Intrerupere executarii pedepsei Art.455 cpp. Decizia 309/2009. Curtea de Apel Suceava

Dosar nr- - art. 455 Cod procedură penală -

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL SUCEAVA

SECȚIA PENALĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI

DECIZIA NR. 309

Ședința publică din 05 august 2009

PREȘEDINTE: Androhovici Daniela

JUDECĂTOR 2: Andrieș Maria

JUDECĂTOR 3: Frunză Sanda

Grefier - -

Ministerul Publica fost reprezentat de procuror de la Parchetul de pe lângă Curtea de APEL SUCEAVA

Pe rol, judecarea recursului declarat de condamnatul, fiul lui și, născut la data de 16 noiembrie 1977, în prezent deținut în Penitenciarul Botoșani, împotriva sentinței penale nr. 185 din 17 iunie 2009, pronunțată de Tribunalul Suceava.

La apelul nominal făcut în ședință publică se prezintă condamnatul recurent, în stare de detenție, asistat de apărătorul desemnat din oficiu.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

Se face referatul oral al cauzei de către grefierul de ședință după care apărătoarea condamnatului ia legătura cu acesta și învederează că nu mai are cereri de formulat.

Constatând că în cauză nu mai sunt cereri de formulat și excepții de invocat, iar recursul se află în stare de judecată, instanța acordă cuvântul la dezbateri.

Avocat, pentru condamnatul recurent, arată că motivele de recurs invocate în scris au vizat necomunicarea hotărârii pronunțate de instanța de fond, dar, între timp, aceasta i-a fost comunicată.

Pe fondul cauzei, învederează că cererea de întrerupere a executării pedepsei se încadrează în disp. art. 455 raportat la art. 453 lit. c Cod procedură penală, cu precizarea că, așa cum rezultă din ancheta socială și confirmările din partea Colectivului de sprijin din partea Primăriei municipiului Câmpulung M, casa aparținând condamnatului recurent necesită reparații majore, având în vedere faptul că unul dintre pereți, aflat în stare avansată de degradare, poate afecta fundația casei, aceasta fiind în pericol de a se prăbuși.

Față de cele de mai sus, apărătoarea recurentului solicită admiterea recursului, casarea sentinței pronunțate de prima instanță și, pe fond, admiterea cererii de întrerupere a executării pedepsei pentru o perioadă de 3 luni, cu precizarea că imobilul în discuție este singurul unde condamnatul se va putea întoarce după executarea pedepsei.

Reprezentanta Ministerului Public solicită respingerea recursului ca nefondat și menținere sentinței penale recurate, motivat de faptul că, din documentația existentă la dosarul cauzei, nu rezultă că recurentul se confruntă cu împrejurări speciale care ar avea consecințe grave asupra sa sau asupra familiei sale, în cazul în care ar continua executarea pedepsei.

Condamnatul recurent, având ultimul cuvânt, solicită întreruperea executării pedepsei pentru a putea efectua reparațiile care se impun la casă.

Declarând închise dezbaterile, care au fost înregistrate în sistem audio, potrivit dispozițiilor art. 304 Cod procedură penală,

După deliberare,

CURTEA,

Asupra recursului penal de față, constată următoarele:

Prin cererea adresată Tribunalului Suceava la data de 03 iunie 2009 și înregistrată sub numărul -, petentul a solicitat întreruperea executării pedepsei de 6 ani închisoare la care a fost condamnat de Tribunalul Suceava prin sentința penală nr. 206/25.06.2008, pentru săvârșirea tentativei la infracțiunea de omor calificat prev. de art. 20 Cod penal rap. la art. 174, 175 lit. i Cod penal, cu reținerea în favoarea sa a circumstanțelor atenuante prev. de art. 74 lit. a și b Cod penal. În motivare a arătat că imobilul în care locuia înainte de privarea sa de libertate a început să se degradeze, peretele exterior al casei fiind afectat de igrasie, iar el este singurul în măsură să efectueze reparațiile care se impun pentru a reabilita clădirea. În acest context a precizat că nu mai are rude în viață, decât pe unchiul său care, fiind în vârstă și având o pensie modestă, nu îl poate sprijini iar singura sa soră este stabilită în C, serviciul și distanța împiedicând-o să se deplaseze în localitatea de domiciliu - Câmpulung M, pentru a-i oferi ajutor. În susținerea cererii a solicitat efectuarea unei anchete sociale la domiciliul său, indicat în scris.

