Cerere de liberare provizorie pe cauțiune (art. 160 ind. 4 c.p.p.). Decizia 109/2008. Curtea de Apel Pitesti
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL PITEȘTI
Secția penală și pentru cauze cu minori și de familie
DOSAR NR- DECIZIA PENALĂ NR.109/R-MF
Ședința publică din 19 februarie 2008
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE: Teodora Gheorghe Sorescu G--
JUDECĂTOR 2: Raluca Elena Șimonescu Diaconu
Judecător: dr.- -
Grefier: - -
Parchetul de pe lângă Curtea de APEL PITEȘTI reprezentat prin:
Procuror:
S-a luat în examinare, pentru soluționare, recursul penal declarat de inculpatul, în prezent deținut în Penitenciarul Colibași, împotriva încheierii nr.3 din 13 februarie 2008, pronunțată de Tribunalul Vâlcea - secția penală în dosarul nr-.
La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns recurentul inculpat, în stare de arest, asistat de avocat ales, în baza împuternicirii avocațiale depuse la dosar.
Procedura este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier ul de ședință, după care:
Avocat precizează că a luat legătura cu recurentul inculpat și nu mai are alte cereri de formulat.
Reprezentantul parchetului precizează, de asemenea, că nu mai are alte cereri de formulat.
Curtea pune în vedere recurentului inculpat, prin apărătorul său ales, să precizeze care dispoziții din încheierea recurată au fost atacate și dacă înțelege să formuleze recurs și împotriva dispoziției privind respingerea excepțiilor de neconstituționalitate ridicate.
Avocat, pentru recurentul inculpat, precizează că, așa cum s-a menționat și în cererea de recurs, calea de atac a fost formulată împotriva dispoziției privind respingerea cererii de liberare provizorie pe cauțiune.
Nemaifiind cereri prealabile de formulat, curtea constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul asupra recursului.
Avocat, pentru recurentul inculpat, precizează că prima critică pe care o aduce încheierii atacate se referă la modul în care instanța de fond a motivat respingerea cererii de liberare provizorie pe cauțiune, motivare concepută ca și cum în cauză s-ar fi formulat o cerere de revocare sau de menținere a măsurii arestării preventive. Astfel, tribunalul menționează în finalul considerentelor: "neexistând nici un fel de indiciu că temeiurile ce au stat la baza arestării inculpatului au încetat să existe,. cererea se va respinge ca neîntemeiată".
Apreciază că, în cazul cererii de liberare provizorie pe cauțiune, măsura arestării preventive este prezumată a fi legală.
De asemenea, precizează că dispozițiile art.1605Cod procedură penală se referă la cauțiunea care garantează respectarea de către învinuit sau inculpat a obligațiilor care îi revin în timpul liberării provizorii.
În raport de acestea, tribunalul trebuia să motiveze cum cele 200.000 lei, care reprezintă o sumă destul de mare față de prejudiciul stabilit în cauză prin rechizitoriu, nu pot constitui garanția că inculpatul nu ar încălca obligațiile impuse în sarcina sa, în situația în care ar fi pus în libertate.
Cea de a doua critică vizează faptul că, instanța de fond trebuia să se refere în motivare la dispozițiile stricte ale art.1602alin.2 din Codul d e procedură penală.
Cu privire la acestea, precizează că la momentul arestării preventive a inculpatului, s-au reținut în sarcina lui 4 prezumate infracțiuni săvârșite la sfârșitul anului 2003 și în 2004, iar până la data la care s-a luat față de el măsura arestării preventiv nu s-au mai descoperit alte infracțiuni de același gen. Astfel că prima teză a dispozițiilor legale sus-menționate nu este îndeplinită. la fel cum nu este îndeplinită nici cea de a doua teză a testului de lege, având în vedere că în perioada scursă de la expirarea reținerii inculpatului și până la data când s-a luat măsura arestării preventive (7 zile) nu a luat legătura cu niciuna dintre părți. Nici după emiterea mandatului de arestare preventivă nu există date că inculpatul ar fi luat legătura cu părțile în cauză.
Solicită ca la examinarea recursului să se aibă în vedere termenul rezonabil în care o persoană poate fi menținută în stare de arest, precum și celelalte criterii referitoare la persoana inculpatului, care este căsătorit, soția fiind cadru medical la Spitalul Județean V, are doi copii (o fată minoră și un băiat student la ).
Mai precizează că la dosar există copiile hotărârilor pronunțate de instanțe în procesul în care inculpatul s-a judecat cu SC SA RâmnicuV și depune, cu titlu de practică judiciară, copiile a două hotărârii pronunțate de Tribunalul Vâlcea și Curtea de APEL PITEȘTI într-o speță privind infracțiuni la Legea nr.678/2001.
