Arestare preventiva jurisprudenta. Decizia 782/2008. Curtea de Apel Bacau
| Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BACĂU
SECȚIA PENALĂ, CAUZE MINORI SI FAMILIE
DECIZIA PENALĂ NR. 782
Ședința publică de la 15 2008
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Adrian Bogdan
JUDECĂTORI: Adrian Bogdan, Ene Ecaterina Nimineț Ștefan
- -
-- grefier
***********
Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție -- Serviciul Teritorial Bacău legal reprezentat prin
- procuror
Pe rol fiind judecarea recursurilor penale declarate de inculpații și împotriva încheierii din data de 04.12.2008 pronunțată de Tribunalul Bacău în dosarul nr-.
Dezbaterile în cauza de față s-au desfășurat în conformitate cu dispozițiile art. 304 Cod procedură penală, în sensul că au fost înregistrate cu ajutorul calculatorului, pe suport magnetic.
La apelul nominal făcut în ședință publică au răspuns recurenții inculpați în stare de arest respectiv asistat de avocat ales și asistat de avocat ales.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul oral al cauzei după care:
Avocat insistă asupra cererii formulate la termenul anterior în sensul de a se audia înregistrările celor două ședințe care au avut loc întrucât discuțiile au fost prorogate după consultarea încheierilor de ședință.
Avocat având cuvântul a susținut că, din punct de vedere procedural, colega sa a formulat o cerere legală și dacă aceasta consideră necesar, este de acord cu audierea celor două înregistrări ale ședințelor de judecată și verificarea de către instanță a consemnărilor din notele de ședință. Solicitarea a fost formulată legal și este de acord a se amâna cauza pentru acest motiv.
Procurorul având cuvântul asupra cererii formulate a pus concluzii de respingere.
Avocat a invocat nulitatea încheierii de ședință prin care s-a respins cererea privind recuzarea președintelui completului de judecată precum și nulitatea celeilalte încheieri, potrivit art.304 și 311/3 Cpp ar fi trebuit să se facă și pronunțarea și deliberarea în cadrul aceleiași hotărâri. Cu privire la recuzarea procurorului de ședință a invocat dispozițiile art.298 Cpp. Pe cererea de recuzare există mențiunea că președintele de complet a participat la soluționarea cererii de recuzare dar nu s-a precizat ora și nu cunoaște dacă la acel moment, cererea de recuzare formulată împotriva sa, fusese soluționată. Apreciază că cele două încheieri sunt nule, instanța nu s-a pronunțat asupra cererilor formulate.
Insistă în continuare a se realiza audierea înregistrărilor ședintelor de judecată. La termenul anterior a solicitat atașarea procesului verbal cum că a fost audiată înregistrarea audio, motiv invocat în cererea de recuzare. De asemenea este nulă și încheierea prin care nu s-a motivat opinia separată de la primul termen de judecată.
Instanța, în ceea ce privește cererea de a se audia înregistrările audio, instanța s-a pronunțat prin încheierea din data de 11.12.2008 în sensul că s-au comunicat copii după notele de ședință ale grefierului și s-a amânat cauza. Cu privire la celelalte cereri constată că nu au legătură cu obiectul judecății, partea având posibilitatea ca actele instanței să le contestate în fața unui organ abilitat.
Avocat insistă că instanța nu s-a pronunțat pe audierea înregistrărilor, solicită a fi audiate ca și mijloc de probă. Consemnările din caietul grefierului sunt foarte sărace, nu s-au consemnat susținerile președintelui completului de judecată și nici ale procurorului iar susținerile sale sunt consemnate incomplet. Insistă în administrarea acestei probe pentru garantarea dreptului la apărare al părții pe care o apără și garantarea liberului acces la justiție.
Instanța învederează părților că s-a pronunțat asupra cererii.
La solicitarea instanței dacă sunt alte cereri de formulat, recurenții inculpați prin apărători și procurorul au învederat că nu au alte cereri de formulat.
Nefiind formulate alte cereri, instanța a constatat recursurile în stare de judecată și a acordat cuvântul pentru dezbateri.
