Arestare preventiva jurisprudenta. Decizia 777/2009. Curtea de Apel Craiova
Comentarii |
|
Dosar nr- - menținere măsură arest preventiv -
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CRAIOVA
SECȚIA PENALĂ ȘI PT. CAUZE CU MINORI
INSTANȚA DE RECURS
DECIZIA PENALĂ Nr. 777
Ședința publică de la 03 August 2009
PREȘEDINTE: Aurel Ilie JUDECĂTOR 2: Stela Popa
- - - - JUDECĂTOR 3: Elena Stan
- - - - judecător
Grefier -
Ministerul Public reprezentat de procuror -, de la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Craiova.
.
Pe rol, soluționarea recursului declarat de inculpatul - în prezent deținut în Penitenciarul d e Maximă Siguranță C - împotriva Încheierii din data de 29 iulie 2009, pronunțată în dosarul cu nr- al Tribunalului Dolj - Secția Penală, prin care s-a menținut măsura arestării preventive.
La apelul nominal făcut în ședință publică, a răspuns recurentul (în stare de arest), asistat de avocat desemnat fin oficiu.
Procedura de citare, legal îndeplinită.
S-a efectuat referatul oral al cauzei, după care, instanța a constatat dosarul în stare de judecată și a acordat cuvântul în cadrul dezbaterilor.
Avocat, având cuvântul pentru recurentul - inculpat solicită admiterea recursului, casarea încheierii și revocarea măsurii arestării preventive arătând că nu se mai impune menținerea acesteia în continuare.
Se arată că inculpatul recunoaște și regretă fapta, nu are antecedente penale, urmărirea penală este terminată astfel că, lăsarea acestuia în libertate nu mai prezintă nici un fel de pericol pentru ordinea publică.
Reprezentantul Parchetului solicită, dimpotrivă, respingerea recursului arătând că încheierea atacată este legală și temeinică iar lăsarea în libertate a inculpatului prezintă pericol pentru ordinea publică prin sentimentul de insecuritate pe care îl creează în rândul acesteia.
Recurentul - inculpat, având ultimul cuvânt, solicită admiterea recursului arătând că are și unele probleme familiale. Arată că soția sa a dispărut de la domiciliu iar copilul este internat la Spitalul nr. 1 C fiind bolnav. Precizează că el locuia singur, cu chirie, într-un sat vecin.
Dezbaterile fiind încheiate;
CURTEA:
Asupra recursului penal de față;
Prin încheierea din data de 29 iulie 2009 pronunțată în dosarul cu nr-, Tribunalul Dolj - Secția Penală a dispus, în baza art. 3001cod.pr.penală rap.la art.160bcod pr.penală, menținerea stării de arest a inculpatului, născut la data de 30.11.1977, fiul lui și, în F, județul D, CNP - -.
Prima instanță a reținut că inculpatul a fost trimis în judecată, în stare de arest preventiv, la data de 28 iulie 2009 prin rechizitoriul nr.332/P/2009 din data de 27.07.2009, al Parchetului de pe lângă Tribunalul Dolj, pentru săvârșirea infracțiunilor de omor calificat prevăzut de art.174 alin 1, art.175 alin.1 lit.c și Cod Penal loviri sau alte violențe, prev.de art.180 al.2 din Cod Penal, cu aplicarea dispozițiilor art.33 lit.a Cod Cod Penal penal.
În fapt, în sarcina inculpatului s-a reținut că, la data de 09.05.2009, a avut un conflict cu numiții G și, fratele și respectiv tatăl său, conflict în cursul căruia a lovit cu pumnii și picioarele pe, victima Gai ntervenit în apărarea tatălui său, moment în care inculpatul i-a aplicat 3 lovituri de cuțit. În continuare, inculpatul a aplicat o lovitură de cuțit și părții vătămate după care a părăsit locul incidentului.
S-a reținut că incidentul a intervenit ca urmare a intenției inculpatului a depozita niște foi de tablă pe un teren unde ar fi vrut să-și construiască o locuință iar între părți existau neînțelegri cu privire la terenul respectiv.
Arestarea preventivă a inculpatului a fost dispusă de Tribunalul Dolj la data de 10 mai 2009 - și prelungită ulterior - apreciindu-se că sunt îndeplinite condițiile prev. de art. 148 lit. f
C.P.P.Verificând legalitatea și temeinicia măsurii arestării preventive la sesizarea instanței cu rechizitoriu, prima instanță a constatat că temeiurile ce au justificat luarea măsurii se mențin în continuare motiv pentru care a decis menținerea acesteia.
Împotriva acestei încheieri, a declarat recurs inculpatul.
Recursul a fost motivat oral susținându-se în esență faptul că inculpatul a recunoscut faptele comise, le regretă iar urmărirea penală este terminată, situație în care lăsarea în libertate a inculpatului nu mai prezintă nici un pericol pentru ordinea publică.
Analizând recursul formulat în raport cu actele și lucrările dosarului, instanța constată că, în speță, există motive verosimile de a se bănui că inculpatul ar fi comis faptele pentru care este cercetat (inclusiv recunoașterea inculpatului) iar infracțiunile respective prezintă un grad extrem de ridicat de pericol social.
În aceste condiții, în mod corect prima instanță a apreciat că temeiurile ce au justificat luarea măsurii arestării preventive subzistă întrucât modul în care rezultă că ar fi fost comisă fapta de omor ca și mobilul acesteia - neînțelegeri cu privire la un teren - denotă faptul că lăsarea în libertate a inculpatului prezintă în continuare pericol pentru ordinea publică fiind oricând posibilă reizbucnirea conflictului între inculpat și fratele său.
Împrejurarea că inculpatul recunoaște și "regretă" faptele poate fi valorificată eventual sub aspectul individualizării pedepselor dar nu poate constitui argument pentru a se considera că lăsarea în libertate nu ar mai prezenta pericol pentru ordinea publică.
Văzând și disp. art. 192
C.P.P.PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul - în prezent deținut în Penitenciarul d e Maximă Siguranță C - împotriva Încheierii din data de 29 iulie 2009, pronunțată în dosarul cu nr- al Tribunalului Dolj - Secția Penală.
Obligă recurentul la plata sumei de 140 lei cheltuieli judiciare statului, din care, 100 lei onorariu avocat oficiu va fi avansat din fondurile Ministerului Justiției și Libertăților.
Definitivă.
Pronunțată în ședința publică de la 03 August 2009.
Președinte, Judecător, Judecător,
- - - - - -
Grefier,
-
Red. jud.: -
Jud. fond.:
Dact. 2 ex./
-03 august 2009 -
- Administrația Finanțelor Publice nr. 1 C, va urmări și încasa de la inculpat suma de 140 lei, cheltuieli judiciare statului.
Președinte:Aurel IlieJudecători:Aurel Ilie, Stela Popa, Elena Stan