Cerere de contopire a executării pedepselor (alte modificări de pedepse) (art.449 c.p.p.). Decizia 12/2008. Curtea de Apel Oradea

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL ORADEA

Secția penală și pentru cauze cu minori

Dosar nr. -

DECIZIA PENALĂ NR.12/R/2008

Ședința publică din 10 ianuarie 2008

PREȘEDINTE: Sotoc Daniela JUDECĂTOR 2: Condrovici Adela

JUDECĂTOR 3: Crișan Marinela

Judecător: - - - vicepreședintele instanței

Procuror: B

Grefier:

Desfășurarea ședinței de judecată s-a înregistrat cu mijloace tehnice audio, conform prevederilor art. 304 Cod procedură penală.

S-a luat în examinare recursul penal declarat de contestatoarea recurentă, domiciliată în comuna, nr.184, județul B împotriva deciziei penale nr.373/R din 2 mai 2007, pronunțată de Tribunalul Bihor, care menține în întregime decizia penală nr.121/R/2007, pronunțată de Tribunalul Bihor, având ca obiect contestație în anulare, potrivit prevederilor art.386 și următoarele Cod procedură penală.

La apelul nominal făcut în cauză se prezintă intimata reprezentată de avocat, în baza împuternicirii avocațiale din 06.09.2007 emisă de Baroul Bihor - Cabinet Individual, lipsă fiind contestatoarea recurentă și intimatul.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei în sensul celor de mai sus, învederându-se și că, recurenta contestatoare a depus la dosarul cauzei cerere de amânare în vederea soluționării de către Înalta Curte de Casație și Justiție a recursului declarat împotriva încheierii de ședință din 6 septembrie 2007, după care:

Procurorul a solicitat respingerea cererii de amânare, deoarece recursul declarat împotriva încheierii de ședință din 6 septembrie 2007 fost deja soluționat.

Reprezentanta intimatei pune aceleași concluzii.

Instanța, respinge cererea de amânare formulată de petenta, având în vedere că a fost soluționat recursul împotriva încheierii de ședință din data de 6 septembrie 2007 și acordă cuvântul asupra contestației în anulare.

Reprezentanta intimatei avocat a solicitat respingerea contestației în anulare ca inadmisibilă.

Procurorul de asemenea a solicitat respingerea contestației în anulare ca inadmisibilă.

CURTEA DE APEL

DELIBERÂND:

Asupra recursului penal de față, constată următoarele:

Prin decizia penală nr.373/R din 2 mai 2007 pronunțată de Tribunalul Bihor, în baza art.386 și următoarele Cod procedură penală, a fost respinsă contestația în anulare formulată de contestatoarea împotriva deciziei penale nr.121/R/2007 a Tribunalului Bihor.

În baza art.192 alin.2 Cod procedură penală, a obligat contestatoarea la 100 RON cheltuieli judiciare către stat.

A respins cererea intimatei de acordare a cheltuielilor de judecată în favoarea sa.

Pentru a pronunța această hotărâre, tribunalul a reținut că,

prin cererea înregistrată la instanță la 21.02.2007, petenta a formulat contestație în anulare împotriva deciziei penale nr.121/R/2007 pronunțată de Tribunalul Bihor în dosar nr-, prin care a fost respins ca nefondat recursul declarat de aceeași petentă împotriva sentinței penale nr. 1762/09.10.2006, pronunțată de Judecătoria Oradea, în dosar nr.4971/2006.

În cererea sa, petenta nu a precizat motivele solicitării sale, afirmând că motivele de fapt și de drept ale contestației în anulare le va depune sub forma unui memoriu scris la dosarul cauzei în timp util.

Ulterior, la data de 26.04.2007, petenta a depus un memoriu afirmând că, există o hotărâre a Curții de APEL ORADEA având același obiect și aceleași părți și deși a solicitat la mai multe termene reunirea cauzelor, nu s-a dat curs cererilor sale.

Examinând cererea petentei, în conformitate cu dispozițiile art. 386 și următoarele Cod procedură penală, instanța a reținut că în cauză nu există vreunul din cazurile de contestație în anulare expres și limitativ prevăzute de art.386 lit.a-e Cod procedură penală.

Prin sentința penală nr.1762/2006 pronunțată de Judecătoria Oradea, a fost respinsă cererea petentei privind revizuirea sentinței penale nr.2269/2004 a Judecătoriei Oradea.

Prin decizia penală nr.121/R/2007 pronunțată de Tribunalul Bihor, în dosar nr-, a fost respins ca nefondat recursul penal declarat de recurenta revizuientă împotriva sentinței penale nr. 1762/2006 pronunțată de Judecătoria Oradea.

Având în vedere că, în cauză nu există vreuna din situațiile prevăzute de art.386 Cod procedură penală, instanța a respins contestația în anulare formulată de contestatoarea împotriva deciziei penale nr.121/R/2007 a Tribunalului Bihor.

Împotriva contestației în anulare a declarat recurs contestatoarea pe care o consideră nelegală și netemeinică.

Examinând recursul declarat de contestatoare, Curtea de Apel reține că recursul acesteia este inadmisibil urmând a fi respins ca atare.

Contestatoarea atacă cu recurs decizia nr.373 din 2 mai 207 pronunțată de Tribunalul Bihor, care a respins contestația în anulare formulată de contestatoarea, hotărâre definitivă, nesusceptibilă de un nou recurs.

Pentru aceste considerente recursul contestatoarei se va respinge ca inadmisibil în temeiul art.385/15 pct.1 lit.a Cod procedură penală raportat la art.385/1 Cod procedură penală împotriva deciziei penale nr.373 din 2 mai 2007 pronunțată de Tribunalul Bihor.

În baza art.192 alin.2 Cod procedură penală, obligă pe recurentă să plătească statului suma de 100 lei cheltuieli judiciare în recurs.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

În baza art.385/15 pct.1 lit.a Cod procedură penală,

RESPINGE ca inadmisibil recursul penal declarat de contestatoarea împotriva deciziei penale nr.373/R din 2 mai 2007 pronunțată de Tribunalul Bihor, pe care o menține în întregime.

Obligă pe recurentă să plătească statului suma de 100 lei cheltuieli judiciare în recurs.

DEFINITIVĂ.

Pronunțată în ședință publică, azi 10 ianuarie 2008.

Președinte, Judecător, Judecător, Grefier,

- - - - - -

Red.dec./-

În concept - 25.01.2008

Jud.recurs/

Tehnored.dec./

2 ex./28.01.2008

Președinte:Sotoc Daniela
Judecători:Sotoc Daniela, Condrovici Adela, Crișan Marinela

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre Cerere de contopire a executării pedepselor (alte modificări de pedepse) (art.449 c.p.p.). Decizia 12/2008. Curtea de Apel Oradea