Arestare preventiva jurisprudenta. Decizia 773/2009. Curtea de Apel Bucuresti
Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCURE ȘTI
SECȚIA A II-A PENAL ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI
ȘI DE FAMILIE
DOSAR NR- (1218/2009)
DECIZIA PENALNR. 773
Ședința public de la 25 mai 2009
Curtea compus din:
PREȘEDINTE: Anca Alexandrescu
JUDECTOR - - -
JUDECTOR - - -
GREFIER - - -
* * * * *
MINISTERUL PUBLIC - PARCHETUL DE PE LÂNG CURTEA DE APEL BUCURE ȘTI - reprezentat de procuror.
Pe rol, soluționarea recursului declarat de inculpatulCîmpotriva încheierii de ședinț din 13 mai 2009 pronunțat de Tribunalul Ialomița - Secția Penal în dosarul nr-.
La apelul nominal fcut în ședinț public s-a prezentat recurentul inculpat C în stare de arest și asistat de aprtor din oficiu, avocat în baza împuternicirii avocațiale nr. - emis de Baroul Bucure ști - Serviciul de Asistenț Juridic.
Procedura legal îndeplinit.
S-a fcut referatul cauzei de ctre grefierul de ședinț,dup care;
Nefiind cereri prealabile de formulat, Curtea constat cauza în stare de judecat și acord cuvântul în dezbaterea recursului, recurentul condamnat fiind de acord cu asistența juridic din oficiu.
Aprtorul recurentului inculpatavând cuvântul, solicit admiterea recursului, casarea încheierii recurate și pe fond, punerea în libertate a inculpatului. Consider c s-au schimbat temeiurile avute în vedere la luarea msurii arestrii preventive și nu au aprut elemente noi, care s justifice menținerea recurentului în stare de arest. Așa fiind, consider c cercetarea judectoreasc se pot desfșura fr privarea de libertate a inculpatului, care se va prezenta ori de câte ori va fi citat. Mai mult decât atât, recurentul a recunoscut comiterea faptelor, are un grad ridicat de handicap și nu ar prezenta un pericol social dac ar fi lsat în stare de libertate.
Reprezentantul parchetului susține c temeiurile arestrii preventive subzist în continuare, în cauz a intervenit o hotrâre de condamnare, ce nu este definitiv, dar confirm împrejurarea c exist suficiente probe din care s rezulte c recurentul a comis infracțiunile pentru care este arestat preventiv. Sub aspectul condiției prev. de art. 148 lit.f Cod procedur penal solicit a se avea în vedere împrejurarea c inculpatul a perseverat în comiterea actelor antisociale și a mai fost sancționat administrativ pentru același gen de infracțiuni, aspecte din care rezult împrejurarea c ar mai putea comite astfel de fapte, iar lsarea sa în libertate prezint pericol concret pentru ordinea public.
Pe cale de consecinț, solicit respingerea recursului ca fiind nefondat.
Recurentul inculpat având ultimul cuvânt,recunoaște și regret fapta comis.
Dezbaterile declarându-se închise, cauza a rmas în pronunțare.
Dup deliberare,
CURTEA,
Deliberând, asupra recursului penal de faț, constat urmtoarele:
Prin încheierea de ședinț de la 13.05.2009 pronunțat în dosarul nr- al Tribunalului Ialomița în baza art.300/2 Cod procedur penal și art.160/h alin.3 Cod procedur penal s-a constatat c temeiurile care au determinat arestarea preventiv a inculpatului C - fiul al, nscut la 24.11.1991, deținut în Penitenciarul Spital Poarta Alb, impun în continuare privarea de libertate a acestuia.
S-a menținut msura arestrii inculpatului C.
