Arestare preventiva jurisprudenta. Decizia 566/2009. Curtea de Apel Alba Iulia
Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL ALBA IULIA
SECȚIA PENALĂ
DECIZIE Nr. 566/2009
Ședința publică de la 01 Octombrie 2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Alina Lodoabă
JUDECĂTOR 2: Maria Covaciu
JUDECĂTOR 3: Leontin Coraș
Grefier - -
Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Alba Iuliaa fost reprezentat de
Procuror -
Pe rol se află soluționarea recursului declarat de inculpatul împotriva încheierii penale pronunțate de Tribunalul Alba la data de 30 septembrie 2009 în dosarul nr-.
La apelul nominal făcut în cauză s-a prezentat inculpatul recurent aflat în stare de arest și asistat de avocat cu delegație de apărător ales.
Procedura de citare a fost îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei după care nefiind alte cereri de formulat, instanța a acordat cuvântul în dezbateri.
Avocatul ales al inculpatului a solicitat admiterea recursului, casarea încheierii penale atacate și rejudecând a nu se mai menține măsura arestării preventive, aceasta nu se mai impune deoarece fapta nu se încadrează la tentativă la infracțiunea de omor ci disp. art. 181 cod penal, partea vătămată are 40-45 zile de îngrijiri medicale și cu precizarea expresă a medicului că nu i-a fost pusă în pericol viața.
A mai arătat că, conflictul dintre inculpat și partea vătămată s-a stins în privința laturii civile și urmează a se perfecta tranzacția intervenită, astfel nu s-ar mai justifica menținerea stării de arest preventiv.
Reprezentanta parchetului a solicitat respingerea recursului ca fiind nefondat și menținerea ca legală și temeinică a încheierii penale atacate precizând că temeiurile avute în vedere la luarea măsurii preventive nu s-au modificat și în mod corect instanța de fond a menținut arestarea preventivă.
Inculpatul având ultimul cuvânt a lăsat la aprecierea instanței soluția ce se va pronunța.
CURTEA DE APEL
Asupra recursului penal de față;
Prin încheierea din 30 septembrie 2009 Tribunalul Alba, n baza art. 300/1 Cod pr.penală raportat la art.160/b alin.3 Cod pr.penală și art.148 lit. f Cod pr.penală, a menținut arestarea preventivă a inculpatului, fiul lui și, născut la data de 16.10.1982 în A-I, jud. A, cetățean român, domiciliat în A-I,-,. 62,. 7,.40, jud. A, posesor al seria - nr. -, CNP -.
În baza art. 189 Cod procedură penală s-a dispus rămânerea în sarcina statului a cheltuielilor judiciare avansate de acesta.
Pentru a pronunța această soluție instanța de fond a reținut următoarele considerente:
Prin rechizitoriul nr. 789/P/2009 al Parchetului de pe lângă Tribunalul Albas -a dispus trimiterea în judecată a inculpatului, sub aspectul comiterii infracțiunilor de tentativă de omor calificat prev. de art.20 pen. rap. la art.174, 175 lit. i pen. vătămare corporală prev. de art.181 alin.1 pen. cu aplicarea art.75 lit. a pen. port ilegal de armă albă în public prev. art.1/1 pct.1 din Legea nr. 61/1991 rep. ultraj contra bunelor moravuri și tulburarea liniștii publice prev. de art.321 alin.1 pen. cu aplicarea art.75 lit. a pen. și instigare la infracțiunea de mărturie mincinoasă neurmată de executare prev. de art.29 pen. cu referire la art.260 alin.1 pen. totul cu aplicarea art.33 lit. a pen.
S-a reținut în motivarea actului de sesizare că în seara zilei de 30.07.2009, inculpații, și, s-au deplasat în clubul "" din A-I, situat la subsolul unei clădiri din, unde inculpatul lucrează ca bodyguard și unde au discutat cu alți prieteni și au consumat băuturi alcoolice. Inculpatul s-a deplasat la acest club cu un autoturism proprietate personală marca "Golf 5" de culoare portocalie cu nr. de înmatriculare B-58-, având în incinta acestuia un număr de 2 bâte de baseball.
