Cerere de liberare condiționată (art.450 c.p.p. art.55 ind.1 și următoarele cod penal). Decizia 311/2009. Curtea de Apel Suceava
Comentarii |
|
Dosar nr- - liberare condiționată -
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL SUCEAVA
SECȚIA PENALĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI
DECIZIA NR. 311
Ședința publică din 05 august 2009
PREȘEDINTE: Androhovici Daniela
JUDECĂTOR 2: Andrieș Maria
JUDECĂTOR 3: Frunză Sanda
Grefier - -
Ministerul Publica fost reprezentat de procuror de la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Suceava
Pe rol, judecarea recursului declarat de condamnatul, fiul lui și -, născut la data de 06 decembrie 1979, în prezent deținut în Penitenciarul Botoșani, împotriva deciziei penale nr. 1457R din 11 iunie 2009, pronunțată de Tribunalul Botoșani.
La apelul nominal făcut în ședință publică se prezintă condamnatul recurent, în stare de detenție, asistat de avocat, care substituie pe apărătorul desemnat din oficiu.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
Se face referatul oral al cauzei de către grefierul de ședință după care instanța, din oficiu, invocă excepția de inadmisibilitate a recursului formulat de condamnat, dat fiind faptul că acesta vizează o hotărâre definitivă pronunțată de Tribunalul Botoșani tot într-un recurs.
Avocat, pentru condamnatul recurent, arată că lasă la aprecierea instanței modul de soluționare a excepției invocate.
Reprezentanta Ministerului Public solicită respingerea recursului ca inadmisibil.
Având ultimul cuvânt, condamnatul recurent arată că lasă la aprecierea instanței soluționarea recursului său.
Desfășurarea ședinței a fost înregistrată în sistem audio, potrivit dispozițiilor art. 304 Cod procedură penală.
După deliberare,
CURTEA,
Asupra excepției de față, constată următoarele:
La data de 31.03.2009 condamnatul, deținut în Penitenciarul Botoșani, a solicitat liberarea condiționată din executarea pedepsei de 4 ani și 6 luni închisoare aplicată prin sentința penală nr. 1681/2006 a Judecătoriei Sector 6 B pentru infracțiunea prevăzută de art.209 Cod penal, motivat de faptul că parcursul executării pedepsei a fost recompensat de 3 ori cu suplimentarea dreptului la pachet și vizită pentru activitățile în muncă, a participat și la alte activități obligatorii în unitate, iar perioada de 6 luni cu cât a fost amânat de comisie este prea mare, având în vedere că până în luna februarie 2009 nu a avut nici un raport de incident și nici nu a fost sancționat.
Prin sentința penală nr. 947 din 03.04.2009 a Judecătoriei Botoșanis -a respins cererea de liberare condiționată formulată de condamnatul, stabilindu-se, conform art. 450 alin.2 Cod procedură penală, termen pentru rediscutarea condamnatului în comisie după data de 24.09.2009.
Totodată, inculpatul a fost obligat să plătească statului suma de 110 lei cu titlu de cheltuieli judiciare.
Pentru a hotărî astfel prima instanță a reținut, din examinarea procesului verbal nr. din 25.03.2009, întocmit de Comisia de propuneri pentru liberare condiționată din cadrul Penitenciarului Botoșani, că deținutul se află în executarea pedepsei de 4 ani și 6 luni închisoare aplicată prin sentința penală nr.1681/2006 a Judecătoriei București, sector 6 pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat prevăzută și pedepsită de art.209 Cod penal, executare începută la data de 12.05.2006 și care urmează să expire la 11.11.2010, transformată în zile de pedeapsă fiind egală cu 1645 zile.
Pentru a deveni propozabil în vederea liberării condiționate condamnatul trebuie să execute 2/3 din pedeapsă, respectiv 1096 zile.
Până la data de 11.02.2009 a executat în total 1096 zile, din care 1049 zile executate efectiv și 47 zile ca urmare a muncii prestate, însă a mai reținut prima instanță că are antecedente penale și este recidivist, având mai multe condamnări anterioare, respectiv 8 luni pentru săvârșirea infracțiunii prevăzută de art.208 Cod penal, aplicată prin sentința penală nr.829/1997 a Judecătoriei sector 6 B; 6 luni pentru săvârșirea infracțiunii violare de domiciliu aplicată prin sentința penală nr.185/1998 a Judecătoriei sector 2, liberat condiționat la 7.04.1998 cu un rest de executat de 15 zile; 2 ani, 1 lună și 27 zile pentru FC prin sentința penală nr.1051/1998 a Judecătoriei Roman, liberat condiționat la 10.11.1999 cu un rest de executat de 228 zile; 3,4 ani pentru FC prin sentința penală nr.2/2001 a Judecătoriei Brăila, liberat la 21.12.2001 cu un rest de executat de 445 zile; 4 ani pentru infracțiunea de furt aplicată prin sentința penală nr.1689/2002 a Judecătoriei Botoșani, liberat la 20.12.2004 cu un rest de executat de 513 zile.
Conform caracterizării întocmite de Serviciul de asistență psihosocială și educație din cadrul Penitenciarului Botoșani pe parcursul executării pedepsei deținutul a avut un comportament oscilant, fiind sancționat disciplinar de trei ori (în 18.07.2008 cu "avertisment" pentru "refuz de muncă"; în data de 4.02.2009 cu "suspendarea dreptului de a participa la activități cultural artistice și sportive o lună" și în data de 11.02.2009 cu "suspendarea dreptului la vizită o lună") și a fost recompensat de trei ori. Din data de 27.01.2007, deținutul a fost repartizat pentru executarea pedepsei în regim semideschis, iar din 27.08.2008 și până în prezent în regim închis.
