Arestare preventiva jurisprudenta. Decizia 550/2009. Curtea de Apel Ploiesti

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL PLOIEȘTI - SECȚIA PENALĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE

DOSAR NR-

DECI ZIA NR. 550

Ședința publică din data de 3.08.2009

PREȘEDINTE: Ioana Nonea

JUDECĂTORI: Ioana Nonea, Elena Negulescu Florentin Teișanu

- - -

Grefier - - -

Ministerul Publica fost reprezentat de procuror -, din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de APEL PLOIEȘTI

Pe rol fiind soluționarea recursului declarat de inculpatul, fiul lui și -, născut la data de 6.09.1975, în prezent aflat în Arestul JDî mpotriva încheierii de ședință din data de 31 iulie 2009 pronunțată de Tribunalul Dâmbovița, prin care în baza art. 300/2 rap la art. 160/b al.3 s C.P.P.-a menținut măsura arestării preventive luată față de inculpat.

La apelul nominal făcut în ședință publică a răspuns recurentul inculpat, în stare de arest preventiv și asistat de avocat din cadrul Baroului D, potrivit împuternicirii avocațiale nr. 8/12.02.2009.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:

S-a dat posibilitatea apărătorului ales să ia legătura cu recurentul inculpat, aflat în stare de arest.

Avocat pentru recurentul inculpat depune la dosar ordonanță de restituire dată în dosarul nr.1090/P/2002 al Parchetului de pe lângă Tribunalul Dâmbovița, o acțiune de majorare a pensiei de întreținere și o declarație de martor a numitului, arătând că alte cereri nu mai are de formulat în cauză, solicitând acordarea cuvântului in dezbaterea recursului.

Reprezentantul Ministerului Public având cuvântul, arată că nu mai are cereri de formulat în cauză, solicitând acordarea cuvântului în dezbaterea recursului.

Curtea, față de susținerile părților în sensul că nu mai au cereri de formulat în cauză, precum și în raport de actele și lucrările dosarului, constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în dezbaterea recursului.

Avocat pentru recurentul inculpat critică încheierea dată de Tribunalul Dâmbovița pentru motive de nelegalitate și netemeinicie.

Susține că a înțeles să formuleze recurs împotriva încheierii dată de tribunal, dat fiind faptul că instanța în mod greșit a menținut măsura arestării preventive inculpatului, fără a înțelege care este cadrul procesual actual.

S-au invocat dispozițiile art. 150 și 153 și C.P.P. s-a reținut de instanța de fond că la acest moment inculpatul prezintă pericol pentru ordinea publică.

Față de această împrejurare reținută de instanță, solicită a se observa că inculpatul la momentul de față nu mai prezintă pericol pentru ordinea publică raportat la distanța în timp de la momentul săvârșirii infracțiunii, respectiv anul 2001 și până în prezent.

Clientul său, inculpatul de față, fost urmărit, cercetat și condamnat în lipsă, însă nu datorită relei credințe a acestuia sau că a dorit să se sustragă cercetării, ci datorită faptului că el era arestat în Spania și executa o pedeapsă aplicată de autoritățile judiciare spaniole tot pentru aceeași faptă pentru care a fost condamnat și în România.

Astfel, apreciază că pentru tot ce a făcut inculpatul el a plătit în Spania timp de 6 ani și 5 luni.

Această situație a fost dovedită în fața instanței de apel cu actele depuse la dosar, însă aceasta nu a dorit să analizeze actele cu atenție.

Precizează totodată că, anumite reglementări ce erau în vigoare în anul 2001 nu mai sunt actuale și astăzi.

Solicită a se avea în vedere și conținutul ordonanței aflate la dosarul de urmărire penală la fila 11, care, în opinia sa, nu s-a schimbat cu nimic până la momentul de față.

Din punctul său de vedere, în cauza de față se poate invoca și prescripția răspunderii penale în raport de data săvârșirii infracțiunii -2001 și față de împrejurarea că inculpatul nu s-a sustras urmăririi și cercetării judecătorești.