În noaptea de 30/31.07.2009, în jurul orelor 02,00, în incinta clubului "" au intrat părțile vătămate și, împreună cu prietenii lor martorii și, care și-au cumpărat o sticlă de bere. Observând că aceste persoane sunt sub influența băuturilor alcoolice și deranjați de prezența acestora în club, inculpații s-au hotărât să le aplice acestora o corecție fizică, astfel că au ieșit din club, s-au înarmat cu cele două bâte de baseball din mașina inculpatului și i-au așteptat pe cei patru consumatori în fața clubului.
La scurt timp, părțile vătămate și cei doi prieteni ai lor și-au terminat consumațiile și au urcat scările, pentru a ajunge la suprafață, în fața clubului și a se deplasa apoi la domiciliile lor.
În fața clubului, părțile vătămate și, împreună cu prietenii lor martorii și au fost întâmpinați de către inculpații și care aveau asupra lor câte o de baseball, precum și de către inculpații și.
În urma unor discuții contradictorii între aceștia, inculpatul i-a aplicat părții vătămate mai multe lovituri cu bâta de baseball în zona capului, precum și părții vătămate o lovitură în zona picioarelor și martorului o lovitură în zona capului. Totodată, inculpatul i-a aplicat părții vătămate o lovitură cu bâta de baseball în zona spatelui.
În urma loviturilor primite, părțile vătămate și au căzut la pământ, după care cei patru inculpați i-au aplicat părții vătămate mai multe lovituri cu picioarele peste corp. Partea vătămată a rămas inconștientă în urma loviturilor primite.
Numitul a reușit să se ridice și să fugă în incinta clubului "", pentru a se ascunde, unde a fost urmărit de către inculpatul, care, la intrare în club, a scăpat din mâini bâta de baseball. Acest inculpat le-a strigat celorlalți să nu intre în club și să nu-1 agreseze pe acest martor, pentru a nu fi surprinși de camerele de supraveghere din incinta clubului, după care împreună cu inculpatul, s-au deplasat în club, după martorul și l-au scos afară pe acesta.
Între timp, inculpatul a fugit după martorul și la scurt timp, în apropierea unui magazin alimentar, 1-a ajuns și i-a aplicat o lovitură cu pumnul în zona feței.
Apoi, inculpatul s-a întors la clubul "" și în fața acestuia, s-a întâlnit cu inculpatul, au luat asupra lor bâtele de baseball de la ceilalți doi coinculpați și au urmărit-o pe partea vătămată, ajungând-o în apropierea unei treceri de pietoni de lângă, unde au lovit-o cu bâtele în zona picioarelor determinând-o să cadă la pământ. După aceea, inculpații și s-au întors înspre clubul "" și în fața acestuia, inculpatul a introdus în autoturismul său cele două bâte de baseball sus-amintite.
După ce martorul a fost scos din local de către inculpații și, inculpatul i-a aplicat o lovitură cu pumnul în zona spatelui, dar acesta a reușit să fugă și a intrat într-un autoturism taxi din stația de taxi din apropiere. Lângă el au apărut cei doi inculpați sus-amintiți care l-au tras din taxi prinzându-1 de haine, iar în apropiere lângă un parc, aceștia i-au aplicat împreună cu coinculpații și, mai multe lovituri cu pumnii și picioarele peste corp. Urmare acestor lovituri, martorul a reușit să fugă de la fața locului.
Inculpatul fost arestat preventiv prin încheierea nr. 27/06.08.2009 pronunțată de Tribunalul Alba în dosar nr-, pe o durată de 29 zile începând cu data de 06.08.2009 și până la 03.09.2009, măsura fiind prelungită ulterior în condițiile legii.
Tribunalul a apreciat că temeiurile care a determinat arestarea preventivă subzistă și impun în continuare privarea de libertate a inculpatului, acestea nefiind schimbate de la data luării măsurii arestării preventive.
