Arestare preventiva jurisprudenta. Decizia 83/2009. Curtea de Apel Alba Iulia
Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL ALBA IULIA
SECȚIA PENALĂ
DECIZIA PENALĂ Nr. 83/2009
Ședința publică de la 10 Februarie 2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Tiberiu Peter
JUDECĂTOR 2: Oana Maria Călian
JUDECĂTOR 3: Monica
Grefier
- Serviciul Teritorial Alba Iulia reprezentat prin:
- procuror
Pe rol se află soluționarea recursului declarat de inculpatul împotriva încheierii de ședință din 4 februarie 2009 pronunțată de Tribunalul Hunedoara în dosarul nr-.
La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă inculpatul recurent în stare de arest din Penitenciarul M-D, asistat de avocat - apărător ales.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier după care nefiind cereri prealabile, instanța acordă cuvântul în dezbateri.
Avocata inculpatului susține recursul declarat solicitând admiterea lui, casarea încheierii recurate și rejudecând, a se dispune punerea în libertate a inculpatului întrucât nu mai subzistă temeiurile care au stat la baza luării măsurii arestării preventive.
În subsidiar, solicită admiterea recursului în sensul de a se dispune înlocuirea măsurii arestării preventive a inculpatului cu măsura de a nu părăsi localitatea.
Solicită a se avea în vedere că inculpatul înaintea arestării avea un loc de muncă stabil, nu este cunoscut ca traficant de droguri, a recunoscut și regretat sincer fapta.
Reprezentanta solicită respingerea recursului declarat de inculpat ca nefondat sub ambele aspecte solicitate și menținerea încheierii prin care s-a menținut starea de arest a inculpatului ca temeinică și legală, apreciind că subzistă toate temeiurile care au stat la baza luării măsurii arestării preventive.
Având ultimul cuvânt, inculpatul regretă fapta săvârșită și solicită a fi judecat în stare de libertate.
CURTEA DE APEL
Asupra recursului penal de față
Prin încheierea penală din data de 4.02.2009 pronunțată de Tribunalul Hunedoara - Secția penală în dosar nr-, în baza art. 160/b și art. 300/1 Cod pr. pen. a fost menținută arestarea preventivă a inculpatului, născut la 01.06.1984, aflat în Arestul Poliției Municipiului
Pentru a pronunța această încheiere, instanța de fond a reținut că temeiurile care au determinat arestarea preventivă a inculpatului impun în continuare privarea de libertate, nefiind începută cercetarea judecătorească, pedeapsa prevăzută de lege pentru infracțiunile pentru care este trimis în judecată este închisoarea mai de 4 ani, iar lăsarea acestuia în libertate prezintă pericol pentru ordinea publică, prin crearea unui sentiment de neliniște și insecuritate în rândul societății civile, având în vedere că există indicii temeinice că inculpatul ar fi procurat și deținut droguri în vederea consumului propriu fără drept și ar fi pus în vânzare droguri de risc, respectiv rezină de cannabis, infracțiuni prev. și ped. de art.2 al.1 din Legea nr.143/2000 și art.4 alin.1 din Legea nr.43/2000.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs în termen inculpatul, solicitând casarea hotărârii atacate, revocarea arestării preventive și punerea de îndată în libertate, întrucât nu mai subzistă temeiurile care au determinat luarea acestei măsuri, inculpatul recunoscând și regretând faptele.
A mai solicitat înlocuirea măsurii arestării preventive cu măsura obligării de a nu părăsi localitatea, arătând că inculpatul anterior săvârșirii faptelor a avut un loc de muncă stabil.
Verificând legalitatea și temeinicia încheierii atacate, prin prisma motivelor de recurs invocate, cât și din oficiu, se constată că recursul declarat este nefondat pentru următoarele considerente:
Prin rechizitoriul Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism - Biroul Teritorial Hunedoara din data de 03.02.2009 a fost trimis în judecată, în stare de arest preventiv inculpatul, pentru săvârșirea infracțiunilor de procurare și deținere droguri în vederea consumului propriu fără drept și punerea în vânzare droguri de risc, respectiv rezină de cannabis, infracțiuni prev. și ped. de art.2 al.1 din Legea nr.143/2000 și art.4 alin.1 din Legea nr.43/2000.
În sarcina inculpatului s-a reținut că în perioada sărbătorilor de iarnă 2008/2009, l-a contactat telefonic pe inculpat, spunându-i că a comandat 100 grame de hașiș unei persoane pe nume care în acel moment se afla în Olanda, la și i-a spus inculpatului că nu poate veni în România unde și-a dat întâlnire cu "" pentru a lua drogurile, cerându-i inculpatului să le ia el să le vândă și să-i dea suma de 3.000 lei, urmând ca diferența de la suma cu care reușea să vândă drogurile să- rămână inculpatului.
