Cerere de reabilitare (art.494 și următoarele c.p.p. art.134 și următoarele cod penal). Decizia 399/2009. Curtea de Apel Bucuresti
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA I-A PENALĂ
Dosar nr-
(Număr în format vechi 2663/2008)
DECIZIA PENALĂ NR.399
Ședința publică de la 19 MARTIE 2009
Completul constituit din:
PREȘEDINTE: Ciobanu Corina
JUDECĂTOR 2: Oprescu Mihai
JUDECĂTOR 3: Mustață Stan
GREFIER: - -
**************************
Ministerul Public - Parchetul de pe lângă CURTEA DE APEL BUCUREȘTIa fost reprezentat de procuror.
Pe rol fiind soluționarea cauzei penale ce are ca obiect recursul declarat de către petentul condamnat împotriva sentinței penale nr.1337 din data de 13 noiembrie 2008, pronunțată de Tribunalul București - Secția a-II-a Penală.
La apelul nominal făcut în ședință publică a lipsit recurentul petent condamnat, pentru care s-a prezentat apărător ales - avocat - cu delegație depusă la dosar.
S-a prezentat în instanță partea civilă EL.
Procedura este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:
Față de împrejurarea că s-a prezentat în instanță partea civilă EL, Curtea a procedat la audierea acesteia, declarația fiind consemnată și depusă la dosar.
Apărătorul ales al recurentului petent arată că cel pe care îl apără nu s-a prezentat în instanță și nu are cunoștință de vreun motiv de imposibilitate de prezentare si nici nu are posibilitatea de a depune acte noi în susținerea cererii.
Reprezentantul Ministerului Public, în raport de împrejurarea că recurentul petent nu a făcut dovada imposibilității de prezentare, apreciază că se poate purcede la soluționarea cauzei
Curtea, din oficiu, pune în discuția părților necesitate emiterii unei adrese către ANAF Sector 2 B pentru a se comunica relații cu privire la debitele petentului.
Reprezentantul Ministerului Public, în raport de durata mare de timp de la data condamnării petentului si până în prezent, lasă la aprecierea instanței, în opinia sa, apreciind că a intervenit termenul de prescripție.
Apărătorul petentului lasă la aprecierea instanței.
Nemaifiind cereri prealabile de formulat sau excepții de invocat, Curtea constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în susținerea și combaterea motivelor de recurs.
Pentru recurentul petent condamnat, apărător ales - avocat arată că trei dintre condițiile art.137 Cod pr penală sunt dovedite, arătând că petentul a făcut dovada că timp de 19 ani nu a mai suferit nici o condamnare, are asigurat un trai decent-așa cum rezultă din cuponul de pensie, a dovedit că în societate a avut un comportament civilizat, insă cu privire la condiția prev lit.d al. 1 art.137 Cod pr penală solicită a se avea în vedre că petentul nu din rea voință nu a achitata despăgubirile civile la care a fost obligat prin sentința de condamnare,ci pentru faptul că după condamnare nu a ținut legătura cu părțile civile, mai mult si acestea avea un interes în repararea prejudiciului ceea ce nu au făcut. Concluzionând, solicită a se dispune admiterea recursului, desființarea deciziei și pe fond admiterea cererii de reabilitare, petentul dovedind pe deplin că s-a reintegrat în societate.
Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a recursului promovat de petentul condamnat, ca nefondat, arătând că acesta nu a făcut dovada achitării cheltuielilor judiciare, a despăgubirilor civile la care a fost obligat către cele două părți civile, nici a prestației periodice, nu s-a făcut dovada că petentul a depus diligente în a-și achita aceste obligații, mai mult, nu a făcut dovada unei bune conduite în raport de atitudinea sa lipsită de responsabilitate față de cele două victime ale infracțiunii sale, astfel încât nu sunt îndeplinite cerințele at.137 al.1 lit c,d Cod pr penală pentru a se dispune reabilitarea.
CURTEA,
Deliberând asupra cauzei penale de față, constată următoarele:
Prinsentința penală nr.1337/F din data de 13 noiembrie 2008, pronunțată în dosarul nr-, Tribunalul București - Secția a II-a Penală, în temeiul art.135 Cod penal cu referire la art.137 Cod penal a respins, ca neîntemeiată, cererea de reabilitare formulată de petentul condamnat cu privire la condamnarea ce i-a fost aplicată prin sentința penală nr.31/07 07 1991, pronunțată de Tribunalul București - Secția a II-a Penală, rămasă definitivă prin decizia penală nr.1056/18 06 1991 Tribunalului Suprem, iar în temeiul art.192 alin.2 Cod de procedură penală petentul condamnat a fost obligat la plata sumei de 30 lei, reprezentând cheltuieli judiciare către stat.