Pentru a pronunța aceast încheiere, instanța de fond a reținut urmtoarele:
Verificând din oficiu legalitatea și temeinicia msurii arestrii preventive a apelantului inculpat, tribunalul, având în vedere c pedeapsa prevzut de lege pentru infracțiunile reținute în sarcina sa este închisoarea mai mare de 4 ani și exist probe certe din care a rezultat c lsarea inculpatului în libertate prezint pericol concret pentru ordinea public reținând, deasemenea, modalitatea comiterii faptelor (pe timp de noapte și în locuri publice), multitudinea actelor materiale, toate acestea ducând la concluzia c acestea au cptat caracter de regularitate și poate fi afectat sentimentul de securitate al comunitții cu privire la siguranța patrimoniului, în raport și de prevederile CEDO, art. 5 pct. 1 lit. a, s-a apreciat c msura a fost luat și menținut cu respectarea dispozițiilor legale, menținând starea de arest, pentru buna desfșurare a procesului penal.
Deasemenea, menținerea msurii arestrii preventive se impune și pentru justa soluționare a cauzei, inculpatul minor fiind încadrat în grad mediu de handicap și plasat la o cas de tip familial din municipiul S, neavând filiația stabilit faț de tat, iar mama manifestând un total dezinteres faț de el.
Împotriva acestei încheieri a declarat recurs inculpatul C solicitând punerea sa în stare de libertate, motivat de faptul c a recunoscut comiterea faptelor, are un grad ridicat de handicap și nu ar prezenta un pericol concret pentru ordinea public.
Examinând legalitatea și temeinicia încheierii de ședinț atacate, prin prisma motivelor de recurs invocate, cât și din oficiu, sub toate aspectele de fapt și de drept, conform art.385/6 alin. final Cod procedur penal, Curtea constat recursul ca nefondat, în considerarea urmtoarelor argumente:
În cauz, exist indicii temeinice, în sensul art.143 alin.1 Cod procedur penal raportat la art.68/1 Cod procedur penal, din care rezult presupunerea rezonabil c inculpatul a svârșit fapta reținut în sarcina sa prin actul de sesizare a instanței, având în vedere probele administrate pe parcursul procesului penal pân în prezent.
Deasemenea, Curtea constat întrunite și cerințele art.148 alin.1 lit. f Cod procedur penal. În aprecierea pericolului concret pentru ordinea public pe care l-ar prezenta lsarea în libertate a inculpatului, Curtea are în vedere natura și gravitatea deosebit a infracțiunii reținut în sarcina sa, modalitatea și împrejurrile concrete de comitere a faptelor, gradul ridicat de pericol social al faptei, starea de agravare a rspunderii penale constând în forma continuat a infracțiunii, multitudinea de acte materiale ce se presupune a fi fost comise, dar și persoana și conduita inculpatului - minor, încadrat în gradul mediu de handicap și plasat la o cas de tip familial.
Faț de considerentele expuse anterior, apreciind c încheierea atacat este legal și temeinic, în baza art.385/15 pct.1 lit. b Cod procedur penal, Curtea va respinge recursul, ca nefondat.
În baza art.192 alin.2 Cod procedur penal va obliga inculpatul la plata contravalorii cheltuielilor judiciare avansate de stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de recurentul-inculpat C împotriva încheierii de ședinț din 13.05.2009, pronunțat de Tribunalul Ialomița - Secția Penal, în dosarul nr-.
Oblig recurentul-inculpat la plata sumei de 200 lei cu titlu de cheltuieli judiciare ctre stat, din care onorariul avocat din oficiu, în cuantum de 100 lei se va avansa din fondul Ministerului Justiției.
Definitiv.
Pronunțat în ședinț public, astzi, 25 mai 2009.
PREȘEDINTE, JUDECTOR, JUDECTOR,
Proces-verbal
pentru d-na jud.
aflat în O semneaz
Președinte complet
GREFIER,
Red.-05.06.2009
Dact.EA-10.06.2009/2ex
Sect.Penal - Jud.;
Președinte:Anca AlexandrescuJudecători:Anca Alexandrescu, Nicoleta Grigorescu, Simona Cîrnaru