Arestare preventiva jurisprudenta. Decizia 349/2009. Curtea de Apel Ploiesti
Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL PLOIEȘTI
SECȚIA PENALĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
DOSAR NR-
DECIZIA NR. 349
Ședința publică din data de 15.05.2009
PREȘEDINTE: Mihai Viorel Tudoran
JUDECĂTOR 2: Florentin Teișanu
JUDECĂTOR 3: Paul
Grefier -
*****
Ministerul Publica fost reprezentat de procuror C din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de APEL PLOIEȘTI.
Pe rol fiind soluționarea recursului declarat de inculpatul, fiul lui și, născut la 24.10.1988, în prezent aflat în Penitenciarul Mărgineni, împotriva încheierii de ședință din 06.05.2009 pronunțată de Tribunalul Prahova, prin care, în conformitate cu art. 300/2 Cod procedură penală raportat la art. 160/b Cod procedură penală s-a constatat legalitatea și temeinicia măsurii arestării preventive a inculpatului și s-a menținut.
În temeiul art. 139 Cod procedură penală au fost respinse cererile de revocare și înlocuire a arestării preventive.
La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns recurentul inculpat, în stare de arest, asistat de avocat din oficiu, din cadrul Baroului P, potrivit delegației avocațiale nr. 2578/2009, depusă la dosar, fila 10.
Procedura de citare legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:
Cu permisiunea instanței avocat a luat legătura cu recurentul inculpat și apoi, având cuvântul, arată că nu are cereri de formulat și solicită acordarea cuvântului pentru dezbaterea recursului.
Reprezentantul Ministerului Public, având cuvântul, arată că nu are cereri de formulat și solicită acordarea cuvântului pentru dezbaterea recursului.
Curtea, ia act că nu sunt cereri de formulat, față de actele și lucrările dosarului, constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântului părților pentru dezbaterea recursului.
Avocat, având cuvântul pentru recurentul inculpat, critică încheierea de ședință din 06.05.2009 pronunțată de Tribunalul Prahova prin care s-a dispus menținerea măsurii arestării preventive a inculpatului, apreciind că în cauză nu mai subzistă temeiurile avute în vedere la luarea acestei măsuri.
Subliniază faptul că inculpatul a recunoscut și regretat fapta comisă, iar prejudiciul a fost recuperat. Nu în ultimul rând să fie avut în vedere faptul că nu are antecedente penale.
În concluzie, solicită admiterea recursului, casarea încheierii de ședință și pe fond revocarea măsurii arestării preventive și judecarea în stare de libertate.
În subsidiar, solicită înlocuirea măsurii arestării preventive cu măsura obligării de a nu părăsi localitatea sau țara fără încuviințarea instanței.
Reprezentantul Ministerului Public, având cuvântul, apreciază că temeiurile avute în vedere la luarea măsurii arestării preventive subzistă în continuarea, nu s-au schimbat, în cauză fiind îndeplinite cumulativ disp. art. 148 lit. f Cod procedură penală.
În concluzie, solicită respingerea recursului, ca nefondat și menținerea încheierii de ședință din 06.05.2009 pronunțată de Tribunalul Prahova ca fiind temeinică și legală.
Recurentul, având ultimul cuvânt, solicită judecarea în stare de libertate, având în vedere că a recunoscut fapta și prejudiciu la fost recuperat.
CURTEA,
Asupra recursului penal de față;
Prin încheierea din data de 06.05.2009 a Tribunalului Prahova în conformitate cu disp. art.300/2 raportat C.P.P. la art 160/ C.P.P. s-a constatat legalitatea și temeinicia arestării preventive a inculpatului fiul lui și, născut la data de 24.10.1988, CNP -, aflat în stare de deținere în Penitenciarul Mărgineni și s-a menținut măsura arestării preventive a inculpatului.
În temeiul art 139.p Cod Penal au fost respinse cererile de revocare și înlocuire a arestării preventive.
