu fermitate pentru a nu influența și alte persoane să săvârșească fapte de aceeași natură, face trimitere la decizia 1142/2006 a ÎCCJ. În ceea ce privește rezonanța negativă a faptei, arată că această rezonanță negativă trebuie probată și nu se prezumă. Mai mult, reacția fiecărui membru al societății civile în fața unei fapte prevăzute de legea penală este de respingere. Arată că CEDO acceptă această rezonanță socială negativă în imediata proximitate a momentului săvârșirii infracțiunii. Infracțiunile pentru care inculpatul este trimis în judecată se consumă în anul 2007, mai mult, intervenția organelor statului nu întrerupe traseul infracțional. Față de previzibilitatea legii penale, arată că norma juridică are două caractere principale, accesibilitate și previzibilitate. În acest sens face trimitere la jurisprudența CEDO în cauzele Steel vs. Marea Britanie, Amour vs. Franța, Verbunov vs. Bulgariei, Doter vs. Islanda, decizii care sancționează imprevizibilitatea normei juridice în cazul măsurilor arestării preventive. Mai invocă deciziile 26/2000 și 76/2005 ale Curții Constituționale.
Avocat pentru inculpatul, solicită admiterea recursului, casarea încheierii atacate și respingerea cererii de menținere a măsurii arestării preventive a inculpatului. În subsidiar solicită înlocuirea măsurii arestării preventive cu măsura obligării de a nu părăsi țara. Arată că susține aceleași motive de nelegalitate ale încheierii pronunțate de Tribunalul Botoșani în sensul că instanța de fond nu a verificat și nu a constatat măsura arestării preventive ca fiind legală. În ceea ce privește menținerea măsurii arestării preventive în temeiul art. 148 lit. f Cod procedură penală, arată că așa cum reiese din conținutul articolului menționat, organele de urmărire penală ar trebui să indice probele concrete care ar arăta că inculpatul prezintă pericol social iminent. Mai arată că presupusele infracțiuni au încetat încă din anul 2007, iar până în anul 2009 nu s-a arătat că inculpatul ar fi avut un comportament antisocial, care ar fi determinat luarea față de el a unei măsuri atât de grave. Față de infracțiunea de constituire de grup infracțional organizat, susține că din conținutul rechizitoriului reiese că singurele fapte care i se impută inculpatului sunt acelea că a reținut actele părților vătămate până ce au ajuns la destinație și că în episodul s-ar fi ocupat de recrutarea unor persoane. Însă faptul că inculpatul a reținut actele persoanelor vătămate nu constituite o infracțiune de trafic de persoane, iar în ceea ce privește așa zisa recrutare a persoanelor, organele de urmărire penală nu probează în nici un fel aceste susțineri. De asemenea nu este probată nici fapta că ar fi încasat vreo sumă de bani, toate persoanele care au fost audiate la urmărirea penală arată că inculpatul a fost doar șoferul autocarului care îi transporta și că a primit banii pentru transport. Faptele inculpatului sunt similare cu cele ale numitului, față de care, organele de urmărire penală, au dispus scoaterea de sub urmărire penală fără a i se aplica nici un fel de sancțiune. Față de măsura arestării preventive consideră că nu se justifică în situația de față, mai ales că această măsură are o influență negativă atât asupra situației familiale ale inculpatului cât și asupra sănătății sale, acesta suferind de ulcer, motiv pentru care are nevoie de o alimentație specială. Depune motivele de recurs în scris.