Solicită admiterea recursului, casarea încheierii recurate, admiterea cererii de liberare provizorie pe cauțiune formulate de inculpat și punerea acestuia în libertate, cu instituirea în sarcina lui a obligațiilor pe care instanța le consideră necesare.
Reprezentantul parchetului, având cuvântul, pune concluzii de respingere a recursului, ca nefondat, menționând că dispozițiile art.1608aalin.6 din Codul d e procedură penală prevăd expres că, atunci când nu sunt îndeplinite condițiile prevăzute de lege sau când cererea este neîntemeiată, instanța respinge cererea. Nu se precizează, ca în alte cazuri, că instanța respinge, motivat, cererea. În speță însă, instanța a motivat de ce este neîntemeiată cererea de liberare provizorie pe cauțiune și din acest considerent face referire la situația de fapt și la argumentele față de presupusa faptă pentru care este trimis în judecată inculpatul.
Recurentul inculpat, având ultimul cuvânt, potrivit art.38513alin.ultim Cod penal, arată că este de acord cu susținerile apărătorului său, precizând că va respecta toate obligațiile impuse de instanță, în situația în care va fi pus în libertate.
CURTEA
Constată că prin încheierea nr.3 din 13 februarie 2008, Tribunalul Vâlceaa respins excepțiile de neconstituționalitate ridicate de inculpatul cât și excepția de trimiterea cauzei la procuror pentru reluarea urmăriri penale formulate de inculpații - și.
A respins cererea de liberare provizorie pe cauțiune formulată de inculpatul, fiul lui și, născut la data de 30 iunie 1967, în Rm.V, jud.V, cu domiciliul în,-, jud.V, CNP -, ca neîntemeiată.
A dispus ridicarea inscripției de garanție imobiliară la dispoziția Tribunalului Vâlcea, create de SC SRL, cu sediul în B,-, sector 1 prin contractul de garanție reală imobiliară autentificat sub nr.467 din data de 12 februarie 2008 la Biroul Notarului Public pentru inculpatul.
Inculpatul a fost obligat la cheltuieli judiciare.
Pentru a pronunța această hotărâre, prima instanță a reținut, în esență, următoarele:
Excepția de neconstituționalitate, invocată la un termen anterior de către inculpatul -, privind dispozițiile art.144 alin.1 Cod procedură penală, a fost respinsă, deoarece, în opinia primei instanțe nu există nici o contradicție între dispozițiile art.16 alin.1 din Constituție și respectiv dispozițiile art.144 alin.1 Cod procedură penală.
A mai apreciat că nici dispozițiile art.91/3 alin.3 Cod procedură penală, nu sunt în contradicție cu dispozițiile art.124 alin.2 din Constituția României.
Relativ la dispozițiile normative privind soluționarea litigiului constituțional, prima instanță: " consideră că în cazul ridicării unei excepții de neconstituționalitate potrivit art.303 Cod procedură penală, instanța nu are obligația de facto, să suspende cauza și să trimită dosarul la Curtea Constituțională pentru a se pronunța cu privire la excepțiile ridicate".
În ceea ce privește cererea de liberare provizorie pe cauțiune formulată de inculpatul, prima instanță a reținut că împotriva acestui inculpat s-a luat măsura arestării preventive, reținându-se că în perioada 2003 - 2007 aderat și sprijinit un grup infracțional, acționând în mod coordonat în scopul comiterii mai multor infracțiuni grave, cum ar fi: șantajul, înșelăciunea, spălarea de bani, infracțiuni comise în formă continuată.
De asemenea, în hotărârea menționată mai sus s-a făcut o referire amplă la faptele săvârșite de inculpatul, așa cum rezultă din actul de sesizare și probele administrate până în prezent.
Instanța a concluzionat că în raport de gradul ridicat de pericol social al faptelor reținute și de necesitatea de a se asigura desfășurarea normală a procesului penal se impune ca acesta să fie judecat în stare de arest preventiv. Prin urmare, a apreciat că nu sunt îndeplinite condițiile prevăzute de lege pentru admiterea cererii de liberare provizorie pe cauțiune. A mai menționat că temeiurile ce au stat la baza arestării inculpatului continuă să existe.
Împotriva acestei hotărâri judecătorești a declarat recurs inculpatul, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.