În interesul soluționării cauzei, s-a dispus Biroului Executări Penale din cadrul Tribunalului Suceava să atașeze la dosar copia sentinței penale de condamnare și emiterea unei adrese către Inspectoratul de Poliție al județului S, pentru a se înainta fișa de cazier actualizată. Totodată, având în atenție reglementările înscrise în art. 455 rap. la art. 453 lit. c Cod procedură penală, dispoziții legale pe care se întemeiază în drept cererea de întrerupere a executării pedepsei și dând curs solicitării scrise a petentului, s-a dispus efectuarea unei anchete sociale la domiciliul celui în cauză.

Prin sentința penală nr. 185 din 17 iunie 2009, Tribunalul Suceavaa respins, ca neîntemeiată, cererea petentului, acesta fiind obligat la plata cheltuielilor judiciare.

Pentru a se pronunța astfel, prima instanță a reținut că, în raport de conținutul referatului întocmit de Biroul Executări Penale din cadrul Tribunalului Suceava, s-a constatat că prin sentința penală nr. 206 din 25.06.2008 a aceleiași instanțe, rămasă definitivă prin decizia penală nr. 14 din 01.10.2008 a Curții de APEL SUCEAVA, cel în cauză a fost condamnat la pedeapsa de 6 ani închisoare pentru săvârșirea unei tentative la infracțiunea de omor calificat prev. de art. 20 rap. la art. 174, 175 al. 1 lit. i Cod penal, cu aplic. art. 74 lit. a și c Cod penal și art. 76 al. 2 Cod penal.

În temeiul art. 71 Cod penal inculpatului i s-au interzis drepturile civile prev. de art. 64 lit. a teza II și lit. b Cod penal, pe durata executării pedepsei principale.

La data de 14.10.2008 Tribunalul Suceavaa emis mandatul de executare a pedepsei închisorii și ordinul de interzicere a părăsirii țării nr. 271/2008, Penitenciarul Botoșani comunicând cu adresa nr. F - din 23.10.2009 că pedeapsa începe la 16.10.2008 și expiră la 15.10.2014.

S-a reținut că, potrivit art. 455 rap. la art. 453 lit. c Cod procedură penală, executarea pedepsei închisorii poate fi întreruptă când din cauza unor împrejurări speciale executarea imediată a pedepsei ar avea consecințe grave pentru condamnat sau familia sa, pe o perioadă de cel mult trei luni și numai o singură dată.

Împrejurarea la care se referă art. 453 lit. c Cod procedură penală trebuie să aibă un caracter special, de excepție, întrucât executarea oricărei pedepse creează pentru condamnat sau familia acestuia urmări defavorabile, cu caracter material sau moral, fără să justifice însă întreruperea executării, și să fie de așa natură încât, prin prezența condamnatului, pentru o scurtă perioadă de timp, urmările să fie înlăturate definitiv.

În conținutul anchetei sociale întocmite de Primăria municipiului Câmpulung M și înregistrată sub nr. 10176/15.06.2009, aflată la 14 din dosarul de fond, s-a precizat că părinții petentului au decedat, locuința acestuia se află într-un imobil care are mai mulți proprietari, iar la momentul de față nu este locuită. Numitul - fratele bunicului patern al petentului, identificat cu ocazia deplasării la adresa indicată a declarat că este unul din proprietarii imobilului, alături de cel în cauză și sora sa, care în prezent este stabilită în C și a prezentat celor îndrituiți spațiul în care a locuit, constatându-se că imobilul are un perete degradat, afectat de igrasie și necesită a fi parțial înlocuit.

A mai reținut instanța de fond că susținerile petentului sunt reale, fiind confirmate de reprezentanții Colectivului de sprijin din cadrul Primăriei municipiului Câmpulung M, dar situația constatată în teren, care corespunde într-adevăr celei descrise de cel în cauză, nu are un caracter special, așa încât, în contextul dat, executarea pedepsei să aibă consecințe grave pentru acesta. Ca urmare, instanța de fond a apreciat că nu se justifică admiterea cererii de întrerupere a executării pedepsei, doar pentru a-i da posibilitatea condamnatului să-și asigure un confort material pe viitor, în acest sens putând fi ajutat de sora sa, persoana cea mai apropiată din familie care, din rațiuni considerate urgente, ar avea posibilitatea să se deplaseze în localitatea de domiciliu.