Avocat, pentru inculpatul, în completarea susținerilor apărătorului susține că așa cum se reține din rechizitoriul înaintat instanței, în sarcina inculpatului s-au reținut săvârșirea infracțiunilor de constituire de grup infracțional organizat, trafic de persoane, cu privire la activitatea de racolare și transport. Din definiția dată cuvântului a racola se înțelege inducerea în eroare a părții vătămate și aod etermina să facă o anumită activitate. Însă, foarte multe persoane, au venit de bună voie la sediul societății cu care urmau să plece în Cehia, inculpatul nu a făcut nimic altceva decât să le prezinte condițiile de transport. Mai arată că tot la solicitarea patronului a fost și la pentru a aduce acele persoane, întrucât au fost întoarse prima dată din vamă de la
Procurorul, arată că verificarea legalității măsurii arestării preventive și legalitatea sesizării instanței s-a efectuat sub puterea mandatului de prelungire anterior care expiră la 25.07.2009 și astfel nu au fost vătămate în niciun fel drepturile inculpaților. Față de prevederile art. 143 Cod procedură penală, privind subzistența indiciilor și probelor temeinice privind săvârșirea faptelor care au fost reținute în sarcina inculpaților, arată că niciunul dintre inculpați nu a fost autorizat conform legii române respectiv ITM B, să recruteze forță de muncă pentru străinătate. Mai mult, tuturor victimelor li s-a promis contracte de muncă în străinătate, însă prin înșelăciune au fost induși în eroare. Mai arată că Cehia a semnat mai multe acorduri pe plan european vizând condițiile de muncă, salarizare, igienă. Mai arată că Legea 678 la art. 16 precizează că, consimțământul victimei nu înlătură răspunderea penală, iar față de prevederile art. 148 lit. f Cod procedură penală, arată că temeiurile care au stat la baza luării măsurii arestării preventive subzistă. Pentru motivele arătate solicită respingerea recursului ca nefondat.
Avocat -, având cuvântul în replică, arată că este normal ca inculpatul să nu fie autorizat să recruteze forță de muncă, întrucât nici nu a făcut acest lucru, ci doar a răspuns la niște întrebări care i se adresau. Față de susținerea reprezentantului Parchetului că Cehia a semnat mai multe tratate, solicită să se indice care sunt normele care au fost încălcate din aceste tratate.
Inculpatul, solicită judecarea sa în stare de libertate, întrucât are o situație familială dificilă, a acumulat foarte multe datorii.
Inculpatul, având ultimul cuvânt, arată că este de acord cu susținerile apărătorului și solicită să fie pus în libertate.
Inculpatul, solicită să fie pus în libertate întrucât nu vrea să se destrame familia, iar în timpul scurs de la arestarea sa a înțeles perfect ce însemnaă libertatea.
Declarând închise dezbaterile care au fost înregistrate în sistem audio conform art. 304 Cod penal,
După deliberare,
CURTEA,
Asupra recursurilor penale de față, constată următoarele:
Prin încheierea nr.46 din data de 09.07.2009 pronunțată de Tribunalul Botoșani în dosar nr- în temeiul art. 3001raportat la art. 160 Cod procedură penală, s-a menținut arestarea preventivă a inculpaților, și trimiși în judecată pentru săvârșirea infracțiunilor de trafic de persoane faptă prev. de art. 12 alin. 1 și 2 lit. a din Legea nr. 678/2001 cu aplic. art. 41 al. 2, 42.pen. și constituirea unui grup infracțional organizat prev. de art.7 alin.1 din Legea nr. 39/2003, toate cu aplic. art. 33 lit. a, 34 Cod penal.
Pentru a dispune astfel a reținut prima instanță că prin rechizitoriul Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism - Biroul Teritorial Botoșani, din data de 30 iunie 2009, au fost trimiși în judecată, în stare de arest preventiv, inculpații, și pentru săvârșirea infracțiunilor mai sus menționate.
S-a reținut că, începând cu anul 2007, inculpații, și, au constituit un grup infracțional organizat, recrutând prin înșelăciune (direct sau prin intermediul învinuiților și - și alții) peste o sută de persoane cu situații materiale precare, cărora le-au promis locuri de muncă în Cehia în domeniul construcțiilor și agriculturii, plătite cu aproximativ 750 - 800 euro pe lună, ulterior fiind transportate și vândute de ceilalți membri unor grupări infracționale ucrainene sau chiar direct unor cetățeni cehi interesați de forță de muncă ieftină.