Mai mult decât atât, solicită a se constata că cererea formulată de inculpatul este una de întrerupere a executării pedepsei făcută de o persoană după o perioadă de 6 ani și 5 luni închisoare executată într-o închisoare din Spania.

Spre deosebire de cele menționate, solicită a se avea în vedere și declarația lui, soțul uneia din părțile vătămate, din care rezultă că soția sa cunoștea faptul că in Spania urma să se prostitueze.

Față de toate aceste considerente, solicită admiterea recursului, casarea încheierii dată de Tribunalul Dâmbovița, revocarea măsurii arestării preventive a inculpatului și judecarea acestuia în stare de libertate.

Reprezentantul Ministerului Public având cuvântul, pune concluzii de respingerea recursului ca nefondat și menținerea încheierii dată de Tribunalul Dâmbovița ca legală și temeinică, întrucât instanța de fond în mod corect a apreciat că în cauză temeiurile inițiale pentru care s-a luat împotriva inculpatului măsura arestării preventive impun în continuare privarea de libertate a acestuia.

Tribunalul Dâmbovițaa avut în vedere natura și gravitatea faptei săvârșite de inculpat, precum și perseverența infracțională a acestuia, din cazierul său judiciar reieșind că mai fost condamnat la o pedeapsă de 2 ani închisoare.

Recurentul inculpat, având ultimul cuvânt, susține că a fost arestat la data de 25.10.2002 și liberat la data de 28.10.2008, iar la data de 28.02.2009 a fost din nou arestat în vederea extrădării.

Solicită să fie judecat în stare de libertate.

CURTEA,

Asupra recursului penal de față;

Examinând actele și lucrările dosarului, reține următoarele:

Prin încheierea de ședință din 31 iulie 2009 dată de Tribunalul Dâmbovița -Secția în dosarul nr-, în baza disp. art.3002cod proc. penală rap. la art.160balin.3 din același cod s-a menținut măsura arestării preventive luată față de inculpatul, fiul lui și -, născut la data de 6 septembrie 1975 în Târgoviște, CNP -, domiciliat în com., jud.D, în prezent aflat în Arestul D în baza mandatului nr.12/U/11 decembrie 2003 emis de Judecătoria Târgoviște în dosarul nr.6224/2003, confirmat de aceeași instanță la data de 31 iulie 2009.

Prin aceeași încheiere, s-a respins ca neîntemeiată cererea formulată de inculpat privind revocarea măsurii arestării preventive.

Pentru a dispune astfel, instanța de apel a reținut următoarele:

Verificând legalitatea și temeinicia arestării preventive a apelantului inculpat, în conformitate cu disp. art.3002cod proc. penală, tribunalul a apreciat că subzistă temeiurile avute în vedere la luarea acestei măsuri, astfel cum au fost modificate după completarea codului d e procedură penală prin Legea nr.356/2006, respectiv disp. art.148 alin.1 lit.f) cod proc. penală, având în vedere că acesta a fost trimis în judecată pentru săvârșirea unei infracțiunii de proxenetism, cu un grad de pericol social ridicat, sancționată de legea penală cu pedeapsa închisorii mai mare de 4 ani iar lăsarea inculpatului în libertate ar prezenta pericol concret pentru ordinea publică.

Se reține astfel că față de inculpat s-a luat măsura arestării preventive în lipsă prin încheierea pronunțată de Judecătoria Târgoviște la data de 11 decembrie 2003, emițându-se în acest sens mandatul de arestare preventivă nr.12/U/11 decembrie 2003.

Instanța de fond a reținut că temeiurile care justifică luarea măsurii arestării preventive sunt date de pedeapsa prevăzută de lege pentru infracțiunea reținută în sarcina inculpatului, antecedentele penale ale acestuia și existența pericolului real că lăsarea sa în libertate ar afecta ordinea publică.

În baza acestui mandat de arestare preventivă și față de solicitarea Centrului de Cooperare Internațională -Biroul Național Interpol, prin încheierea din 7 iulie 2006 Judecătoria Târgoviștea solicitat extrădarea inculpatului din Spania, unde a fost arestat provizoriu de către autoritățile spaniole în vederea executării mandatului.