Inculpatul s-a întâlnit în municipiul P cu numitul, care a spus că a adus din Olanda 200 grame hașiș din care 100 grame erau cele cumpărate pentru numitul, inculpatul oferindu-se să cumpere și cele 100 grame ale numitului, pentru suma de 500 EURO.
În urma înțelegerii, numitul i-a dat inculpatului circa 175 grame reținându-și diferența până la 200 grame și a primit de la inculpat suma de 400 lei și o sticlă de whisky marca s, inculpatul urmând să-i plătească și suma de 3.000 lei numitului după vânzarea drogurilor.
Ulterior, inculpatul a fost contactat telefonic din Anglia de către, care i-a cerut să se întâlnească cu o persoană din P căreia s-e spune "", pentru a vinde drogurile, iar în seara de 11 ianuarie 2009 fost contactat telefonic de fixând întâlnire pentru data de 12 ianuarie 2009, în fața Poștei din cartierul Aeroport din
Conform înțelegerii inculpatul s-a întâlnit cu și încă o persoană (investigator sub acoperire), inculpatul oferindu-se să- vândă acestuia cantitatea de 150 grame hașiș contra sumei de 1.500 EURO, dându- și cca. J de gram pentru a-l convinge pe acesta de calitatea drogurilor, fixând o nouă întâlnire, după cca 1 oră, interval în care inculpatul a luat drogurile de la locuința sa și le-a ascuns în zonă benzinăriei din P, întâlnindu-se cu investigatorul sub acoperire, l-a condus pe acesta până în apropierea locului unde ascunsese drogurile, iar în timp ce persoana aștepta în mașină, inculpatul s-a dus și a luat drogurile și s-a întors la autoturism, iar în timp ce vindea drogurile investigatorului acoperit au intervenit organele de poliție care au găsit asupra inculpatului și un cântar electronic, cu care intenționa să cântărească drogurile puse în vânzare și un pachet de foițe pentru confecționat țigări, marca iar drogurile oferite spre vânzare erau sub formă de tablete, ambalate în folie de plastic.
Inculpatul a recunoscut comiterea infracțiunilor.
Probatoriul administrat până în prezent justifică presupunerea rezonabilă, în accepțiunea art. 68 ind. 1.pr.pen. că inculpatul a săvârșit faptele pentru care este cercetat, fapte pentru care legea prevede pedeapsa închisorii mai de 4 ani.
Referitor la pericolul concret pentru ordinea publică prezentat de lăsarea inculpatului în libertate, acesta a fost just apreciat de prima instanță, având în vedere faptele reținute în sarcina lui și gravitatea deosebită a acestora, sub aspectul cantității considerabile de droguri deținute(175 de hașiș), implicarea unor elemente transfrontaliere.
Curtea, raportând la cantitatea de droguri oferită spre vânzare și natura acestor substanțe, la împrejurarea că inculpatul deținea cantități de droguri pentru a fi oferite spre vânzare și traficare, existând pericolul atragerii mai multor persoane în sfera consumatorilor de droguri, apreciază că sunt îndeplinite cerințele prev. de art. 148 lit. f pr.pen.
Circumstanțele personale invocate de inculpat în apărare, precum și atitudinea sinceră avută în raport cu organele judiciare sunt împrejurări ce pot fi luate în considerare cu ocazia soluționării fondului cauzei, însă în această fază procesuală nu reprezintă, în opinia Curții, motive suficiente pentru a determina lăsarea lui în libertate, necesitatea protejării unui interes de ordin public general al societății primând celui personal al inculpatului.
Se constată că temeiurile care au determinat arestarea impun în continuare privarea de libertate nefiind începută cercetarea judecătorească.
Față de aceste considerente, în baza art. 141 rap. la art. 385/15 pct. 1 lit. b Cod pr. pen. recursul declarat de inculpat va fi respins ca nefondat.
Văzând și dispozițiile art. 192 Cod pr. pen.
Pentru aceste motive
În numele legii
DECIDE:
Respinge ca nefondat recursul declarat de inculpatul împotriva încheierii penale din 4.02.2009 dispuse în dosar penal nr- al Tribunalului Hunedoara.
Obligă inculpatul recurent la plata sumei de 80 lei cheltuieli judiciare avansate de stat în recurs.
Definitivă.
Pronunțată în ședința publică din 10.02.2009.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
- - - - - -
GREFIER
Red.
Dact. CT /11.02.2009
Președinte:Tiberiu PeterJudecători:Tiberiu Peter, Oana Maria Călian, Monica