Transportul până în Cehia era asigurat, de cele mai multe ori, cu un autocar marca Isuzu cu numărul de înmatriculare B-46- aparținând IMPORT EXPORT ( ) cu sediul în municipiul B, conducători auto fiind și.
În Cehia, persoanele racolate erau vândute cu sume de aproximativ 60 - 100 euro/persoană unor cetățeni de naționalitate ucraineană cunoscuți sub apelativele "", "", "", "", "", " ovici ov", "" și " ".
Victimele au efectuat diverse activități lucrative în mod forțat, ori cu încălcarea normelor legale privind condițiile de muncă, salarizare, sănătate și securitate.
În urma traficului persoanelor sus-menționate membrii grupului au obținut beneficii materiale de peste 10.000 euro, fiecare.
Prin Ordonanța din 19 martie 2009 - Biroul Teritorial Botoșani, inculpatul a fost reținut pe o durată de 24 de ore, începând cu data de 19 martie 2009, orele 1620.
Prin Încheierea nr.18 din 19 martie 2009, Tribunalul Botoșania dispus arestarea preventivă a inculpatului pe o durată de 29 de zile, începând cu data de 20 martie 2009, până la data de 17 aprilie 2009 inclusiv, fiind emis mandatul de arestare preventivă nr.9.
Împotriva acesteia inculpatul a declarat recurs, ce a fost respins prin Încheierea nr.25 R din 23 martie 2009 Curții de Apel Suceava.
Prin Încheierea nr.26 din 14 aprilie 2009, Tribunalul Botoșania dispus prelungirea arestării preventive a inculpatului pe o durată de 30 de zile, începând cu data de 18 aprilie 2009, până la data de 17 mai 2009 inclusiv.
Împotriva acesteia inculpatul a declarat recurs, ce a fost respins prin Încheierea nr.28 R din 16 aprilie 2009 Curții de Apel Suceava.
La data de 04 mai 2009, inculpatul a solicitat înlocuirea măsurii arestării preventive cu măsura obligării de a nu părăsi localitatea, cererea fiind respinsă de Tribunalul Botoșani prin Încheierea din 05 mai 2009.
Prin Încheierea nr.34 din 14 mai 2009, Tribunalul Botoșania dispus prelungirea arestării preventive a inculpatului pe o durată de 30 de zile, începând cu data de 18 mai 2009, până la data de 16 iunie 2009 inclusiv.
Împotriva acesteia inculpatul a declarat recurs, ce a fost respins prin Încheierea nr.37 R din 15 mai 2009 Curții de Apel Suceava.
Prin Încheierea nr. 40 din 15 iunie 2009, Tribunalul Botoșania dispus prelungirea arestării preventive a inculpatului pe o durată de 30 de zile, începând cu data de 17 iunie 2009, până la data de 16 iulie 2009 inclusiv.
Împotriva acesteia inculpatul a declarat recurs, ce a fost respins prin Încheierea nr.52 R din 16 iunie 2009 Curții de Apel Suceava.
Prin Ordonanța din 19 martie 2009 - Biroul Teritorial Botoșani, inculpatul a fost reținut pe o durată de 24 de ore, începând cu data de 19 martie 2009, orele 1755.
Prin Încheierea nr.18 din 19 martie 2009, Tribunalul Botoșania dispus arestarea preventivă a inculpatului pe o durată de 29 de zile, începând cu data de 20 martie 2009, până la data de 17 aprilie 2009 inclusiv, fiind emis mandatul de arestare preventivă nr.8.
Împotriva acesteia inculpatul a declarat recurs, ce a fost respins prin Încheierea nr.25 R din 23 martie 2009 Curții de Apel Suceava.
Prin Încheierea nr.26 din 14 aprilie 2009, Tribunalul Botoșania dispus prelungirea arestării preventive a inculpatului pe o durată de 30 de zile, începând cu data de 18 aprilie 2009, până la data de 17 mai 2009 inclusiv.