Pe numele inculpatului a fost emis de către Judecătoria Târgoviște și un mandat de arestare preventivă nr.4 din 3 martie 2009, pentru executării căruia această instanță a făcut demersurile legale.

Prin încheierea pronunțată la 31 iulie 2009 în dosarul nr.6224/2003 mandatul de arestare preventivă nr.12/U/2003 a fost confirmat în temeiul disp. art.152 alin.2 și 4 cod proc. penală.

Instanța de apel reține că la luarea măsurii arestării preventive a inculpatului au fost avute în vedere dispozițiile cuprinse în art.136 alin. ultim cod proc. penală, respectiv necesitatea bunei desfășurări a procesului penal, gradul de pericol social al infracțiunii săvârșite de inculpat, precum și antecedentele acestuia, din fișa de cazier judiciar rezultând că inculpatul a fost condamnat anterior pentru comiterea unei infracțiuni cu violență.

Legat de pericolul social al lăsării în libertate a inculpatului, instanța a reținut că acesta rezultă din modalitatea și împrejurările comiterii faptei, natura și gravitatea acestui gen de infracțiuni, care au proliferat în ultima perioadă afectând un număr tot mai mare de tinere.

Referindu-se la infracțiunea reținută în sarcina inculpatului, tribunalul a motivat că o astfel de faptă necesită o reacție fermă din partea autorităților, de vreme ce populația trebuie să se simtă apărată de către acestea, care trebuie să acționeze astfel încât să asigure apărarea ordinii de drept.

Invocând jurisprudența, s-a motivat că luarea măsurii arestării preventive față de un inculpat se impune în situația în care infracțiunile pentru care este cercetat pot determina tulburări sociale datorită gravității deosebite a faptelor și reacției publicului față de acestea, întrucât lăsarea lui în libertate ar putea afecta ordinea publică.

Totodată, s-a motivat că măsura arestării preventive este conformă disp. art.5 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, din probele administrate, respectiv declarațiile părților vătămate, declarațiile martorilor, procesele verbale de prezentare pentru recunoaștere după fotografie, fișa de cazier a inculpatului, judecat și de autoritățile spaniole pentru săvârșirea unei infracțiuni de proxenetism, rezultând presupunerea rezonabilă că inculpatul a comis infracțiunea pentru care a fost trimis în judecat și condamnat de prima instanță.

Tribunalul a mai apreciat că prin menținerea măsurii arestării preventive nu i se încalcă inculpatului dreptul la libertate garantat de Constituție și prev. în art.5 lit.c) din,atunci când există motive verosimile de a se bănui că a săvârșit o infracțiune sau când există motive temeinice de a crede în necesitate de a-l împiedica să săvârșească o infracțiune sau să fugă după săvârșirea acesteia, în cauză verificându-se existența bănuielii legitime că a săvârșit fapta prevăzută de legea penală și că ar putea săvârși noi infracțiuni față de atitudinea manifestată de acesta prin încălcarea în mai multe rânduri a dispozițiilor legii penale.

Pentru aceste considerente, tribunalul a apreciat că sunt întrunite condițiile prev.de art.160balin.3 cod proc. penală, menținând starea de arest preventiv a inculpatului, respingând, pe cale de consecință, cererea de revocare a măsurii arestării preventive, cu motivarea că nu sunt întrunite condițiile impuse de art.139 alin.2 cod proc. penală.

Împotriva încheierii din 31 iulie 2009 dată de Tribunalul Dâmbovițaa declarat recurs, în termen, inculpatul, care a criticat hotărârea pronunțată de nelegalitate și netemeinicie, fără a arăta în scris motivele pentru care a promovat această cale de atac.

Cu ocazia dezbaterilor, recurentul, prin apărător ales, a susținut că încheierea instanței de apel este nelegală și netemeinică, întrucât în mod greșit a fost menținută starea de arest preventiv fără a se înțelege cadrul procesual actual, concluzionându-se, eronat, că inculpatul prezintă pericol pentru ordinea publică, deși s-au invocat disp. art.150 și art.153 cod proc. penală.