Pentru a hotărî astfel, Tribunalul a reținut că prin sentința penală nr.31/07 07 1991, pronunțată de Tribunalul București - Secția a II-a Penală în dosarul penal nr.11647/1991, rămasă definitivă prin decizia penală nr.1056/18 06 1991 Tribunalului Suprem, petentul a fost condamnat la o pedeapsă de 6 ani închisoare cu aplicarea art.71-64 Cod penal și 3 ani interzicerea drepturilor prev.de art.64 a și b Cod penal, pentru săvârșirea infracțiunii de lovituri cauzatoare de moarte prev.de art.183 Cod penal, iar pe latură civilă a fost obligat să plătească părții civile suma de 12500 lei cu titlu de despăgubiri civile, reprezentând contravaloarea cheltuielilor de înmormântare ale victimei, plus 2000 lei, cheltuieli judiciare - onorariu de avocat, totodată fiind obligat și la plata unei despăgubiri periodice în favoarea fiicei victimei, minora El, născută la data de 19 septembrie 1978, de câte 714 lei lunar, de la data de 25 noiembrie 1989 la 15 martie 1990 și de câte 300 lei lunar de la 15 martie 1990 până la majoratul copilei. Prin aceeași sentință penală petentul a fost obligat și la plata sumei de 3000 lei cheltuieli judiciare către stat.
A mai reținut instanța de fond că pedeapsa a fost executată în perioada 25 noiembrie 1989 - 24 noiembrie 1992, când prin sentința penală nr.1204/1992 a Judecătoriei Vaslui petentul condamnat a fost liberat condiționat conform adresei nr.1513/24 11 1992.
În ceea ce privește îndeplinirea condițiilor stabilite prin dispozițiile art.137 Cod penal pentru admiterea cererii de reabilitare judecătorească, Tribunalul a constatat că în speța de față, deși s-a împlinit termenul reabilitării judecătorești, calculat în conformitate cu prevederile art.135 lit.b Cod penal și sunt îndeplinite și cele trei condiții prev. de art.137 alin.1 lit.a,b și c Cod penal în sensul că petentul nu a suferit o nouă condamnare în cadrul termenului de reabilitare, astfel cum rezultă din fișa de cazier judiciar depusă la dosar, acesta este pensionar, având o pensie de 453 lei lunar și a avut o bună conduită, astfel cum rezultă din declarațiile colocatarelor sale și, totuși nu este satisfăcută și cerința prev. de art.137 alin.1 lit.d cod penal, având în vedere faptul că acesta nu a administrat probatorii din care să rezulte că a achitat către partea civilă suma de 12500 lei, reprezentând contravaloarea cheltuielilor de înmormântare ale victimei, plus 2000 lei, cheltuieli de judecată - onorariu de avocat și nici că ar fi achitat despăgubirea periodică lunară la care a fost obligat prin sentința penală nr.31/07 07 1991 pronunțată de Tribunalul București - Secția a II-a Penală, în favoarea fiicei victimei, respectiv către minora El, în cuantum de câte 714 lei lunar de la data de 25 noiembrie 1989 la 15 martie 1990 și de câte 300 lei lunar de la 15 martie 1990 până la majoratul copilei.
De asemenea, a mai constatat prima instanță că petentul nu a produs nici probe din care să rezulte că ar fi achitat suma de 3000 lei, cheltuieli judiciare către stat la care a fost obligat prin aceeași sentință penală de condamnare.