S-a mai reținut că, potrivit art. 59 Cod penal, după ce a executat cel puțin două treimi din durata pedepsei în cazul închisorii care nu depășește 10 ani, dacă condamnatul este stăruitor în muncă, disciplinat și dă dovezi temeinice de îndreptare, ținându-se seama și de antecedentele sale penale, poate fi liberat condiționat înainte de executarea în întregime a pedepsei.
Din cuprinsul aceluiași proces verbal a reieșit că deținutul nu poate fi liberat datorită comportamentului necorespunzător, iar comisia care funcționează în cadrul penitenciarului consideră că deținutul nu îndeplinește condiția menționată anterior.
Întrucât deținutul prezintă antecedente penale, a avut un comportament necorespunzător, nu a respectat regulile impuse de regimul din penitenciar, fiind sancționat de mai multe ori, nefăcând eforturi serioase pentru reintegrare socială, instanța de fond a dispus conform celor arătate anterior.
Împotriva acestei sentințe, în termen legal, a declarat recurs condamnatul, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, motivat de faptul că în perioada detenției s-a evidențiat atât prin muncă, unde a câștigat 46 de zile, dar și prin activități cultural-educative, astfel încât îndeplinește condițiile pentru a fi liberat condiționat.
Prin decizia penală nr. 1457R din 11 iunie 2009, Tribunalul Botoșania respins, ca nefondat, recursul declarat de condamnatul, împotriva sentinței penale nr. 947 din 03 aprilie 2009 Judecătoriei Botoșani, pe care a menținut-o, obligând recurentul să plătească statului suma de 120 lei cheltuieli judiciare din recurs.
Pentru a decide astfel, Tribunalul Botoșania constatat că prima instanță a apreciat corect că în cauză nu sunt îndeplinite cumulativ condițiile prevăzute de art.59 Cod penal pentru a dispune liberarea condiționată.
Astfel, pe lângă executarea fracției de pedeapsă prevăzută de lege, se apreciază conduita condamnatului și se ține seama și de antecedentele penale.
Din procesul-verbal al comisiei și din caracterizarea întocmită de Serviciul de asistență psihosocială din cadrul Penitenciarului rezultă că acesta a fost sancționat de mai multe ori, că a avut un comportament oscilant, iar de la "regimul semideschis" a fost trecut la "regim închis" la data de 27.08.2008. ca atare, s-a apreciat că prima instanță a analizat corect cererea condamnatului, că perioada de 6 luni acordată pentru reînnoirea cererii se justifică și cum motivele de recurs invocate nu se constată a fi întemeiate, iar din examinarea cauzei din oficiu, în baza art.3856alin.3 Cod procedură penală nu au rezultat alte motive care să conducă la casarea sentinței, în baza art. 38515pct.1 lit. b Cod procedură penală s-a procedat conform celor arătate anterior.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs, la data de 22.06.2009, condamnatul, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinice.
La termenul de astăzi, Curtea a pus în discuția părților excepția inadmisibilității căii de atac exercitate.
Potrivit art. 450 alin. 1 și 4 Cod procedură penală, liberarea condiționată se dispune, la cererea sau la propunerea făcută potrivit dispozițiilor legii privind executarea pedepselor, de către judecătoria în a cărei rază teritorială se află locul de deținere, hotărârea acestei instanțe fiind supusă recursului.
Conform art. 27 alin. 1 pct. 3 Cod procedură penală tribunalul, ca instanță de recurs, judecă recursurile împotriva hotărârilor penale pronunțate de judecătorii în cazurile anume prevăzute de lege.
Coroborând dispozițiile legale mai sus menționate cu prevederile art. 3851Cod procedură penală relativ la hotărârile care pot fi atacate cu recurs și art. 3859Cod procedură penală în care sunt enumerate cazurile în care se poate face recurs, rezultă că deciziile pronunțate de tribunale, ca instanțe de recurs, nu pot fi atacate cu recurs la Curtea de Apel.
Fiind o cale de atac ordinară, recursul nu poate fi exercitat decât împotriva hotărârilor judecătorești nedefinitive, devenind inadmisibil atunci când se exercită împotriva unei hotărâri nesusceptibile de recurs.
În consecință, recursul condamnatului urmează să fie respins ca inadmisibil, în condițiile art. 38515pct. 1 lit. a Cod procedură penală.
Văzând și dispozițiile art.192 alin.2 Cod procedură penală,
Pentru aceste motive,
În numele Legii,
DECIDE:
Respinge ca inadmisibil recursul declarat de condamnatul, fiul lui și -, născut la 06.12.1979, cu domiciliul în municipiul B,-, județul B, CNP -, în prezent deținut în Penitenciarul Botoșani, împotriva deciziei penale nr. 1457 R din 11.06.2009 a Tribunalului Botoșani.
Obligă recurentul să plătească statului suma de 200 lei cheltuieli judiciare din recurs, din care suma de 100 lei reprezentând onorariul avocatului din oficiu (av. ) se va avansa din fondurile către Baroul Suceava.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi 5 august 2009.
Președinte, Judecători, Grefier,
Pentru judecător
plecat în semnează
președintele completului
.
3 ex. / 11 august 2009
Președinte:Androhovici DanielaJudecători:Androhovici Daniela, Andrieș Maria, Frunză Sanda