Se critică încheierea, susținându-se că inculpatul a fost arestat preventiv la data de 25 octombrie 2002 pentru o faptă comisă în anul 2001, așa încât în prezent acesta nu mai prezintă pericol concret pentru ordinea publică în cazul lăsării sale în libertate față de timpul îndelungat scurs de la luarea acestei măsuri.

De asemenea, se arată că inculpatul a fost urmărit, cercetat și condamnat în lipsă, însă nu din cauza relei sale credințe sau pentru că a dorit să se sustragă cercetării, ci datorită faptului că era arestat în Spania și executa o pedeapsă aplicată de autoritățile judiciare spaniole tot pentru aceeași faptă pentru care a fost condamnat și în România, executând în total 6 ani și 5 luni închisoare.

Pe de altă parte, se solicită a se observa că prin Ordonanța nr.1020/P/2002 Parchetul de pe lângă Tribunalul Dâmbovițaa dispus restituirea cauzei privind pe inculpatul, cercetat pentru comiterea infracțiunii prev. de art.329 alin.1 cod penal, apreciind că aceleași temeiuri care au stat la baza restituirii subzistă și în prezent câtă vreme inculpatul a fost cercetat și judecat în lipsă.

Mai mult, față de data comiterii faptei s-ar putea pune problema prescrierii răspunderii penale ori de întrerupere a executării pedepsei, având în vedere că inculpatul a executat pedeapsa de 6 ani și 5 luni închisoare în Spania.

Pentru motivele invocate, s-a solicitat admiterea recursului, casarea încheierii, revocarea măsurii arestării preventive și judecarea inculpatului în stare de libertate.

În susținerea recursului au fost depuse înscrisuri.

Curtea, examinând încheierea recurată, în raport de motivele invocate, circumscrise cazului de casare prev. de art.3859pct.18 cod proc. penală, pe baza materialului probator administrat în cauză și din oficiu, sub toate aspectele de fapt și de drept, astfel cum cer disp. art.3856alin.3 cod proc. penală, constată că recursul declarat de inculpat este fondat, pentru considerentele ce urmează:

Prin sentința penală nr.37 din 23 ianuarie 2009 pronunțată de Judecătoria Târgoviște, inculpatul, fiul lui și -, născut la 4 septembrie 1975 în Târgoviște, a fost condamnat la pedeapsa de 3 ani închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de proxenetism prev. de art.329 alin.2 cod penal, cu aplic. art.41-42 cod penal și art.37 lit.a) cod penal, iar în baza disp. art.83 cod penal a fost revocat beneficiul suspendării condiționate pentru pedeapsa de 2 ani închisoare aplicată acestuia prin sentința penală nr.1257 din 3 iunie 1998, ce s-a adăugat pedepsei aplicate în cauză, dispunându-se ca în final inculpatul să execute pedeapsa de 5 ani închisoare, în condițiile prev. de art.71-64 lit.a) teza a II a și b) cod penal.

Împotriva sentinței a declarat apel inculpatul, cauza formând obiectul dosarului nr- cu termen de judecată la data de 7 septembrie 2009.

Rezultă din înscrisurile aflate la dosarul cauzei, respectiv sentința penală nr.37 din 23 ianuarie 2009 Judecătoriei Târgoviște, încheierea din 11 decembrie 2003 dată de aceeași instanță în dosarul 6224/2003 și mandatul de arestare preventivă nr.12 din 11 decembrie 2003, că inculpatul a fost arestat preventiv la data de 11 decembrie 2003, conform mandatului de arestare menționat, reținându-se incidența disp. art.148 alin.1 lit.c), f), h) cod proc. penală, acesta fiind acuzat că ar fi comis infracțiunea de proxenetism prev. de art.329 alin.1 cod penal, constând în aceea că în perioada iunie 2000 - iulie 2001, împreună cu inculpatul ar fi recrutat, sub promisiunea mincinoasă că va oferi locuri de muncă în străinătate la trei fete tinere, și, pe care le-a transportat în Spania, unde le-a obligat, prin agresiune fizică și psihică, să practice prostituția, însușindu-și banii rezultați din exploatarea sexuală a acestora.

