Cerere de contopire a executării pedepselor (alte modificări de pedepse) (art.449 c.p.p.). Decizia 398/2008. Curtea de Apel Timisoara
Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL TIMIȘOARA operator 2711
SECȚIA PENALĂ
DECIZIA PENALĂ Nr. 398/
Ședința publică de la 07 Aprilie 2008
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Victor Ionescu
JUDECĂTOR: G -
JUDECĂTOR 2: Gheorghe Bugarsky
GREFIER: - -
Pe rol se află judecarea recursului formulat de condamnatul împotriva sentinței penale nr. 64/2008 pronunțată de Tribunalul Arad în dosarul nr-.
La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă:condamnatul în stare de arest, asistat de avocat din oficiu.
Procedura legal îndeplinită.
Ministerul Public este reprezentat de procuror, din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de APEL TIMIȘOARA.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care, instanța văzând că nu mai sunt alte cereri de formulat și probe de administrat constată recursul în stare de judecată și acordă cuvântul în dezbateri.
Apărătorul fin oficiu al condamnatului, solicită admiterea recursului, casarea hotărârii atacate și în rejudecare înlăturarea sporului aplicat.
Procurorul pune concluzii de respingere a recursului ca nefondat.
Condamnatul, având cuvântul, arată că lasă la aprecierea instanței soluția ce se va pronunța.
CURTEA,
Deliberând asupra recursului de față, constată următoarele:
Prin SP nr. 64/2008 pronunțată de Tribunalul Arad în dosarul nr-, s-a dmis cererea de contopire a pedepselor formulată de petentul, fiul lui și, născut la 19.06.1979, deținut în Penitenciarul Arad.
S-a contopit pedeapsa de 11 ani închisoare aplicată prin sentința penală nr. 403/18 12 2007 Tribunalului Arad cu pedeapsa de 1 an închisoare aplicată prin sentința penală nr. 32/13 11 2007 Judecătoriei G, în pedeapsa cea mai grea, pe care a sporit-o cu 6 luni, rezultând de executat 11 ani și 6 luni închisoare.
S-a dedus din pedeapsa aplicată durata executată de la 02 07 2007 la zi.
S-a dispus anularea mandatelor de executare emise anterior și s-a dispus emiterea unui nou mandat conform prezentei.
Cheltuielile judiciare au rămas în sarcina statului.
Pentru a se pronunța astfel, tribunalul a reținut următoarele:
La data de 04.02.2008, a fost înregistrată, la Tribunalul Arad, cererea formulată de petentul, pentru contopirea pedepselor, aplicate prin sentința penală nr. 403 din 18.12.2007 a Tribunalului Arad și sentința penală nr. 32 din 13.11.2007 a Judecătoriei G, arătând în motivare că faptele penale pentru care s-au aplicat aceste pedepse, sunt concurente.
Analizând înscrisurile aflate la dosar, s-au constatat următoarele:
Din copia mandatului de executare nr. 466 din 16.01.2008 emis de Tribunalul Arad, instanța reține în fapt că, prin sentința penală nr. 403 din 18.12.2007 a Tribunalului Arad, rămasă definitivă prin neapelare, i-a fost aplicată condamnatului pedeapsa de 11 ani închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de viol, în formă continuată - prev. de art. 197 alin. 2 lit. b și alin. 3 teza I Cod penal, cu aplic. art. 41 alin. 2 Cod penal, fapta fiind săvârșită în perioada anilor 2005-2007.
Din copia mandatului de executare nr. 14 din 13.11.2007 emis de Judecătoria Arad rezultă că, prin sentința penală nr. 32 din 24.07.2007 a Judecătoriei G, definitivă prin decizia penală nr. 656/R/07.11.2007, instanța reține că petentul a fost condamnat la pedeapsa de 1 an închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de abandon de familie - prev. de art. 305 lit. c Cod penal.
Comparând datele la care au fost comise faptele penale, și datele la care au rămas definitive hotărârile de condamnare, prima instanță a constatat că infracțiunile pentru care petentul a fost condamnat, au fost comise anterior condamnării definitive pentru vreuna dintre ele, astfel că, acestea se află în situația concursului real de infracțiuni - prev. de art. 33 lit. a Cod penal.
Astfel, tribunalul având în vedere dispozițiile art. 449 lit. a Cod procedură penală, combinat cu art. 36 alin. 2 Cod penal și art. 33 lit. a Cod penal, a admis cererea petentului și în consecință:
În temeiul art. 34 lit. a Cod penal, a contopit pedeapsa de 11 ani închisoare aplicată prin sentința penală nr. 403/18 12 2007 Tribunalului Arad, cu pedeapsa de 1 an închisoare aplicată prin sentința penală nr. 32/13 11 2007 Judecătoriei G, în pedeapsa cea mai grea, pe care oas porit-o cu 6 luni, rezultând de executat 11 ani și 6 luni închisoare.
În temeiul art. 36 alin 3 Cod penal, a scăzut din pedeapsa aplicată durata executată de la 02 07 2007 la zi.
S-au anulat mandatele de executare emise anterior și s- dispus emiterea unui nou mandat conform prezentei, care va cuprinde și mențiunile privind pedeapsa complementară stabilită prin sentința penală nr. 403/08 precum și pedeapsa accesorie.
În baza art. 192 alin. 3 Cod procedură penală cheltuielile judiciare au rămas în sarcina statului.
Împotriva sentinței Tribunalului Arada declarat recurs condamnatul care nu a fost motivat în scris dar a fost susținut oral de apărătorul din oficiu și care a solicitat admiterea recursului în sensul înlăturării sporului de pedeapsă aplicat în urma contopirii pedepselor.
Examinând cauza în raport cu motivele invocate precum și sub toate aspectele conform prev. art.3856al.3 cpp se constată că sentința instanței de fond este temeinică și legală și nu există nici un motiv de casare a acesteia.
Din actele de la dosar se reține că petentul a solicitat contopirea a două pedepse de 11 ani închisoare și de 1 an închisoare la care a fost condamnat, hotărârile fiind definitive astfel că s-au emis și mandatele de executare a pedepselor.
cele două pedepse instanța de fond a aplicat în mod întemeiat un spor de pedeapsă de 6 luni închisoare în conformitate cu prev. art. 36, 34, 35 cp avându-se în vedere cuantumul acestor pedepse precum și pericolul social al infracțiunilor pe care le-a săvârșit.
Prin urmare recursul condamnatului este nefondat și urmează a fi respins în baza art.38615pct.1 lit. b cpp.
Văzând și prev. art. 192 al.2 cpp
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
În baza art. 38515, pct.1, lit.b C.P.P. respinge ca nefondat recursul declarat de condamnatul împotriva sentinței penale nr. 64/2008 pronunțată de Tribunalul Arad în dosarul nr-.
Obligă condamnatul la plata sumei de 80 lei cheltuieli judiciare către stat și dispune plata din fondurile MJ a sumei de 40 lei onorariu avocat oficiu către Baroul Timiș.
DEFINITIVĂ.
Pronunțată în ședință publică azi 07 aprilie 2008.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR 3: Constantin Costea
- - G - - -
GREFIER
- -
RED: CC
Dact: 2 exempl/ 14 Aprilie 2008
Primă instanță: Tribunalul Arad
Jud:
Președinte:Victor IonescuJudecători:Victor Ionescu, Gheorghe Bugarsky, Constantin Costea