Împotriva acesteia inculpatul a declarat recurs, ce a fost respins prin Încheierea nr.28 R din 16 aprilie 2009 Curții de Apel Suceava.
La data de 04 mai 2009, inculpatul a solicitat înlocuirea măsurii arestării preventive cu măsura obligării de a nu părăsi localitatea, cererea fiind respinsă de Tribunalul Botoșani prin Încheierea din 05 mai 2009.
Prin Încheierea nr.34 din 14 mai 2009, Tribunalul Botoșania dispus prelungirea arestării preventive a inculpatului pe o durată de 30 de zile, începând cu data de 18 mai 2009, până la data de 16 iunie 2009 inclusiv.
Împotriva acesteia inculpatul a declarat recurs, ce a fost respins prin Încheierea nr.37 R din 15 mai 2009 Curții de Apel Suceava.
La data de 26 mai 2009 inculpatul a solicitat liberarea sa provizorie sub control judiciar, cererea fiind respinsă de Tribunalul Botoșani prin Încheierea din 27 mai 2009.
Împotriva acesteia inculpatul a declarat recurs, ce a fost respins prin Decizia nr.40 R din 28 mai 2009 Curții de Apel Suceava.
Prin Încheierea nr. 40 din 15 iunie 2009, Tribunalul Botoșania dispus prelungirea arestării preventive a inculpatului pe o durată de 30 de zile, începând cu data de 17 iunie 2009, până la data de 16 iulie 2009 inclusiv.
Împotriva acesteia inculpatul a declarat recurs, ce a fost respins prin Încheierea nr.52 R din 16 iunie 2009 Curții de Apel Suceava.
Prin Ordonanța din 19 martie 2009 - Biroul Teritorial Botoșani, s-a pus în mișcare acțiunea penală față de inculpatul.
Prin Încheierea nr.18 din 19 martie 2009, Tribunalul Botoșania dispus arestarea preventivă în lipsă a inculpatului pe o durată de 30 de zile, începând cu data punerii în executare a mandatului, fiind emis mandatul de arestare preventivă în lipsă nr.10. Inculpatul s-a prezentat la data de 23 martie 2009, iar Tribunalul Botoșani prin încheierea din 23 martie 2009 confirmat mandatul de arestare preventivă, cu punere în executare de la data de 23 martie 2009 până la data de 21 aprilie 2009, inclusiv.
Inculpatul a declarat recurs împotriva Încheierii nr.18 din 19 martie 2009 Tribunalului Botoșani, însă în instanță și-a retras cererea de recurs, lucru de care Curtea de Apel Suceavaa luat act prin Încheierea nr.26 R din 25 martie 2009.
Prin Încheierea nr.26 din 14 aprilie 2009, Tribunalul Botoșania dispus prelungirea arestării preventive a inculpatului pe o durată de 30 de zile, începând cu data de 22 aprilie 2009, până la data de 21 mai 2009 inclusiv.
Împotriva acesteia inculpatul a declarat recurs, ce a fost respins prin Încheierea nr.28 R din 16 aprilie 2009 Curții de Apel Suceava.
La data de 04 mai 2009, inculpatul a solicitat înlocuirea măsurii arestării preventive cu măsura obligării de a nu părăsi localitatea, cererea fiind respinsă de Tribunalul Botoșani prin Încheierea din 05 mai 2009.
Prin Încheierea nr.34 din 14 mai 2009, Tribunalul Botoșania dispus prelungirea arestării preventive a inculpatului pe o durată de 30 de zile, începând cu data de 22 mai 2009, până la data de 20 iunie 2009 inclusiv.
Împotriva acesteia inculpatul a declarat recurs, ce a fost respins prin Încheierea nr.37 R din 15 mai 2009 Curții de Apel Suceava.
Prin Încheierea nr. 40 din 15 iunie 2009, Tribunalul Botoșania dispus prelungirea arestării preventive a inculpatului pe o durată de 30 de zile, începând cu data de 21 iunie 2009, până la data de 20 iulie 2009 inclusiv.