Astfel, din probele administrate în cauză până la acest moment procesual rezultă presupunerea rezonabilă că inculpatul a comis infracțiunile pentru care este trimis în judecată, pentru care legea prevede pedeapsă mai mare de 4 ani iar lăsarea în libertate a inculpatului ar prezenta pericol concret pentru ordinea publică creându-se o stare de insecuritate în rândul opiniei publice că o persoană care a comis o infracțiune gravă asupra vieții altei persoane este cercetată în stare de libertate.
S-a arătat că faptele pentru care inculpatul este cercetat sunt de o gravitate ridicată, de violență, mai multe persoane aplicând lovituri cu corpuri contondente, în loc public, fiind de natură să inducă o stare de temere în rândul opiniei publice.
În privința aspectelor de natură personală și familială invocate de inculpat în favoarea lăsării sale în libertate s-a arătat că nu sunt de natură înlătura gravitatea faptei și pericolul pentru ordinea publică având în vedere că măsura arestării a fost luată în considerarea tuturor criteriilor și elementelor prevăzute de art. 136 alin.1-8 Cod procedură penală.
Împotriva acestei soluții a declarat recurs inculpatul solicitând casarea încheierii penale atacate și în rejudecare să nu se mai mențină măsura arestării preventive,deoarece aceasta nu se mai impune întrucât încadrarea juridică corectă a faptei nu este tentativă la infracțiunea de omor ci vătămare corporală prevăzută de dispozițiile art. 181 cod penal, întrucât partea vătămată are 40-45 zile de îngrijiri medicale și a medicul a precizat expres că leziunile produse nu au pus în pericol viața părții vătămate. A susținut de asemenea că s-a stins prin împăcare conflictul dintre părți și că acestea au încheiat o convenție cu privire la suportarea despăgubirilor civile.
Deliberând asupra recursului prin prisma motivelor invocate și din oficiu în limitele prevăzute de art. 385 indice 6 alin 3 din codul d e procedură penală Curtea constată că acesta este nefundat pentru considerentele ce vor fi expuse:
Potrivit dispozițiilor codului d e procedură penală:
"Art. 300 indice1 - Menținerea arestării inculpatului la primirea dosarului
După înregistrarea dosarului la instanță, în cauzele în care inculpatul este trimis în judecată în stare de arest, instanța este datoare să verifice din oficiu, în camera de consiliu, legalitatea și temeinicia arestării preventive, înainte de expirarea duratei arestării preventive.
Dacă instanța constată că temeiurile care au determinat arestarea preventivă au încetat sau că nu există temeiuri noi care să justifice privarea de libertate, dispune, prin încheiere, revocarea arestării preventive și punerea de îndată în libertate a inculpatului.
Când instanța constată că temeiurile care au determinat arestarea impun în continuare privarea de libertate sau că există temeiuri noi care justifică privarea de libertate, instanța menține, prin încheiere motivată, arestarea preventivă. Dispozițiile art. 159 alin. 3, 4, 5 și 11 se aplică în mod corespunzător.
Încheierea poate fi atacată cu recurs, aplicându-se dispozițiile art. 160a alin. 2."
Raportat la dispozițiile legale incidente în cauză soluția instanței de fond este legală și temeinică.
Astfel, sub aspect procedural, instanța de fond a verificat, înainte de expirarea duratei arestării preventive - durată ce se împlinea în baza încheierii 80/2009, pronunțată în dosar - a Tribunalului Alba, la 03 10 2009- legalitatea și temeinicia acestei măsuri.
În ceea ce privește fondul procedurii, justificat s-a arătat că la dosar există probe și indicii temeinice care să justifice presupunerea rezonabilă că inculpatul a săvârșit faptele pentru care a fost trimis în judecată - au fost avute în vedere declarațiile martorilor audiați în faza de urmărire penală - filele 60- 108, declarațiile părților vătămate - filele 34-36 și 37 - 42 precum și concluziile lucrărilor medico - legale efectuate în cauză.
