Arestare preventiva jurisprudenta. Decizia 516/2009. Curtea de Apel Pitesti

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL PITEȘTI

SECȚIA PENALĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE

DOSAR NR- DECIZIE NR. 516/

Ședința publică din data de 13 August 2009

Curtea compusă din:

PREȘEDINTE: Marius Gabriel Săndulescu judecător

JUDECĂTOR 2: Elena Minodora Rusu

Judecător: - -

Grefier:

Parchetul de pe lângă Curtea de APEL PITEȘTI, reprezentat prin:

- procuror

S-a luat în examinare, pentru soluționare, recursul penal declarat de inculpatul, deținut în Penitenciarul Colibași, împotriva încheierii de ședință din data de 11 august 2009, pronunțată de Tribunalul Argeș, în dosarul nr-.

La apelul nominal, făcut în ședința publică răspuns recurentul inculpat asistat de avocat oficiu, în baza împuternicirii avocațiale aflate la dosarul cauzei nr.3056/2009, emisă de Baroul Argeș.

Procedura, legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință,după care:

S-a încuviințat apărătorului desemnat din oficiu să ia legătura cu recurentul inculpat

Avocat oficiu și reprezentanta parchetului având pe rând cuvântul arată că nu mai au alte cereri prealabile de formulat, nici excepții de invocat.

Nemaifiind alte cereri prealabile de formulat, nici excepții de invocat curtea constată recursul în stare de judecată și acordă cuvântul asupra acestuia.

Avocat oficiu având cuvântul solicită admiterea recursului, casarea încheierii de ședință din data de 11 august 2009, pronunțată de Tribunalul Argeș, în dosarul nr- ca fiind nelegală și netemeinică, pe fond punerea în libertate a inculpatului și continuarea judecării cauzei cu inculpatul în stare de libertate apreciind că nu prezintă pericol pentru ordinea publică.

Reprezentanta parchetului având cuvântul pune concluzii de respingerea recursului ca nefondat, menținerea încheierii de ședință din data de 11 august 2009, pronunțată de Tribunalul Argeș, în dosarul nr- ca fiind legală și temeinică, apreciază că nu au încetat temeiurile avute în vedere la luarea măsurii arestării preventive, inculpatul fiind și recidivist.

Recurentul inculpat având ultimul cuvânt potrivit disp. art.385/13 alin. ultim Cod procedură penală solicită admiterea recursului, pe fond punerea în libertate.

CURTEA

Asupra recursului formulat, deliberând, constată:

Prin încheierea de ședință din 11 august 2009, pronunțată de Tribunalul Argeș, în dosarul nr-, s-a constatat legalitatea și temeinicia măsurii arestării preventive a inculpatului, în prezent aflat în Arestul A și s-a menținut starea de arest a acestuia.

Pentru a dispune astfel, instanța de fond a reținut că prin rechizitoriul cu nr.178/P/2009 al Parchetului de pe lângă Tribunalul Argeș, a fost trimis în judecată, în stare de arest preventiv, inculpatul, pentru săvârșirea infracțiunii prevăzută de art.183 Cod penal cu aplic. art. 37 lit. b) Cod penal.

S-a reținut, în fapt, că în noaptea de 17/18.04.2009, în jurul orelor 23,30, în timp ce se afla pe raza Municipiului Câmpulung, în apropierea Oficiului poștal nr.3, i-a aplicat numitului, de 26 de ani, din Câmpulung, mai multe lovituri cu podul palmei în zona feței, în urma cărora acesta s-a dezechilibrat și a căzut, lovindu-se cu capul de asfalt. La scurt timp, victima intrat în stare comatoasă, fiind transportată la Spitalul din B, unde a decedat la data de 25.04.2009.

În urma necropsiei, s-a stabilit că moartea a fost violentă, datorându-se hemoragiei și dilacerării meningo-cerebrale, consecința unui traumatism cranio-cerebral cu fractură craniană de boltă iradiată la bază, complicat în evoluție, cu suferință de trunchi cerebral și insuficiență multiplă organo-sistemică.

Prin încheierea nr.51/CC din 19.06.2009 a Tribunalului Argeș - Secția Penală, s-a dispus arestarea preventivă a inculpatului pe o perioadă de 29 de zile, reținându-se, potrivit art.148 alin.1 lit.f) Cod procedură penală, că pentru infracțiunea pentru care este cercetat inculpatul, legea prevede pedeapsa închisorii mai mare de 4 ani și există probe că lăsarea în libertate a acestuia prezintă un pericol concret pentru ordinea publică.

Potrivit dispozițiilor art.3001Cod procedură penală, după înregistrarea dosarului la instanță, în cauzele în care inculpatul este trimis în judecată în stare de arest preventiv, instanța este datoare să verifice, din oficiu, în camera de consiliu, legalitatea și temeinicia arestării preventive.

Procedând conform acestui text de lege, instanța a apreciat că temeiurile care au determinat arestarea impun în continuare privarea de libertate.

Astfel, s-a constatat că în speță sunt indicii temeinice în accepțiunea dată acestei noțiuni de dispozițiile art.681Cod procedură penală, că inculpatul a săvârșit fapta pentru care este cercetat, aceasta reieșind din probele administrate până în prezent în cauză.