Tribunalul nu a acceptat apărarea petentului condamnat conform căreia despăgubirile civile la care a fost obligat prin sentința de condamnare ar fi fost achitate de părinții săi încă pe vremea când se afla în stare de detenție, însă nu deține dovezi în acest sens din pricina faptului că acestea s-au deteriorat, dosarul instanței de judecată fiind defrișat, instanța de fond considerând că dovada plății despăgubirilor civile trebuie făcută prin înscrisuri justificative, lipsa acestora fiind echivalată cu o neîndeplinire cu rea-voință a obligațiilor civile,
În același sens, a mai argumentat Tribunalul și că în cazul în care despăgubirile civile ar fi fost achitate de părinții petentul în perioada în care acesta era încarcerat în executarea pedepsei, părțile trebuiau să întocmească un înscris, chiar sub semnătură privată, din care să rezulte că fiica minoră a victimei a beneficiat de prestația periodică lunară, astfel cum a dispus instanța de judecată, până la majoratul său.
Față de aceste considerente, Tribunalul a constatat că petentul condamnat nu a îndeplinit cumulativ condițiile reabilitării judecătorești conform art.137 Cod penal, astfel că în temeiul art.135 Cod penal cu referire la art.137 Cod penal a respins cererea acestuia de reabilitare ca neîntemeiată.
Împotriva acestei sentințe, a declarat recurs petentul condamnat, cauza fiind înaintată și înregistrată pe rolul instanței de control judiciar la data de 08 decembrie 2008.
În cursul judecării recursului, la solicitarea instanței de control judiciar care a constatat lipsa oricăror diligențe în acest sens din partea instanței de fond, Biroul executări penale din cadrul instanței de executare a hotărârii de condamnare - Tribunalul București - Secția a II-a Penală, a comunicat la data de 28 ianuarie 2009 că din verificările efectuate în registrul de executări penale a rezultat că petentul nu a achitat efectiv cheltuielile judiciare în cuantum total de 3300 lei, nefiind înregistrată nici o dovadă a plății acestora.
De asemenea, urmare a dispozițiilor instanței de control judiciar, petentul condamnat care a afirmat în fața acestei Curți la termenul de judecată din data de 22 ianuarie 2009, că după ce a fost liberat condiționat din executarea pedepsei a avut un loc de muncă până în momentul în care s-a pensionat, a depus la dosarul cauzei în dovedirea afirmațiilor sale, copia carnetului său de muncă din care rezultă că acesta a fost angajat în câmpul muncii, atât înainte, cât și după executarea pedepsei privative de libertate.
La cererea apărătorului petentului condamnat, Curtea a încuviințat și a dispus în vederea completării probatoriului, efectuarea unor demersuri către Inspectoratul Național de Evidență a Persoanelor în vederea identificării celor două părți civile față de care petentul a fost obligat prin sentința de condamnare la plata despăgubirilor civile, în această modalitate fiind obținută adresa de domiciliu a numitei El, fiica victimei -.
Pentru verificarea îndeplinirii cerinței prev. de art.137 lit.d Cod penal cerută de lege în cadrul procedurii reabilitării judecătorești, Curtea, având și acordul apărătorului petentului condamnat în acest sens, a dispus efectuarea unei adrese către numita El, fiica victimei -, solicitându-i acesteia, fie să comunice în scris, fie să se prezinte personal în fața instanței, pentru a preciza dacă după rămânerea definitivă a sentinței penale nr.31/07 07 1991, pronunțată de Tribunalul București - Secția a II-a Penală, a solicitat sau a primit de la petentul, plata despăgubirilor civile la care acesta fusese obligat față de ea și, respectiv față de bunica sa prin sentința de condamnare.
Drept urmare a acestui demers al instanței, în ședința publică din data de 19 martie 2009, s-a prezentat în fața acestei Curți numita El, care fiind audiată în legătură cu aspectele relevante ale cauzei a precizat că bunica sa, a decedat în anul 1996, ea rămânând în grija unei mătuși și că nu cunoaște dacă, înainte de a muri, bunica sa a cerut de la petentul plata despăgubirilor civile la care acesta a fost obligat prin sentința de condamnare, însă ceea ce știe sigur este faptul că nici ea și nici bunica sa, nu au primit astfel de despăgubiri și, deși ar fi avut nevoie de acești bani, nu i-a cerut niciodată inculpatului s-ăi plătească aceste despăgubiri, întrucât a încercat să uite această dramă petrecută în viața sa și să-și urmeze drumul mai departe.
