Arestare preventiva jurisprudenta. Decizia 645/2008. Curtea de Apel Oradea

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL ORADEA

SECȚIA PENALĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI

Dosar nr-

DECIZIA PENALĂ NR. 645/R/2008

Ședința publică de la 18 decembrie 2008

PREȘEDINTE: Condrovici Adela

JUDECĂTOR 2: Crișan Marinela vicepreședintele instanței

JUDECĂTOR 3: Groza Gheorghe G - președintele instanței

GREFIER:

Desfășurarea ședinței de judecată s-a înregistrat cu mijloace tehnice audio, potrivit dispozițiilor art.304 Cod procedură penală.

S-a luat în examinare recursul penal formulat de inculpatul, născut la data de 23.11.1976, fiul lui și a, deținut în Penitenciarul Oradea împotriva încheierii penale din 11.12.2008, având ca obiect menținerea măsurii arestării preventive.

La apelul nominal făcut în cauză, se prezintă inculpatul recurent, în stare de arest, asistat de apărătorul din oficiu al acestuia, avocat, în baza delegației nr. 6079 din 17.12.2008, emisă de Baroul Bihor.

Ministerul Public este reprezentat de procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Oradea.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei în sensul celor de mai sus, după care:

Nefiind cereri sau chestiuni prealabile, instanța acordă cuvântul asupra recursului.

Apărătorul inculpatului solicită admiterea recursului, casarea încheierii Tribunalului Bihor și a nu se mai menține starea de arest preventiv, cu consecința lăsării în libertate a inculpatului. Solicită să se ia în considerare condițiile în care s-a săvârșit fapta, aspectele asupra cărora planează dubii.

Procurorul solicită respingerea recursului ca nefondat, menținerea măsurii arestării preventive raportat la infracțiunea de loviri sau vătămări cauzatoare de moarte.

Inculpatul, având ultimul cuvânt, solicită să fie pus în libertate.

CURTEA DE APEL

DELIBERÂND:

Prin încheierea din 11 decembrie 2008 Tribunalului Bihor în baza art.300/2 Cod procedură penală a menținut măsura arestării preventive a inculpatului, fiul lui și a, născut la data de 23.11.1976 în localitatea, jud. B, CNP -, în prezent deținut în Penitenciarul Oradea, măsură luată prin nr. 16/IR/2008 dată de Curtea de Apel Oradea, în baza căreia s-a emis mandatul de arestare preventivă nr. 1/26.02.2008.

Pentru a pronunța această hotărâre, prima instanță a reținut următoarea situație de fapt:

Examinând temeiurile care au stat la baza luării măsurii arestării preventive, a constatat că inculpatul a fost arestat preventiv în baza deciziei penale nr. 16/IR/2008 pronunțată de Curtea de Apel Oradea, în baza căreia a fost emis mandatul de arestare preventivă nr. 1/26.02.2008, cu motivarea că, pedeapsa prevăzută de lege pentru infracțiunea de care este învinuit este mai mare de 4 ani și există probe certe că lăsarea sa în libertate ar prezenta pericol concret pentru ordinea publică.

Instanța a reținut că împrejurările care au determinat arestarea preventivă a inculpatului, nu s-au modificat.

În speță este îndeplinită condiția prev. de art. 148 lit.f pr.penală, având în vedere că infracțiunea reținută în sarcina inculpatului este sancționată cu pedeapsa închisorii mai mare de 4 ani și există probe certe că lăsarea în libertate a inculpatului prezintă pericol pentru ordinea publică, pericol dedus din gravitatea faptei, locul săvârșirii infracțiunii și sentimentul de insecuritate generat de faptă în comunitate.

La stabilirea existenței pericolului concret pentru ordinea publică instanța avut în vedere existența acelui element de insecuritate în rândul societății, generată de rezonanța socială negativă a faptului că o persoană asupra căreia planează acuzația comiterii unei infracțiuni deosebit de gravă este cercetată în stare de libertate, precum și mijloacele de săvârșire a faptei.

Văzând dispozițiile art.300/2 combinat cu art.160/b al.3 pr.Cod Penal și prevederile art.23 al.4/2 din Constituția României și dispozițiile art.5 paragraful l lit.c din Convenția Europeană pentru Apărarea Drepturilor Omului și Libertăților Fundamentale, a menținut starea de arest preventiv a inculpatului.

Împotriva acestei hotărâri, în termenul prevăzut de lege a declarat recurs inculpatul, solicitând instanței casarea încheierii Tribunalului Bihor și a nu se mai menține starea de arest preventiv, cu consecința lăsării sale în libertate.

În motivarea recursului, inculpatul arată că trebuie să se ia în considerare condițiile în care s-a săvârșit fapta, aspectele asupra cărora planează dubii.

Curtea, examinând hotărârea atât prin prisma motivelor de rec invocate cât și din oficiu, în conformitate cu disp. art. 385 ind. 9 alin. 3 Cod procedură penală, combinate cu art. 385 ind. 6 alin. 1 și art. 385 ind. 7 alin. 1 Cod procedură penală, constată că prima instanță a reținut corect situația de fapt și a stabilit că menținerea măsurii arestării preventive se justifică prin prisma naturii infracțiunii săvârșite, loviri sau vătămări cauzatoare de moarte și că în cauză nu au intervenit elemente care să determine încetarea sau modificarea temeiurilor care au stat la baza luării măsurii preventive.

Prima instanță a procedat legal și motivat la arestarea preventivă a inculpatului pentru săvârșirea infracțiunii de loviri și vătămări cauzatoare de moarte, prev. și ped. de art. 183 Cod penal.

Sunt probe și indicii temeinice că inculpatul a comis infracțiunea, iar pedeapsa prevăzută de lege pentru fapta comisă este mai mare de 4 ani.

Cum nu au intervenit elemente noi care să modifice temeiurile care au stat la baza arestării preventive, în mod just s-a păstrat inculpatul în stare de arest.

Totodată măsura corespunde exigențelor art.5 paragraf I lit.c din CEDO ratificată de România prin Legea nr.30/1994, existând motive verosimile de a bănui că inculpatul a săvârșit infracțiunea pentru care a fost trimis în judecată.

Față de cele menționate mai sus, curtea, în conformitate cu dispozițiile art. 385 ind. 15 pct. 1 lit. b Cod procedură penală, va respinge ca nefondat recursul declarat.

În baza art. 192 Cod procedură penală va obliga pe inculpat la plata sumei de 150 lei cu titlu de cheltuieli judiciare în recurs, din care suma de 100 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

În baza art.385/15 pct.1 lit."b" Cod procedură penală,

Respinge ca nefondat recursul penal declarat de inculpatul recurent, născut la 23.11.1976, fiul lui și, deținut în, împotriva încheierii penale din 11 decembrie 2008, pronunțată de Tribunalul Bihor, pe care o menține în întregime.

Obligă pe recurent să plătească statului suma de 150 lei, cheltuieli judiciare în recurs, din care suma de 100 lei, onorariu pentru avocat din oficiu, va fi avansat din fondul Ministerului Justiției.

DEFINITIVĂ.

Pronunțată în ședința publică azi, 18 decembrie 2008.

Președinte, Judecător, Judecător, Grefier,

decizie- /06.01.2009

Judec. fond:

/2 ex./06.01.2009,

Președinte:Condrovici Adela
Judecători:Condrovici Adela, Crișan Marinela, Groza Gheorghe

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre Arestare preventiva jurisprudenta. Decizia 645/2008. Curtea de Apel Oradea