Arestare preventiva jurisprudenta. Decizia 390/2009. Curtea de Apel Bacau
| Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BACĂU
SECȚIA PENALĂ, CAUZE MINORI SI FAMILIE
DECIZIA PENALĂ NR.390
Ședința publică din 03 iunie 2009
Curtea compusă din:
PREȘEDINTE: Dumitru Pocovnicu
JUDECĂTOR 2: Gabriel Crîșmaru
JUDECĂTOR 3: Anti Silviu
GREFIER: ---
**********
Ministerul Public - Parchetul de pe lângă J- Baf ost reprezentat legal de - procuror.
Pe rol judecarea recursului declarat de inculpatul, împotriva încheierii din data de 27.05.2009 pronunțată de Tribunalul Neamț în dosarul nr-.
Dezbaterile în cauză s-au desfășurat în conformitate cu dispozițiile art.304 Cod proc.penală, în sensul că au fost înregistrate cu ajutorul calculatorului, pe suport magnetic.
La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă recurentul - inculpat, în stare de arest, asistat de apărător ales, avocat.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:
Nemaifiind alte cereri, Curtea constată recursul în stare de judecată și acordă cuvântul pe dezbateri.
Apărătorul recurentului - inculpat, avocat, arată că a formulat recurs întrucât încheierea atacată este nelegală și netemeinică iar motivele care au determinat luarea acestei măsuri nu mai subzistă. Precizează că inculpatul a fost trimis în judecată pentru săvârșirea a două infracțiuni, respectiv deținere de droguri pentru consum și trafic de droguri. Susține că prima faptă inculpatul nu a negat-o, a recunoscut că este consumator și s-au găsit droguri asupra sa. Afirmă că la fila 47 din dosarul primei instanțe se susține că unul dintre motive este acela că pedeapsa pentru una dintre infracțiuni este închisoarea mai mare de 4 ani, deci dacă legea prevede pedeapsa cu închisoarea mai mare de 4 ani, ar trebui să se dispună arestarea, fără a mai fi respectate dispozițiile art.148 lit. Învederează faptul că acuzarea se bazează pe declarațiile colaboratorilor și investigatorilor sub acoperire. Arată că nu există martori sau flagrant pentru a se proba infracțiunea de trafic de droguri. Întrebarea care se naște este de ce nu s-a realizat flagrant când a achiziționat drogurile și de ce nu s-a realizat flagrant când inculpatul a vândut droguri, pentru a se demonstra traficul? Precizează că la fila 48 din dosarul primei instanțe se reține că arestarea este necesară pentru că urmează să fie audiați doi investigatori, însă inculpatul este arestat pentru temeiurile prev. de art.148 lit.f CPP. Susține că în cauză s-a dispus efectuarea unei expertize psihiatrice, existând date că a fost internat pentru afecțiuni psihice. Având în vedere și dispozițiile art.385 pct.8 CPP, solicită admiterea recursului și judecarea inculpatului în stare de libertate, eventual cu luarea măsurii obligării de a nu părăsi localitatea sau țara.
Reprezentantul Ministerului Public, în baza art.38515pct.1 lit.b CPP, pune concluzii de respingere a recursului, menținerea încheierii pronunțate de Tribunalul Neamț la data de 27.05.2009, ca fiind legală și temeinică. Susține că din probatoriul administrat rezultă elementele ce demonstrează întrunirea cumulativă a cerințelor art.148 lit.f CPP, față de natura faptelor, natura relațiilor sociale afectate și atitudinea inculpatului.
Având ultimul cuvânt, recurentul - inculpat cere îngăduința instanței și ajutorul statului român. Arată că a avut probleme psihice. Susține că a început să consume canabis în Franța, unde are un copil și nevastă. Precizează că arestarea sa s-a realizat când a achiziționat o cantitate de drog pentru consum până în Franța. Afirmă că din convorbirile telefonice nu rezultă că este traficant. Învederează faptul că nu a mai avut probleme cu legea. Nu a fost și nu va fi un pericol social. Arată că este de ajuns perioada de arest și solicită lăsarea sa în libertate, precizând că are capacități, cunoaște patru limbi străine și în închisoare este îngrădit. Solicită lăsarea în libertate cu obligarea de a nu părăsi localitatea.
S-au declarat dezbaterile închise, trecându-se la deliberare.
CURTEA
- deliberând -
Prin încheierea de ședință din data de 27.05.2009, pronunțată în dosarul nr- al Tribunalului Neamț, s-a dispus menținerea stării de arest preventiv a inculpatului, trimis în judecată pentru săvârșirea infracțiunilor prevăzute de art.2, alin.1 și 4 și art.4 alin.1 din Legea nr.143/2000, cu aplicarea art.41 alin.2 Cod penal, constând în aceea că în perioada iunie 2008 - martie 2009 comercializat droguri pe raza municipiului P N și a deținut tot droguri de risc în vederea consumului propriu.