Cu prilejul dezbaterilor orale asupra recursului, desfășurate în ședința publică din data de 19 martie 2009, apărătorul ales al acestuia a susținut că îndeplinirea a trei dintre condițiile prev. de art.137 Cod penal a fost dovedită, prin aceea că petentul a făcut dovada că timp de 19 ani nu a mai suferit nici o condamnare, are asigurat un trai decent așa cum rezultă din cuponul de pensie atașat la dosar, în societate a avut un comportament civilizat, însă cu privire la condiția prev. de art.137 alin.1 lit.d Cod penal solicitat a se observa că nu din rea-voință petentul nu a achitat despăgubirile civile la care a fost obligat prin sentința de condamnare, ci pentru faptul că după condamnare nu a ținut legătura cu părțile civile, și mai mult decât atât, nici acestea, care aveau un interes în repararea prejudiciului, nu i-au solicitat acest lucru.
În considerarea acestor argumente, apărătorul petentului condamnat a solicitat admiterea recursului, casarea sentinței recurate și pe fond, admiterea cererii de reabilitare, dat fiind faptul că petentul a dovedit pe deplin că s-a reintegrat în societate.
Examinând actele și lucrările dosarului, în raport de motivele de recurs astfel invocate, precum și din oficiu, conform dispozițiilor art.3856alin.3 din Codul d e procedură penală, sub toate aspectele de fapt și de drept ale cauzei, Curtea constată cărecursul condamnatului este nefondat, pentru considerentele ce se vor arăta în cele ce urmează:
În cât privește îndeplinirea primelor trei condiții cerute de lege pentru acordarea reabilitării pe cale judecătorească, stipulate în cuprinsul disp.art.137 alin.1 lit.a,b și c Cod penal, instanța de fond a constatat pe baza materialului probator administrat în acest sens că respectivele cerințe legale sunt pe deplin satisfăcute în situația condamnatului, chestiune pe care Curtea o găsește ca fiind corect dezlegată de către prima instanță, astfel încât nu se mai impune o reexaminare a temeiniciei cererii condamnatului din perspectiva respectivelor condiții.
Rămâne însă instanței de recurs, misiunea de a aborda chestiunea verificării îndeplinirii celei de-a patra condiții prevăzută de lege pentru admiterea cererii de reabilitare judecătorească, prevăzută de art.137 alin.1 lit.d Cod penal, referitoare la achitarea integrală a cheltuielilor de judecată și a despăgubirilor civile la plata cărora cel condamnat a fost obligat de către instanța de judecată, condiție a cărei neîndeplinire a constat-o instanța de fond.
Prin prisma disp.art.137 alin.2 Cod penal, conform cărora instanța poate dispune reabilitarea chiar și atunci când constată că nu este îndeplinită condiția prev.de art.137 alin.1 lit.d Cod penal, dar numai cu condiția ca neîndeplinirea acestei cerințe să nu se datoreze relei-voințe a condamnatului, verificarea acestor aspecte reclamă o atenție sporită din partea instanței chemată a se pronunța asupra acordării reabilitării judecătorești, pentru a nu fi recunoscute efectele reabilitării față de o persoană care s-a sustras cu rea-voință de la plata cheltuielilor de judecată, ori a despăgubirilor civile și prin aceasta demonstrează că nu este deplin integrată, pe plan juridic, în societate.
În cazul concret din speța de față, Curtea, având în vedere atât materialul probator strâns în cauză pe parcursul judecării în fond a cererii de reabilitare formulată de petentul condamnat, cât și probatoriul administrat în cursul judecării recursului, constată, nu numai împrejurarea că petentul nu a făcut dovada onorării obligațiilor cu caracter civil stabilite în sarcina sa prin hotărârea de condamnare și a plății cheltuielilor judiciare la care a fost obligat față de stat și respectiv față de partea civilă, dar și faptul că atitudinea de nepăsare pe care acesta a manifestat-o față de îndeplinirea acestor obligații recunoscute și impuse de instanță, echivalează cu o veritabilă atitudine de rea-voință din partea sa, care împiedică acordarea reabilitării judecătorești.
Astfel, în primul rând Curtea observă că petentul condamnat nu a fost în măsură să producă nici o dovadă din care să rezulte că după rămânerea definitivă a sentinței de condamnare și-ar fi onorat obligația de plată a despăgubirilor civile (aferente cheltuielilor de înmormântare ale victimei - și prestației periodice lunare stabilite în favoarea fiicei minore a victimei) la care a fost obligat față de părțile civile și El și respectiv a cheltuielilor de judecată datorate părții civile și statului, ba dimpotrivă, așa cum rezultă din referatul întocmit la solicitarea instanței de recurs de către Biroul executări penale din cadrul Tribunalului București - Secția a II-a Penală la data de 28 ianuarie 2009, în urma verificărilor efectuate în registrul de executări penale s-a stabilit că petentul nu a achitat efectiv cheltuielile judiciare în cuantum total de 3300 lei, nefiind înregistrată nici o dovadă a plății acestora.