Împotriva acesteia inculpatul a declarat recurs, ce a fost respins prin Încheierea nr.52 R din 16 iunie 2009 Curții de Apel Suceava.
S-a avut în vedere la luarea măsurii arestării preventive a inculpaților și, ulterior, menținerea acesteia, că există indicii temeinice de vinovăție a inculpaților în comiterea faptelor pentru care sunt cercetați, în sensul că au săvârșit infracțiuni pentru care legea prevede pedeapsa închisorii mai mare de 4 ani și că există probe certe că lăsarea lor în libertate prezintă un pericol concret pentru ordinea publică dovedit atât de gravitatea deosebită a faptelor comise de aceștia, de împrejurările și modul concret de organizare și de săvârșire a infracțiunilor, de numărul mare de acte infracționale și persoanele implicate în realizarea rezoluțiilor infracționale, de îndrăzneala manifestată de aceștia și disprețul față de prevederile legale, precum și de impactul săvârșirii acestor infracțiuni de crimă organizată asupra opiniei publice, astfel încât s-a apreciat ca fiind îndeplinite în cauză dispozițiile art. 148 lit. f Cod procedură penală.
Investită cu soluționarea cauzei, instanța este obligată ca, potrivit art. 3001Cod procedură penală, după înregistrarea dosarului, în cazul în care inculpații sunt trimiși în judecată în stare de arest preventiv, să verifice, din oficiu, legalitatea și temeinicia arestării preventive.
Au susținut inculpații că, în cauză, temeiurile care au determinat luarea măsurii arestării preventive au dispărut și nu se mai impune privarea lor de libertate, că nu mai este dat pericol social pentru ordinea publică și că rezonanța socială negativă s-a diminuat, solicitând ca judecarea lor să se facă în stare de liberate. În subsidiar, au solicitat înlocuirea acestei măsuri cu obligarea de a nu părăsi țara sau localitatea.
Din analiza materialului probator administrat în faza urmăririi penale: respectiv procesele verbale de sesizare din oficiu, planșe conținând fotografii judiciare, dovezi de ridicare înscrisuri, declarații de martori, procese verbale de prezentare pentru recunoaștere și adrese emise de punctul național focal și Ambasada României la Praga (ce fac referire la condițiile de recrutare, angajare și ședere în Cehia) a reținut prima instanță că există indicii temeinice, în accepțiunea art. 143 alin. 1 Cod procedură penală, cu privire la săvârșirea de către inculpați a unor fapte prevăzute de legea penală, indicii care îndeplinesc cerințele prevăzute de art. 681Cod procedură penală și sunt în concordanță cu jurisprudența CEDO în materie.
Cât privește existența pericolului pentru ordinea publică, așa cum este cerut de art. 148 lit. f Cod procedură penală, unul concret, acesta nu se identifică cu pericolul social al faptei penale și care este unul abstract, avut în vedere de legiuitor la reglementarea unor fapte ca infracțiuni.
Există însă anumite tipuri de infracțiuni care, prin natura și gravitatea lor, conduc la ideea unui pericol concret pentru ordinea publică, infracțiuni care includ și pe cele de crimă organizată.
traficului a devenit manifest, tinzând spre un caracter transnațional și organizat, interferând cu alte forme de criminalitate, expunând, pe fondul dificultăților generate de tranziția prelungită, subiecți din categorii sociale și de vârstă vulnerabile, cu o multitudine de implicații indiscutabil grave și prezintă forme de exprimare ce exced conținutului constitutiv al infracțiunilor reglementate de Codul penal.
A mai reținut prima instanță că timpul scurs de la luarea măsurii arestării preventive a inculpaților nu a fost de natură a diminua sau stinge rezonanța socială negativă a acestor fapte în rândul opiniei publice.
