Arestare preventiva jurisprudenta. Decizia 471/2009. Curtea de Apel Cluj

ROMÂN I

CURTEA DE APEL CLUJ

SECȚIA PENALĂ ȘI DE MINORI

DOSAR NR-

DECIZIA PENALĂ NR. 471/R/2009

Ședința publică din 4 august 2009

Instanța constituită din:

PREȘEDINTE: Maria Boer JUDECĂTOR 2: Valentin Chitidean Iuliana Moldovan

JUDECĂTORI: - -

: - -

GREFIER: - --

Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Curtea de APEL CLUJ, reprezentat prin PROCUROR -

S-a luat spre examinare recursul declarat de către inculpatul, deținut în Penitenciarul Gherla, împotriva încheierii penale fără număr din data de 24 iulie 2009, pronunțată de Tribunalul Maramureș, în dosar nr-, având ca obiect verificarea legalității și temeinciei măsurii arestului preventiv.

La apelul nominal făcut în ședință publică se prezintă inculpatul, aflat în stare de arest, asistat de apărător desemnat din oficiu, avocat din cadrul Baroului C, cu delegație la dosar.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care,

Inculpatul arată că își menține recursul declarat în cauză și este de acord să fie asistat de apărător desemnat din oficiu.

Inculpatul depune la dosar un memoriu și o scrisoare medicală.

Nemaifiind cereri prealabile de formulat și excepții de invocat, instanța acordă cuvântul în dezbaterea recursului.

Apărătoarea din oficiu a inculpatului solicită admiterea recursului, casarea încheierii penale atacate și rejudecând să se pronunțe o nouă hotărâre prin care să se dispună revocarea măsurii arestului preventiv, cu consecința punerii de îndată în libertate a inculpatului. Apreciază că în acest moment procesual nu mai subzistă temeiurile care au stat la baza luării măsurii arestării preventive, având în vedere că inculpatul este arestat de un an de zile, iar probațiunea a fost administrată mare parte, singura probă ce mai trebuie să fie efectuată fiind expertiza medicală, ceea ce va atrage prelungirea judecării cauzei. Mai arată că inculpatul nu-și poate efectua apărarea corespunzător din penitenciar și că starea de sănătate a acestuia s-a agravat.

În subsidiar, solicită luarea măsurii de a nu părăsi localitatea sau țara.

Reprezentantul Ministerului Public, având în vedere că temeiurile prev. de art-. 148 lit.d și f Cod pr.pen. avute în vedere la luarea măsurii arestării preventive nu s-au schimbat și nu au încetat, în plus partea vătămată a decedat motiv pentru care s-a dispus efectuarea unei expertize medico-legale pentru a se stabili dacă există raport de cauzalitate între agresiunea exercitată de inculpate moartea victimei, solicită respingerea recursului declarat de inculpat ca nefondat și menținerea ca legală și temeinică a încheierii recurate.

Inculpatul, având ultimul cuvânt, solicită să se țină seama că este bolnav și să fie cercetat în stare de libertate.

CURTEA

Prin încheierea penală din 24 iulie 2009 a Tribunalului Maramureș, s-au respins cererile de revocare a măsurii arestării preventive și de înlocuire a acesteia cu măsura obligării de a nu părăsi țara sau localitatea, ambele formulate de inculpatul prin apărătorul ales.

În baza art. 300 ind. 2 raportat la art. 160 ind. b Cod procedură penală s-a constatat din oficiu legalitatea și temeinicia măsurii arestării preventive inculpatului (zis "", CNP -, fiul lui și, născut la 29.06.1951 în județul M, domiciliat în nr. 249, arestat preventiv în Penitenciarul Gherla ) și în consecință s-a menținut arestarea preventivă a acestuia pentru următoarele 60 de zile.

Pentru a pronunța această hotărâre, prima instanță a reținut că prin încheierea penală nr. 350 din 16.06.2008 Tribunalul Maramureșa dispus arestarea preventivă a inculpatului pe 29 de zile, fiind emis mandatul de arestare preventivă nr.9/U/16.06.2008. S-au reținut ca temeiuri ale arestării dispozițiile art.148 lit. și pr. penală.

Ulterior, prin încheierea penală 407 din 10.07.2008 a aceleiași instanțe, a fost prelungită măsura arestării preventive pentru 30 zile, de la 15.07.2008 la 13.08.2008 inclusiv.

Măsura preventivă privativă de libertate a fost verificată din punct de vedere al legalității și temeiniciei acesteia la termenul din 28 iulie 2008 și menținută, în temeiul art. 300 ind. 2 rap. la art.160 ind. b pr. penală, pentru 60 de zile.

Legalitatea și temeinicia măsurii a fost pusă din nou în discuție la termenele din 23 septembrie 2008, 18 noiembrie 2008, 16 decembrie 2008, 20 ianuarie 2009, 17 martie 2009, 12 mai 2009 și 25 iunie 2009, instanța pronunțându-se în sensul menținerii acesteia date fiind următoarele considerente:

Potrivit art.160 ind. b pr. pen. instanța este datoare să verifice periodic legalitatea și temeinicia măsurii arestării și, în cazul în care se constată că arestarea este nelegală, că temeiurile au încetat sau că nu există temeiuri noi ce să justifice o asemenea măsură, să procedeze la revocarea ei cu consecința punerii de îndată în libertate a inculpatului (alin. 2 al acestui articol).În caz contrar, al situației în care motivele subzistă în continuare, instanța va da curs disp. art. 160 ind. b alin. 3. pr. pen. În această din urmă situație se află instanța în cauza ce face obiectul prezentei întrucât probațiunea administrată nu este de natură să permită o eventuală schimbare sau încetare a temeiurilor arestării prevăzute de art.148 lit. și pr. penală. Pericolul social concret al faptei sub aspectul căreia este cercetat inculpatul există și în prezent, în raport de consecințele acesteia. În plus, o eventuală depășire a termenului rezonabil nu există în cauză, întrucât acesta trebuie analizat din perspectiva mai multor cerințe, printre care atitudinea instituțiilor statului implicate în soluționarea justă a cauzei și complexitatea acesteia. Intervenind decesul lui, s-au schimbat circumstanțele ce trebuie avute în vedere de instanță în ansamblul lor iar demersurile făcute de tribunal în vederea obținerii unor acte medico-legale ce să stabilească existența sau nu a vreunei legături de cauzalitate între faptă și deces sunt necesare la soluționarea justă a dosarului.

Împotriva acestei încheieri a declarat recurs în termen legal inculpatul, criticând soluția pronunțată pentru nelegalitate și netemeinicie și solicitând casarea încheierii pronunțate în cauză și punerea sa de îndată în libertate.

Recursul declarat în cauză de inculpat este nefondat, pentru următoarele considerente:

Prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Tribunalul Maramureșs -a dispus trimiterea în judecată în stare de arest preventiv a inculpatului, pentru comiterea tentativei la omor calificat prev.de art.20 pen. rap.la art.174 al.1 lit.i cu aplic.art.37 lit.a pen. S-a reținut în sarcina inculpatului că în noaptea de iunie 2008, în loc public a aplicat cu o țeavă metalică multiple lovituri de mare intensitate asupra părții vătămate, cauzându-i acesteia leziuni traumatice care i-au pus viața în primejdie.

Împotriva inculpatului s-a luat măsura arestării preventive la data de 16.06.2008 iar la data de 24.07.2008 instanța de fond a fost sesizată prin rechizitoriu cu judecarea cauzei.

Cu ocazia soluționării propunerii de arestare preventivă s-a reținut de către instanță că luarea acestei măsuri s-a făcut cu respectarea dispozițiilor legale prev.de art.136 rap.la art.143 pr.pen. fiind incident cazul de arestare prev.de art.148 lit.f pr.pen.

În cauză în mod corect s-a reținut că temeiurile care au determinat arestarea inițială a inculpatului subzistă și în prezent și impun judecarea în continuare în stare de arest preventiv a inculpatului.

Astfel, potrivit art.5 pct.1 din Convenția pentru Apărarea Drepturilor Omului și Libertăților Fundamentale și art.23 din Constituția României ce reglementează cazurile de excepție în care o persoană poate fi lipsită de libertate, inculpatul a fost arestat în vederea aducerii sale în fața autorităților judiciare competente, existând motive verosimile de a se bănuit că a săvârșit infracțiuni. În plus, Curtea reține că existența și persistența unor indicii grave de vinovăție, reprezintă conform jurisprudenței CEDO factor pertinenți care legitimează o detenție provizorie.

Raportat la probele existente la dosarul cauzei, există suspiciunea rezonabilă că s-a comis o infracțiune, astfel că măsura arestării preventive este justificată. Împrejurarea că inculpatul susține că este nevinovat de comiterea infracțiunii pentru care este judecat, nu reprezintă înlăturarea prezumției de nevinovăție, întrucât aprecierea probelor va fi efectuată la un moment procesual ulterior de către instanța de fond.

In cauză subzistă și pericolul concret pentru ordinea publică, întrucât practica judiciară a statuat în mod constant că la stabilirea pericolului public se au în vedere atât date legate de persoana inculpatului cât și date referitoare la faptă, acestea din urmă fiind în numeroase situații de natură să creeze în opinia publică un sentiment de insecuritate și credința că justiția nu acționează îndeajuns împotriva infracționalității.

Raportat la natura și gravitatea faptei, precum și la complexitatea cauzei, în mod corect s-a reținut că menținerea măsurii arestării preventive a inculpatului se impune.

Pentru toate aceste considerente, având în vedere disp.art.385/15 pt.1 lit.b pr.pen. nefiind incident nici unul din motivele de casare prev.de art.385/9 pr.pen. soluția pronunțată fiind legală și temeinică sub toate aspectele, recursul declarat în cauză va fi respins ca nefondat.

In temeiul art.189 și 192 al.2 pr.pen. se va stabili onorariu avocațial și va fi obligat inculpatul la plata cheltuielilor judiciare avansate de stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DISPUNE:

Respinge ca nefondat recursul declarat de inculpatul, născut la 29.06.1951, aflat în Penitenciarul Gherla împotriva încheierii penale din 24.07.2009 a Tribunalului Maramureș.

Stabilește în favoarea Baroului de Avocați C-N suma de 100 lei onorariu pentru apărător din oficiu, ce se va plăti din fondul Ministerului Justiției.

Obligă pe inculpat să plătească în favoarea statului suma de 200 lei cheltuieli judiciare, din care 100 lei reprezentând onorariu avocațial.

Decizia este definitivă.

Dată și pronunțată în ședința publică din data de 4.08.2009.

PREȘEDINTE JUDECĂTORI GREFIER

- - - - - - - --

RED.MB/MB

07.08.09/2 EX.

Președinte:Maria Boer
Judecători:Maria Boer, Valentin Chitidean Iuliana Moldovan

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre Arestare preventiva jurisprudenta. Decizia 471/2009. Curtea de Apel Cluj