Cu ocazia judecării în fond a cauzei, prima instanță, având în vedere informațiile obținute de către - Serviciul de Investigații Criminale, din care a rezultat că inculpatul a fost arestat pentru săvârșirea mai multor infracțiuni pe teritoriul Spaniei și că de la data de 19 decembrie 2002 se află încarcerat în Centrul Penitenciarelor de la și del Real, a inițiat procedura de extrădare a inculpatului potrivit disp. art.64 din Legea nr.302/2004 și prin încheierea din 2 iunie 2006 dispus arestarea provizorie a acestuia.

În urma demersurilor întreprinse inculpatul a fost extrădat, astfel că la 31 iulie 2009, Judecătoria Târgoviște, procedând conform art.152 alin.2 și 4 cod proc. penală, a luat act de executarea mandatului de arestare preventivă nr.12/U/11 decembrie 2003 emis de aceeași instanță în dosarul nr.6224/2003, dispunând încarcerarea inculpatului, fiul lui și -, născut la 6 septembrie 1975.

La aceeași dată, Tribunalul Dâmbovița, învestit cu soluționarea apelului declarat de inculpat împotriva sentinței penale nr.37 din 23 ianuarie 2009 procedat la verificarea legalității și temeiniciei măsurii arestării preventive și a dispus menținerea stării de arest preventiv a inculpatului.

Pe de altă parte, din înscrisurile emise de autoritățile spaniole, respectiv sentința nr.27/05 pronunțată de Instanța din Ciudad Real-secția nr.002 (aflată la filele 84-87 dosar apel), certificatul de ședere eliberat la 23 iunie 2008 de Direcția Generală de Instituții Penitenciare-Centrul de încadrare socială " "(fila 88 același dosar) și susținerile inculpatului rezultă că acesta a fost cercetat și judecat în Spania pentru comiterea, împreună cu alte persoane, în primul semestru al anului 2002 mai multor infracțiuni de proxenetism, pentru care a fost condamnat la pedeapsa de 6 ani închisoare, executată în perioada 29 octombrie 2002 - 28 octombrie 2008.

Examinând legalitatea și temeinicia măsurii preventive dispusă prin încheierea din 11 decembrie 2003 Judecătoriei Târgoviște, confirmată de aceeași instanță la 31 iulie 2009 și menținută de instanța de apel, Curtea reține că în urma modificărilor aduse codului d e procedură penală prin Legea nr.356/2006 și nr.OUG60/2006, temeiurile avute în vedere la luarea măsurii arestării preventive urmează a fi verificate prin prisma dispozițiilor cuprinse în art.148 lit.a) și f) din codul d e procedură penală, cazul cuprins la lit.f) în reglementarea anterioară (inculpatul este recidivist) nemaiconstituind motiv pentru luarea măsurii preventive a arestării.

Astfel, sub un prim aspect, se constată că la data de 11 decembrie 2003, când împotriva inculpatului s-a luat măsura arestării în lipsă, acesta nu s-a sustras urmăririi penale, întrucât, așa cum reiese din înscrisurile la care s-a făcut referire anterior, fusese arestat de autoritățile spaniole încă din 19 decembrie 2002, astfel că în prezent nu mai poate fi reținut acest motiv ca temei al menținerii stării de arest preventiv.

În ceea ce privește cazul prev. de art.148 lit.f) cod proc. penală, Curtea reține că deși în privința infracțiunii de proxenetism prev. de art.329 alin.2 cod penal, legiuitorul a prevăzut sancțiunea închisorii de la 3 la 10 ani și prin urmare, este îndeplinită prima condiție prevăzută de text, respectiv pedeapsa prevăzută de lege este închisoarea mai mare de 4 ani, nu este îndeplinită cumulativ cea de a doua condiție pentru a se concluziona asupra legalității și temeiniciei măsurii arestării preventive și îndeosebi asupra necesității menținerii acesteia.