Față de contribuția concretă a inculpaților mai sus-menționați la activitatea infracțională privită în ansamblul ei, rolul avut în constituirea, organizarea și funcționarea întregii structuri, dar și prelungirea în timp a activității și valoarea mare a prejudiciului, a reținut tribunalul că lăsarea în libertate a acestora prezintă pericol concret pentru ordinea publică.
Chiar dacă activitățile infracționale a celor trei inculpați au fost efectuate în cursul anului 2007, pericolul pentru ordinea publică pe care l-ar prezenta lăsarea în libertate a acestora se apreciază raportat la gravitatea faptelor, împrejurările concrete de săvârșire a acestora, caracterul organizat al activității infracționale, a numărului mare de victime și nu în ultimul rând nu pot fi nesocotite realitățile sociale, ordinea publică trebuind a fi înțeleasă și ca reacție a cetățenilor în raport de comiterea faptelor de natură penală, sentimentul de insecuritate creat în rândul opiniei publice că justiția, cei care concurează la înfăptuirea ei, nu acționează îndeajuns împotriva infracționalității.
De asemenea, există și riscul ca inculpații să-și reia aceste activități infracționale.
Cu toate că inculpații contestă încadrarea juridică a faptelor și veridicitatea declarațiilor părților vătămate, în această fază procesuală, instanța nu are posibilitatea de a cenzura corectitudinea probelor administrate de organul de anchetă și nici a verifica apărări ce țin de fondul cauzei. Până la proba contrarie, probele instrumentate de procuror nu pot fi înlăturate de către instanța sesizată cu verificarea legalității și temeiniciei arestării preventive.
Prin urmare, există o necesitate reală și de interes public care, în pofida prezumției de nevinovăție, de care inculpații beneficiază până la pronunțarea unei hotărâri definitive de condamnare, prevalează asupra acestor reguli privind libertatea individuală, justificând o detenție provizorie a acestor inculpați, cel puțin pentru o perioadă de timp. Lăsarea lor la acest moment în libertate ar încuraja și alte persoane să comită infracțiuni asemănătoare, lezând astfel ordinea de drept, cu atât mai mult cu cât inculpații nu au fost audiați până la acest moment de către instanță.
Aspectul că, fie au avut un bun comportament anterior, fie în prezent au probleme familiale nu poate conduce, prin el însuși, la revocarea măsurii arestării preventive.
Față de cele reținute, constatând că temeiurile care au stat la baza luării măsurii arestării preventive subzistă și în prezent, prima instanță a procedat în consecință.
Împotriva acestei încheieri au declarat recurs inculpații, care prin intermediul apărătorilor au criticat-o ca nelegală și netemeinică, pentru motivele arătate în partea ei introductivă.
Analizând recursurile prin prisma motivelor invocate, precum și cauza sub toate aspectele de fapt și de drept, conform art. 3856al. 3 Cod procedură penală, Curtea constată că acestea sunt neîntemeiate, pentru următoarele considerente
Potrivit art. 3001al. 1 Cod procedură penală după înregistrarea dosarului la instanță în cazurile în care inculpatul este trimis în judecată în stare de arest, instanța este datoare să verifice din oficiu, în camera de consiliu, legalitatea și temeinicia arestării preventive, înainte de expirarea duratei arestării preventive.
Alineatul 3 al aceluiași articol prevede că, atunci când instanța constată că temeiurile care au determinat arestarea impun în continuare privarea sa de libertate sau că există temeiuri noi care justifică privarea de libertate, instanța menține, prin încheierea motivată, arestarea preventivă.
Au susținut inculpații că încheierea pronunțată este lovită de nulitate, prin aceea că deși instanța a fost sesizată prin rechizitoriu la data de 30.06.2009, menținerea măsurii arestării lor preventive a fost dispusă abia la data de 09.07.2009, deci cu depășirea termenului de 48 ore prevăzut de dispozițiile legale în materie.