În motivarea încheierii se arată că măsura arestării preventive, în cazul infracțiunilor prevăzute de Legea nr.143/2000 se impune și prin prisma faptului că asemenea fapte, neurmate de o ripostă fermă a societății ar întreține climatul infracțional și ar crea făptuitorilor impresia că pot persista în sfidarea legii.
Pedepsele prevăzute de lege pentru una dintre faptele pretins a fi comise (art. 2 alin.1 din Legea nr.143/2000) sunt mai mari de 4 ani închisoare, astfel că lăsarea inculpatului în libertate ar putea prezenta un pericol concret pentru ordinea publică, prin crearea unui sentiment de insecuritate și neîncredere în buna desfășurare a actului de justiție, ținându-se seama tocmai de modul de concepere a activității infracționale, de împrejurările comiterii infracțiunilor și de importanța relațiilor sociale încălcate de inculpat, astfel cum sunt reținute în actul de sesizare.
Având în vedere că de la data arestării inculpatului a trecut o perioadă de 2 luni de zile, nu se pune problema estompării rezonanței sociale a infracțiunilor și nici problema înlocuirii arestului preventiv cu o altă măsură mai blândă sau a depășirii termenului rezonabil al duratei arestării.
Față de modul de concepere și organizare a activității infracționale de către inculpat, descris în rechizitoriu, înlocuirea măsurii arestării preventive cu o altă măsură preventivă ar induce un puternic sentiment de insecuritate socială, de nesiguranță în opinia publică, fapt ce în final s-ar repercuta negativ asupra finalității actului de justiție.
Instanța a apreciat că, în baza dispozițiilor art. 136 Cod procedură penală, pentru desfășurarea în condiții corespunzătoare a procesului penal și pentru administrarea, în continuare a probatoriului, inclusiv audierea a doi martori cu identitate protejată este necesară momentan măsura arestării preventive, subzistând temeiurile inițiale care au impus-
Măsura arestării preventive a inculpatului este conformă scopului instituit prin art. 5 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, existând în cauză factori pertinenți care legitimează o detenție provizorie, respectiv suspiciunea rezonabilă că s-a comis o infracțiune.
Împotriva încheierii menționate, în termen legal a declarat recurs inculpatul, la pronunțarea acesteia, în condițiile art.385/4 alin.1, raportat la art.366 alin.4 CPP, fără a-l motiva în scris.
Oral, prin apărătorul ales, arată că nu mai subzistă temeiul pentru care a fost arestat, inculpatul recunoscând deținerea de droguri în vederea consumului propriu.
Instanța de control judiciar, examinând încheierea atacată în baza art.385/14 CPP, pe baza actelor și lucrărilor dosarului, în raport de motivele de recurs invocate, cât și din oficiu, conform art.385/6 alin.3 CPP, constată următoarele:
Inculpatul a fost arestat preventiv în cursul urmăririi penale prin încheierea nr.11/V pronunțată de judecător la data de 18.03.2009, în dosarul nr- al Tribunalului Neamț. S-a reținut că sunt suficiente probe și indicii temeinice în sensul dispozițiilor art.143 și 68/1 CPP că ar fi săvârșit infracțiunile prev. de art.2, alin.1 și 4 alin.1 din Legea nr.143/2000, constând în aceea că a comercializat droguri de risc unui colaborator autorizat în zilele de 03.06.2008 și 05.06.2008, iar la data de 17.03.2009 a fost prins în flagrant având la el trei folii de staniol în care se afla canabis.
De asemenea, judecătorul a considerat că luarea măsurii preventive este întemeiată pe incidența temeiului de arestare prevăzut de art.148 alin.1 lit.f CPP, reținând că există pericol concret pentru ordinea publică în cazul lăsării în libertate a inculpatului.
Prin încheierea din data de 20.03.2009 pronunțată în dosarul nr-, Curtea de APEL BACĂU, ca instanță de recurs, a confirmat cu efecte definitive luarea arestului preventiv, constatând-o ca legală și temeinică pentru aceleași motive arătate de prima instanță, arătând că limita mare de pedeapsă prevăzută de legiuitor - 15 ani închisoare, sfera relațiilor sociale protejate prin obiectul juridic special, denotă periculozitatea sporită a faptelor pentru care este inculpat.
La primirea dosarului de la procuror, în baza art.160 CPP, raportat la art.3001CPP, instanța a verificat legalitatea și temeinicia arestării preventive, dispunând, prin încheiere confirmată de instanța de recurs, menținerea măsurii, întrucât temeiul prevăzut de art.148 alin.1 lit.f CPP impune în continuare privarea de libertate a inculpatului.
In același mod a procedat Tribunalul Neamț și prin încheierea atacată prin prezentul recurs, pronunțată la data de 27.05.2009, când a constatat că motivele arestării sunt legale, păstrându-și valabilitatea de la ultima veri ficare din 13.04.2009.
