Arestare preventiva jurisprudenta. Decizia 407/2008. Curtea de Apel Ploiesti
Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL PLOIEȘTI
SECȚIA PENALĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
DOSAR NR-
DECIZIA PENALĂ NR.407
Ședința publică din data de 25 aprilie 2008
PREȘEDINTE: Ștefan Fieraru
JUDECĂTORI: Ștefan Fieraru, Vasile Mărăcineanu Ion Stelian
- - -
GREFIER - - -
Ministerul publica fost reprezentat de procuror, din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de APEL PLOIEȘTI
Pe rol fiind soluționarea recursului declarat de inculpatul fiul lui și, născut la data de 21 iulie 1975, deținut în Penitenciarul Focșani, împotriva încheierii din data de 17 aprilie 2008 pronunțată de Tribunalul Buzău în dosarul nr-, prin care s-a menținut măsura arestării preventive a inculpatului.
La apelul nominal făcut în ședință publică a răspuns recurentul - inculpat, aflat în stare de arest, personal și asistat de avocat, apărător desemnat din oficiu din Baroul Prahova.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care,
Avocat, luând legătura cu inculpatul arestat arată că acesta nu mai are alte cereri de formulat.
Reprezentantul parchetului, având cuvântul, arată că nu mai are alte cereri de formulat.
Curtea, ia act că nu mai sunt alte cereri de formulat, constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul părților.
Avocat, având cuvântul pentru inculpat, arată că încheierea este nelegală și netemeinică, iar la acest moment nu se mai justifică menținerea măsurii arestării preventive, deoarece între acesta și partea vătămată există un conflict mai vechi, însă din declarația martorei rezultă că nu se face vinovat de săvârșirea faptei reținută în sarcina sa și poate fi judecat în stare de libertate.
Față de toate acestea solicită admiterea recursului, casarea încheierii atacate, revocarea măsurii și judecarea inculpatului în stare de libertate.
Reprezentantul parchetului, având cuvântul pune concluzii în sensul respingerii recursului declarat de inculpat ca fiind nefondat și menținerea încheierii atacate întrucât este legală și temeinică, în mod corect menținându-se măsura arestării
preventive a acestuia, dat fiind faptul că nu s-au schimbat și nici nu au încetat temeiurile care au stat la baza luării măsurii.
A mai arătat că inculpatul a fost trimis în judecată pentru comiterea infracțiunii de tâlhărie comisă în stare de recidivă, astfel că gravitatea faptei impune menținerea acestei măsuri preventive.
Inculpatul, având ultimul cuvânt, arată că nu se face vinovat de fapta reținută în sarcina sa și pentru care a fost condamnat de instanța de fond, solicitând judecarea sa în stare de libertate.
CURTEA,
Asupra recursului penal de față;
Examinând actele și lucrările dosarului, reține următoarele:
Prin Încheierea de ședință din 17.04.2008, pronunțată de Tribunalul Buzău, în dosarul nr-, în baza art. 300/2 pr.penală, s-a constatat legalitatea și temeinicia măsurii arestării preventive, luată față de inculpatul, fiul lui și, ns.la data de 21.07.1975, în prezent aflat în detenție în Penitenciarul cu Regim de Maximă Siguranță F, iar în temeiul art. 160/b pr.penală, s-a menținut măsura arestării preventive a inculpatului, în cursul judecății.
Pentru a pronunța această încheiere, tribunalul a reținut că nu s-au schimbat temeiurile ce au fost avute în vedere la data luării măsurii arestării preventive a inculpatului.
Împotriva încheierii a declarat recurs inculpatul, criticând-o ca fiind netemeinică și nelegală și a solicitat în esență admiterea recursului, casarea încheierii și revocarea măsurii arestării preventive, urmând a fi judecat în stare de libertate până la soluționarea definitivă a cauzei, deoarece nu se face vinovat de săvârșirea faptei pentru care a fost dedus judecății.
Curtea, examinând încheierea recurată, în raport de situația de fapt reținută, de probele administrate de criticile formulate, precum și din oficiu sub toate aspectele, conform art. 385/6 al.1 și art. 385/9 pr.penală, constată că recursul este nefondat, așa cum se va arăta în continuare:
Prin Rechizitoriul Parchetului de pe lângă Judecătoria Buzău, nr. 5899/P/2006 din 9.01.2007, a fost trimis în judecată în stare de arest preventiv inculpatul, pentru săvârșirea infracțiunii de tâlhărie prev.de art. 211 al.2 lit.b,c și alin.2/1 lit.a, cu aplic.art.37 lit.b, constând în aceea că, la data de 15.012.2006, împreună cu, a deposedat-o pe partea vătămată de suma de 50 lei prin întrebuințarea de violențe, într-un loc public și pe timp de noapte, provocându-i leziuni ce au necesitat pentru vindecare 1-2 zile îngrijiri medicale.
După administrarea probatoriilor, prin sentința penală nr. 5 din 8.01.2008, Judecătoria Buzău, a dispus condamnarea inculpatului, al pedeapsa de 7 ani închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii prev.de art. 211 al.2 lit.b și c și alin.2/1 lit.a, cu aplic.art.37 lit.b, menținând totodată starea de arest a inculpatului.
Împotriva acestei hotărâri a declarat apel inculpatul, criticând-o ca fiind netemeinică și nelegală, cauza fiind înregistrată la data de 6.02.2008, pe rolul Tribunalului Buzău, sub nr-, iar la termenul din 17.04.2008, în cursul judecății, s-a menținut măsura arestării preventive a inculpatului așa cum de altfel s-a arătat mai sus.
Verificând actele și lucrările dosarului, se constată că, nu s-au schimbat temeiurile ce au fost avute în vedere la data luării măsurii arestării preventive pe de o parte, iar pe de altă parte, prima instanță - Judecătoria Buzău - s-a pronunțat în ceea ce privește vinovăția acestuia pentru fapta pentru care a fost dedus judecății și l-a condamnat la pedeapsa de 7 ani închisoare.
În raport de cele arătate mai sus, Curtea, apreciază că încheierea Tribunalului Buzău, din 17.04.2008, este legală și temeinică, motiv pentru care recursul inculpatului urmează a fi respins ca nefondat, în baza art. 385/15 pct.1 lit.b pr.penală.
Văzând și dispoz.art. 192 al.2 pr.penală,
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondat recursul declarat de inculpatul, fiul lui și, născut la 21 iulie 1975, în prezent deținut în Penitenciarul Focșani, împotriva încheierii de ședință din data de 17.04.2008 a Tribunalului Buzău.
Obligă recurentul - inculpat la 70 lei cheltuieli judiciare către stat, din care 40 lei onorariu pentru apărătorul desemnat din oficiu, ce se va avansa din fondul Ministerului Justiției.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică astăzi, 25 aprilie 2008.
Președinte, JUDECĂTORI: Ștefan Fieraru, Vasile Mărăcineanu Ion Stelian
Fiind plecat din instanță, prezenta se
semnează de președintele completului
Grefier,
Red.
Tehnored.
4 ex./29.04.2008
nr- Tribunalul Buzău
Operator de date cu caracter personal
Notificare nr. 3113/2006
Președinte:Ștefan FieraruJudecători:Ștefan Fieraru, Vasile Mărăcineanu Ion Stelian