Or, din analiza prevederilor art.300/1 alin.1 Cod procedură penală astfel cum sunt redate mai sus, legalitatea și temeinicia măsurii arestării preventive unui inculpat trimis în judecată în stare de arest preventiv, prin rechizitoriu, se verifică mai înainte de expirarea duratei arestării preventive dispusă în faza de urmărire penală, nefiind stabilit un termen precis în acest sens. Or, conform încheierii nr.40 din data de 15.06.2009 a Tribunalului Botoșani, termenul cel mai apropiat de expirare a acestei durate este 16 iulie 2009. Prin urmare, aceste dispoziții legale au fost respectate, neputându-se reține vreo cauză de nulitate a hotărârii.
Au mai arătat inculpații că prima instanță a omis să analizeze legalitatea și temeinicia măsurii arestării preventive, procedând exclusiv la menținerea ei. Or, nu se poate menține în continuare o măsură preventivă luată cu nerespectarea dispozițiilor legale, aspect ce se analizează implicit în astfel de situații, procedându-se în consecință( la revocarea, respectiv la constatarea ca încetată de drept). Cu privire la temeinicia unei astfel de măsuri, trebuie avut în vedere momentul la care ea se analizează, dat fiind faptul că prin încheierea în ființă și prin care ea a fost prelungită s-a procedat în mod similar.
Așadar, nici această susținere a inculpaților nu poate fi primită, pentru a se dispune casarea cu trimitere a încheierii atacate.
Pe fond, măsura arestării preventive a inculpaților a fost dispusă prin încheierea nr.18 din data de 19.03.2009 a Tribunalului Botoșani, reținându-se ca fiind date condițiile prev. de art.143 și art.148 alin.1 lit.f Cod procedură penală, ea fiind prelungită ulterior.
Din probele administrate până în prezent în faza de urmărire penală, incluzându-se aici, printre altele declarațiile persoanelor traficate, înscrisuri emise de autoritatea ucraineană, proces-verbal și fotografii privind anunțul amplasat în comuna prin care se ofereau locuri de muncă în Cheia,acte de transport. curtea constată că în cauză există indicii temeinice, astfel cum sunt acestea definite de disp.art.68/1 cod procedură penală, că inculpații au comis faptele pentru care au fost cercetați și ulterior trimiși în judecată, îndeplinite fiind cerințele prev. de art. 143 Cod procedură penală și art.5 paragraf 1 lit.c din CEDO.
De altfel, și jurisprudența Curții Europene de Justiție este în același sens.
Forța probantă a acestor indicii nu trebuie să fie la fel de puternică precum cea impusă la pronunțarea unei hotărâri asupra fondului cauzei.
Cât privește pericolul concret pentru ordinea publică pe care lăsarea inculpatului în libertate îl prezintă, acesta este dat în cauză și subzistă și în prezent, îndeplinită fiind astfel cerința prev. de art.148 alin.1 lit.f Cod procedură penală.
Este real că activitatea infracțională reținută în sarcina inculpaților se circumscrie perioadei anului 2007, astfel că până în acest moment s-a scurs un interval relativ mare de timp, respectiv 2 ani. Or, din analiza actelor și lucrărilor dosarului de urmărire penală, rezultă că s-au efectuat în prealabil acte premergătoare, pentru a se releva indicii concrete care să permită începerea urmăririi penale și continuarea cercetărilor. Mai mult, se reține că activitatea infracțională a avut caracter transfrontalier, necesitând multiple investigații și colaborare cu autoritățile statului ceh, precum și depistarea și audierea persoanelor la muncă în străinătate și stabilirea condițiilor în care aceasta a fost făcută și nu în ultimul rând modul în care ele și-au desfășurat activitatea pe teritoriul acestei țări(Republica Cehă). Toate aceste elemente au necesitat un interval mare de timp pentru administrarea probelor, respectiv indiciilor temeinice care să convingă instanța sesizată cu o propunere de arestare preventivă a inculpaților despre oportunitatea luării unei astfel de măsuri.