Criticile invocate de recurent se referă la următoarele aspecte: modul defectuos în care prima instanță a motivat respingerea cererii de liberare provizorie pe cauțiune, deoarece din considerentele hotărârii rezultă că instanța se referă la aspecte ce vizează instituția revocării sau a menținerii măsurii arestării preventive; o altă critică se referă la interpretarea greșită a dispozițiilor legale privind liberarea provizorie pe cauțiune în sensul că în mod greșit prima instanță prin hotărârea supusă recursului a considerat că nu sunt îndeplinite cumulativ condițiile prevăzute de textul de lege în materie; se apreciază că durata arestării preventive a recurentului-inculpat a depășit un termen rezonabil în sensul dispozițiilor legale aplicabile în materie.
Curtea a pus în discuția părților și modul în care prima instanță înțeles să soluționeze cererea de sesizare a Curții Constituționale pentru soluționarea excepției de neconstituționalitate.
Atât recurentul cât și reprezentantul parchetului nu au făcut discuții semnificative asupra acestui aspect.
Examinând încheierea supusă recursului din punct de vedere al motivelor invocate în conformitate cu dispozițiile art.385/6 Cod procedură penală, curtea constată următoarele:
Este necesar să se examineze cu prioritate modul în care prima instanță a înțeles să soluționeze cererea de sesizare a Curții Constituționale privind excepțiile de neconstituționalitate invocate de inculpatul -.
O astfel de excepție reprezintă o chestiune de ordine publică iar prioritatea examinării și soluționării ei rezultă din însăși supremația Constituției în raport cu orice alt act normativ, dar și din reglementările normative în această materie.
Sub acest aspect curtea constată că la termenul de judecată din data de 30 ianuarie 2008, inculpatul - a invocat în fața Tribunalului Vâlcea excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art.144 alin.1 Cod procedură penală, dispoziții considerate de inculpat a fi neconstituționale în raport cu reglementările cuprinse în art.16 alin.1 din Constituție.
Totodată, a formulat și excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art.91/3 alin.3 Cod procedură penală în raport cu prevederile art.124 din Constituția României.
Prin încheierea de ședință pronunțată de Tribunalul Vâlcea la data de 30 ianuarie 2008 s-a amânat pronunțarea asupra excepțiilor invocate de inculpați la data de 13 februarie 2008.
La data menționată mai sus, prin încheierea care formează obiectul recursului de față, s-a "respins excepțiile de neconstituționalitate ridicate de inculpatul -".
Modul în care prima instanță a procedat la soluționarea litigiului constituțional, generat de excepțiile de neconstituționalitate invocate de inculpatul - este vădit nelegal în contradicție evidentă cu dispozițiile legale în materie.
Potrivit dispozițiilor art.144 lit.c din Constituția României, Curtea Constituțională a României are competența de a hotărî asupra excepțiilor de neconstituționalitate privind legile și ordonanțele, excepții ridicate atât în fața instanțelor judecătorești, cât și a celor de arbitraj comercial.
În același sens dispozițiile art.29 alin.1 din Legea nr.47/1992 republicată, arată în mod expres că instanța constituțională decide asupra excepțiilor ridicate în fața instanțelor judecătorești privind constituționalitatea unei legi sau ordonanțe ori a unei dispoziții dintr-o lege sau dintr-o ordonanță în vigoare, care are legătură cu soluționarea cauzei.
De asemenea, potrivit dispozițiilor art.1 alin.1 și 2 din același act normativ, Curtea Constituțională garantează supremația Constituției și este unica autoritate de jurisdicție constituțională în România.
Prin urmare, nici o altă instanță sau în general o altă autoritate statală din România nu are competența de a decide asupra constituționalității actelor normative.
Tribunalul Vâlcea, prin încheierea supusă recursului a încălcat în mod evident dispozițiile normative mai sus arătate, deoarece s-a pronunțat asupra excepțiilor de neconstituționalitate ridicate de inculpatul -, aspect ce reprezintă încălcarea competenței materiale a instanței.
Potrivit dispozițiilor art.197 alin.2 Cod procedură penală, dispozițiile normative privind competența materială a instanțelor sunt imperative iar încălcarea acestora atrage nulitatea absolută a hotărârii judecătorești.
În cauză, Tribunalul Vâlcea, prin încheierea recurată și-a încălcat competența materială pronunțându-se asupra excepțiilor de neconstituționalitate invocate. Prin urmare, hotărârea supusă recursului este lovită de nulitate absolută cu toate consecințele.
Curtea, reamintește cu acest prilej că în baza dispozițiilor art.29 alin.6 din Legea nr.47/1992, instanța în fața căreia s-a invocat excepția de neconstituționalitate examinează admisibilitatea cererii de sesizare a Curții Constituționale. În ipoteza în care consideră că cererea de sesizare a Curții Constituționale este inadmisibilă, pentru unul din motivele la care se referă dispozițiile art.29 din sus menționata lege, respinge cererea de sesizare a Curții Constituționale și nicidecum excepția de neconstituționalitate. Într-o astfel de ipoteză instanța se pronunță printr-o încheiere motivată care este supusă recursului în termen de 48 de ore de la pronunțare.