Așa cum s-a arătat anterior, inculpatul a fost arestat preventiv și ulterior condamnat, în lipsă, pentru comiterea infracțiunii de proxenetism prev. de art.329 alin.2 cod penal la o pedeapsă de 3 ani închisoare conform sentinței penale nr.37 din 23 ianuarie 2009 Judecătoriei Târgoviște, nedefinitivă, pentru fapte săvârșite în perioada 2000-2001, fiind totodată judecat și condamnat definitiv în Spania pentru infracțiuni de același gen comise în primul semestru al anului 2002, așa încât devin aplicabile dispozițiile cuprinse în art.36 alin.1 cod penal, cu referire la art.34-35 din același cod.

Prin urmare, atâta timp cât potrivit disp. art.34 lit.b) Cod penal, în cazul concursului de infracțiuni se aplică pedeapsa cea mai grea care poate fi sporită până la maximul ei special și numai când maximul nu este îndestulător se poate adăuga un spor de până la 5 ani și câtă vreme inculpatului nu i se poate aplica o pedeapsă mai mare decât cea aplicată de instanța de fond, având în vedere disp. art.372 cod proc. penală iar cuantumul acestei pedepse este inferior celei executate în afara țării, rezultă că în cauză erau incidente dispozițiile cuprinse în art.3002cod proc. penală rap. la art.160balin.2 cod proc. penală, în sensul că temeiurile care au determinat luarea măsurii preventive au încetat și nici nu există temeiuri noi care să justifice privarea de libertate, motive pentru care în mod greșit instanța de apel a menținut starea de arest preventiv a inculpatului.

În același timp, Curtea reține și timpul îndelungat scurs de la luarea măsurii arestării preventive, de aproape șase ani, astfel că deși infracțiunea pentru care inculpatul a fost condamnat de prima instanță prezintă un pericol social sporit, impactul produs de comiterea acesteia s-a diminuat în mod semnificativ, așa încât, în prezent nu se mai poate susține că lăsarea inculpatului în libertate ar prezenta pericol concret pentru ordinea publică.

În consecință, pentru considerentele expuse, Curtea, în temeiul disp. art.38515pct.2 lit.d) cod proc. penală, va admite recursul declarat de inculpat, va casa încheierea atacată și pe fond va revoca arestarea preventivă a inculpatului dispusă prin mandatul nr. 12/U/11.12.2003 emis de Judecătoria Târgoviște și confirmat la data de 31.07.2009 de aceeași instanță, dispunând punerea de îndată în libertate a inculpatului, dacă nu este reținut sau arestat în altă cauză.

PENTRU ACESTE MOTIVE

IN NUMELE LEGII

DECIDE:

Admite recursul declarat de inculpatul, fiul lui si -, născut la data de 6.09.1975, CNP -, domiciliat in comuna, jud. D, în prezent deținut în Arestul J D, împotriva încheierii de ședință din data de 31 iulie 2009 pronunțată în dosarul penal nr- a Tribunalului Dâmbovița.

Casează încheierea atacată și pe fond revocă arestarea preventivă a inculpatului dispusă prin mandatul nr.12/U/11.12.2003 emis de Judecătoria Târgoviște și confirmat la data de 31.07.2009 de aceeași instanță.

Dispune punerea de îndată în libertate a inculpatului, dacă nu este reținut sau arestat în altă cauză.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 03.08.2009.

Președinte, JUDECĂTORI: Ioana Nonea, Elena Negulescu Florentin Teișanu

- - - - - -

Grefier,

- -

Red./Tehnored.

5 ex./7 august 2009

. apel - Trib.

Jud. apel, -

Operator de date cu caracter personal

Nr. notificare 3113/2006

Președinte:Ioana Nonea
Judecători:Ioana Nonea, Elena Negulescu Florentin Teișanu

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre Arestare preventiva jurisprudenta. Decizia 550/2009. Curtea de Apel Ploiesti