Pentru a pronunța încheierea respectivă, instanța de apel a reținut raportat la dispozițiile procedurale ce reglementează judecata în stare de arest preventiv, precum și obligativitatea instanței de a verifica existența temeiului menținerii arestării preventive, ținând seama de gradul de pericol social al faptei săvarșită de apelantul inculpat, de modalitatea de comitere a infracțiunii- prin folosirea violenței, de atitudinea procesuală oscilantă inculpatului, a constatat că subzistă temeiurile avute în vedere la luarea măsurii arestării preventive, fiind îndeplinite condițiile art 148 lit f Cod procedură penală.
De asemenea, au fost respinse cererile de revocare sau înlocuire a arestării preventive, în temeiul art. 139 Cod procedură penală.
Împotriva acestei încheieri a declarat recurs inculpatul criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie și învederând că poate fi cercetat și în stare de libertate, având în vedere că nu are antecedente penale și că regretă fapta săvârșită.
Curtea, examinând încheierea recurată, în raport de criticile formulate, de actele și lucrările dosarului, dar și din oficiu, sub toate aspectele de fapt și de drept, conform art. 385/6 alin. 3 Cod procedură penală, constată că recursul este nefondat.
În acest sens, se reține că inculpatul a fost trimis în judecată și ulterior condamnat în primă instanță de către Judecătoria Ploiești, prin sentința penală nr. 596 din 25.03.2009, pentru săvârșirea infracțiunii de tâlhărie prev. de art. 211 alin. 2 lit.b și c Cod penal cu aplic. art. 74 alin. 1 lit.a și c Cod penal și art. 76 alin. 1 lit.b Cod penal, faptă din data de 05.11.2008, constând în aceea că în timp ce se afla pe B-dul - din municipiul Pas ustras prin exercitarea violenței (încercând inițial să îi smulgă din mână, iar ulterior, văzând că nu reușește, inculpatul i-a aplicat victimei o lovitură în zona capului), telefonul mobil marca "LG ", aparținând părții vătămate -.
Inculpatului i-a fost aplicată o pedeapsă de 3 ani și 6 luni închisoare, cu executarea în regim privativ de libertate, cauza aflându-se în acest moment în faza de judecată a apelului declarat de inculpat.
Curtea, constată că inculpatul se află în detenție prin arest preventiv de o perioadă relativ scurtă de timp, aproximativ 4 luni de zile, raportat la pericolul social vădit pe care îl prezintă această persoană.
Drept urmare, această situație coroborată cu modalitatea brutală de comitere a faptei și de locul săvârșirii a acesteia, demonstrând lipsa de scrupule a inculpatului și starea de insecuritate publică pe care a creat-o, nu îl recomandă pe acesta cel puțin deocamdată pentru o cercetare judecătorească în stare de libertate, motiv pentru care se apreciază că încheierea instanței de apel este legală și temeinică, neexistând motive de casare a acesteia.
Față de cele astfel reținute, Curtea în temeiul art. 385/15 alin. 1 lit. b Cod procedură penală, va respinge recursul ca nefondat.
Având în vedere și disp. art. 192 alin. 2 Cod procedură penală;
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondat recursul declarat de inculpatul, fiul lui și, născut la 24.10.1988, în prezent aflat în Penitenciarul Mărgineni împotriva încheierii de ședință din 06.05.2009 pronunțată de Tribunalul Prahova.
Obligă recurentul la 150 lei cheltuieli judiciare către stat, din care 100 lei reprezintă onorariu apărător din oficiu, ce se va avansa din fondul Ministerului Justiției și Libertăților în contul Baroului
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică astăzi, 15 mai 2009.
Președinte, Judecători,
- - - - - - - -
Grefier,
4 ex/18.05.2009
Red. /Tehnored. ET.
f- Judecătoria Ploiești
a- Tribunalul Prahova
,
Operator de date cu caracter personal
Nr. notificare 3113/2006
Președinte:Mihai Viorel TudoranJudecători:Mihai Viorel Tudoran, Florentin Teișanu, Paul