Avocat având cuvântul pentru recurentul inculpat apreciază că măsura dispusă de instanța de fond este nelegală, temeiurile avute în vedere la momentul luării măsurii nu mai subzistă. În dosar s-a efectuat audierea tuturor părților iar afirmația cum că s-ar încerca influențarea vreunei părți este doar o simplă afirmație, aceasta nefiind posibilă și nici dovedită. Este firesc ca intre partea vătămată și recurentul inculpat să nu existe relații de amiciție deoarece aceasta i-a sustras o sumă foarte mare de bani. Susținerea că lăsarea inculpatului în libertate este doar una generică, acesta nu poate constitui pericol pentru ordinea publică și nici nu se justifică. Există o singură faptă consumată, celelalte sunt tentative. Inculpatul este arestat de 9 luni și solicită a fi individualizat personal și să se constate dacă prezintă pericol social. Este adevărat că are cazier judiciar, dar pentru alte fapte și a plătit pentru acestea. Mai mult, probele efectuate conduc chiar spre o schimbare a încadrării juridice respectiv în infracțiunea de proxenetism. Este de notorietate dosarul în care inculpații se judecă în stare de libertate.
Apreciază că în cauză nu subzistă temeiurile care au condus la luarea măsurii arestării, inculpatul nu prezintă pericol social, a avut o poziție sinceră și poate fi judecat în stare de libertate la acest moment nu există motive și nici nu se justifică menținerea stării de arest.
Pentru cele arătate, a pus concluzii de admitere a recursului.
Avocat având cuvântul pentru recurentul inculpat a depus la dosar Hotărârile nr.387/2005,614/2008,244/2004,159/2004,244/2004,387/2005,367/2008, 46/2007, 635/2006, 146/2005, 352/2006 și extras din Regulamentul de ordine interioară al instanțelor judecătorești, invocând nulitatea încheierii de la primul termen de judecată. Deși nu avea delegație pentru inculpatul în încheiere s-a menționat că este apărător ales al acestuia.
A invocat la instanța de fond faptul că prin rechizitoriu, instanța a fost sesizată și cu privire la ceilalți patru inculpați. În data de 22, judecător a depus la dosar cerere de abținere la ora 8,30 și se menționează că tot la ora 8,30 acea cerere ar fi fost soluționată. Pe verso încheierii s-a menționat că, cauza va fi repartizată în data de 27 la judecător. La acel moment nu s-a depus la dosar procesul verbal de înlocuire cu care să se dovedească că judecătorul a fost desemnat să soluționeze cauza, este depus procesul verbal de înlocuire din data de 18. Nu știe pe ce bază s-a formulat cerere de abținere în data de 22 atât timp cât era desemnat judecător pentru soluționarea cauzei încă din data de 18.
Procesele verbale nu poartă nici număr de înregistrare, nici nr. de file, singura înregistrare este cea a instanței de judecată. I-a fost respinsă cererea de probatorii și solicită a se constata că toate procesele verbale sunt nule, sunt depuse pro causa, după pronunțare. Dacă ar fi fost depuse înainte de soluționare ar fi constituit probe. Apreciază că sunt lovite de nulitate și este o încălcare flagrantă a legii în ce privește compunerea instanței și repartizarea aleatorie a cauzelor.
Susținerea instanței de fond din încheierea care a fost atacată, cum că s-a modificat regulamentul de repartizare aleatorie și a permis desemnarea judecătorului care să soluționeze cauza este nejustificată și apreciază că s-a încălcat legea. A făcut referire la înscrisurile depuse în sensul repartizării aleatorii a cauzelor și a consemnărilor grefierului de ședință. Din datele de la dosar coroborate cu regulamentul pe care s-a pronunțat instanța de fond, nu era nici un incident procedural, era desemnat deja judecător din data de 18. Apreciază că încheierea prin care s-a menținut starea de arest a inculpatului este lovită de nulitate, nulitate care atrage punerea în libertate a inculpatului și care nu a fost acoperită în timpul judecății.
Procurorul având cuvântul, în temeiul art.385/15 al.1 lit.b Cpp a pus concluzii de respingere a recursurilor ca nefondate, încheierea pronunțată fiind temeinică și legală. Menținerea stării de arest se justifică, temeiurile care au condus la luarea măsurii subzistă, nu au dispărut și nu au apărut elemente noi iar măsura este necesară desfășurării în bune condiții a cercetării judecătorești. Având în vedere probatoriul administrat consideră că toate criteriile sunt îndeplinite și măsura luată se justifică. Potrivit jurisprudenței CEDO, măsura arestării nu apare ca o măsură incisivă, întârzierea soluționării cauzei nu se datorează organelor de urmărire penală.
Cu privire la nulitățile invocate a pus concluzii de respingere a acestora, înlocuirea judecătorului desemnat și care se afla în concediu medical, s-a făcut legal.