Se mai impune a se reține că rezonanța negativă a faptelor pretins comise de către inculpați s-a propagat în rândul comunității din care aceștia fac parte abia la momentul în care acestea au ajuns la cunoștința lor, avându-se în vedere aici și caracterul parțial secret al fazei de urmărire penală, impus de principiul descoperirii în condiții optime a tuturor faptelor și tuturor făptuitorilor.
Există anumite tipuri de infracțiuni, incluzându-se aici și cele de crimă organizată care prin însăși comiterea lor generează o stare de pericol în rândul comunității unde activitatea de acest gen se desfășoară. Se justifică în acest caz luarea, cel puțin pentru o perioadă de timp, față de cei care le comit, a măsurii arestării preventive, fără a se aduce prin aceasta atingere prezumției de nevinovăție de care se bucură până la rămânerea definitivă a unei hotărâri de condamnare. Acest punct de vedere este acceptat și de către Curtea Europeană a Drepturilor Omului, prin unele soluții pronunțate.
Prin lăsarea în libertate a recurenților s-ar crea în rândul societății o stare de tulburare, de insecuritate. Reprimarea fenomenului de trafic de persoane impune luarea de măsuri cât mai eficiente, iar organele statului trebuie să acționeze cu mai multă fermitate, chiar dacă inculpatul se bucură de prezumția de nevinovăție.
În speță, privind prin prisma analizei mai sus făcute, nu se poate reține că de la data arestării inculpaților și până în prezent s-a scurs o perioadă de timp care ar fi depășit caracterul rezonabil al unei detenții provizorii, neputându-se aprecia că acest pericol s-ar fi putut diminua până la dispariție, fapt ce ar justifica revocarea sau înlocuirea, la acest moment, a măsurii arestării preventive.
Aspectul că inculpații au probleme familiale nu poate conduce, exclusiv prin el însuși, la punerea lor în libertate, chiar și cu aplicarea unor măsuri restrictive de drepturi.
Subzistând astfel cumulativ cerințele prev. de art.143, 148 alin.1 lit. f Cod procedură penală, în mod corect prima instanță a menținut măsura arestării preventive a inculpaților recurenți.
Pentru considerentele arătate, la care se adaugă cele reținute de către prima instanță, Curtea, constatând că încheierea primei instanțe este legală și temeinică, în conformitate cu disp. art. 38515pct. 1 lit. b rap. la art. 160 alin.2 Cod procedură penală, va respinge recursurile, ca nefondate.
Ca atare, nefiind îndeplinite nici cerințele art. 139 Cod procedură penală solicitările de înlocuire a măsurii arestării preventive se dovedesc a fi și ele neîntemeiate.
Văzând și disp. art. 192 alin. 2 Cod procedură penală,
Pentru aceste motive,
În numele Legii,
DECIDE:
Respinge recursurile declarate de inculpații, fiul lui G și, născut la data de 05.08.1963 în comuna, jud. B, domiciliat în mun. B,-, scara D, etaj 4,.20, județul B, CNP - -, posesor al seria nr.-, fiul lui și, născut la 05.06.1970 în oraș, jud. N, cu domiciliul în mun. B, str. - nr.6, jud. B, CNP - -, și, fiul lui G și, născut la data de 02.03.1976 în mun. B, județul B, domiciliat în mun. B,-, scara C,. 1, județul B, CNP - -, posesor al seria nr.-, împotriva încheierii nr.46 din data de 09.07.2009 pronunțată de Tribunalul Botoșani în dosar nr-, ca nefondate.
Obligă inculpații și să plătească statului câte 150 lei fiecare cu titlu de cheltuieli judiciare din recurs.
Obligă inculpatul să plătească statului suma de 250 lei cu titlu de cheltuieli judiciare din recurs, din care suma de 100 lei reprezentând onorariu avocat oficiu se va avansa din fondurile Ministerului Justiției către Baroul Suceava.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, azi 13.07.2009.
Președinte, Judecători, Grefier,
Red.
Dact.
2ex/13.07.2009
Președinte:Andronic Tatiana LuisaJudecători:Andronic Tatiana Luisa, Ghertner Ioan Artur