Faptele pentru care s-a dispus trimiterea în judecată a inculpatului sunt prevăzute de lege cu pedepse cu închisoarea după cum urmează:
- tentativă de omor calificat prev. de art.20 pen. rap. la art.174, 175 lit. i pen. pedeapsa închisorii de la 15 la 20 de ani
- vătămare corporală prev. de art.181 alin.1 pen. cu aplicarea art.75 lit. a pen. pedeapsa închisorii de la 6luni la 5 de ani
- port ilegal de armă albă în public prev. art.1/1 pct.1 din Legea nr. 61/1991 rep. pedeapsa închisorii de la 3 luni la 2 de ani
- ultraj contra bunelor moravuri și tulburarea liniștii publice prev. de art.321 alin.1 pen. cu aplicarea art.75 lit. a pen. pedeapsa închisorii de la 1an la 5 de ani
- și instigare la infracțiunea de mărturie mincinoasă neurmată de executare prev. de art.29 pen. cu referire la art.260 alin.1 pen. pedeapsa închisorii de la 1 la 5 de ani.
În consecință dintre cele 5 infracțiuni pentru care este trimis în judecat, pentru patru legea prevede pedeapsa închisorii mai mare de 4 ani.
În ceea ce privește condiția pericolului social concret pentru ordinea publică, condiție reclamată de dispozițiile art.184 alin.1 litera f din codul d e procedură penală și aceasta este îndeplinită. pretinsă a săvârșirii faptei - agresiune aparent nejustificată exercită împotriva mai multor persoane într-un loc public și într-o manieră care vădește intenția expresă de a produce leziuni grave - lovirea părții vătămate cu o de baseball într-o zonă vitală, în zona capului - este de natură să justifice temerea că judecarea în stare de libertate a inculpatului ar avea consecințe negative asupra ordinii publice. Această temere este susținută și de antecedentele penale ale inculpatului care a mai fost anterior condamnat pentru infracțiuni săvârșite cu violență.
De asemenea Curtea reține că nu este de neglijat nici conduita procesuală a inculpatului în privința căruia se reține și săvârșirea infracțiunii de instigare neurmată de executare la mărturie mincinoasă, constând în aceea că a încercat să determine două persoane să dea declarații neadevărate cu privire la incidentul produs.
Susținerile inculpatului referitoare la greșita încadrare juridică a faptei sunt lipsite de relevanță în această procedură. Aceste apărări urmează să facă obiectul verificărilor instanței cu ocazia soluționării fondului. De asemenea nici faptul că între părți ar fi intervenit o tranzacție în legătură cu latura civilă a cauzei - susținere dealtfel nedovedită - nu este de natură să influențeze măsura arestării preventive.
În consecință în mod legal și temeinic instanța de fond a reținut că temeiurile care au determinat arestarea se mențin și în prezent astfel că impune în continuare privarea de libertate a inculpatului.
Față de cele ce preced în temeiul art. 385 indice 15 alin 1 pct.1 litera b din codul d e procedură penală Curtea va respinge ca nefondat recursul inculpatului.
În temeiul art. 192 alin 2 din codul d e procedură penală inculpatul recurent va fi obligat să plătească statului suma de 80 lei cheltuieli judiciare.
Pentru aceste motive,
În numele legii
DECIDE:
Respinge ca nefondat recursul declarat de inculpatul împotriva încheierii penale din 30 septembrie 2009 pronunțate de Tribunalul Alba în dosarul nr-.
Obligă pe inculpatul recurent să plătească statului suma de 80 lei cheltuieli judiciare.
Definitivă.
Pronunțată în ședința publică din 01 octombrie 2009.
Președinte, Judecător, Judecător,
- - - - - -
Grefier,
- -
Red./tehnored Al
2 ex/02.10.2009
DM
Președinte:Alina LodoabăJudecători:Alina Lodoabă, Maria Covaciu, Leontin Coraș