Avocat apreciază că în repartizarea aleatorie a cauzei s-a sărit peste o verigă și aceasta a fost invocată. În cauză nu puteau judeca 2 judecători, unul desemnat pe 18 și altul pe data de 22.
Recurentul inculpat având ultimul cuvânt și-a însușit concluziile puse de apărătorul său.
Recurentul inculpat având ultimul cuvânt și-a însușit concluziile puse de apărătorul său.
S-au declarat dezbaterile închise, trecându-se la deliberare.
CURTEA
-deliberând-
Prin încheierea din 4.12.2008 pronunțată de TRIBUNALUL BACĂU în dos- s-a respins excepția nulității absolute invocată de apărătorul angajat al inculpatului cu privire la încheierea din 22.04.2008 a Tribunalului Bacău.
In temeiul art.300/2 cu art.160/b alin.3 Cod pr.penală s- menținut starea de arest a inculpaților și .
Pentru a pronunța aceasta hotărâre instanța de fond a avut in vedere următoarea situație de fapt:
Prin încheierea din 22.04.2008 s-a admis cererea de abținere și s-a stabilit, potrivit regulamentului de ordine interioară al instanțelor, valabil la data pronunțării încheierii, ca această cauză să fie soluționată pe fond la data de 27 mai 2008 de completul menționat în încheierea de abținere, iar pentru verificarea legalității și temeiniciei stării de arest potrivit art.300/1 Cod pr.penală, prin rezoluție, s-a stabilit termen la data de 22.04.2008, când de fapt s-a și pronunțat. Încheierea pronunțată la acea dată de judecător a fost dată în condiții legale având în vedere că judecătorul de la completul investit la 22.04.2008 se afla în concediul medical, așa cum rezultă din documentația aflată la instanță, astfel că verificarea legalității și temeiniciei arestării preventive s-a realizat de un complet în condițiile respectării regulamentului de ordine interioară al instanțelor, încheindu - se în acest sens un proces-verbal care se află la mapa specială din cadrul secției penale a instanței.
Verificând legalitatea și temeinicia măsurii arestării preventive conform dispozițiilor art.300/2 Cod procedură penală, s-a constatat că aceasta a fost legal dispusă cu privire la ambii inculpați și că nu au dispărut temeiurile care au determinat luarea măsurii.
Prin încheierea din 30.03.2008 a Tribunalului Bacău s-a dispus arestarea preventivă a inculpaților și, instanța având în vedere temeiurile legale ce se regăsesc la art.148 lit.b, e, f din Codul d e procedură penală.
Din datele dosarului rezultă că inculpatul, a fost cercetat și trimis în judecată pentru săvârșirea infracțiunilor de trafic de persoane, prev. și ped. de art. 12 al. 1, 2 lit. a din Legea 678/2001, modificată prin Legea 287/2005, instigare la săvârșirea infracțiunii de trafic de persoane, prev. și ped. de art. 25. pen rap. la art. 12 al. 1, 2 lit. a din Legea 678/2001, modificată prin Legea 287/2005, tentativă la săvârșirea infracțiunii de trafic de persoane, prev. și ped. de 20. pen. rap la art. 12 al. 1, 2 lit. a din Legea 678/2001, modificată prin Legea 287/2005 și trafic de persoane prev. de art.12 alin.l, 2 lit.a din aceeași lege, cu aplicarea art. 37 lit. b pen. și art. 33 lit. a pen.
Faptele constau în aceea că în perioada lunilor mai - iunie 2007, preluat-o de la inculpatul pe partea vătămată, de 23 de ani, recrutată de acesta prin înșelăciune, căreia i-a asigurat transportul până în Italia, unde, a fost preluată de soția sa, care a cazat-o și a obligat-o să se prostitueze, iar în perioada octombrie - noiembrie 20076 determinat cu intenție pe inculpatul să o recruteze pe partea vătămată, în vârstă de 20 de ani, în vederea transportării în Marea Britanie, unde urma să fie supusă exploatării sexuale. De asemenea, în cursul lunii martie 2008, în înțelegere cu soția sa, a încercat să o recruteze pe partea vătămată, prin promisiuni mincinoase, în vederea transferării în Marea Britanie pentru a fi exploatată sexual, prin obligarea la practicarea prostituției, iar în cursul lunii martie 2008, în aceeași modalitate, împreună cu și, au recrutat pe partea vătămată, în vârstă de peste 18 ani, ce urma a fi transportată în Norvegia în același scop.