De altfel, petentul însuși, a recunoscut în fața instanței de fond, astfel cum rezultă din încheierea de ședință din data de 18 septembrie 2008, că neachitarea despăgubirilor civile s-a datorat faptului că nu i le-a cerut nimeni.
Ulterior, prin intermediul apărătorului ales, petentul condamnat a invocat împrejurarea că despăgubirile civile aferente cheltuielilor de înmormântare ale victimei, datorate părții civile, precum și cheltuielile de judecată la care a fost obligat față de aceeași parte, ar fi fost achitate de către părinții săi, în răstimpul în care el se afla încarcerat în executarea pedepsei, aspect care nu numai că nu a fost susținut prin nici un mijloc de probă, dar a fost infirmat în mod categoric de către partea civilă El, care fiind audiată de către instanța de recurs a precizat că știe sigur că nici ea și nici bunica sa, nu a primit nici un fel de despăgubiri din partea petentului.
În al doilea rând, Curtea constată că deși petentul, după momentul punerii sale în libertate din executarea pedepsei de 6 ani închisoare la care a fost condamnat prin sentința penală nr. 31/07 07 1991, pronunțată de Tribunalul București - Secția a II-a Penală, a avut în permanență disponibilități financiare, fiind angajat în câmpul muncii, astfel cum rezultă din copia carnetului de muncă depus la dosarul cauzei, totuși acesta nu a manifestat nici o minimă preocupare pentru a întreprinde vreun demers în scopul onorării, cel puțin a obligației de plată a prestației periodice (lunare) la care fusese obligat în favoarea fiicei victimei, minora El, până la majoratului acesteia, bani de care, în mod evident aceasta, indiferent de faptul că din nu se știe ce motive nu i-a cerut niciodată, avea o imperioasă nevoie, în condițiile în care a rămas orfană de mamă la vârsta de numai 11 ani, iar bunica sa, în îngrijirea căreia aceasta a rămas după decesul mamei, a decedat și ea în anul 1996, fiica victimei rămânând pe mai departe în îngrijirea unei mătuși, în plus, astfel cum a constatat instanța care a pronunțat sentința de condamnare ea nebeneficiind de vreo prestație de întreținere nici din partea tatălui său, cetățean de origine asiatică.
Această lipsă de preocupare a petentului față de situația materială a fiicei minore a victimei și pasivitatea în care acesta s-a complăcut în așteptarea împlinirii termenului de prescripție a executării obligațiilor cu caracter civil, stabilite în sarcina sa prin hotărârea de condamnare, fundamentează convingerea instanței că petentul nu a demonstrat că s-ar fi integrat deplin, pe plan juridic, în societate și că ar merita să se bucure de efectele reabilitării judecătorești - încetarea oricăror interdicții, incapacități și decăderi produse de condamnare.
Drept urmare, Curtea constatând că nici în urma soluționării recursului, în cauză nu a fost făcută dovada îndeplinirii cumulative a celor patru condiții prevăzute de lege pentru recunoașterea efectelor reabilitării judecătorești față de petentul condamnat, în temeiul art.38515pct.1 lit.b din Codul d e procedură penală, va respinge, ca nefondat, recursul declarat de acesta împotriva sentinței penale nr.1337/F din data de 13 noiembrie 2008, pronunțată în dosarul nr-, de Tribunalul București - Secția a II-a Penală,
În temeiul art.192 alin.2 din Codul d e procedură penală, recurentul condamnat va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de petentul condamnat împotriva sentinței penale nr. 1337/F din data de 13 noiembrie 2008, pronunțată de Tribunalul București - Secția a II-a Penală în dosarul nr-.
Obligă pe recurentul condamnat la plata sumei de 100 lei, cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi 19 martie 2009.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
GREFIER,
Red.jud.
Ex.2 / 14.04.2009
-II.
Președinte:Ciobanu CorinaJudecători:Ciobanu Corina, Oprescu Mihai, Mustață Stan