Totodată, în mod greșit Tribunalul Vâlceaa înțeles să se pronunțe concomitent, prin aceeași hotărâre judecătorească, atât asupra excepțiilor de neconstituționalitate, cât și asupra altor capete de cerere, respectiv: cererea de liberare provizorie pe cauțiune formulată de inculpatul și ridicarea inscripției de garanție imobiliară creată de SRL
Această procedură este în flagrantă contradicție cu reglementările normative în materie privind soluționarea litigiului constituțional.
Pornind de la principiul supremației Constituției și având în vedere dispozițiile art.29 din Legea nr.47/1992 republicată, rezultă că litigiul constituțional, generat ca urmare a invocării unei excepții de neconstituționalitate, se rezolvă cu prioritate față de orice altă cerere cu care a fost ită instanța în cauza respectivă printr-o încheiere judecătorească separată, față de soluționarea problemelor specifice fondului cauzei.
Acest aspect rezultă în mod concret din dispozițiile legale în materie potrivit cărora, în ipoteza în care instanța constată că cererea de sesizare a Curții Constituționale este inadmisibilă se pronunță printr-o încheiere care poate fi atacată cu recurs la instanța imediat superioară. În situația în care instanța în fața căreia s-a invocat excepția de neconstituționalitate constată că nu există nici un caz de inadmisibilitate a cererii de sesizare a Curții Constituționale, va sesiza, potrivit disp.art.29 alin.4 din legea mai sus amintită, instanța constituțională printr-o încheiere motivată pentru soluționarea excepției de neconstituționalitate.
Rezolvarea separată și cu prioritate a litigiului constituțional față de fondul cauzei este necesară pentru că instanța constituțională trebuie să se pronunțe eventual asupra constituționalității dispozițiilor legale criticate pentru neconstituționalitate care au legătură cu obiectul cauzei dedus judecății.
Aceeași soluție se impune și în ipoteza în care instanța ajunge la concluzia că există o cauză de inadmisibilitate a cererii de sesizare a Curții Constituționale. Legiuitorul a înțeles ca în acest caz încheierea prin care s-a respins cererea de sesizare a Curții Constituționale să fie supusă căii de atac a recursului, prevăzând un termen derogator de la dreptul comun, respectiv 48 de ore de la pronunțare.
Neprocedând în acest mod și pronunțându-se asupra litigiului constituțional dar și asupra altor capete de cerere ce privesc fondul cauzei, prin aceeași încheiere judecătorească, prima instanță a încălcat în mod vădit dispozițiile legale mai sus arătate, precum și principiul supremației Constituției.
Având în vedere considerentele de mai sus, în baza disp.art.385/15 pct.2 lit.c Cod procedură penală, se va admite recursul declarat de inculpatul și se va casa în întregime hotărârea recurată.
Se va trimite cauza spre rejudecare la aceeași instanță de fond pentru a soluționa cu prioritate cererea de sesizare a Curții Constituționale cu privire la excepțiile de neconstituționalitate invocate, potrivit disp.art.29 din Legea nr.47/1992 republicată.
Asupra celorlalte cereri, instanța se va pronunța după soluționarea litigiului constituțional. Va avea în vedere inclusiv criticile formulate de către recurentul asupra modului în care prima instanță a înțeles să motiveze aspectele specifice liberării provizorii pe cauțiune.
Cheltuielile judiciare vor rămâne în sarcina statului.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de inculpatul, împotriva încheierii nr.3 din 13 februarie 2008, pronunțată de Tribunalul Vâlcea - secția penală în dosarul nr-.
Casează în întregime hotărârea recurată și trimite cauza spre rejudecare la aceeași instanță de fond, pentru a soluționa cu prioritate cererea de sesizare a Curții Constituționale cu privire la excepția de neconstituționalitate invocată, prin încheiere separată, potrivit art.29 din Legea nr.47/1992 republicată.
Asupra celorlalte cereri urmează a se pronunța după soluționarea litigiului constituțional.
Cheltuielile judiciare avansate de stat rămân în sarcina acestuia. Definitivă.
Pronunțată în ședință publică astăzi, 19 februarie 2008, la Curtea de APEL PITEȘTI - secția penală și pentru cauze cu minori și de familie.
dr.
Red.dr.
Tehn.
4 ex.
Jud.fond.:.
21.02.2008.
Președinte:Teodora Gheorghe SorescuJudecători:Teodora Gheorghe Sorescu, Raluca Elena Șimonescu Diaconu, Marius Andreescu