Cu privire la inculpatul, s-a reținut că a fost cercetat și trimis în judecată pentru săvârșirea a două infracțiuni de trafic de persoane prev. și ped. de art. 12 al. 1, 2 lit. a din Legea 678/2001, modificată prin Legea 287/2005 și trafic de persoane prev. de art.12, alin.l, 2 lit.a din aceeași lege, cu aplicarea art.37 lit. și art. 33 lit. a pen. activitatea infracțională constând în aceea că în luna noiembrie 2007, la solicitarea inculpatului a recrutat-o pe partea vătămată ce urma a fi transferată în Marea Britanie, unde urma să practice prostituția în folosul inculpaților, iar în luna martie 2008, prin promisiuni mincinoase, împreună cu inculpații și au recrutat-o pe partea vătămată care urma să fie exploatată sexual în Norvegia.
Din materialul probator administrat s-a reținut, cu ocazia luării măsurii arestării preventive, existența de probe și indicii temeinice în sensul art.143 alin.l Cod pr.penală în sensul că inculpații și au comis faptele pentru care au fost cercetați.
Datele dosarului oferă indicii că infracțiunile pentru care inculpații au fost cercetați și trimiși în judecată sunt apreciate ca infracțiuni cu un grad sporit de pericol social iar lăsarea în libertate a acestora prezintă un pericol concret pentru ordinea publică, fiind de natură să aducă atingere desfășurării procesului penal și aflării adevărului, având în vedere totodată natura, modalitatea în care se reține săvârșirea faptelor precum și datele referitoare la persoana inculpaților care posedă antecedente penale.
De asemenea, tribunalul a constatat că în cauză subzistă temeiurile avute în vedere la luarea măsurii arestării preventive, faptele reținute în sarcina inculpaților fiind sancționate de lege cu pedeapsa închisorii mai mare de 4 ani, aspect ce imprimă un grad sporit de pericol pentru aceștia.
Astfel, inculpații fiind trimiși în judecată pentru infracțiuni de trafic de persoane, care așa cum s-a arătat mai sus sunt apreciate ca având o gravitate deosebită se constată că și în condițiile în care unele dintre acestea au rămas în faza de tentativă stârnesc o reacție colectivă întrucât prin rezonanța lor afectează echilibrul social firesc, creând o stare de indignare, de dezaprobare și insecuritate socială, favorizând temerea că justiția nu acționează suficient de ferm împotriva unor manifestări infracționale de accentuat pericol social.
Mai mult decât atât, analizând măsura preventivă din perspectiva art.5 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, s-a constatat că proclamând dreptul la libertate scopul articolului menționat este de a asigura ca nici o persoană să nu fie deposedată de libertatea sa în mod arbitrar (cauza "Amuur vs.Franța"). In atare situație constatând că în cauza de față cercetarea judecătorească este în plină desfășurare, nefiind readministrate toate probele în instanță, s-a apreciat că menținerea stării de arest preventiv a celor doi inculpați este o măsură necesară pentru buna desfășurare a procesului penal, în concordanță cu art.5 din CEDO.
Rezultă că temeiurile care au impus privarea de libertate a inculpaților subzistă, de la data arestării și până în prezent neintervenind nici un motiv care să fi condus la înlăturarea acestora, motiv pentru care în baza art.art.300/2 Cod procedură penală s-a dispus menținerea arestării preventive.
S-a constatat că inculpații au fost asistați de apărători angajați.
Împotriva încheierii au declarat recurs inculpații și invocând nelegalitatea și netemeinicia acesteia.
Apărătorul ales al recurentului inculpat consideră că în mod greșit Tribunalul Bacăua constatat că temeiurile care au determinat arestarea preventivă a inculpatului nu au dispărut, impunându-se menținerea detenției provizorii. În susținerea acestei opinii, inculpatul arată faptul că s-au administrat suficiente probe în faza judecății, neexistând astfel posibilitatea ca acesta să împiedice aflarea adevărului prin influențarea martorilor sau părților vătămate ce urmează a fi ascultați în continuare. Sub un alt aspect, recurentul inculpat consideră că nu prezintă pericol pentru ordinea publică, daca ar fi judecat în stare de libertate, nemaifiind incident în speță nici cazul de arestare prev. de art.148 lit. f Cpp art.