De asemenea, a reținut tribunalul, că subzistă cazul prevăzut de art.148 lit.f) Cod procedură penală, în sensul că inculpatul este cercetat pentru o infracțiune pentru care legea prevede pedeapsa închisorii mai mare de 4 ani și există probe că lăsarea în libertate a inculpatului prezintă un pericol concret pentru ordinea publică.

Pericolul pentru ordinea publică, în sensul legii penale, nu are numai înțelesul unui pericol concret și iminent, constând în posibilitatea continuării unei activități infracționale, ci trebuie înțeles și ca o reacție care s-ar putea produce la nivelul ordinii publice, al respectului față de lege, stimulând temerea colectivă că împotriva unor fapte periculoase organele de justiție nu acționează prompt și eficient. Având în vedere condițiile în care a fost săvârșită fapta, modalitatea de săvârșire a acesteia și urmările produse, precum și atitudinea inculpatului, tribunalul a apreciat că în cauză se impune menținerea măsurii arestării preventive.

Fiind îndeplinite condițiile prevăzute de art.3001alin.3 Cod procedură penală, tribunalul a menținut starea de arest a inculpatului.

Împotriva acestei încheieri a declarat recurs inculpatul, solicitând casarea încheierii cu consecința judecării sale în stare de libertate, invocând faptul că lăsarea sa în libertate nu prezintă pericol concret pentru ordinea publică.

Analizând recursul, prin prisma motivelor invocate și din oficiu potrivit art.3856alin.3 Cod procedură penală, curtea constată că acesta este nefondat pentru considerentele ce se vor expune în continuare:

Inculpatul este cercetat pentru săvârșirea infracțiunii prevăzută de art.183 Cod penal cu aplic. art.37 lit.b) Cod penal.

Pentru inculpat a fost dispusă măsura arestării preventive prin încheierea nr.51/CC din 19.06.2009 a Tribunalului Argeș, în temeiul dispozițiilor art.148 lit.f) Cod procedură penală, reținându-se, în fapt, că asupra inculpatului planează suspiciuni în sensul că în noaptea de 17/18.04.2009, în jurul orelor 23,30, în timp ce se afla pe raza Municipiului Câmpulung, în apropierea Oficiului poștal nr.3, i-a aplicat numitului, de 26 de ani, din Câmpulung, mai multe lovituri cu podul palmei în zona feței, în urma cărora acesta s-a dezechilibrat și a căzut, lovindu-se cu capul de asfalt. La scurt timp, victima intrat în stare comatoasă, fiind transportată la Spitalul din B, unde a decedat la data de 25.04.2009.

În urma necropsiei, s-a stabilit că moartea a fost violentă, datorându-se hemoragiei și dilacerării meningo-cerebrale, consecința unui traumatism cranio-cerebral cu fractură craniană de boltă iradiată la bază, complicat în evoluție, cu suferință de trunchi cerebral și insuficiență multiplă organo-sistemică.

Având în vedere probatoriul administrat până în prezent, curtea constată că temeiurile de care s-a ținut seama la luarea măsurii arestării preventive nu s-au schimbat, subzistând un pericol concret pentru ordinea publică în cazul lăsării în libertate a inculpatului față de natura și gravitatea faptelor, de reacția comunității în raport de împrejurările în care acestea s-au comis și de urmările produse.

Detenția preventivă a inculpatului se impune a fi menținută și din considerente ce țin de necesitatea asigurării bunei desfășurări a procesului penal și, în același timp, de necesitatea de a se împiedica sustragerea de la cercetarea judecătorească întrucât, chiar dacă inculpatul a recunoscut fapta comisă, inițial a încercat o îngreunare a derulării cercetărilor penale prin implicarea în incident și a altei persoane, afirmație rămasă fără suport probator până în prezent.

Curtea notează că existența în continuare a temeiurilor care au justificat arestarea preventivă a inculpatului este suficientă pentru menținerea detenției provizorii și conformă scopurilor instituite prin art.5 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului.

Așa fiind, pentru considerentele ce preced și în raport de natura și gravitatea infracțiunii săvârșite, dar și de starea de recidivă a inculpatului, curtea, în temeiul art.38515pct.1 lit.b) Cod procedură penală va respinge ca nefondat recursul declarat de către acesta.

În baza art.192 alin.2 Cod procedură penală, recurentul-inculpat va fi obligat și la cheltuieli judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge ca nefondat recursul declarat de inculpatul, fiul lui și, născut la data de 20.05.1982, în municipiul Câmpulung, județul A, domiciliat în Câmpulung, str. -. - nr.6, județul A, CNP -, deținut în Penitenciarul Colibași, împotriva încheierii de ședință din data de 11 august 2009, pronunțată de Tribunalul Argeș, în dosarul nr-.

Obligă pe inculpat la 250 lei cheltuieli judiciare avansate de stat, din care 100 lei, onorariu avocat oficiu, ce se vor avansa din fondurile Ministerului Justiției și Libertăților.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 13 august 2009, la Curtea de APEL PITEȘTI - Secția Penală și pentru cauze cu Minori și de Familie.

,

Grefier,

Red.

Tehnored. /

3 ex./04.09.2009

Jud.fond:

Președinte:Marius Gabriel Săndulescu
Judecători:Marius Gabriel Săndulescu, Elena Minodora Rusu

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre Arestare preventiva jurisprudenta. Decizia 516/2009. Curtea de Apel Pitesti