In acord cu prima instanță, Curtea de APEL BACĂU apreciază că nu s-au modificat temeiurile avute în vedere la luarea măsurii arestului preventiv și nu se impune înlocuirea acesteia cu altă măsură preventivă, motivarea cuprinsă în încheierea recurată fiind corespunzătoare, astfel încât aceasta va fi însușită de instanța de control judiciar, cu următoarele completări.
Libertatea individuală este expresia constituțională a stării naturale umane. Societatea are obligația de a respecta și proteja libertatea omului și de a lua măsuri de restrângere a libertății individuale doar în condițiile strict prevăzute de lege.
Măsurile preventive își găsesc temeiul în nevoile create de interesul superior al realizării procesului penal, interes evidențiat în legea procesual penală prin dispozițiile art.136 pr.pen. în care se arată că acestea se iau pentru a se asigura buna desfășurare a procesului penal, ori pentru a se împiedica sustragerea învinuitului sau inculpatului de la urmărirea penală, de la judecată ori de la executarea pedepsei.
Alegerea și, evident, menținerea măsurii preventive se face ținându-se seama de scopul acesteia, de gradul de pericol social al infracțiunii, de sănătatea, vârsta, antecedentele penale și alte situații privind persoana inculpatului.
Din examinarea actelor și lucrărilor dosarului, raportat la prevederile și jurisprudența, rezultă că menținerea măsurii arestului preventiv a inculpatului este conformă cu aceste dispoziții, aceasta neînsemnând că prezumția de nevinovăție de care beneficiază inculpatul nu funcționează până la soluționarea definitivă a cauzei penale.
Curtea consideră că, prin gravitatea lor particulară, prin reacția publicului la săvârșirea infracțiunilor pentru care este judecat inculpatul și pentru care există indicii grave de culpabilitate, precum și prin gravitatea sancțiunii pe care o riscă persoana arestată, s-a provocat o tulburare socială de natură a justifica o detenție provizorie, acest factor fiind pertinent și suficient și la acest moment, ordinea publică continuând să fie efectiv amenințată și la 2 luni de la data arestării.
Infracțiunea pentru care este judecat inculpatul este sancționată cu pedeapsa închisorii mai mare de 4 ani, iar modalitatea de săvârșire a acesteia denotă minuțiozitate și perseverență în conceperea infracțiunii, așa cum s-a arătat și la data soluționării recursului la luarea măsurii arestului preventiv a inculpatului, temeiul arestării păstrându-și valabilitatea de la ultima verificare, din 13.04.2009, până la această dată.
Pe de altă parte, persoana arestată preventiv are dreptul la o durată rezonabilă a procedurii, în conformitate cu dispozițiile art.293 CPP și cu garanțiile oferite de art.5, paragraful 3 din Convenția Europeană pentru Drepturile Omului, nivelul de protecție asigurat fiind unul ridicat în raport de cauzele penale în care inculpatul nu este arestat preventiv, cu atât mai puțin în cazul dosarelor civile, tocmai datorită efectelor importante pe care le presupune o astfel de stare.
Analizând modul în care prima instanță a instrumentat dosarul, se constată că aceasta a depus diligențele necesare pentru a asigura desfășurarea procesului cu celeritate, neîntâlnindu-se perioade de inactivitate nejustificată, durata procedurii încadrându-se în termenul rezonabil impus de exigențele sporite în asemenea cazuri, mai stricte decât cele prevăzute în art.6 paragraful 1 din CEDO. Astfel, cauza a suferit două termene de judecată, la primul inculpatul solicitând amânarea pentru a se prezenta apărătorul său ales iar la următorul termen acesta a fost audiat. Urmează a fi administrate probele aduse de cele două părți în susținerea acuzațiilor și în apărare.
Prin urmare, având în vedere și că din ansamblul probator administrat în cursul judecății rezultă în continuare probe și indicii temeinice în sensul dispozițiilor art.143 și 68/1 CPP, în baza art.385/15, pct.1, lit.b CPP, constată că încheierea atacată este legală și temeinică și va respinge recursul formulat de recurentul - inculpat, ca nefondat.
În baza art.192 alin.2 CPP, va obliga recurentul la plata a 200 lei, reprezentând cheltuieli judiciare avansate de stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
În baza art.38515pct.1 lit.b Cod procedură penală, respinge recursul formulat de recurentul - inculpat, împotriva încheierii din 27.05.2009, pronunțată în dosarul nr- al Tribunalului Neamț, ca nefondat.
În baza art.192 alin.2 Cod procedură penală, obligă recurentul la plata a 200 de lei, cheltuieli judiciare avansate de stat.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 03.06.2009, în prezența inculpatului în stare de arest.
Președinte, Judecători,
GREFIER
- -
Red.înch.
Red.
Tehnored.
Ex.2
04.06.2009
Președinte:Dumitru PocovnicuJudecători:Dumitru Pocovnicu, Gabriel Crîșmaru, Anti Silviu