Recurentul inculpat prin apărătorul ales, a invocat nulitatea încheierii Tribunalului Bacău din data de 22.04.2008, prin care printre altele, s-a menținut starea de arest a inculpaților la primirea dosarului, în conformitate cu prevederile art.300/1 Cpp. Recurentul inculpat consideră că încheierea menționată este lovită de nulitate, motivat de faptul că a fost pronunțată de un alt judecător decât cel care trebuia repartizat în acea zi, nesocotindu-se astfel prevederile regulamentului de ordine interioară al instanțelor judecătorești în materia repartizării aleatorii a cauzelor. În atare situație, inculpatul consideră că și încheierea recurată este lovită de nulitatea absolută, sancțiune ce atrage punerea în libertate a inculpatului.
În considerarea motivelor de recurs expuse mai sus, ambii recurenți inculpați solicită revocarea detenției provizorii, și punerea de îndată în libertate a acestora.
Analizând legalitatea și temeinicia încheierii penale recurate prin prisma motivelor de recurs invocate de inculpat, precum și din oficiu conform art. 3856alin. (3) proc.pen. instanța de recurs a constatat prin raportare la prevederile art. 5 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului că recursurile inculpaților sunt nefondate, pentru următoarele considerente:
Legiuitorul român prin intermediul normelor prevăzute în Codul d e procedură penală a condiționat luarea unei măsuri preventive privative de libertate de îndeplinirea cumulativă a trei condiții de fond: să existe probe sau indicii temeinice privind săvârșirea unei fapte prevăzute de legea penală; fapta respectivă să fie sancționată de lege cu pedeapsa închisorii; să fie prezent cel puțin unul dintre temeiurile de arestare, expres și limitativ prevăzute de art. 148.proc.pen. Odată cu ratificarea de către România în 1994 Convenției Europene a Drepturilor Omului, la acestea s-a adăugat și condiția conformității dreptului intern cu exigențele art. 5 parag. 1 lit. c al Convenției, precum și cu jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului, dată în aplicarea acesteia.
Dispozițiile Convenției fac trimitere, în primul rând, în ceea ce privește luarea măsurii arestării preventive, la legislația națională, consacrând obligația de a fi respectate atât normele de fond, cât și cele de procedură prevăzute de către aceasta; dar, cu toate acestea, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a subliniat că orice măsură preventivă trebuie să fie conformă cu scopul urmărit de art. 5 al Convenției, scop care constă în protejarea individului împotriva privărilor arbitrare de libertate. Astfel, se impune nu numai ca privarea de libertate să aibă loc cu respectarea dispozițiilor dreptului intern, ci este necesar ca acesta din urmă să fie, la rândul său, în acord cu prevederile Convenției, inclusiv cu principiile generale pe care aceasta, deși nu le enunță expres, le conține în mod implicit.
Curtea Europeană a Drepturilor Omului a precizat care este principiul general care trebuie să guverneze această materie, în cauza Wemhoff: "detenția preventivă trebuie să aibă un caracter excepțional, starea de libertate fiind starea normală - și ea nu trebuie să se prelungească dincolo de limitele rezonabile - independent de faptul că ea se va computa sau nu din pedeapsă". Aprecierea limitelor rezonabile ale unei detenții provizorii se face luându-se în considerare circumstanțele concrete ale fiecărui caz, pentru a vedea în ce măsură "există indicii precise cu privire la un interes public real care, fără a fi adusă atingere prezumției de nevinovăție, are o pondere mai mare decât cea a regulii generale a judecării în stare de libertate"(cauzele Labita Italia, Neumeister Austria, Stasaitis Lituania). Prin urmare, instanța este obligată să vegheze la un just echilibru între durata măsurii privării de libertate pe de o parte și interesul public de protecție a cetățenilor împotriva comiterii de infracțiuni grave, dedus din modul de săvârșire al faptei cu privire la care există indicii că a avut loc cu participarea inculpatului și din consecințele acesteia, precum și interesul desfășurării în bune condiții a procesului penal.
Aplicând aceste principii la speța de față, Curtea consideră că arestarea preventivă a inculpaților inculpații și de la 30 martie 2008, este pe deplin justificată din perspectiva exigențelor art.5 paragraf 3 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului.
Criticile recurentului inculpat prin apărătorul său, referitoare la neîndeplinirea condițiilor legale de menținere a arestării preventive sunt nefondate.
Suspiciunea că inculpații aflați în stare de arest au săvârșit infracțiunile imputate prin rechizitoriul DIICOT justifică pe deplin, privarea de libertate, constituind totodată un argument relevant ce pledează pentru menținerea a acestei măsuri.
