Arestare preventiva jurisprudenta. Decizia 303/2009. Curtea de Apel Alba Iulia
Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL ALBA IULIA
SECȚIA PENALĂ
DECIZIE Nr. 303/2009
Ședința publică de la 07 Mai 2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Maria Covaciu
JUDECĂTOR 2: Dana Ghițoaica
JUDECĂTOR 3: Leontin Coraș
Grefier - -
Parchetul de pe lângă Curtea de APEL ALBA IULIAa fost reprezentat de
Procuror -
Pe rol se află soluționarea recursului declarat de inculpatul împotriva încheierii penale pronunțată de Tribunalul Alba la data de 04 mai 2009 în dosarul nr-
La apelul nominal făcut în cauză se prezintă inculpatul recurent aflat în stare de arest și asistat de avocat cu delegație din oficiu.
Procedura de citare este îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei după care, în motivarea orală a recursului, inculpatul a solicitat cercetarea în stare de libertate.
Nefiind alte cereri de formulat, instanța a acordat cuvântul în dezbateri.
Avocata inculpatului a solicitat admiterea recursului, casarea încheierii penale atacate și rejudecând a se dispune revocarea măsurii arestării preventive și judecarea inculpatului în stare de libertate având în vedere că a recunoscut și regretat faptele comise și nu mai prezintă pericol concret pentru ordinea publică.
Reprezentantul parchetului a solicitat respingerea recursului ca fiind nefondat și menținerea ca legală și temeinică a încheierii penale atacate precizând că temeiurile pentru care s-a dispus luarea măsurii arestării preventive subzistă în continuare.
Inculpatul având ultimul cuvânt a solicitat judecarea în stare de libertate.
CURTEA DE APEL
Asupra recursului penal de față;
Constată că prin încheierea penală din 4.05.2009 pronunțată de Tribunalul Alba - Secția Penală s-a dispus în baza art. 300/2 rap.C.P.P. la art. 160/b și C.P.P. art. 148 lit. f C.P.P. menținerea arestului preventiv a inculpatului.
Prin aceeași încheiere s-a dispus respingerea cererii de revocare a măsurii arestării preventive formulată de inculpat prin apărătorul său.
În motivarea acestei încheieri Tribunalul a reținut că la data de 10.03.2009 inculpatul a fost trimis în judecată în stare de arest preventiv pentru săvârșirea infracțiunilor de tentativă de omor deosebit de grav prev. de art. 20 rap. la art. 174, 176 lit. d și Cod Penal tâlhărie prev. de art. 211 al. 1 și al. 2/1 lit. c
Cod PenalInculpatul a fost acuzat că la data de 28.12.2008 i-a aplicat părții vătămate o lovitură cu un topor în cap, cauzându-i acestuia leziuni grave care i-au pus viața în pericol și care i-au cauzat o infirmitate permanentă, după care i-a sustras un șerpar care conținea suma de 150 lei și buletinul de identitate.
Inculpatul a fost arestat preventiv la data de 16.02.2009 prin încheierea penală nr. 3/16.02.2009 a Tribunalului Alba - Secția Penală.
Tribunalul a apreciat că temeiurile care au stat la baza luării măsurii arestării preventive subzistă și impun în continuare privarea de libertate a inculpatului. Astfel, pe de o parte, în cauză există indicii temeinice privind săvârșirea de către inculpat a faptelor de care este acuzat, indicii ce reies din ansamblul probator administrat în condițiile în care inculpatul a recunoscut acuzațiile ce i se aduc, iar pe de altă parte, faptele pentru care inculpatul a fost trimis în judecată sunt pedepsite de lege cu pedeapsa închisorii mai mare de 4 ani și lăsarea sa în libertate prezintă pericol concret pentru ordinea publică, pericol concretizat de sentimentul de insecuritate creat în rândul opiniei publice că o persoană acuzată de săvârșirea unor fapte grave, este cercetată în stare de libertate.
Împotriva acestei încheieri a declarat recurs în termen, nemotivat, inculpatul.
Prin apărătorul desemnat din oficiu inculpatul a solicitat admiterea recursului, casarea încheierii penale atacate și rejudecând a se dispune revocarea măsurii arestării preventive și judecarea sa în stare de libertate având în vedere că a recunoscut și regretat faptele comise și nu mai prezintă pericol concret pentru ordinea publică.
Curtea de Apel examinând recursul declarat de inculpatul prin prisma motivelor invocate precum și din oficiu constată că acesta este nefondat și va fi respins, din următoarele considerente:
În mod corect instanța de fond a menținut starea de arest a inculpatului recurent constatând că temeiurile care au stat inițial la luarea măsurii arestării preventive există și în prezent.
Inculpatul recurent este acuzat de săvârșirea unor infracțiuni de o gravitate extremă, infracțiuni săvârșite prin violență și care au produs o urmare gravă părții vătămate. Din probatoriul administrat până în prezent rezultă bănuiala rezonabilă că inculpatul recurent ar fi săvârșit faptele de care este acuzat, fapte pe care le-a și recunoscut. Totodată, se constată de către C că pedeapsa prevăzută de lege pentru faptele de care este acuzat inculpatul este mai mare de 4 ani, iar față de natura și gravitatea faptelor săvârșite, prezintă un pericol concret pentru ordinea publică.
Pericolul concret este relevat de împrejurarea că faptele presupus a fi săvârșite inculpat s-au comis prin violență nejustificată, în scop de jaf iar inculpatul a mai fost sancționat anterior pentru acte de violență. În aceste împrejurări, pericolul social concret prezentat de inculpat este dovedit, cu atât mai mult cu cât asemenea fapte au produs o firească indignare în rândul opiniei publice iar prin judecarea inculpatului în stare de libertate se creează și un sentiment de insecuritate că o persoană acuzată de aceste fapte este judecată în stare de libertate.
Împrejurarea că inculpatul recurent a recunoscut săvârșirea faptelor nu este relevantă sub aspectul menținerii măsurii preventive a arestării atâta timp cât temeiurile care au condus la luarea măsurii arestării preventive subzistă și în prezent și impun starea de detenție preventivă a inculpatului.
Față de cele expuse, în baza art. 385/15 pct. 1 lit. b recursul C.P.P. inculpatului va fi respins ca nefondat.
În baza art. 192 al. 2.C.P.P. numitul recurent va fi obligat să plătească statului suma de 180 lei cu titlu de cheltuieli judiciare în recurs.
Onorariul pentru apărătorul desemnat din oficiu în sumă de 100 lei se va avansa din fondurile Ministerului Justiției și Libertăților.
Pentru aceste motive
ÎN NUMELE LEGII
D E I D E:
Respinge ca nefondat recursul declarat de inculpatul împotriva încheierii penale din 4.05.2009 pronunțată de Tribunalul Alba - Secția Penală în dosarul nr-.
Obligă pe numitul recurent să plătească suma de 180 lei cu titlu de cheltuieli judiciare în recurs.
Onorariul pentru apărătorul desemnat din oficiu în sumă de 100 lei se va avansa din fondurile Ministerului Justiției și Libertăților.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică azi, 7.05.2009.
Președinte, Judecător, Judecător,
- - - - - -
Grefier,
- -
Red./tehnored.DG/11.05.2009
Președinte:Maria CovaciuJudecători:Maria Covaciu, Dana Ghițoaica, Leontin Coraș