Tribunalul a reținut că, în raport de împrejurarea prezentată, cererea petentului apare ca neîntemeiată, nefiind dat cazul prev. de art. 455 rap. la art. 453 lit. c Cod procedură penală, astfel încât a procedat la respingerea acesteia, considerând chiar că este în interesul acestuia ca, în ipoteza în care se va confrunta cu o reală situație stringentă, spre înlăturarea căreia se va impune o intervenție neîntârziată pentru a se preveni producerea unor consecințe grave ce s-ar răsfrânge asupra sa, să aibă posibilitatea de a se prevala de beneficiul acordat de legiuitor prin reglementările aduse instituției întreruperii executării pedepsei, care se acorda o singură dată și doar pe o perioadă de 3 luni.

Împotriva acestei hotărâri a formulat recurs, în termen legal, condamnatul solicitând, prin intermediul apărătorului desemnat din oficiu, admiterea acestuia și, pe fond, admiterea cererii de întrerupere a executării pedepsei pentru o perioadă de 3 luni, apreciind că cererea se încadrează în disp. art. 455 raportat la art. 453 lit. c Cod procedură penală.

Analizând cauza prin prisma motivelor de recurs invocate, cât și sub toate aspectele, în conformitate cu prev. art. 3859alin.3 pr. pen. Curtea constată că recursul este nefondat.

Potrivit disp. art. 455 rap. la art. 453 lit. c Cod procedură penală, executarea pedepsei închisorii poate fi întreruptă când există unele împrejurări speciale, executarea imediată a pedepsei ar avea consecințe grave pentru condamnat, familie sau unitatea la care lucrează.

Din probele administrate în cauză nu a rezultat că încarcerarea condamnatului ar avea consecințe grave pentru sine sau pentru familia sa.

În speță, faptul că imobilul care se află în proprietatea indiviză a condamnatului și a altor rude ale sale, se află într-o stare proastă nu poate fi apreciat ca fiind o împrejurare specială ce nu poate fi înlăturată decât prin prezența acestuia la domiciliu.

Pe de altă parte, chiar dacă s-ar aprecia că aceasta ar constitui o împrejurare specială în sensul disp. art. 453 lit.c pe.pen. pentru a se putea dispune amânarea executării pedepsei pe o perioadă de 3 luni, este necesar și să se facă dovada că în această perioadă condamnatul ar fi în măsură să înlăture împrejurările care ar putea produce consecințe foarte grave asupra sa. În speță însă condamnatul nu a făcut nici o probă că odată pus în liberate ar dispune de resursele necesare efectuării reparațiilor despre care a făcut vorbire

În consecință, în temeiul disp. art. 38515pct. 1 lit. b Cod procedură penală, Curtea va respinge recursul ca nefondat.

Văzând și prevederile art. 192 alin. 2 Cod procedură penală,

Pentru aceste motive,

În numele Legii,

DECIDE:

Respinge ca nefondat recursul declarat de condamnatul, fiul lui și, născut la data de 16 noiembrie 1977, în prezent deținut în Penitenciarul Botoșani, împotriva sentinței penale nr. 185 din 17 iunie 2009, pronunțată de Tribunalul Suceava.

Obligă inculpatul recurent să plătească statului suma de 200 lei cheltuieli judiciare din recurs, din care suma de 100 lei reprezentând onorariul avocatului din oficiu (av. ) se va avansa din fondurile către Baroul Suceava.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 5 august 2009.

Președinte, Judecători, Grefier,

pentru judecător plecat în pt. grefier aflat în

semnează președintele completului semnează prim-grefier

redactat

Judecător fond - Șt.

.

3 ex. / 25 august 2009

Președinte:Androhovici Daniela
Judecători:Androhovici Daniela, Andrieș Maria, Frunză Sanda

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre Intrerupere executarii pedepsei Art.455 cpp. Decizia 309/2009. Curtea de Apel Suceava