Pe de altă parte necesitatea desfășurării în bune condiții a cercetării judecătorești, în condițiile în care inculpații au adoptat o atitudine de negare a săvârșirii faptelor imputate, și administrarea probelor în cauza pendinte este în curs de desfășurare, presupune asigurarea unor măsuri sporite de protecție a părților vătămate și a martorilor care pot fi realizate exclusiv prin intermediul detenției provizorii.
Un alt temei al arestării preventive reținut față de toți inculpații a fost cel prev. de art.148 lit.f proc.pen. respectiv, sancționarea faptelor presupus a fi comise, cu pedeapsa închisorii mai mare de 4 ani și existența unor probe certe că lăsarea în libertate a acestora ar prezenta un pericol concret pentru ordinea publică.
În aprecierea persistenței pericolului pentru ordinea publică, a lăsării în libertate a inculpatului trebuie pornit de la regulile de principiu stabilite prin jurisprudența CEDO care a statuat "că în măsura în care dreptul național o recunoaște - prin gravitatea deosebită și prin reacția particulară a opiniei publice, anumite infracțiuni pot suscita o tulburare a societății de natură să justifice o detenție preventivă.
Ori, infracțiunile pentru care sunt trimiși în judecată inculpații sunt în măsură, prin natura lor, să releve un pericol cert pe care l-ar prezenta aceștia pentru ordinea publică, (fiind comise recrutând părțile vătămate prin înșelăciune în vederea practicării prostituției ), situație din care se poată trage concluzia existenței unui astfel de pericol.
Așa fiind, Tribunalul Bacău, în mod corect a constatat că se justifică menținerea detenției preventive a inculpaților și, asigurându-se astfel buna desfășurare a procesului penal, pe de o parte și prezervarea ordinii publice, pe de altă parte.
În ceea ce privește motivul de recurs invocat de inculpatul, referitor la nulitatea încheierii din data de 22.04.2008 a Tribunalului Bacău, instanța de recurs nu-și poate primi nici această critică.
Având în vedere că încheierea din 22.04.2008 a Tribunalului Bacău, prin care s-a dispus menținerea stării de arest a inculpaților în conformitate cu dispozițiile art.300/1 Cpp, a fost supusă controlului judiciar în fața instanței de recurs, hotărârea menționată devenind astfel definitivă și trecută în puterea lucrului judecat, aspecte de nelegalitate a acesteia nu mai pot fi invocate în cadrul unui alt recurs ce declarat împotriva unei alte hotărâri.
Mai mult, contrar susținerilor inculpatului, eventuale încălcări regulamentului de ordine interioară al instanțelor judecătorești, nu pot atrage în nici un mod nulitatea unei hotărâri judecătorești.
Nulitățile constituie sancțiuni procedurale care intervin ori de câte ori un act procesual sau procedural s-a realizat fără stricta respectare a legii.
Dispozițiile regulamentului de ordine interioară al instanțelor judecătorești, nu constituie norme juridice procesual penale. Prin urmare, eventualele încălcări ale acestuia, astfel cum s-a susținut de recurentul inculpat, nu pot determina lipsa de eficiență juridică a unei hotărâri judecătorești, întrucât singurul temei al anulării unui act procesual sau procedural este nesocotirea unor dispoziții legale care reglementează desfășurarea procesului penal.
Pentru cele ce preced constatând că la acest moment, interesul general prevalează în raport cu interesul recurenților inculpați de a fi puși în stare de libertate, astfel că în temeiul art. 38515pct. 1 lit. b) proc.pen. instanța va respinge ca nefondate recursurile declarate de aceștia.
Va constata că recurenții inculpați au avut de apărător aleși.
Văzând și dispozițiile art.192 al.2,4 Cpp
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
În baza art.385/15 pct.1 lit b Cpp, respinge ca nefondate recursurile declarate de recurenții inculpați și împotriva încheierii din data de 4.12.2008 pronunțată de TRIBUNALUL BACĂU în dos-.
Constată că ambii recurenți, au avut apărători aleși.
În baza art.192 al.2,4 Cpp obligă fiecare recurent-inculpat să plătească statului câte 80 lei cu titlu de cheltuieli judiciare.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică azi 15.12.2008, în prezența inculpaților arestați.
PREȘEDINTE, JUDECĂTORI: Adrian Bogdan, Ene Ecaterina Nimineț Ștefan
GREFIER,
ed.înch.
Red.dec. recurs
Tehnored.
2 ex.
16/16.12.2008
Președinte:Adrian BogdanJudecători:Adrian Bogdan, Ene Ecaterina Nimineț Ștefan
